ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2044/2010

Asupra conflictului negativ de competență

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4903 din 9

octombrie 2009 Judecătoria Satu Mare a admis excepția necompetenței materiale a

Judecătoriei Satu Mare și în consecință, a declinat competența de soluționare a

cererii de emitere a ordonanței de plată formulate de C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P.

Cluj, în contradictoriu cu P.G. în favoarea Curții de Apel Oradea

Pentru a pronunța această soluție

Judecătoria Satu Mare a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei

instanțe la data de 3 august 2009, C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj, a

solicitat, în cadrul procedurii ordonanței de plată, obligarea debitorului P.G.

la plata echivalentului în lei a sumei de 67,50 Euro cu titlu de debit

reprezentând rate eșalonate ale tarifelor de utilizare a rețelei de drumuri

naționale din România, rămase restante și 99,43 Euro reprezentând penalități de

întârziere calculate pentru neplata la termenele și în cuantumul stabilit a

ratelor eșalonate până la data achitării acestora inclusiv, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea cererii se arată că

debitoarea a încheiat contractul nr. 2332 din 02 mai 2006, având ca obiect

eliberarea rovinietelor pentru autovehicolul cu număr de înmatriculare,

cuantumul rovinietei fiind de 90 Euro, cu obligația achitării in 4 rate.

Conform art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr.

119/2007, competența soluționării cererilor privind emiterea ordonanței de

plată revine instanței competente să judece fondul cauzei în primă instanță.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G.

nr. 84/2003, C.N.A.D.N.R. S.A. este o persoană juridică de drept privat: cu

capital integral de stat, fiind astfel, o autoritate publică centrală, în

sensul reglementat de art. 2 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, având în vedere toate aceste

aspecte, instanța apreciază că, în speță, contractul care stă la baza cererii

de chemare în judecată formulată de creditorul C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj

este asimilat actului administrativ și potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din

Legea nr. 554/2004, procedura de soluționare a acestei cereri constituie

contencios administrativ.

Curtea de Apel Oradea, secția contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 251/CA din 14 decembrie 2009

a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Oradea, a declinat

competența de soluționare a cererii de emitere a ordonanței de plată formulată

de C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj în contradictoriu cu P.G., în favoarea

Judecătoriei Satu Mare și constatând ivit conflictul negativ de competență a

trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării

acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel

Oradea a reținut că în speță, contractul nr. 2332 din 02 mai 2006 încheiat

între părți, are ca obiect eliberarea rovinietei pentru utilizarea rețelei de drumuri

naționale și deși C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj este o autoritate publică

centrală, cerințele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite.

Astfel, contractul nu are ca obiect

punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de

interes public, prestarea serviciilor publice și nici achizițiile publice și nu

poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să atragă

competența instanței de contencios administrativ în soluționarea cauzei, în

temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ.

Contractul privind eliberarea rovinietei

pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale are natura unui contract

comercial, încheiat între o societate comercială, care în același timp este

asimilată unei autorități publice, prin care societatea comercială percepe

debitorului o taxă de utilizare a rețelei de drumuri naționale.

Înalta Curte, soluționând conflictul

negativ de competență conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va

stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea

Judecătoriei Satu Mare.

Pentru a ajunge la această soluție,

Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Reglementând obiectul acțiunii judiciare

în contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 prevede, prin art. 8 alin. (2)

și (3), că instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze

litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract

administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea,

interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ, având în

vedere regula după care în astfel de situații, principiul libertății

contractuale este subordonat principiului priorității interesului public.

Contractul administrativ nu este definit

de acest act normativ, legiuitorul limitându-se să asimileze, prin art. 2 lit. c),

teza a II-a, actelor administrative în sensul acestei lege, anumite contracte

încheiate de autoritățile publice, în funcție de obiectul lor, respectiv a

celor ce privesc punerea în valoare a bunurilor proprietate publică (realizată,

de regulă, prin contracte de concesiune, de închiriere sau de administrare a

unor bunuri publice), executarea lucrărilor de interes public (ex. parteneriat

public – privat pentru concesiunea de lucrări, prestarea serviciilor publice

(concesiune, delegare de gestiune), achizițiile publice, precum și alte

categorii de contracte administrative care pot fi expres prevăzute prin legi

specială.

În speță, prin demersul său judiciar C.N.A.D.N.R.

prin D.R.D.P. Cluj a solicitat în cadrul procedurii ordonanței de plată,

obligarea debitorului P.G. la plata echivalent în lei a sumei de 67,50 Euro cu

titlu de debit reprezentând rate eșalonate ale tarifelor de utilizare a rețelei

de drumuri naționale din România, rămase restante și 99,43 Euro reprezentând

penalități de întârziere, datorate conform contractului nr. 2332 din 02 mai 2006

Cererea de ordonanță de plată este

formulată de D.R.D.P. Cluj a C.N.A.D.N.R., în temeiul prevederilor O.U.G. nr.

119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor

de plată rezultate din contracte comerciale.

Potrivit art. 5

alin. (l)

din O.U.G. nr. 119/2007, „cererea privind creanța de

plată a prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului

cauzei în primă instanță."

Astfel fiind, litigiul poartă asupra

executării obligațiilor decurgând din contractul având ca obiect eliberarea

rovinietelor în beneficiul unei societăți comerciale de către Compania

Națională, care este, potrivit statului său, prevăzut în anexa la O.U.G. nr. 84/2003,

„societate comercială pe acțiuni, care își desfășoară activitatea în

conformitate cu legile române și cu prezentul statut”.

Prin urmare, raportat la obiectul său –

eliberare rovinietă și încasare tarif utilizare drumuri și, în condițiile în

care nu a fost încheiat de o persoană juridică de drept privat autorizată să

presteze un serviciu public, în regim de putere publică, asimilată unei

autorități publice în sensul dispozițiilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004,

acest contract nu se circumscrie sferei contractelor cărora le sunt aplicabile

prevederile art. 8 alin. (2), coroborate cu art.2 lit. c) din această lege,

competența de soluționare a cererii de emitere a somației de plată revenind

Judecătoriei Satu-Mare.

Înalta Curte mai are în vedere și faptul

că reglementând cadrul juridic al serviciilor comunitare de utilități publice,

legiuitorul a stabilit în mod expres, prin art. 51 alin. (3

1

) din Legea

nr. 51/2006, introdus prin O.U.G. nr. 13/2008, competența materială a instanței

de contencios administrativ numai pentru soluționarea litigiilor dintre

unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de

dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități

publice și operatori în legătură cu atribuire, încheierea, executarea,

modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii; precum și a

celor privind acordarea de despăgubiri, soluționarea tuturor celorlalte litigii

contractuale dintre operator și utilizator, inclusiv a celor izvorâte din

neplata c/valorii serviciilor prestate realizându-se de instanțele de drept

comun.

Această soluție legislativă este de

natură să asigure o delimitare clară a sferei contractelor încheiate de

autoritățile publice asimilate actului administrativ prin art. 2 lit. c) din

Legea nr. 554/2004, în același sens pronunțându-se și instanța supremă, chiar

și pentru acele situații care nu pot fi strict circumscrise cadrului juridic și

instituțional stabilit prin Legea nr. 51/2006, cum este cazul în speță.

Astfel fiind, un asemenea contract este

un contract comercial, fiind încheiat între două persoane juridice, dintre care

niciuna nu este o autoritate publică, și având ca obiect eliberarea

rovinietelor în schimbul prețului, astfel că nu este un contract de achiziție

publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii în sensul

prevederilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007 și ale art. 2 alin. (1)

lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competența instanței

specializate de contencios administrativ.

Un argument în plus, în sensul celor reținute

îl reprezintă și faptul că la data de 15 februarie 2010 în ședința plenului

judecătorilor Secției contencios administrativ și fiscal a fost adoptată

următoarea soluție de principiu pentru unificarea practicii :

“Cererea de ordonanță de plată formulată

de o direcție regională a C.N.A.D.N.R. – S.A. împotriva unei societăți

comerciale, debitoare în baza unui contract, prin care Compania se obligă să elibereze

roviniete pentru autovehicule în schimbul prețului plătit de societate, este de

competența instanței de drept comun, iar nu de competența instanței

specializate de contencios administrativ.”

Soluția adoptată a fost luată în vederea interpretării

și aplicării unitare a legislației în materia contenciosului administrativ, de

care instanța este datoare să țină seamă, în considerarea dreptului la un

proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, a principiului securității raporturilor juridice și a jurisprudenței C.E.D.O.

care a statuat în mod constant că rolul jurisdicției supreme este acela de a

stabili o interpretare de urmat a dispozițiilor legale, prin înlăturarea

divergențelor de jurisprudență (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007 în cazul

Beian împotriva României (nr.1), § 39-40).

În consecință, având în vedere

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5)

C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în

primă instanță, în favoarea Judecătoriei Satu-Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei, privind pe creditoarea C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P.

Cluj și pe debitorul P.G. în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21

aprilie 2010.