ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2717/2010

Asupra

conflictului negativ de competență de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 5636 din 30 octombrie Judecătoria Satu Mare a admis

excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Satu Mare și în consecință, a

declinat competența de soluționare a cererii formulate de creditoarea C.N.A.D.N.R.

prin D.R.D.P. Cluj, în contradictoriu cu debitoarea SC F. SRL Satu Mare în

favoarea Curții de Apel Oradea.

Pentru a pronunța această soluție

judecătoria Satu Mare a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei -

instanțe la data de 25 iunie 2009, C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj a solicitat,

în cadrul procedurii ordonanței de plată, obligarea debitoarei SC F. SRL la

plata echivalentului în lei a sumei de 29,63 Euro cu titlu de debit

reprezentând penalități de întârziere calculate pentru neplata la termenele și

în cuantumul stabilit a ratelor eșalonate până la data achitării acestora

inclusiv, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii se arată că

debitoarea a încheiat contractul nr. 2226 din 28 martie 2006, având ca obiect

eliberarea rovinietelor pentru autovehiculele cu număr de înmatriculare,

cuantumul acestora fiind de 1.026,00 Euro, cu obligația achitării in 4 rate,

iar debitoarea nu a achitat la datele scadente ratele a 2 a și a 4-a, în

privința lor fiind calculate penalități de 29, 63 Euro.

Conform art. 5 alin. (1) din O.U.G.

nr. 119/2007, competența soluționării cererilor privind emiterea ordonanței de

plată revine instanței competente să judece fondul cauzei în primă instanță.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din

O.U.G. nr. 84/2003, C.N.A.D.N.R. S.A. este o persoană juridică de drept privat:

cu capital integral de stat, fiind astfel, o autoritate publică centrală, în

sensul reglementat de art. 2 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea 554/2004.

Prin urmare, având în vedere toate

aceste aspecte, instanța apreciază că, în speță, contractul încheiat de părți

este unul de aderare, având trăsăturile unui contract administrativ, care,

potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 este

asimilat actului administrativ.

Curtea de Apel Oradea, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 26/CA din 18

ianuarie 2010 a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel

Oradea, a declinat competența de soluționare a cererii de emitere a ordonanței

de plată formulată de C.N.A.D.N.R. S.A în contradictoriu cu SC F. SRL, în

favoarea

Judecătoriei

Satu Mare și constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis dosarul

Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru

a hotărî astfel, Curtea de Apel Oradea a reținut că în speță, contractul nr.

2226/28 martie 2006 încheiat între părți, are ca obiect eliberarea rovinietei

pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale și deși C.N.A.D.N.R. S.A este o

autoritate publică centrală, cerințele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu

sunt îndeplinite.

Astfel,

contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică,

executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice și nici

achizițiile publice și nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului

administrativ care sa atragă competența instanței de contencios administrativ

în soluționarea cauzei, în temeiul art.10 din Legea contenciosului

administrativ.

Contractul

privind eliberarea rovinietei pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale

are natura unui contract comercial, încheiat între o societate comercială,care

în același timp este asimilată unei autorități publice, prin care societatea

comercială percepe debitorului o taxă de utilizare a rețelei de drumuri

naționale.

Înalta

Curte, soluționând conflictul negativ de competență conform art. 22 alin. (3)

și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în primă

instanță în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Pentru a ajunge la această soluție,

Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Reglementând obiectul acțiunii

judiciare în contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 prevede, prin art. 8

alin. (2) și (3), că instanța de contencios administrativ este competentă să

soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui

contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea,

modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ,

având în vedere regula după care în astfel de situații, principiul libertății

contractuale este subordonat principiului priorității interesului public.

Contractul administrativ nu este

definit de acest act normativ, legiuitorul limitându-se să asimileze, prin art.

2

lit. c),

teza a II-a, actelor

administrative în sensul acestei lege, anumite contracte încheiate de

autoritățile publice, în funcție de obiectul lor, respectiv a celor ce privesc

punerea în valoare a bunurilor proprietate publică (realizată, de regulă,prin

contracte de concesiune, de închiriere sau de administrare a unor bunuri

publice), executarea lucrărilor de interes public (ex. parteneriat public -

privat pentru concesiunea de lucrări, prestarea serviciilor publice

(concesiune, delegare de gestiune), achizițiile publice, precum și alte

categorii de contracte administrative care pot fi expres prevăzute prin legi

specială.

In speță, prin demersul său judiciar C.N.A.D.N.R.

S.A a solicitat în cadrul procedurii ordonanței de plată, obligarea debitoarei

SC F. SRL la plata echivalent în lei a sumei de a sumei de 29,63 reprezentând

penalități de întârziere calculate pentru neplata la termenele și în cuantumul

stabilit a ratelor eșalonate, cu cheltuieli de judecată, datorate conform

contractului nr. 2226 din 28 martie 2006.

Cererea de ordonanță de plată este

formulată de C.N.A.D.N.R. S.A, în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată

rezultate din contracte comerciale.

Potrivit art. 5

alin. (1)

din O.U.G: nr. 119/2007, „cererea

privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru

judecarea fondului cauzei în primă instanță."

Astfel fiind, litigiul poartă asupra

executării obligațiilor decurgând din contractul având ca obiect eliberarea

rovinietelor în beneficiul unei societăți comerciale de către Compania

Națională, care este, potrivit statului său, prevăzut în anexa la O.U.G. nr.

84/2003, „societate comercială pe acțiuni, care își desfășoară activitatea în

conformitate cu legile române și cu prezentul statut".

Prin urmare, raportat la obiectul său

- eliberare rovinietă și încasare tarif utilizare drumuri și, în condițiile în

care nu a fost încheiat de o persoană juridică de drept privat autorizată să

presteze un serviciu public, în regim de putere publică, asimilată unei

autorități publice în sensul dispozițiilor art. 2 lit. b) din Legea nr.

554/2004, acest contract nu se circumscrie sferei contractelor cărora le sunt

aplicabile prevederile art. 8 alin. (2), coroborate cu art. 2 lit. c) din

această lege, competența de soluționare a cererii de emitere a somației de

plată revenind judecătoriei Satu-Mare.

Înalta Curte a mai reținut și faptul

că reglementând cadrul juridic al serviciilor comunitare de utilități publice, legiuitorul

a stabilit în mod expres, prin art. 51 alin. (3

1

) din Legea nr.

51/2006, introdus prin O.U.G. nr. 13/2008, competența materială a instanței de

contencios administrativ numai pentru soluționarea litigiilor dintre unitățile

administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de dezvoltare

intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice și

operatori în legătură cu atribuire, încheierea, executarea, modificarea și

încetarea contractelor de delegare a gestiunii; precum și a celor privind

acordarea de despăgubiri, soluționarea tuturor celorlalte litigii contractuale

dintre operator și utilizator, inclusiv a celor izvorâte din neplata c/valorii

serviciilor prestate realizându-se de instanțele de drept comun.

Această soluție legislativă este de

natură să asigure o delimitare clară a sferei contractelor încheiate de

autoritățile publice asimilate actului administrativ prin art. 2 lit. c) din

Legea nr. 554/2004, în același sens pronunțându-se și instanța supremă, chiar

și pentru acele situații care nu pot fi strict circumscrise cadrului juridic și

instituțional stabilit prin Legea nr. 51/2006, cum este cazul în speță.

Astfel fiind, un asemenea contract

este un contract comercial, fiind încheiat între două persoane juridice, dintre

care niciuna nu este o autoritate publică, și având ca obiect eliberarea

rovinietelor în schimbul prețului, astfel că nu este un contract de achiziție

publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii în sensul

prevederilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007 și ale art. 2 alin. (1)

lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competența instanței

specializate de contencios administrativ.

In consecință, având în vedere

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și

(5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei,

în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Satu-Mare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei, privind pe creditoarea C.N.A.D.N.R. și pe SC N.T. SRL în favoarea

Judecătoriei Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 21 mai 2010.