ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2118/2010

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5171

din 16 octombrie 2009 Judecătoria Satu Mare a admis excepția

necompetenței materiale a judecătoriei și pe cale de

consecință, a declinat competența de soluționare a cererii

formulate de creditoarea C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Cluj, în contradictoriu

cu debitoarea SC B.C.A.T. SRL, în favoarea Curții de Apel Oradea.

Pentru a pronunța această soluție

Judecătoria Satu Mare a reținut că prin cererea

înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25 septembrie 2009,

creditoarea C.N.A.D.R. S.A. prin D.R.D.P. Cluj a solicitat, în cadrul

procedurii ordonanței de plată, obligarea debitoarei SC B.C.A.T. SRL

la plata echivalentului în lei a sumei de 10,13 Euro reprezentând

penalități de întârziere calculate pentru neplata la termenele

și în cuantumul stabilit a ratelor eșalonate până la data

achitării acestora inclusiv, cu cheltuieli de judecată.

S-a mai arătat că debitoarea a

încheiat contractul nr. 2492 din 03 iulie 2006, având ca obiect eliberarea

rovinietelor pentru autovehiculele cuprinse în anexele la contract, cuantumul

rovinietelor fiind de 1500 Euro, cu obligația achitării in 4 rate.

Conform art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr.

119/2007, competența soluționării cererilor privind emiterea

ordonanței de plată revine instanței competente să judece

fondul cauzei, în primă instanță.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din

O.U.G. nr. 84/2003, C.N.A.D.N.R. SA este o persoană juridică de drept

privat, cu capital integral de stat, fiind astfel, o autoritate publică centrală,

în sensul reglementat de art. 2 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea

nr. 554/2004.

Prin urmare, având în vedere toate aceste

aspecte, instanța a apreciat că, în cauză, contractul încheiat

de părți este unul de aderare, având trăsăturile unui contract

administrativ, care, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004 este asimilat actului administrativ.

Curtea de Apel Oradea, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 258/CA/2009-PI

din 14 decembrie 2009 a admis excepția de necompetență

materială a Curții de Apel Oradea, a declinat competența de

soluționare a cererii de emitere a ordonanței de plată

formulată de creditorul C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj în contradictoriu

cu debitoarea SC B.C.A.T. SRL Viile, în favoarea Judecătoriei Satu Mare

și constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis

dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea

soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de

Apel Oradea a reținut că, în cauză, contractul nr. 2492 din 7

iulie 2006 încheiat între părți, are ca obiect eliberarea rovinietei

pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale și deși C.N.A.D.N.R.

SA este o autoritate publică centrală, cerințele art. 2 lit. c)

din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite.

Astfel, contractul nu are ca obiect

punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea

lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice și nici

achizițiile publice și nu poate fi calificat ca un contract asimilat

actului administrativ care să atragă competența instanței

de contencios administrativ în soluționarea cauzei, în temeiul art. 10 din

Legea contenciosului administrativ.

Curtea de Apel a mai apreciat că, în

cauză, contractul privind eliberarea rovinietei pentru utilizarea

rețelei de drumuri naționale are natura unui contract comercial,

încheiat între o societate comercială, care în același timp este

asimilată unei autorități publice, prin care societatea

comercială percepe debitorului o taxă de utilizare a rețelei de

drumuri naționale.

Înalta Curte, ca instanță

competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3)

și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a

cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Satu

Mare.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Reglementând obiectul acțiunii

judiciare în contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 prevede, prin art. 8

alin. (2) și (3), că instanța de contencios administrativ este

competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele

premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice

litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și

încetarea contractului administrativ, având în vedere regula după care în

astfel de situații, principiul libertății contractuale este

subordonat principiului priorității interesului public.

Contractul administrativ nu este definit

de acest act normativ, legiuitorul limitându-se să asimileze, prin art. 2

lit. c), teza a II-a, actelor administrative în sensul acestei lege, anumite

contracte încheiate de autoritățile publice, în funcție de

obiectul lor, respectiv a celor ce privesc punerea în valoare a bunurilor

proprietate publică (realizată, de regulă, prin contracte de

concesiune, de închiriere sau de administrare a unor bunuri publice),

executarea lucrărilor de interes public (ex. parteneriat public – privat

pentru concesiunea de lucrări, prestarea serviciilor publice (concesiune,

delegare de gestiune), achizițiile publice, precum și alte categorii

de contracte administrative care pot fi expres prevăzute prin legi speciale.

Prin demersul său judiciar C.N.A.D.N.R.

SA prin D.R.D.P. Cluj a solicitat în cadrul procedurii ordonanței de

plată, obligarea debitoarei SC B.C.A.T. SRL la plata echivalent în lei a

sumei de 10,13 Euro reprezentând penalități de întârziere, datorate

conform contractului nr. 2492 din 3 iulie 2006.

Cererea de ordonanță de

plată este formulată de direcția regională a Companiei

Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România -

SA (C.N.A.D.N.R.), în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 119/2007 privind

măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor

de plată rezultate din contracte comerciale.

Potrivit art. 5

alin. (1)

din O.U.G. nr. 119/2007, „cererea privind creanța

de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru

judecarea fondului cauzei în primă instanță."

Deci, litigiul în cauza de față

poartă asupra executării obligațiilor decurgând din contractul

având ca obiect eliberarea rovinietelor în beneficiul unei societăți

comerciale de către Compania Națională, care este, potrivit

statului său, prevăzut în anexa la O.U.G. nr. 84/2003, „societate comercială pe acțiuni, care își desfășoară

activitatea în conformitate cu legile române și cu prezentul statut”.

Prin urmare, raportat la obiectul

său, respectiv eliberare rovinietă și încasare tarif utilizare

drumuri și, în condițiile în care nu a fost încheiat de o

persoană juridică de drept privat autorizată să presteze un

serviciu public, în regim de putere publică, asimilată unei

autorități publice în sensul dispozițiilor art. 2 lit. b) din

Legea nr. 554/2004, acest contract nu se circumscrie sferei contractelor

cărora le sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (2), coroborate cu art.

2 lit. c) din această lege, competența de soluționare a cererii

de emitere a somației de plată revenind Judecătoriei Satu-Mare.

Înalta Curte are în vedere și faptul

că reglementând cadrul juridic al serviciilor comunitare de

utilități publice, legiuitorul a stabilit, în mod expres, prin art. 51

alin. (3

1

) din Legea nr. 51/2006, introdus prin O.U.G. nr. 13/2008,

competența materială a instanței de contencios administrativ

numai pentru soluționarea litigiilor dintre unitățile

administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de

dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de

utilități publice și operatori în legătură cu

atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor

de delegare a gestiunii; precum și a celor privind acordarea de

despăgubiri, soluționarea tuturor celorlalte litigii contractuale

dintre operator și utilizator, inclusiv a celor izvorâte din neplata contravalorii

serviciilor prestate, realizându-se de instanțele de drept comun.

Această soluție

legislativă este de natură să asigure o delimitare clară a

sferei contractelor încheiate de autoritățile publice asimilate

actului administrativ prin art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, în

același sens pronunțându-se și instanța supremă.

Astfel fiind, un asemenea contract este

un contract comercial, fiind încheiat între două persoane juridice, dintre

care niciuna nu este o autoritate publică, și având ca obiect

eliberarea rovinietelor în schimbul prețului, astfel că nu este un

contract de achiziție publică, de concesiune de lucrări publice

sau de servicii în sensul prevederilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007

și ale art. 2 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004 pentru

a atrage competența instanței specializate de contencios

administrativ.

Un argument în plus, în sensul celor reținute

îl reprezintă și faptul că la data de 15 februarie 2010 în

ședința plenului judecătorilor Secției de contencios

administrativ și fiscal a fost adoptată următoarea soluție

de principiu pentru unificarea practicii:

„Cererea de ordonanță de

plată formulată de o direcție a C.N.A.D.N.R. SA împotriva unei

societăți comerciale, debitoare în baza unui contract, prin care Compania

se obligă că elibereze roviniete pentru autovehicule în schimbul

prețului plătit de societate, este de competența instanței

de drept comun, iar nu de competența instanței specializate de contencios

administrativ”.

Soluția adoptată a fost luată

în vederea interpretării și aplicării unitare a legislației

în materia contenciosului administrativ, de care instanța este datoare

să țină seamă, în considerarea dreptului la un proces echitabil

consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a

principiului securității raporturilor juridice și a

jurisprudenței CEDO care a statuat în mod constant că rolul

jurisdicției supreme este acela de a stabili o interpretare de urmat a

dispozițiilor legale, prin înlăturarea divergențelor de jurisprudență

(CEDO Hotărârea din 6 decembrie 2007 în cazul Beian împotriva României

(nr. 1), § 39-40.

În consecință, având în vedere

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22

alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea

Judecătoriei Satu-Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei, privind pe C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj și

pe SC B.C.A.T. SRL în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 aprilie 2010.