ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2046/2010

Asupra conflictului negativ de competență

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5067

din 14 octombrie 2009 Judecătoria Satu Mare a admis excepția necompetenței

materiale a Judecătoriei Satu Mare și în consecință, a declinat competența de

soluționare a cererii formulate de C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj, în

contradictoriu cu SC N.E. SRL, în favoarea Curții de Apel Oradea

Pentru a pronunța această soluție

Judecătoria Satu Mare a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei

instanțe la data de 21 august 2009, C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj a

solicitat, în cadrul procedurii ordonanței de plată, obligarea debitoarei SC N.E.

SRL la plata echivalentului în lei a sumei de 23,54 Euro reprezentând

penalități de întârziere calculate pentru neplata la termenele și în cuantumul

stabilit a ratelor eșalonate până la data achitării acestora inclusiv, cu

cheltuieli de judecată in cuantum de 39,3 lei.

În motivarea cererii se

arată că debitoarea a încheiat contractul nr. 145/10/05/2006, având ca obiect

eliberarea rovinietei

Conform art. 5 alin. (1) din

O.U.G. nr. 119/2007, competența soluționării cererilor privind emiterea

ordonanței de plată revine instanței competente să judece fondul cauzei în

primă instanță.

Potrivit dispozițiilor art.

1 din O.U.G. nr. 84/2003, C.N.A.D.N.R. S.A. este o persoană juridică de drept

privat: cu capital integral de stat, fiind astfel, o autoritate publică

centrală, în sensul reglementat de art. 2 alin. (1) lit. b) teza finală din

Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, având în vedere

toate aceste aspecte, instanța apreciază că, în speță, contractul încheiat de

părți este asimilat actelor administrative potrivit art. 2 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 554/2004, iar potrivit alin. (1) lit. f) al aceluiași articol,

activitatea de soluționare a acestor cereri constituie contencios

administrativ.

Curtea de Apel Oradea, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 237/CA din 2

decembrie 2009 a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel

Oradea, a declinat competența de soluționare a cererii de emitere a ordonanței

de plată formulată de creditoarea C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj, în

contradictoriu cu debitoarea SC N.E. SRL, în favoarea Judecătoriei Satu Mare și

constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis dosarul Înaltei Curți

de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel Oradea a reținut că în speță, contractul nr. 145/10/05/2006

încheiat între părți, are ca obiect eliberarea rovinietei pentru utilizarea

rețelei de drumuri naționale și deși C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj, este o autoritate

publică centrală, cerințele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu sunt

îndeplinite.

Astfel, contractul nu are ca

obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea

lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice și nici achizițiile

publice și nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ

care să atragă competența instanței de contencios administrativ în soluționarea

cauzei, în temeiul art.10 din Legea contenciosului administrativ.

Contractul privind

eliberarea rovinietei pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale are natura

unui contract comercial, încheiat între o societate comercială, care în același

timp este asimilată unei autorități publice, prin care societatea comercială

percepe debitorului o taxă de utilizare a rețelei de drumuri naționale.

Înalta Curte, soluționând

conflictul negativ de competență conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ.,

va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea

Judecătoriei Satu Mare.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Reglementând obiectul

acțiunii judiciare în contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 prevede,

prin art. 8 alin. (2) și (3), că instanța de contencios administrativ este

competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare

încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de

încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului

administrativ, având în vedere regula după care în astfel de situații,

principiul libertății contractuale este subordonat principiului priorității

interesului public.

Contractul administrativ nu

este definit de acest act normativ, legiuitorul limitându-se să asimileze, prin

art. 2 lit. c), teza a II-a, actelor administrative în sensul acestei lege,

anumite contracte încheiate de autoritățile publice, în funcție de obiectul

lor, respectiv a celor ce privesc punerea în valoare a bunurilor proprietate

publică (realizată, de regulă, prin contracte de concesiune, de închiriere sau

de administrare a unor bunuri publice), executarea lucrărilor de interes public

(ex. parteneriat public – privat pentru concesiunea de lucrări, prestarea

serviciilor publice (concesiune, delegare de gestiune), achizițiile publice,

precum și alte categorii de contracte administrative care pot fi expres

prevăzute prin legi specială.

În speță, prin demersul său

judiciar, creditoarea C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj a solicitat în cadrul procedurii

ordonanței de plată, obligarea debitoarei SC N.E. SRL la plata echivalent în

lei a sumei de 23,54 Euro reprezentând penalități de întârziere, datorate

conform contractului nr. 145/10/05/2006.

Cererea de ordonanță de

plată este formulată de C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj, în temeiul

prevederilor O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii

executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale.

Potrivit art. 5

alin. (l)

din O.U.G. nr. 119/2007, „cererea

privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru

judecarea fondului cauzei în primă instanță."

Astfel fiind, litigiul

poartă asupra executării obligațiilor decurgând din contractul având ca obiect

eliberarea rovinietelor în beneficiul unei societăți comerciale de către

Compania Națională, care este, potrivit statului său, prevăzut în anexa la

O.U.G. nr. 84/2003, „societate comercială pe acțiuni, care își desfășoară

activitatea în conformitate cu legile române și cu prezentul statut”.

Prin urmare, raportat la

obiectul său – eliberare rovinietă și încasare tarif utilizare drumuri și, în

condițiile în care nu a fost încheiat de o persoană juridică de drept privat

autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică,

asimilată unei autorități publice în sensul dispozițiilor art. 2 lit. b) din

Legea nr. 554/2004, acest contract nu se circumscrie sferei contractelor cărora

le sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (2), coroborate cu art. 2 lit. c)

din această lege, competența de soluționare a cererii de emitere a somației de

plată revenind Judecătoriei Satu-Mare.

Înalta Curte a mai reținut

și faptul că reglementând cadrul juridic al serviciilor comunitare de utilități

publice, legiuitorul a stabilit în mod expres, prin art. 51 alin. (3

1

)

din Legea nr. 51/2006, introdus prin O.U.G. nr. 13/2008, competența materială a

instanței de contencios administrativ numai pentru soluționarea litigiilor

dintre unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de

dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități

publice și operatori în legătură cu atribuire, încheierea, executarea,

modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii; precum și a

celor privind acordarea de despăgubiri, soluționarea tuturor celorlalte litigii

contractuale dintre operator și utilizator, inclusiv a celor izvorâte din

neplata c/valorii serviciilor prestate realizându-se de instanțele de drept

comun.

Această soluție legislativă

este de natură să asigure o delimitare clară a sferei contractelor încheiate de

autoritățile publice asimilate actului administrativ prin art. 2 lit. c) din

Legea nr. 554/2004, în același sens pronunțându-se și instanța supremă, chiar

și pentru acele situații care nu pot fi strict circumscrise cadrului juridic și

instituțional stabilit prin Legea nr. 51/2006, cum este cazul în speță.

Astfel fiind, un asemenea

contract este un contract comercial, fiind încheiat între două persoane

juridice, dintre care niciuna nu este o autoritate publică, și având ca obiect

eliberarea rovinietelor în schimbul prețului, astfel că nu este un contract de

achiziție publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii în sensul

prevederilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007 și ale art. 2 alin. (1)

lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competența instanței

specializate de contencios administrativ.

Un argument în plus, în

sensul celor reținute îl reprezintă și faptul că la data de 15 februarie 2010

în ședința plenului judecătorilor Secției contencios administrativ și fiscal a

fost adoptată următoarea soluție de principiu pentru unificarea practicii :

“Cererea de ordonanță de

plată formulată de creditoarea C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Cluj împotriva

unei societăți comerciale, debitoare în baza unui contract, prin care Compania

se obligă să elibereze roviniete pentru autovehicule în schimbul prețului

plătit de societate, este de competența instanței de drept comun, iar nu de

competența instanței specializate de contencios administrativ.”

Soluția adoptată a fost luată

în vederea interpretării și aplicării unitare a legislației în materia contenciosului

administrativ, de care instanța este datoare să țină seamă, în considerarea dreptului

la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, a principiului securității raporturilor juridice și a

jurisprudenței C.E.D.O. care a statuat în mod constant că rolul jurisdicției supreme

este acela de a stabili o interpretare de urmat a dispozițiilor legale, prin

înlăturarea divergențelor de jurisprudență (C.E.D.O., Hotărârea din 6 decembrie

2007 în cazul Beian împotriva României (nr. 1), § 39-40).

În consecință, având în

vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.

(3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a

cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Satu-Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei, privind pe creditoarea C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Cluj și pe SC N.E.

SRL în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21

aprilie 2010.