ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2043/2010

Asupra conflictului negativ de competență

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4900 din 9

octombrie 2009 Judecătoria Satu Mare a admis excepția necompetenței materiale a

Judecătoriei Satu Mare și în consecință, a declinat competența de soluționare a

cererii de emitere a ordonanței de plată formulate de creditorul C.N.A.D.N.R. prin

D.R.D.P. Cluj , în contradictoriu cu debitorul L.I. în favoarea Curții de Apel

Oradea.

Pentru a pronunța această soluție

Judecătoria Satu Mare a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei

instanțe la data de 22 iunie 2009, C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj a solicitat,

în cadrul procedurii ordonanței de plată, obligarea debitorului L.I. la plata

echivalentului în lei a sumei de 270,00 EURO reprezentând rate eșalonate ale

tarifelor de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România rămase

restante și echivalentul în lei a sumei a sumei de 369,16 Euro reprezentând

penalități de întârziere calculate pentru neplata la termenele și în cuantumul

stabilit a ratelor eșalonate până la data achitării acestora inclusiv, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată că

debitoarea a încheiat contractul nr. 2164 din 01 martie 2006, având ca obiect

eliberarea rovinietelor pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare,

cuantumul rovinietei fiind de 540,00 Euro, cu obligația achitării in 4 rate.

Conform art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr.

119/2007, competența soluționării cererilor privind emiterea ordonanței de

plată revine instanței competente să judece fondul cauzei în primă instanță.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G.

nr. 84/2003, C.N.A.D.N.R.S.A. este o persoană juridică de drept privat: cu

capital integral de stat, fiind astfel, o autoritate publică centrală, în

sensul reglementat de art. 2 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, având în vedere toate aceste aspecte, instanța apreciază

că, în speță, contractul încheiat de părți are trăsăturile unui contract

administrativ, care, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004 este asimilat actului administrativ.

Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 233 din 30 noiembrie 2009 din a admis excepția de

necompetență materială a Curții de Apel , a declinat competența de soluționare

a cererii de emitere a ordonanței de plată formulată de Creditorul C.N.A.D.N.R.

prin D.R.D.P. Cluj în contradictoriu cu debitorul L.I., în favoarea

Judecătoriei Satu Mare și constatând ivit conflictul negativ de competență a

trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării

acestuia.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea de Apel Oradea a reținut că în speță, contractul nr. 2164 din 01

martie 2006 încheiat între părți, are ca obiect eliberarea rovinietei pentru

utilizarea rețelei de drumuri naționale și deși C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj

este o autoritate publică centrală, cerințele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004

nu sunt îndeplinite.

Astfel, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor

proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea

serviciilor publice și nici achizițiile publice și nu poate fi calificat ca un

contract asimilat actului administrativ care să atragă competența instanței de

contencios administrativ în soluționarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea

contenciosului administrativ.

Contractul privind eliberarea rovinietei pentru utilizarea rețelei de

drumuri naționale are natura unui contract comercial, încheiat între o

societate comercială, care în același timp este asimilată unei autorități

publice, prin care societatea comercială percepe debitorului o taxă de

utilizare a rețelei de drumuri naționale.

Înalta Curte,

soluționând conflictul negativ de competență conform art. 22 alin. (3) și (5) C.

proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în

favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Pentru a ajunge la această soluție,

Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Reglementând obiectul acțiunii

judiciare în contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 prevede, prin art. 8

alin. (2) și (3), că instanța de contencios administrativ este competentă să

soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui

contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea,

interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ, având în

vedere regula după care în astfel de situații, principiul libertății

contractuale este subordonat principiului priorității interesului public.

Contractul administrativ nu este

definit de acest act normativ, legiuitorul limitându-se să asimileze, prin art.

2 lit. c), teza a II-a, actelor administrative în sensul acestei lege, anumite

contracte încheiate de autoritățile publice, în funcție de obiectul lor,

respectiv a celor ce privesc punerea în valoare a bunurilor proprietate publică

(realizată, de regulă, prin contracte de concesiune, de închiriere sau de

administrare a unor bunuri publice), executarea lucrărilor de interes public

(ex. parteneriat public – privat pentru concesiunea de lucrări, prestarea

serviciilor publice (concesiune, delegare de gestiune), achizițiile publice,

precum și alte categorii de contracte administrative care pot fi expres

prevăzute prin legi specială.

În speță, prin demersul său judiciar

C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj a solicitat în cadrul procedurii ordonanței de

plată, obligarea lui L.I. la plata echivalentului în lei a sumei de 270,00 Euro

cu titlu de debit și echivalentul in lei a sumei de 369,16 Euro reprezentând

penalități de întârziere, datorate conform contractului nr. 2164 din 01 martie 2006.

Cererea de ordonanță de plată este

formulată de C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj, în temeiul prevederilor O.U.G.

nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor

de plată rezultate din contracte comerciale.

Potrivit art. 5

alin. (l)

din O.U.G. nr. 119/2007, „cererea

privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru

judecarea fondului cauzei în primă instanță."

Astfel fiind, litigiul poartă asupra

executării obligațiilor decurgând din contractul având ca obiect eliberarea

rovinietelor în beneficiul unei societăți comerciale de către Compania

Națională, care este, potrivit statului său, prevăzut în anexa la O.U.G. nr. 84/2003,

„societate comercială pe acțiuni, care își desfășoară activitatea în

conformitate cu legile române și cu prezentul statut”.

Prin urmare, raportat la obiectul

său – eliberare rovinietă și încasare tarif utilizare drumuri și, în condițiile

în care nu a fost încheiat de o persoană juridică de drept privat autorizată să

presteze un serviciu public, în regim de putere publică, asimilată unei

autorități publice în sensul dispozițiilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004,

acest contract nu se circumscrie sferei contractelor cărora le sunt aplicabile

prevederile art. 8 alin. (2), coroborate cu art. 2 lit. c) din această lege,

competența de soluționare a cererii de emitere a somației de plată revenind

Judecătoriei Satu-Mare.

Înalta Curte a mai reținut și faptul

că reglementând cadrul juridic al serviciilor comunitare de utilități publice,

legiuitorul a stabilit în mod expres, prin art. 51 alin. (3

1

) din

Legea nr. 51/2006, introdus prin O.U.G. nr. 13/2008, competența materială a

instanței de contencios administrativ numai pentru soluționarea litigiilor

dintre unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de

dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități

publice și operatori în legătură cu atribuire, încheierea, executarea,

modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii; precum și a

celor privind acordarea de despăgubiri, soluționarea tuturor celorlalte litigii

contractuale dintre operator și utilizator, inclusiv a celor izvorâte din

neplata c/valorii serviciilor prestate realizându-se de instanțele de drept

comun.

Această soluție legislativă este de

natură să asigure o delimitare clară a sferei contractelor încheiate de

autoritățile publice asimilate actului administrativ prin art. 2 lit. c) din

Legea nr. 554/2004, în același sens pronunțându-se și instanța supremă, chiar

și pentru acele situații care nu pot fi strict circumscrise cadrului juridic și

instituțional stabilit prin Legea nr. 51/2006, cum este cazul în speță.

Astfel fiind, un asemenea contract

este un contract comercial, fiind încheiat între două persoane juridice, dintre

care niciuna nu este o autoritate publică, și având ca obiect eliberarea

rovinietelor în schimbul prețului, astfel că nu este un contract de achiziție

publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii în sensul

prevederilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007 și ale art. 2 alin. (1)

lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competența instanței

specializate de contencios administrativ.

Un argument în plus, în sensul celor

reținute îl reprezintă și faptul că la data de 15 februarie 2010 în ședința plenului

judecătorilor Secției contencios administrativ și fiscal a fost adoptată

următoarea soluție de principiu pentru unificarea practicii :

“Cererea de ordonanță de plată formulată

de o direcție regională a C.N.A.D.N.R. SA împotriva unei societăți comerciale,

debitoare în baza unui contract, prin care Compania se obligă să elibereze

roviniete pentru autovehicule în schimbul prețului plătit de societate, este de

competența instanței de drept comun, iar nu de competența instanței

specializate de contencios administrativ”.

Soluția adoptată a fost luată în

vederea interpretării și aplicării unitare a legislației în materia contenciosului

administrativ, de care instanța este datoare să țină seamă, în considerarea dreptului

la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, a principiului securității raporturilor juridice și a

jurisprudenței C.E.D.O. care a statuat în mod constant că rolul jurisdicției supreme

este acela de a stabili o interpretare de urmat a dispozițiilor legale, prin

înlăturarea divergențelor de jurisprudență (C.E.D.O., Hotărârea din 6 decembrie

2007 în cazul Beian împotriva României (nr. 1), § 39-40).

În consecință, având în vedere

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5)

C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în

primă instanță, în favoarea Judecătoriei Satu-Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei, privind pe C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj și pe L.I. în favoarea

Judecătoriei Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21

aprilie 2010.