ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2222/2011

Deliberând asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 01 noiembrie 2007 pe rolul Judecătoriei sector 6 București și precizată

ulterior, reclamanta U.P. București a chemat în judecată pe pârâta SC A.B.D.T.

& S. SRL și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța

să oblige pârâta să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în

suprafață de 323, 25 mp situat în București, sector 6 și să oblige pârâta să

aducă terenul la starea inițială, respectiv: să desființeze construcția

ridicată pe teren, să reconstruiască gardul universității pe care l-a demolat,

să desființeze baraca de lemn construită pe terenul universității, să planteze

arborii tăiați, să niveleze terenul, așa cum se afla înaintea începerii

construcției.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că este proprietara terenului menționat, titlul său de

proprietate fiind reprezentat de dispozițiile art. 166 alin. (4) din Legea

învățământului nr. 64/1995. În baza dispozițiilor legale, Ministerul Educației

și



Cercetării a emis

Ordinul nr. 4262/2002, care atestă dreptul de proprietate al universității asupra

imobilului. Dreptul de proprietate al universității a fost înscris în Cartea

Funciară prin încheierea nr. 9786 din 28 iulie 2004 a Biroului de Carte Funciară

de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, în suprafața totală de 130.202 mp

fiind inclusă și suprafața revendicată, ocupată de pârâtă.

La data de 22

noiembrie 2007 pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională împotriva

reclamantei-pârâte și a pârâtului Municipiul București, prin care a solicitat

instanței să constate că statul a efectuat o preluare fără titlu valabil a

imobilului în cauză și, pe cale de consecință, titlul pârâtei-reclamante este

preferabil celui al reclamantei-pârâte. În motivarea cererii, pârâta-reclamantă

a arătat că terenul nu face parte din patrimoniul reclamantei-pârâte, întrucât

acesta intrase în patrimoniul pârâtei-reclamante în baza contractului de

vânzare-cumpărare autentificat s nr. 1928/15.20.2006 1928/15.20.2006 la BNP C.C.A.,

de la S.N.V., care, la rândul său, l-a dobândit prin reconstituirea dreptului de

proprietate în baza dispoziției nr. 6055 din 19 iunie 2006 a Primăriei

Municipiului București, emisă în baza Legii 10/2001 și intabulată în cartea

funciară prin încheierea nr. 27992.

Odată cu

întâmpinarea, pârâta-reclamantă a formulat și cerere de chemare în garanție

împotriva lui S.N.V. și a Primăriei Municipiului București, arătând că terenul

a intrat în patrimoniul său în baza contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1928/15.20.2006 la BNP C.C.A., de la S.N.V., care, la

rândul său, l-a dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza

dispoziției nr. 6055 din 19 iunie 2006 a Primăriei Municipiului București,

intabulată în cartea funciară prin încheierea nr. 27992.

Prin sentința civilă

nr. 2028 din 25 martie 2008, Judecătoria Sector 6 București a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Învestit cu

soluționarea litigiului, prin sentința civilă nr. 322 din 09 martie 2009,

Tribunalul București a respins, ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată

și, pe cale de consecință, și cererea de chemare în garanție.

Împotriva acestei

decizii, a declarat apel reclamanta București, iar prin încheierea de la

termenul de judecată din data de 18 ianuarie 2010, Curtea de Apel București a

suspendat judecarea apelului, în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Pentru a pronunța

această încheiere, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Terenul în litigiu a

fost cumpărat de pârâtă de la chematul în garanție S.N.V., în baza contractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1928 din 15 decembrie 2006.

La rândul său,

potrivit mențiunilor din respectivul contract de vânzare-cumpărare, chematul în

garanție S.N.V. a dobândit acest teren în baza Legii 10/2001, prin dispoziția

administrativă nr. 6055/2006, emisă de către Primarul General.

În ceea ce o privește

pe reclamantă, ea invocă drept titlu de proprietate asupra imobilului în

litigiu, Ordinul nr. 4262/2002 al Ministerului Educației și Cercetării emis în

baza Legii 84/1995.

Acțiunea in

revendicare este acțiunea prin care proprietarul care a pierdut posesia unui

bun individual determinat, cere instanței să i se stabilească dreptul de

proprietate asupra bunului și să redobândească posesia lui de la cel care îl

stăpânește fără a fi proprietar.

Pentru atenuarea

dificultăților legate de proba dreptului de proprietate, s-au stabilit câteva

reguli de care se ține seama în rezolvarea diferitelor litigii de revendicare.

Astfel, în ipoteza în

care părțile opun titluri ce provin de la autori diferiți, se compară între ele

drepturile autorilor de la care provin cele două titluri și se acordă

eficacitate titlului dobândit de la un autor al cărui drept este preferabil.

Așadar, în acțiunea

de comparare evocată, trebuie analizat dreptul autorului S.N.V., drept dobândit

în baza Legii nr. 10/2001, prin dispoziția administrativă nr. 6055/2006, emisă

de către Primarul General.

Din acest punct de

vedere, firesc, toate părțile din cauză au formulat aprecieri asupra

legalității dispoziției administrative menționate, emise în baza Legii 10/2001,

iar Tribunalul a administrat ca probă în prezenta cauză, întreaga documentație

care a stat la baza emiterii dispoziției administrative emise în baza Legii

10/2001.

Mai mult, motivele de

apel sunt circumscrise într-o măsură apreciabilă, tocmai nelegalității

dispoziției administrative respective, intimata-pârâtă SC A.B.D.T. & S. SRL

București răspunzând acestora, prin întâmpinare, ca și chematul în garanție S.N.V.

Or, verificarea

legalității dispoziției nr. 6055/2006, emise în baza Legii nr. 10/2001 prin

prisma chiar a motivelor de nulitate invocate în prezenta cauză dedusă

judecății, constituie obiectul distinct al dosarului nr. 29675/3/2008 aflat pe

rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

De altfel, și

tribunalul în cuprinsul sentinței pronunțate, a dat câștig de cauză, pârâtei SC

A.B.D.T. & S. SRL București, prin referire și la delimitarea imobilului

conform conținutului actului de vânzare-cumpărare, act derivat din dreptul de

proprietate atestat de dispoziția administrativă contestată.

Nu mai puțin,

împrejurarea că unul dintre considerentele instanței de fond, a fost acela că

reclamanta nu și-ar fi dovedit dreptul de proprietate (apelanta criticând însă,

acest considerent reținut, invocând în apărarea sa, constatarea expertului în

sensul că scriptic, formal, „dreptul de proprietate al ambelor părți, este extins

asupra terenului în litigiu”), reprezintă doar unul dintre aspectele deduse

judecății în apel, iar potrivit caracterului devolutiv al acestei căi de atac,

instanța de apel este datoare să verifice toate aspectele invocate prin

motivele de apel.

De asemenea,

incidența în ceea ce o privește pe pârâta SC A.B.D.T. & S. SRL București, a

principiului

error comunis facit jus

, în cazul constatării nelegalității

dispoziției administrative, urmează să fie evaluată ulterior unei asemenea

constatări, neputându-se invoca incidența sa, de plano, anterior constatării

nulității dispoziției, pentru a determina inutilitatea așteptării soluționării

celuilalt litigiu.

În consecință,

întrucât dreptul autorului pârâtei este conferit de dispoziția administrativă a

cărei legalitate se contestă în celălalt dosar, iar o eventuală admitere a

acțiunii în nulitatea dispoziției, are înrâurire în soluționarea cauzei

prezente, prin constatarea lipsei unui element al operațiunii de comparare a

drepturilor autorilor, menționată anterior, curtea de apel a apreciat că în

cauză sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., dezlegarea pricinii atârnând de existența sau inexistența dreptului de

proprietate dedus din dispoziția care face obiectul celeilalte judecăți.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâta SC A.B.D.T.

& S. SRL.

Prin motivele de

recurs întemeiate pe prevederile art. 304

1

C. proc. civ. se arată că

în dosarul 29675/3/2008, Universitatea Politehnică solicită constatarea

nulității absolute a dispoziției nr. 6055/2006 emisă de Primăria Municipiului

București în baza Legii nr. 10/2001, ce a constituit titlu de proprietate al

autorului recurentei, S.N.V.

În acea cauză nu se

solicită și constatarea nulității actului subsecvent prin care S.N.V. vinde

către recurentă suprafața de teren, și anume contractul de vânzare cumpărare

autentificat sub nr. 1928 din 15 decembrie 2006.

Prin urmare, titlul

de proprietate al recurentei rămâne perfect valabil, indiferent de soluția care

s-ar pronunța în dosarul 29675/3/2008 aflat pe rolul Tribunalului București.

Se solicită admiterea

recursului și trimiterea cauzei Curții de Apel București în vederea continuării

judecații.

Înalta Curte urmează

a respinge, ce nefondat, recursul declarat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 244 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea

pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept

care face obiectul unei alte judecăți.

Pentru a dispune

suspendarea judecății în acest temei, instanța trebuie să verifice îndeplinirea

a două condiții cumulative și anume: soluția în litigiul cu care a fost

sesizată să depindă de rezolvarea unei chestiuni prejudiciale ce face obiectul

unui alt dosar, iar procesul în care acea chestiune prejudicială urmează a fi

rezolvată să fie în curs de judecată.

Înalta Curte constată

că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a acestor

prevederi legale în cauză.

Astfel, în prezentul

litigiu, instanțele au fost învestite cu o acțiune în revendicare a cărei

soluționare obligă instanța la compararea titlurilor de proprietate ce se opun.

Titlurile opuse de

părțile în litigiu provin de la autori diferiți: reclamanta pretinde că titlul

său de proprietate îl reprezintă Ordinul nr. 4262/2002 al Ministerului

Educației și Cercetării emis în baza Legii 84/1995, iar pârâta invocă

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1928 din 15 decembrie 2006

încheiat cu chematul în garanție, S.N.V., care, la rândul său a dobândit

terenul în litigiu în baza Legii 10/2001, prin dispoziția administrativă nr.

6055/2006, emisă de către Primarul General.

În dosarul care a

atras suspendarea prezentului litigiu, instanța de judecată este învestită cu o

cerere în constatarea nulității absolute a acestei dispoziții administrative.

În mod corect

instanța de apel a apreciat că dezlegarea dată asupra legalității dispoziției

administrative are înrâurire în soluționarea prezentului litigiu. Această dispoziție

constituie titlul în temeiul căruia autorul pârâtei a încheiat contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1928 din 15 decembrie 2006, exhibat de

pârâtă ca fiind titlul ce-i conferă dreptul de proprietatea asupra bunului în

litigiu.

În operațiunea de

comparare a titlurilor ce se opun, pentru a stabili care dintre acesta este mai

caracterizat, instanța are în vedere și titlurile de proprietate ale autorilor

părților, astfel încât cenzurarea legalității titlului autorului pârâtei,

efectuată în litigiul care a determinat suspendarea cauzei, are efecte asupra

determinării titlului preferabil în prezenta acțiune în revendicare.

De altfel, ambele

părți au formulat susțineri legate de legalitatea ori nelegalitatea respectivei

decizii administrative, apreciind implicit că valabilitatea acestui act

influențează soluționarea cauzei de față.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că în mod corect instanța de apel a apreciat că obiectul

litigiului care a determinat suspendarea judecării apelului cu care a fost

învestită reprezintă o chestiune prejudicială de a cărei rezolvare depinde

soluționarea prezentei cauze, astfel încât, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC A.B.D.T. & S. SRL împotriva încheierii din 18

ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

10 martie 2011.