ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1028/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamantul R.C. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților F.N.I. București, SC S.I. SA București, C. București, C.E.C. București și B.A. București, în solidar, la plata sumei de 55.766.520 lei indexată cu indicele de inflație. Prin sentința nr. 169 din data de 22 februarie 2001 a Tribunalului Dâmbovița, a fost admisă în parte cererea reclamantului, au fost obligați pârâții F.N.I., S.I. SA și C.E.C. SA la plata sumei de 55.766.5200 lei către reclamant, a fost respinsă cererea formulată față de C. București și B.A.

București și a fost respins capătul de cerere privind indexarea sumei cu indicele de inflație. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul R.C. a investit la F.N.I. o sumă de bani pe care a încercat să o recupereze, invocând în drept art. 969 și 970 C. civ., potrivit cărora convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, ele trebuind să fie executate cu bună credință. Prin urmare, în temeiul art. 42 alin. (1) C. com., instanța de fond a obligat în solidar F.N.I., S.I. SA și C.E.C. SA la restituirea sumei depuse de reclamant. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, pârâtele Societatea Bancară C.E.C. SA București și SC S.I. SA București au declarat apel, iar prin decizia nr. 108 din data de 27 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești a fost respins, ca nefundat, apelul declarat de pârâta C.E.C.

București împotriva sentinței nr. 169 din data de 22 februarie 2001 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița și a fost anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâta SC S.I. SA împotriva aceleiași sentințe. Împotriva deciziei anterior menționate, pârâta C.E.C. B. SA București a declarat recurs, ce a fost soluționat prin decizia nr. 3165 din data de 2 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Înalta Curte a admis recursul declarat de pârâta C.E.C. B. SA, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că în speță este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că instanța de apel a procedat la judecata pricinii în absența pârâtei A.V.A.S.

București, care nu a fost citată. În rejudecare, Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 58 din 18 mai 2010, a admis apelul declarat de pârâta C.E.C. B. SA (fosta Societate Bancară C.E.C. SA) împotriva sentinței nr. 169 din data de 22 februarie 2001 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamantul R.C., a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C.E.C. B. SA, a schimbat în parte sentința în sensul că a respins acțiunea față de C.E.C. B. SA ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a anulat apelul pârâtei SC S.I. SA împotriva aceleiași sentințe nr. 169 din data de 22 februarie 2001 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița și a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 333/2001, A.V.A.S București s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile procesuale ale C.E.C. SA (actuala C.E.C. B. SA) și a dobândit calitatea procesuală pe care aceasta o avea, la data intrării în vigoare a legii (4 iulie 2001), în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent dacă era vorba de faza de judecată sau de executare silită. Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 333/2001 a fost respinsă prin decizia Curții Constituționale nr. 28/2002, astfel că drepturile și obligațiile ce intră în conținutul raportului juridic dedus judecății s-au transmis de la C.E.C.

B. SA la A.V.A.S București, fapt care a avut drept consecință și transmiterea calității procesuale pasive. S-a reținut că prin încheierea din 23 ianuarie 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus introducerea în cauză a A.V.A.S. București în calitate de succesoare în drepturi și obligații a apelantei C.E.C. B. SA cu privire la aspectele reclamate aceasta din urmă nemaiavând calitate procesuală pasivă. Instanța de apel a apreciat că obligația C.E.C. B. SA, asumată prin contractul de fidejusiune, era o obligație asumată sub condiție suspensivă, a cărei naștere depindea de realizarea condiției, respectiv constatarea imposibilității de plată datorată riscurilor la care sunt supuse fondurile deschise de investiții.

Cum imposibilitatea de plată s-a datorat fraudei și nu riscurilor prevăzute, condiția trebuind a fi îndeplinită, astfel cum s-au înțeles părțile să se facă (art. 1011 C. civ.), iar frauda nu a fost stabilită ca fiind comisă de C.E.C. B. SA, nu putea fi angajată nici răspunderea contractuală, nici răspunderea delictuală a acesteia. De asemenea, Curtea a apreciat că atât din art. 1.1. al contractului de fidejusiune, în care se stabilește ca obiect al contractului garantarea valorii plății de răscumpărare „atunci când se constată imposibilitatea de plată a riscurilor la care sunt supuse fondurile deschise de investiții”, cât și din art. 2.2 în care se prevede faptul că fidejusorul va interveni „numai după ce F.N.I.

a epuizat toate posibilitățile de valorificare a activelor sale și este declarat în imposibilitate de plată, conform prevederilor legale în materie” reiese că C.E.C. B. SA nu a renunțat la beneficiul de discuțiune, obligându-se să plătească numai după ce a fost urmărit debitorul principal F.N.I. Prin urmare, instanța de apel a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta C.E.C. B. SA, a admis apelul declarat de aceasta și a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins acțiunea față de C.E.C. B. SA ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, și a menținut restul dispozițiilor sentinței. Împotriva deciziei nr. 58 din 18 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pârâta A.V.A.S.

București a declarat recurs invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului său, recurenta a susținut, în esență, că A.V.A.S. a achitat reclamantului R.C. suma de 23.830,83 lei RON cu O.P. nr. 4666 din 30 septembrie 2008, deoarece acesta a avut un titlu executoriu împotriva A.V.A.S., respectiv sentința civilă nr. 13732 din 17 decembrie 2004. Recurenta a precizat că A.V.A.S. nu a fost parte în cauză la momentul la care s-a pronunțat sentința nr. 169 din 22 ianuarie 2001, fiind introdusă în cauză ulterior, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 la solicitarea C.E.C. B. SA, aspect reținut în considerentele deciziei nr. 3165 din 2 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În temeiul dispozițiilor art. 166 C. proc. civ. , recurenta a invocat excepția autorității de lucru judecat învederând instanței, că în cauză se impune admiterea acestei excepții, ținând cont de existența sentinței civile nr. 13732 din 17 decembrie 2004 irevocabilă, titlu executoriu ce a fost deja executat de către A.V.A.S., reclamantul fiind despăgubit. Prin urmare, în opinia recurentei, se impune admiterea excepției autorității de lucru judecat și astfel admiterea recursului formulat, modificarea în parte a deciziei nr. 58 din 18 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești și respingerea cererii formulate de reclamantul R.C. Intimatul-reclamant R.C., respectiv intimatele-pârâte C. București, F.N.I.

București, R.B. pentru B.A. și SC S.I. SA București nu au formulat întâmpinare. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele controlului de legalitate în raport de temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează: Prin sentința nr. 13732 din 17 decembrie 2004 rămasă irevocabilă, sentință învestită cu titlu executoriu, reclamantul R.C. și-a recuperat sumele ce fac obiectul pretențiilor deduse judecății. Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 333/2001, A.V.A.S. București în calitate de succesoare a C.E.C. B. SA a acordat suma integrală datorată de aceasta reclamantului R.C., aspect ce rezultă fără echivoc din înscrisurile aflate la dosar, respectiv O.P.

nr. 4666 din 30 septembrie 2008 și copia extrasului sentinței nr. 13732 din 17 decembrie 2004. Cum principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 166 C. proc. civ. și art. 1201 C. civ., urmează să admită excepția autorității de lucru judecat invocată de recurenta-pârâtă A.V.A.S. București. De altfel, făcând abstracție de incidența autorității puterii de lucru judecat, este de necontestat că acordarea unor sume cu titlu de despăgubiri ce au fost anterior restituite în baza unui titlu executoriu ar echivala cu o plată nedatorată în sensul dispozițiilor art. 1092 C. civ., raportat la art. 992 C. civ.

În consecință, față de considerentele de fapt și de drept anterior evocate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 314 din același act normativ, va admite recursul, va modifica în parte decizia nr. 58 din 18 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești în sensul că va admite excepția autorității de lucru judecat invocată de A.V.A.S., cu consecința respingerii acțiunii reclamantului R.C. și menținerea celorlalte dispoziții ale deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 58 din 18 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, modifică în parte decizia atacată în sensul că admite excepția autorității de lucru judecat invocată de A.V.A.S. și în consecință respinge acțiunea reclamantului R.C. Menține în rest dispozițiile deciziei atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.