ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 195/2012

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1479 din 14

decembrie 2009, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a respins, ca

nefondată, acțiunea formulată de reclamantul I.S., în contradictoriu cu pârâta

SC P. SA, având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 450.000 euro cu

titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a introducerii de

pauze publicitare prelungite în timpul difuzării filmelor artistice.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanța a reținut în esență că reclamantul nu a dovedit

îndeplinirea cerințelor răspunderii civile delictuale a pârâtei.

Apelul declarat de

reclamant împotriva hotărârii instanței de fond a fost respins, ca nefondat,

prin decizia nr. 167 din 17 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În considerentele

deciziei pronunțate instanța de apel a reținut că prejudiciul moral invocat de

apelant nu este justificat.

Simplul disconfort

cauzat reclamantului prin difuzarea calupurilor de publicitate în timpul

filmelor, pe o perioadă mai lungă de timp, în condițiile în care reclamantul

are libertatea să urmărească alte emisiuni nu este de natură să reprezinte un

prejudiciu în sensul dispozițiilor art. 998-999 C. civ.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul I.S.

Motivele de recurs

prin care recurentul susține că reclamele publicitare trebuiau date la

începutul filmului, pentru a avea posibilitatea de a alege un alt post de

televiziune au fot depuse la data de 13 mai 2011.

La termenul de

judecată din data de 17 ianuarie 2012 instanța a invocat, din oficiu, excepția

nulității recursului, în raport cu dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc.

civ.

Recursul este nul,

pentru considerentele următoare:

Recursul se

motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de

recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Potrivit art. 303 alin.

(2) C. proc. civ., termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la

comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte, iar potrivit art.

306 alin. (1) C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în

termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la

motivele de ordine publică.

În speță, se constată

că motivele de recurs nu au fost depuse în termenul legal de 15 zile prevăzut

de art. 301 C. proc. civ.

Astfel, așa cum

rezultă din dosarul instanței de apel, (fila 49) decizia atacată i-a fost

comunicată recurentului reclamant la Penitenciarul Giurgiu, în data de 24

martie 2011.

Motivele de recurs au

fost depuse în data de 16 mai 2011 deși ultima zi de depunere a acestora s-a

împlinit la 9 aprilie 2011.

Prin urmare, motivele

de recurs au fost depuse peste termenul prevăzut de lege, fără a se invoca

motive de ordine publică.

Față de cele arătate,

în raport de dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

constata nul recursul declarat de reclamantul I.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul I.S. împotriva deciziei nr. 167/ A din 17 februarie

2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 ianuarie 2012.