ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2879/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea

formulată la 22 octombrie 2010, reclamanții P.S. și P.V. au solicitat instanței

- în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - să

dispună obligarea pârâtului, în temeiul Legii nr. 221 din 2 iunie 2009, la

plata unor despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor sechestrate în baza

procesului verbal de sechestru nr. 25 din 3 septembrie 1952, ce au aparținut

bunicului său P.S.(F.) zis Ț., domiciliat în județul Timiș, decedat ulterior la

9 noiembrie 1960.

În motivarea

acțiunii, reclamanții arată că măsura administrativă nelegală a fost luată ca

urmare a refuzului bunicului lor patern de a se înscrie în Gospodăria Agricolă

Colectivă.

Investit în primă

instanță, Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 561 din 2 martie

2010 a respins acțiunea reținând în esență că autorii cererii de chemare în

judecată nu se pot prevala în speța dedusă judecății de prevederile Legii nr.

221/2009 acțiunea acestora fiind inadmisibilă întrucât, pe de o parte, nu s-a

făcut dovada că împotriva persoanei decedate la data de 9 noiembrie 1960, s-ar

fi luat vreo măsură administrativă cu caracter politic având drept consecință

confiscarea bunurilor, măsură prevăzută de art. 3 din lege, iar pe de altă

parte, reclamanții nu au fost în măsură să probeze nici faptul că, măsura

confiscării are la bază o hotărâre de condamnare a defunctului S.P.

Din actele cauzei,

mai reține instanța fondului, rezultă că cererea reclamanților vizează

repararea prejudiciului produs prin confiscarea unor bunuri mobile, ce au

aparținut bunicului lor, în sensul acordării de despăgubiri echivalente cu

valoarea acestor bunuri.

Or, chiar dacă s-ar

fi dovedit că măsura a avut caracter politic, dovadă pe care reclamanții nu au

fost în măsură să o producă, cererea nu este admisibilă atâta vreme cât art. 5

lit. b) din Legea nr. 221/2009, se referă doar la bunurile imobile, aspect ce

rezultă, conchide prima instanță, din interpretarea logică a legii, întrucât

partea finală a textului face trimitere la dispozițiile Legii nr. 10/2001,

inaplicabilă în cazul bunurilor mobile.

Soluția a fost

menținută de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, care, prin decizia nr.

193/A din 7 iunie 2010, în esență cu aceeași motivare, a respins ca neîntemeiat

apelul formulat de reclamanți.

În cauză, au declarat

recurs în termen legal, reclamanții P.S. și P.V. care, fără a indica temeiul de

drept, critică hotărârile pronunțate, pe considerentul greșitei interpretări și

aplicări a Legii nr. 221/2009, în condițiile în care, se arată, din probele

administrate rezultă cu evidență caracterul politic al măsurii luată de fostele

organe comuniste la 3 septembrie 1952, împotriva autorului lor.

Astfel, prin procesul

verbal de sechestru nr. 25 din 3 septembrie 1952 au fost sechestrate, bunurile

cuprinse în actul intitulat „Inventarul bunurilor sechestrate” în valoare

totală de 8.195 lei, proprietatea bunicului lor S.P. iar din materialele de

construcții confiscate (cărămidă, țiglă,lemn construcție, etc.) s-a construit

grajdul C.A.P. din localitate, folosit ca atare până la desființarea

C.A.P.-urilor, în anul 1989.

Bunurile au fost

confiscate, mai arată recurenții pentru o pretinsă datorie de 19.125 lei, din

care 9.125 lei reprezentând valoarea cotelor neachitate și 10.000 lei amendă

civilă.

Criticile pot fi

încadrate în temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi

analizate în consecință.

Recursul se privește

ca nefondat urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit

dispozițiilor art. 3 al Legii nr. 221 din 2 iunie 2009 „privind condamnările cu

caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în

perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989”, constituie măsură administrativă

cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau

securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu,

internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea unui loc de muncă

obligatoriu, în situația când s-au întemeiat pe unul sau mai multe din actele

normative enumerate de textul mai sus citat.

Art. 4 alin. (2) al

aceluiași act normativ, dispune că persoanele care au făcut obiectul unor

măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot deasemenea

solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora,

prevederile art. 1 alin. (3) aplicându-se în mod corespunzător.

Or, aceste din urmă

dispoziții circumscriu atât condamnarea cu caracter politic, cât și măsura

administrativă abuzivă, unor împrejurări concrete care atestă calitatea titularului

cererii sau autorului său, în gradul permis de lege, de luptător în rezistența

anticomunistă, sau condamnat pentru infracțiuni săvârșite din motive politice,

persoană care a participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare

prin forță a regimului comunist instaurat în România, ori de persoană împotriva

căreia a fost dispusă, din motive politice, o măsură administrativă abuzivă.

În speță, așa cum

corect au reținut instanțele, caracterul politic al confiscării bunurilor

mobile aparținând autorului reclamanților, nu a fost dovedit.

De altfel,

afirmațiile referitoare la reținerea greșită de către autoritățile vremii a

„datoriei” de 19.125 lei pe care o avea bunicul reclamanților precum și la

destinația bunurilor mobile confiscate (materiale de construcții) care ar fi

servit la edificarea grajdului fostului C.A.P., sunt superflue, în contextul

dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 potrivit căruia

pot fi acordate despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin

hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile

respective nu i-au fost restituite (în natură sau prin echivalent) persoanei

îndreptățite, în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.

Or, actele normative

la care textul mai sus citat face trimitere, se referă exclusiv la categoria

bunurilor imobile.

În consecință, corect

s-a apreciat că, chiar dacă reclamanții ar fi reușit să facă dovada

caracterului politic al măsurii confiscării (probe pe care însă nu le-au produs

instanței) acțiunea nu putea fi admisă, în condițiile în care textul invocat ca

temei al cererii - art. 4 alin. (2) - nu poate fi interpretat decât în

corelație cu celelalte prevederi ale Legii nr. 221/2009, din ansamblul cărora

rezultă că actul normativ se referă exclusiv la acordarea de despăgubiri

reprezentând echivalentul valorii bunurilor imobile confiscate iar nu și cel al

bunurilor mobile.

Așa fiind, în

considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții P.S. și P.V. împotriva deciziei nr. 193/A din 07 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 martie 2011.