ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2022/2011

Asupra

recursului de față;

In baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 803 din 07 martie 2011, Judecătoria Timișoara în dosarul nr.

25252/325/2010 a dispus în baza art. 211 alin. (1), lit. c) C. pen. cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., condamnarea inculpatului C.A., la o pedeapsă

de:

- 5

închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie;

În baza art. 447

C. proc. pen. rap. la art. 86

5

C. pen. și art. 85 alin. (1) C. pen. a

dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani și 6

luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 711 din 30 martie 2007 a Judecătoriei

Timișoara.

A constatat că

infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr.

740 din 08 decembrie 2006 a Tribunalului Timiș este concurentă cu infracțiunea

pentru care a fost condamnat inculpatul prin s.p. 711 din 30 martie 2007 a Judecătoriei

Timișoara.

A descontopit

pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală

nr. 711 din 30 martie 2007 a Judecătoriei Timișoara și a repus în

individualitatea lor pedepsele de:

- 2 ani și 6

luni pentru săvârșirea infr. prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. (4), art. 209

alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen.

- 6 luni

pentru săvârșirea infr. prev. de art. 86 alin. (1) [v. 78 alin. (1) din O.U.G. 195/2002]

- în baza art.

36 alin. (2) C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit

pedepsele de:

- 1 an

închisoare aplic. prin s.p 740 din 08 decembrie 2006 a Tribunalului Timiș,

- 2 ani și 6

luni aplic. prin s. p. nr. 711 din 30 martie 2007 a Judecătoriei Timișoara,

- 6 luni

închisoare aplic, prin s. p. nr. 711 din 30 martie 2007 a Judecătoriei

Timișoara, și aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art.

36 alin. (3) C. pen. a scăzut din pedeapsa aplicată de 2 ani și 6 luni pedeapsa

execută în baza sentinței penale nr. 740 din 08 decembrie 2006, respectiv din

data de 01 iunie 2006- 14 februarie 2007.

În baza art.

39 alin. (2) C. pen. a contopit restul rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă

de 2 ani și 6 luni cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul

să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

A interzis

inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C.

pen., pe durata și în condițiile art. 71 C. pen.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.A., cauza fiind înregistrată pe

rolul Curții de Apel Timișoara, secția penală, sub nr. 25252/325/2010.

La termenul de

judecată din data de 4 mai 2011, potrivit art. 300

2

C. proc. pen.,

Curtea de Apel Timișoara învestită cu recursul inculpatului a verificat legalitatea

și temeinicia măsurii arestării preventive a acestuia și a constatat

legalitatea și temeinicia arestării preventive, măsură care a fost menținută.

Împotriva

acestei încheieri inculpatul a declarat recurs, cauza fiind înregistrată pe

rolul Înaltei Curți sub nr. 4046/1/2011, susținând, prin apărător desemnat din

oficiu, că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii și că,

se impune revocarea arestării preventive.

Recursul este

inadmisibil.

Potrivit art.

141 alin. (1) C. proc. pen. „încheierea dată în primă instanță și în apel, prin

care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau

încetarea de drept a măsurii preventive, precum și împotriva încheierii prin

care se dispune menținerea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu

recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunțare,

pentru cei prezenți, și de la comunicare pentru cei lipsă. încheierea prin care

prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau

încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă nici unei căi de

atac".

Înalta Curte

reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine

atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede

sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept

epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile

art. 385

1

C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile,

care pot fi atacate o singură dată cu recurs.

Căile ordinare

de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu

arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor,

cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.

Având în vedere

că încheierea prin care s-a menținut starea de arest a inculpatului de către

Curtea de Apel Timișoara este o hotărâre pronunțată în calea de atac a

recursului, hotărârea fiind definitivă, Înalta Curte constată că exercitând o

cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat

va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., respinge ca inadmisibil recursul

declarat de inculpatul C.A. împotriva încheierii din 4 mai 2011 a Curții de

Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 25252/325/2010.

Potrivit art.

192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurentul la plata sumei

de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva încheierii din 4

mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 25252/325/2010.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 16 mai 2011.