ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3520/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. Prin cererea înregistrată la data de 28 februarie 2011 reclamanta SC O.P. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, suspendarea executării notificării nr. 1992 din 28 ianuarie 2011 privind constituirea unui debit și suspendarea executării procesului verbal de constatare nr. 1853 din 27 ianuarie 2011, prin care se solicită rambursarea sumei de 1.231.137 lei, reprezentând întreaga sumă acordată ca ajutor nerambursabil în cadrul proiectului „Modernizare și extindere unitate de industrializarea cărnii – secție de produse tradiționale Craiova, jud. Dolj”.

Prin sentința nr. 129/2011 din 14 martie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea de suspendare formulată de reclamanta SC O.P. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și a dispus suspendarea executării procesului verbal de constatare nr. 1853 din 26 ianuarie 2011 încheiat de A.P.D.R.P., până la data pronunțării instanței de fond. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a dispune suspendarea actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond, pentru următoarele considerente: S-a apreciat de către instanță ca fiind îndeplinită condiția cazului bine justificat.

S-a reținut că prin procesul verbal de constatare nr. 1853 din 27 ianuarie 2011 încheiat de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, s-a constatat că beneficiarul SC O.P. SRL Craiova a prezentat pentru una din achizițiile realizate în cadrul contractului de finanțare C 1.10203541700034 din 19 iulie 2006 o ofertă neautentică, astfel că s-a solicitat aplicarea de sancțiuni administrative care să implice recuperarea totală, așa cum este prevăzut de art. 5 alin. (1) (c) din Regulamentul nr. 2988/ 1995. Aceasta întrucât OLAF a considerat că raportul întocmit și documentele obținute în urma verificărilor furnizează dovezi incontestabile ale unor nereguli comise în mod deliberat, care au afectat procedura de achiziții pentru utilaje destinate investiției realizate de SC O.P.

SRL din fonduri SAPARD și că beneficiarul proiectului a fost pe deplin conștient de faptul că oferta a fost folosită pentru a susține proiectul și de faptul că procedura de achiziții a fost falsificată. Însă, cum prin cererea de chemare în judecată și prin contestația înregistrată sub nr. 4322 din 24 februarie 2011 reclamanta a contestat implicarea sa în neregulile constatate, instanța a apreciat că există o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ, care constituie un caz bine justificat în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În legătură cu cea de-a doua condiție impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a apreciat că prin punerea în executare a procesului verbal a cărui legalitate s-a contestat sub aspectele menționate, se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activității, având în vedere cuantumul însemnat al sumei asupra căreia poartă actul administrativ și situația economică a reclamantei, dar și faptul că prin procesul verbal s-a dispus rambursarea întregii sume obținute ca ajutor nerambursabil în cadrul proiectului „ modernizare și extindere unitate de industrializare a cărnii – secție de produse tradiționale”.

Instanța a constatat îndeplinită și cea de-a treia condiție, aceea a existenței unei sesizări prealabile a autorității administrative emitente a actului administrativ, având în vedere că împotriva procesului verbal nr. 1853 din 27 ianuarie 2011 s-a formulat contestație în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, fiind înregistrată sub nr. 4322 din 24 februarie 2011. Alături de argumentele expuse, instanța a avut în vedere la adoptarea soluției și Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă. Pentru considerentele expuse, instanța a admis cererea formulată de reclamantă și, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea procesului verbal de constatare nr. 1853 din 27 ianuarie 2011 întocmit de Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contracte PHARE, până la pronunțarea instanței de fond.

Cât privește suspendarea notificării nr. 1992 din 28 ianuarie 2011, instanța a respins cererea, apreciind că acest înscris nu constituie un act administrativ în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, ci un act de punere în executare a actului administrativ pentru care s-a dispus suspendarea. 2. Calea de atac exercitată. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 1 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac se susține, în esență, că hotărârea recurată este lipsită de temei legal și pronunțată cu greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește existența cazului bine justificat și a pagubei iminente în prezenta cauză.

Se menționează că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca dovedită și îndeplinită condiția referitoare la „cazul bine justificat”, deși intimata-reclamantă în cuprinsul cererii de suspendare nu a indicat nicio împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat. Se susține legalitatea actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită, arătându-se că prin neregula constatată, reclamanta a încălcat obligațiile asumate prin contractul de finanțare, precum și dispozițiile legale aplicabile, respectiv Legea nr. 316/2001 – Acordul multianual de finanțare a programului SAPARD. Cu privire la îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă, se apreciază ca fiind greșită soluția instanței de fond, întrucât din actele existente la dosar nu rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.

De asemenea, fondurile provenite din contribuția comunitară, nerecuperate de la beneficiarii culpabili în termen de 2 ani ajung să greveze bugetul statului, astfel că paguba iminentă o poate invoca chiar recurenta, fiind prejudiciat bugetul Statului român și, implicit, bugetul C.E. Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca legală și temeinică sentința recurată, combătând criticile formulate și depunând înscrisuri în sensul celor menționate în întâmpinare.

Se susține, în esență, că se impune menținerea soluției instanței de fond întrucât Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a suspendat soluționarea contestației sale până la lămurirea exactă a situației, dat fiind faptul că nu există nicio probă certă de vinovăție reținută în sarcina sa, ci doar o supoziție pe care nu se poate întemeia o decizie ce produce efecte în sensul obligării sale la restituirea unor fonduri pe care, în mod justificat le-a accesat și justificat. 3. Soluția instanței de recurs. Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de apărările părților, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt fondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Intimata-reclamantă a solicitat suspendarea executării procesului-verbal de constatare nr. 1853 din 26 noiembrie 2011 încheiat de A.P.D.R.P. până la data pronunțării instanței de fond. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, în raport de dispozițiile legale menționate, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1) menționat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională. Îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Este adevărat că îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului. Este real și faptul că reclamanta a invocat în cuprinsul cererii de suspendare a actelor administrative menționate și motive de nelegalitate a acestora care nu pot și nici nu vor fi analizate în cadrul prezentei cereri de suspendare.

Însă, legiuitorul în definirea noțiunii „caz bine justificat” face trimitere la împrejurări legate de starea de fapt și de drept care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. În dovedirea existenței unui caz bine justificat, reclamanta a invocat, în esență, faptul că actul administrativ în litigiu a fost emis exclusiv în baza unor suspiciuni de săvârșire a unor nelegalități în ceea ce privește ofertele înaintate de beneficiarul proiectului către SAPARD, primite de la alte societăți, astfel cum au fost exprimate în comunicarea OLAF, fără ca A.P.D.R.P. să verifice faptele invocate și să întreprindă vreo investigație cu privire la acestea. Aceste împrejurări au fost apreciate de instanța de fond ca reprezentând dovezi în ceea ce privește existența cazului bine justificat, respectiv a unor stări de fapt și de drept de natură a crea o serioasă îndoială asupra legalității actului administrativ în litigiu.

Aceste împrejurări se verifică, fiind inserate în cuprinsul procesului-verbal la Capitolul 8 „Concluziile verificării”. Or, această situație se încadrează în categoria împrejurărilor de fapt sau/ drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ, în condițiile în care autoritatea pârâtă emitentă a actului administrativ nu și-a întemeiat concluziile pe propriile constatări și, mai mult, a suspendat soluționarea plângerii administrative pentru lămurirea situației, fapt necontestat de părți.

Este evident că față de cele reținute anterior este implicită și îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă, cea de-a doua condiție cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, astfel cum această noțiune este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau unui serviciu public”. În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea drept consecință, diminuarea patrimoniului societății comerciale reclamante.

Prin urmare, este evident că prin plata sumei de 1.231.137 lei la care se adaugă majorările și penalitățile calculate conform legislației în vigoare în caz de neplată, activitatea societății reclamante ar fi perturbată, inclusiv cu implicații sociale, având în vedere că intimata-reclamantă, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, are un număr de 109 salariați, fapt necontestat, de altfel, de părți. Or, în condițiile în care s-a reținut că în mod corect instanța de fond a statuat că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, iar prin executarea actului administrativ asupra căruia există o îndoială serioasă în privința legalității se produce o pagubă prin diminuarea patrimoniului reclamantei, se apreciază că este dovedită și cealaltă condiție impusă de legiuitor pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ în cauză.

În consecință, în mod corect instanța de fond, a reținut că sunt dovedite și îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 . Față de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva Sentinței nr. 129 din 14 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2011.