ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3520/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3520/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Soluția instanței de fond.
Prin cererea
înregistrată la data de 28 februarie 2011 reclamanta SC O.P. SRL a solicitat,
în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale –
Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, suspendarea executării
notificării nr. 1992 din 28 ianuarie 2011 privind constituirea unui debit și
suspendarea executării procesului verbal de constatare nr. 1853 din 27 ianuarie
2011, prin care se solicită rambursarea sumei de 1.231.137 lei, reprezentând
întreaga sumă acordată ca ajutor nerambursabil în cadrul proiectului „Modernizare
și extindere unitate de industrializarea cărnii – secție de produse
tradiționale Craiova, jud. Dolj”.
Prin sentința nr.
129/2011 din 14 martie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția contencios
administrativ și fiscal, a admis în parte cererea de suspendare formulată de
reclamanta SC O.P. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și a
dispus suspendarea executării procesului verbal de constatare nr. 1853 din 26
ianuarie 2011 încheiat de A.P.D.R.P., până la data pronunțării instanței de
fond.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța a reținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a dispune
suspendarea actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond, pentru
următoarele considerente:
S-a apreciat de către
instanță ca fiind îndeplinită condiția cazului bine justificat.
S-a reținut că prin
procesul verbal de constatare nr. 1853 din 27 ianuarie 2011 încheiat de Agenția
de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, s-a constatat că beneficiarul SC
O.P. SRL Craiova a prezentat pentru una din achizițiile realizate în cadrul
contractului de finanțare C 1.10203541700034 din 19 iulie 2006 o ofertă
neautentică, astfel că s-a solicitat aplicarea de sancțiuni administrative care
să implice recuperarea totală, așa cum este prevăzut de art. 5 alin. (1) (c)
din Regulamentul nr. 2988/ 1995. Aceasta întrucât OLAF a considerat că raportul
întocmit și documentele obținute în urma verificărilor furnizează dovezi
incontestabile ale unor nereguli comise în mod deliberat, care au afectat
procedura de achiziții pentru utilaje destinate investiției realizate de SC
O.P. SRL din fonduri SAPARD și că beneficiarul proiectului a fost pe deplin
conștient de faptul că oferta a fost folosită pentru a susține proiectul și de
faptul că procedura de achiziții a fost falsificată.
Însă, cum prin
cererea de chemare în judecată și prin contestația înregistrată sub nr. 4322
din 24 februarie 2011 reclamanta a contestat implicarea sa în neregulile
constatate, instanța a apreciat că există o îndoială puternică și evidentă
asupra prezumției de legalitate a actului administrativ, care constituie un caz
bine justificat în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În legătură cu cea
de-a doua condiție impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a
apreciat că prin punerea în executare a procesului verbal a cărui legalitate
s-a contestat sub aspectele menționate, se creează posibilitatea producerii
unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării
activității, având în vedere cuantumul însemnat al sumei asupra căreia poartă
actul administrativ și situația economică a reclamantei, dar și faptul că prin
procesul verbal s-a dispus rambursarea întregii sume obținute ca ajutor
nerambursabil în cadrul proiectului „ modernizare și extindere unitate de
industrializare a cărnii – secție de produse tradiționale”.
Instanța a constatat
îndeplinită și cea de-a treia condiție, aceea a existenței unei sesizări
prealabile a autorității administrative emitente a actului administrativ, având
în vedere că împotriva procesului verbal nr. 1853 din 27 ianuarie 2011 s-a
formulat contestație în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, fiind
înregistrată sub nr. 4322 din 24 februarie 2011.
Alături de
argumentele expuse, instanța a avut în vedere la adoptarea soluției și
Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din
cadrul Consiliului Europei, privind protecția jurisdicțională provizorie în
materie administrativă.
Pentru considerentele
expuse, instanța a admis cererea formulată de reclamantă și, în temeiul art. 14
din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea procesului verbal de constatare
nr. 1853 din 27 ianuarie 2011 întocmit de Ministerul Finanțelor Publice -
Oficiul de Plăți și Contracte PHARE, până la pronunțarea instanței de fond.
Cât privește
suspendarea notificării nr. 1992 din 28 ianuarie 2011, instanța a respins
cererea, apreciind că acest înscris nu constituie un act administrativ în
sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, ci un act de punere în executare a
actului administrativ pentru care s-a dispus suspendarea.
Calea de atac
exercitată.
Împotriva hotărârii
instanței de fond a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare
Rurală și Pescuit, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca
temei legal dispozițiile art. 304
1
și art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de
atac se susține, în esență, că hotărârea recurată este lipsită de temei legal
și pronunțată cu greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 14
alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește existența cazului bine
justificat și a pagubei iminente în prezenta cauză.
Se menționează că în
mod greșit instanța de fond a apreciat ca dovedită și îndeplinită condiția
referitoare la „cazul bine justificat”, deși intimata-reclamantă în cuprinsul
cererii de suspendare nu a indicat nicio împrejurare de natură să creeze o
îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat.
Se susține
legalitatea actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită,
arătându-se că prin neregula constatată, reclamanta a încălcat obligațiile
asumate prin contractul de finanțare, precum și dispozițiile legale aplicabile,
respectiv Legea nr. 316/2001 – Acordul multianual de finanțare a programului
SAPARD.
Cu privire la
îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă, se apreciază ca fiind
greșită soluția instanței de fond, întrucât din actele existente la dosar nu
rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să
justifice suspendarea executării actului administrativ.
De asemenea,
fondurile provenite din contribuția comunitară, nerecuperate de la beneficiarii
culpabili în termen de 2 ani ajung să greveze bugetul statului, astfel că
paguba iminentă o poate invoca chiar recurenta, fiind prejudiciat bugetul
Statului român și, implicit, bugetul C.E.
Intimata-reclamantă a
depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,
apreciind ca legală și temeinică sentința recurată, combătând criticile
formulate și depunând înscrisuri în sensul celor menționate în întâmpinare.
Se susține, în
esență, că se impune menținerea soluției instanței de fond întrucât Agenția de
Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a suspendat soluționarea contestației
sale până la lămurirea exactă a situației, dat fiind faptul că nu există nicio
probă certă de vinovăție reținută în sarcina sa, ci doar o supoziție pe care nu
se poate întemeia o decizie ce produce efecte în sensul obligării sale la
restituirea unor fonduri pe care, în mod justificat le-a accesat și justificat.
Soluția instanței
de recurs.
Înalta Curte,
analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care
există la dosarul cauzei, de apărările părților, de dispozițiile legale
incidente, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a
fi expuse.
Criticile formulate
de recurenta-pârâtă în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt fondate,
pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Intimata-reclamantă a
solicitat suspendarea executării procesului-verbal de constatare nr. 1853 din 26
noiembrie 2011 încheiat de A.P.D.R.P. până la data pronunțării instanței de
fond.
Potrivit art. 14
alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru
prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a
autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,
persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea
executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de
fond”.
Deci, în raport de
dispozițiile legale menționate, pentru a admite o cerere de suspendare a
executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu
din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea
cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1) menționat,
suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.
Îndeplinirea
condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii
judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza
circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere
indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă
verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat
este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o
împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o
îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.
Este adevărat că
îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte
cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în
cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai
măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Este real și faptul
că reclamanta a invocat în cuprinsul cererii de suspendare a actelor
administrative menționate și motive de nelegalitate a acestora care nu pot și
nici nu vor fi analizate în cadrul prezentei cereri de suspendare.
Însă, legiuitorul în
definirea noțiunii „caz bine justificat” face trimitere la împrejurări legate
de starea de fapt și de drept care să creeze o îndoială serioasă în privința
legalității actului administrativ.
În dovedirea
existenței unui caz bine justificat, reclamanta a invocat, în esență, faptul că
actul administrativ în litigiu a fost emis exclusiv în baza unor suspiciuni de
săvârșire a unor nelegalități în ceea ce privește ofertele înaintate de beneficiarul
proiectului către SAPARD, primite de la alte societăți, astfel cum au fost
exprimate în comunicarea OLAF, fără ca A.P.D.R.P. să verifice faptele invocate
și să întreprindă vreo investigație cu privire la acestea.
Aceste împrejurări au
fost apreciate de instanța de fond ca reprezentând dovezi în ceea ce privește
existența cazului bine justificat, respectiv a unor stări de fapt și de drept
de natură a crea o serioasă îndoială asupra legalității actului administrativ
în litigiu.
Aceste împrejurări se
verifică, fiind inserate în cuprinsul procesului-verbal la Capitolul 8 „Concluziile verificării”.
Or, această situație se
încadrează în categoria împrejurărilor de fapt sau/ drept care sunt de natură
să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act
administrativ, în condițiile în care autoritatea pârâtă emitentă a actului
administrativ nu și-a întemeiat concluziile pe propriile constatări și, mai
mult, a suspendat soluționarea plângerii administrative pentru lămurirea situației,
fapt necontestat de părți.
Este evident că față
de cele reținute anterior este implicită și îndeplinirea condiției referitoare
la paguba iminentă, cea de-a doua condiție cerută de lege pentru a se dispune
suspendarea executării unui act administrativ, astfel cum această noțiune este
definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind „prejudiciul
material viitor și previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a
funcționării unei autorități publice sau unui serviciu public”.
În cauză, este
necontestat că punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea
drept consecință, diminuarea patrimoniului societății comerciale reclamante.
Prin urmare, este
evident că prin plata sumei de 1.231.137 lei la care se adaugă majorările și penalitățile
calculate conform legislației în vigoare în caz de neplată, activitatea
societății reclamante ar fi perturbată, inclusiv cu implicații sociale, având
în vedere că intimata-reclamantă, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, are
un număr de 109 salariați, fapt necontestat, de altfel, de părți.
Or, în condițiile în
care s-a reținut că în mod corect instanța de fond a statuat că este
îndeplinită condiția cazului bine justificat, iar prin executarea actului
administrativ asupra căruia există o îndoială serioasă în privința legalității
se produce o pagubă prin diminuarea patrimoniului reclamantei, se apreciază că
este dovedită și cealaltă condiție impusă de legiuitor pentru a se dispune
suspendarea executării actului administrativ în cauză.
În consecință, în mod
corect instanța de fond, a reținut că sunt dovedite și îndeplinite condițiile
cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 .
Față de
considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004,
cu modificările și completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a C.
proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva
Sentinței nr. 129 din 14 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 16 iunie 2011.