ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3520/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3520/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 28 februarie 2011 reclamanta SC O.P. SRL a solicitat,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale –

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, suspendarea executării

notificării nr. 1992 din 28 ianuarie 2011 privind constituirea unui debit și

suspendarea executării procesului verbal de constatare nr. 1853 din 27 ianuarie

2011, prin care se solicită rambursarea sumei de 1.231.137 lei, reprezentând

întreaga sumă acordată ca ajutor nerambursabil în cadrul proiectului „Modernizare

și extindere unitate de industrializarea cărnii – secție de produse

tradiționale Craiova, jud. Dolj”.

Prin sentința nr.

129/2011 din 14 martie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte cererea de suspendare formulată de

reclamanta SC O.P. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și a

dispus suspendarea executării procesului verbal de constatare nr. 1853 din 26

ianuarie 2011 încheiat de A.P.D.R.P., până la data pronunțării instanței de

fond.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a dispune

suspendarea actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond, pentru

următoarele considerente:

S-a apreciat de către

instanță ca fiind îndeplinită condiția cazului bine justificat.

S-a reținut că prin

procesul verbal de constatare nr. 1853 din 27 ianuarie 2011 încheiat de Agenția

de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, s-a constatat că beneficiarul SC

O.P. SRL Craiova a prezentat pentru una din achizițiile realizate în cadrul

contractului de finanțare C 1.10203541700034 din 19 iulie 2006 o ofertă

neautentică, astfel că s-a solicitat aplicarea de sancțiuni administrative care

să implice recuperarea totală, așa cum este prevăzut de art. 5 alin. (1) (c)

din Regulamentul nr. 2988/ 1995. Aceasta întrucât OLAF a considerat că raportul

întocmit și documentele obținute în urma verificărilor furnizează dovezi

incontestabile ale unor nereguli comise în mod deliberat, care au afectat

procedura de achiziții pentru utilaje destinate investiției realizate de SC

O.P. SRL din fonduri SAPARD și că beneficiarul proiectului a fost pe deplin

conștient de faptul că oferta a fost folosită pentru a susține proiectul și de

faptul că procedura de achiziții a fost falsificată.

Însă, cum prin

cererea de chemare în judecată și prin contestația înregistrată sub nr. 4322

din 24 februarie 2011 reclamanta a contestat implicarea sa în neregulile

constatate, instanța a apreciat că există o îndoială puternică și evidentă

asupra prezumției de legalitate a actului administrativ, care constituie un caz

bine justificat în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În legătură cu cea

de-a doua condiție impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a

apreciat că prin punerea în executare a procesului verbal a cărui legalitate

s-a contestat sub aspectele menționate, se creează posibilitatea producerii

unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării

activității, având în vedere cuantumul însemnat al sumei asupra căreia poartă

actul administrativ și situația economică a reclamantei, dar și faptul că prin

procesul verbal s-a dispus rambursarea întregii sume obținute ca ajutor

nerambursabil în cadrul proiectului „ modernizare și extindere unitate de

industrializare a cărnii – secție de produse tradiționale”.

Instanța a constatat

îndeplinită și cea de-a treia condiție, aceea a existenței unei sesizări

prealabile a autorității administrative emitente a actului administrativ, având

în vedere că împotriva procesului verbal nr. 1853 din 27 ianuarie 2011 s-a

formulat contestație în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, fiind

înregistrată sub nr. 4322 din 24 februarie 2011.

Alături de

argumentele expuse, instanța a avut în vedere la adoptarea soluției și

Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din

cadrul Consiliului Europei, privind protecția jurisdicțională provizorie în

materie administrativă.

Pentru considerentele

expuse, instanța a admis cererea formulată de reclamantă și, în temeiul art. 14

din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea procesului verbal de constatare

nr. 1853 din 27 ianuarie 2011 întocmit de Ministerul Finanțelor Publice -

Oficiul de Plăți și Contracte PHARE, până la pronunțarea instanței de fond.

Cât privește

suspendarea notificării nr. 1992 din 28 ianuarie 2011, instanța a respins

cererea, apreciind că acest înscris nu constituie un act administrativ în

sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, ci un act de punere în executare a

actului administrativ pentru care s-a dispus suspendarea.

exercitată.

Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare

Rurală și Pescuit, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca

temei legal dispozițiile art. 304

1

și art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac se susține, în esență, că hotărârea recurată este lipsită de temei legal

și pronunțată cu greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește existența cazului bine

justificat și a pagubei iminente în prezenta cauză.

Se menționează că în

mod greșit instanța de fond a apreciat ca dovedită și îndeplinită condiția

referitoare la „cazul bine justificat”, deși intimata-reclamantă în cuprinsul

cererii de suspendare nu a indicat nicio împrejurare de natură să creeze o

îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat.

Se susține

legalitatea actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită,

arătându-se că prin neregula constatată, reclamanta a încălcat obligațiile

asumate prin contractul de finanțare, precum și dispozițiile legale aplicabile,

respectiv Legea nr. 316/2001 – Acordul multianual de finanțare a programului

SAPARD.

Cu privire la

îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă, se apreciază ca fiind

greșită soluția instanței de fond, întrucât din actele existente la dosar nu

rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să

justifice suspendarea executării actului administrativ.

De asemenea,

fondurile provenite din contribuția comunitară, nerecuperate de la beneficiarii

culpabili în termen de 2 ani ajung să greveze bugetul statului, astfel că

paguba iminentă o poate invoca chiar recurenta, fiind prejudiciat bugetul

Statului român și, implicit, bugetul C.E.

Intimata-reclamantă a

depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

apreciind ca legală și temeinică sentința recurată, combătând criticile

formulate și depunând înscrisuri în sensul celor menționate în întâmpinare.

Se susține, în

esență, că se impune menținerea soluției instanței de fond întrucât Agenția de

Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a suspendat soluționarea contestației

sale până la lămurirea exactă a situației, dat fiind faptul că nu există nicio

probă certă de vinovăție reținută în sarcina sa, ci doar o supoziție pe care nu

se poate întemeia o decizie ce produce efecte în sensul obligării sale la

restituirea unor fonduri pe care, în mod justificat le-a accesat și justificat.

de recurs.

Înalta Curte,

analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care

există la dosarul cauzei, de apărările părților, de dispozițiile legale

incidente, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a

fi expuse.

Criticile formulate

de recurenta-pârâtă în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt fondate,

pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Intimata-reclamantă a

solicitat suspendarea executării procesului-verbal de constatare nr. 1853 din 26

noiembrie 2011 încheiat de A.P.D.R.P. până la data pronunțării instanței de

fond.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond”.

Deci, în raport de

dispozițiile legale menționate, pentru a admite o cerere de suspendare a

executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu

din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea

cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1) menționat,

suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

Îndeplinirea

condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii

judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza

circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere

indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă

verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat

este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o

împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o

îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Este adevărat că

îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte

cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în

cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai

măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Este real și faptul

că reclamanta a invocat în cuprinsul cererii de suspendare a actelor

administrative menționate și motive de nelegalitate a acestora care nu pot și

nici nu vor fi analizate în cadrul prezentei cereri de suspendare.

Însă, legiuitorul în

definirea noțiunii „caz bine justificat” face trimitere la împrejurări legate

de starea de fapt și de drept care să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ.

În dovedirea

existenței unui caz bine justificat, reclamanta a invocat, în esență, faptul că

actul administrativ în litigiu a fost emis exclusiv în baza unor suspiciuni de

săvârșire a unor nelegalități în ceea ce privește ofertele înaintate de beneficiarul

proiectului către SAPARD, primite de la alte societăți, astfel cum au fost

exprimate în comunicarea OLAF, fără ca A.P.D.R.P. să verifice faptele invocate

și să întreprindă vreo investigație cu privire la acestea.

Aceste împrejurări au

fost apreciate de instanța de fond ca reprezentând dovezi în ceea ce privește

existența cazului bine justificat, respectiv a unor stări de fapt și de drept

de natură a crea o serioasă îndoială asupra legalității actului administrativ

în litigiu.

Aceste împrejurări se

verifică, fiind inserate în cuprinsul procesului-verbal la Capitolul 8 „Concluziile verificării”.

Or, această situație se

încadrează în categoria împrejurărilor de fapt sau/ drept care sunt de natură

să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act

administrativ, în condițiile în care autoritatea pârâtă emitentă a actului

administrativ nu și-a întemeiat concluziile pe propriile constatări și, mai

mult, a suspendat soluționarea plângerii administrative pentru lămurirea situației,

fapt necontestat de părți.

Este evident că față

de cele reținute anterior este implicită și îndeplinirea condiției referitoare

la paguba iminentă, cea de-a doua condiție cerută de lege pentru a se dispune

suspendarea executării unui act administrativ, astfel cum această noțiune este

definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind „prejudiciul

material viitor și previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau unui serviciu public”.

În cauză, este

necontestat că punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea

drept consecință, diminuarea patrimoniului societății comerciale reclamante.

Prin urmare, este

evident că prin plata sumei de 1.231.137 lei la care se adaugă majorările și penalitățile

calculate conform legislației în vigoare în caz de neplată, activitatea

societății reclamante ar fi perturbată, inclusiv cu implicații sociale, având

în vedere că intimata-reclamantă, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, are

un număr de 109 salariați, fapt necontestat, de altfel, de părți.

Or, în condițiile în

care s-a reținut că în mod corect instanța de fond a statuat că este

îndeplinită condiția cazului bine justificat, iar prin executarea actului

administrativ asupra căruia există o îndoială serioasă în privința legalității

se produce o pagubă prin diminuarea patrimoniului reclamantei, se apreciază că

este dovedită și cealaltă condiție impusă de legiuitor pentru a se dispune

suspendarea executării actului administrativ în cauză.

În consecință, în mod

corect instanța de fond, a reținut că sunt dovedite și îndeplinite condițiile

cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 .

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva

Sentinței nr. 129 din 14 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 iunie 2011.