Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
155/2002
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
12 februarie 2003

Decizia nr. 3047/2004 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 155/2002 — recurs împotriva sentinței nr. 26/2004 a Curții de Apel Timișoara

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 26 din 17 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara s-a respins ca tardivă plângerea formulată de petentul D.G. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 12 februarie 2003 în dosarul nr. 155/2002.

Pentru a pronunța astfel s-a reținut că, petentul a depus plângerea la data de 3 decembrie 2003, peste termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de lege, soluția de neîncepere a urmăririi penale fiindu-i comunicată la data de 12 februarie 2003. Împotriva acestei sentințe petentul a declarat recurs, susținând că plângerea depusă la instanță a fost formulată în termen respectiv la data de 26 noiembrie 2003, întrucât comunicarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție i-a fost expediată la data de 19 noiembrie 2003. Recursul formulat este fondat, întrucât astfel cum petentul a învederat, plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă în cauză la data de 19 noiembrie 2003, a fost formulată de petent la data de 26 noiembrie 2003. În consecință, se va admite recursul declarat de petentul D.G.

împotriva sentinței penale nr. 26 din 17 martie 2004 a Curții de Apel Timișoara, pe care o va casa urmând a se trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

DECIDE Admite recursul declarat de petiționarul D.G. împotriva sentinței penale nr. 26 din 17 martie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Casează hotărârea atacată și trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Timișoara. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 iunie 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.