ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1407/2011

Asupra recursului penal de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin încheierea din 24 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul J.G. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele : La data de 4 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția I penală, prin mandatul de arestare preventivă nr. 40F/UP, a dispus arestarea preventivă a inculpatului J.G. pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și constituire a unui grup structurat în scopul comiterii unor infracțiuni grave (infracțiunea de luare de mită) pentru a obține beneficii financiare și materiale, faptă ce constituie infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003. S-a reținut că inculpatul, alături de alte persoane, în calitate de lucrători de poliție în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, în baza unei înțelegeri prealabile, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, importante sume de bani și bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera în perioada septembrie 2010 – ianuarie 2011, în scopul de a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu privind controlul la frontieră și a le permite introducerea în România a unor bunuri peste limita legală admisă.

Cât privește admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, raportat la exigențele art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a constatat că aceasta este admisibilă, întrucât cuantumul pedepselor care sancționează infracțiunile intenționate, pentru care este cercetată inculpata, se situează sub 18 ani. În cauză subzistă temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului, existând indicii temeinice că aceasta a săvârșit faptele prevăzute de legea penală care fac obiectul acuzațiilor. Relevante în acest sens sunt înregistrările audio-video valorificate în procesele verbale atașate la dosar ( vol 14 fil.

4.59), dar și declarațiile coinculpaților audiați în cauză și procesele verbale ale investigatorilor sub acoperire, planșele foto etc. Această concluzie se justifică prin aceea că liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții. Așa cum rezultă din analiza dispozițiilor legale, atunci când instanța are a se pronunța asupra stării de arest a unei persoane, evaluarea oportunității acesteia se face după criteriile prevăzute de lege, cum sunt cele ale art. 136 C. proc. pen., conform cărora la alegerea unei măsuri preventive în general trebuie să se țină seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

Deși, în mod formal, la condițiile liberării provizorii sub control judiciar, legea prevede în mod expres doar anumite condiții care trebuie îndeplinite, din analiza în ansamblu a dispozițiilor legale aplicabile în materie, rezultă și o condiție subînțeleasă și anume aceea că lăsarea în libertate a unei persoane să nu prezinte pericol pentru ordinea publică. Incidența acestei condiții se impune cu atât mai mult cu cât în cauză unul dintre temeiurile arestării inculpatului este cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. Aceasta deoarece chiar procedura liberării presupune mai multe etape de verificare, într-un final instanța având a se pronunța asupra temeiniciei cererii, temeinicie care trebuie analizată și în raport de motivul pentru care persoana a fost privată de libertate.

Este adevărat că în cauză luate în mod singular elementele care caracterizează persoana inculpatului i-ar putea fi favorabile, în condițiile în care s-ar reține că este o persoana tânără, titrată, fără antecedente penale. Însă toate aceste elemente nu pot avea un rol covârșitor în raport cu gradul mare de pericol social al faptelor cu privire la care există indicii temeinice că le-a săvârșit; or din natura acestor infracțiuni rezultă că faptele prezintă un grad înalt de pericol social, concretizat în numărul mare de persoane implicate în ilicitul penal, modul concret în care s-a acționat de către inculpați - elaborat și sistematic, ceea ce confirmă caracterul organizat al faptelor antisociale.

Pericolul rezidă în principal din natura faptelor, frecvența și caracterul lor repetitiv, din calitatea de polițist de frontieră, investită cu exercițiul autorității publice care trebuie să sancționeze ea însăși încălcări ale legii, nu să permită și chiar să fie autorul unor astfel de „derapaje” de la legalitate. Într-un asemenea context se justifică concluzia că activitatea infracțională are o mai mare gravitate și un ridicat pericol social, care impun o ripostă mai fermă, care să aibă și un caracter de exemplaritate, impus de necesitatea prezervării încrederii în autoritate. Pericolul mai rezultă și din faptul că inculpatul și-a traficat atribuțiile de serviciu, făcând din exercitarea acestora o sursă constantă de venituri ilicite, iar lăsarea lui în libertate și, implicit în funcția pe care o deține ar aduce o gravă atingere desfășurării activității P.T.F.

Siret. Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea cererii sale și liberarea provizorie sub control judiciar întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens. În motivarea recursului, inculpatul arată că are merite profesionale deosebite, nu prezintă pericol pentru ordinea publică, nu a aderat la un grup infracțional organizat, provine dintr-o familie bine organizată, are un copil minor în întreținere. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează : Inculpatul este cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și constituire a unui grup infracțional organizat în scopul comiterii unor infracțiuni grave (infracțiunea de luare de mită) prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003. În mod corect prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea în principiu a cererii de liberare sub control judiciar însă aceasta este neîntemeiată. În sarcina inculpatului se rețin infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social (corupție și criminalitate organizată), presupus a fi comise în împrejurări care le sporesc gravitatea – raportat la calitatea inculpatului, perioada de desfășurare a presupusei activități infracționale (septembrie 2010 – ianuarie 2011), forma continuată a infracțiunii de luare de mită (inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unui număr de 215 acte materiale), numărul mare de persoane implicate, caracterul organizat al activității ilicite.

Gravitatea faptelor presupus a fi comise de inculpat justifică privarea de libertate a acestuia o anumită perioadă de timp, având în vedere stadiul actual al procedurii, necesitatea finalizării urmăririi penale. Așa cum a reținut și prima instanță, inculpatul este reținut din data de 4 februarie 2011, deci de aproximativ două luni, dată în raport cu care nu se poate susține că s-a depășit termenul rezonabil al unei detenții preventive, raportat la complexitatea cauzei. Lipsa antecedentelor penale, circumstanțele personale favorabile și situația familială a inculpatului nu pot fi privite singular, ci în contextul celorlalte aspecte arătate. În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.G. împotriva încheierii/F din 24 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală pronunțată în dosarul nr. 2350/2/2011 (1030/2011). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 aprilie 2011.