ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1407/2011

Asupra recursului penal de față ;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin încheierea din

24 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins ca

nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpatul J.G.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele :

La data de 4

februarie 2011 Curtea de Apel București, secția I penală, prin mandatul de

arestare preventivă nr. 40F/UP, a dispus arestarea preventivă a inculpatului J.G.

pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de luare de mită, prevăzută

de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (2) C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și constituire a unui grup

structurat în scopul comiterii unor infracțiuni grave (infracțiunea de luare de

mită) pentru a obține beneficii financiare și materiale, faptă ce constituie

infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

S-a reținut că

inculpatul, alături de alte persoane, în calitate de lucrători de poliție în

cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, în baza unei

înțelegeri prealabile, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții

infracționale, a pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, importante

sume de bani și bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera în perioada

septembrie 2010 – ianuarie 2011, în scopul de a nu-și îndeplini atribuțiile de

serviciu privind controlul la frontieră și a le permite introducerea în România

a unor bunuri peste limita legală admisă.

Cât privește

admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, raportat

la exigențele art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., Curtea a constatat

că aceasta este admisibilă, întrucât cuantumul pedepselor care sancționează infracțiunile

intenționate, pentru care este cercetată inculpata, se situează sub 18 ani.

În cauză subzistă

temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului, existând

indicii temeinice că aceasta a săvârșit faptele prevăzute de legea penală care

fac obiectul acuzațiilor.

Relevante în acest

sens sunt înregistrările audio-video valorificate în procesele verbale atașate

la dosar ( vol 14 fil. 4.59), dar și declarațiile coinculpaților audiați în

cauză și procesele verbale ale investigatorilor sub acoperire, planșele foto

etc.

Această concluzie se

justifică prin aceea că liberarea provizorie presupune menținerea

împrejurărilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază că

prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă

sub rezerva respectării anumitor condiții.

Așa cum rezultă din

analiza dispozițiilor legale, atunci când instanța are a se pronunța asupra

stării de arest a unei persoane, evaluarea oportunității acesteia se face după

criteriile prevăzute de lege, cum sunt cele ale art. 136 C. proc. pen., conform

cărora la alegerea unei măsuri preventive în general trebuie să se țină seama

de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea,

vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia

măsura.

Deși, în mod formal,

la condițiile liberării provizorii sub control judiciar, legea prevede în mod

expres doar anumite condiții care trebuie îndeplinite, din analiza în ansamblu

a dispozițiilor legale aplicabile în materie, rezultă și o condiție

subînțeleasă și anume aceea că lăsarea în libertate a unei persoane să nu

prezinte pericol pentru ordinea publică.

Incidența acestei

condiții se impune cu atât mai mult cu cât în cauză unul dintre temeiurile

arestării inculpatului este cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Aceasta deoarece

chiar procedura liberării presupune mai multe etape de verificare, într-un

final instanța având a se pronunța asupra temeiniciei cererii, temeinicie care

trebuie analizată și în raport de motivul pentru care persoana a fost privată

de libertate.

Este adevărat că în

cauză luate în mod singular elementele care caracterizează persoana

inculpatului i-ar putea fi favorabile, în condițiile în care s-ar reține că

este o persoana tânără, titrată, fără antecedente penale.

Însă toate aceste

elemente nu pot avea un rol covârșitor în raport cu gradul mare de pericol

social al faptelor cu privire la care există indicii temeinice că le-a

săvârșit; or din natura acestor infracțiuni rezultă că faptele prezintă un grad

înalt de pericol social, concretizat în numărul mare de persoane implicate în

ilicitul penal, modul concret în care s-a acționat de către inculpați -

elaborat și sistematic, ceea ce confirmă caracterul organizat al faptelor

antisociale.

Pericolul rezidă în principal

din natura faptelor, frecvența și caracterul lor repetitiv, din calitatea de

polițist de frontieră, investită cu exercițiul autorității publice care trebuie

să sancționeze ea însăși încălcări ale legii, nu să permită și chiar să fie

autorul unor astfel de „derapaje” de la legalitate.

Într-un asemenea

context se justifică concluzia că activitatea infracțională are o mai mare gravitate

și un ridicat pericol social, care impun o ripostă mai fermă, care să aibă și

un caracter de exemplaritate, impus de necesitatea prezervării încrederii în

autoritate.

Pericolul mai rezultă

și din faptul că inculpatul și-a traficat atribuțiile de serviciu, făcând din exercitarea

acestora o sursă constantă de venituri ilicite, iar lăsarea lui în libertate

și, implicit în funcția pe care o deține ar aduce o gravă atingere desfășurării

activității P.T.F. Siret.

Împotriva acestei

hotărâri în termen legal a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea

cererii sale și liberarea provizorie sub control judiciar întrucât sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens.

În motivarea

recursului, inculpatul arată că are merite profesionale deosebite, nu prezintă

pericol pentru ordinea publică, nu a aderat la un grup infracțional organizat,

provine dintr-o familie bine organizată, are un copil minor în întreținere.

Examinând legalitatea

și temeinicia hotărârii atacate sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează :

Inculpatul este cercetat

în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită

în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art.

7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și constituire a

unui grup infracțional organizat în scopul comiterii unor infracțiuni grave

(infracțiunea de luare de mită) prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În mod corect prima

instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea în

principiu a cererii de liberare sub control judiciar însă aceasta este neîntemeiată.

În sarcina

inculpatului se rețin infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social

(corupție și criminalitate organizată), presupus a fi comise în împrejurări

care le sporesc gravitatea – raportat la calitatea inculpatului, perioada de

desfășurare a presupusei activități infracționale (septembrie 2010 – ianuarie

2011), forma continuată a infracțiunii de luare de mită (inculpatul este cercetat

pentru săvârșirea unui număr de 215 acte materiale), numărul mare de persoane

implicate, caracterul organizat al activității ilicite.

Gravitatea faptelor presupus

a fi comise de inculpat justifică privarea de libertate a acestuia o anumită

perioadă de timp, având în vedere stadiul actual al procedurii, necesitatea

finalizării urmăririi penale.

Așa cum a reținut și

prima instanță, inculpatul este reținut din data de 4 februarie 2011, deci de

aproximativ două luni, dată în raport cu care nu se poate susține că s-a

depășit termenul rezonabil al unei detenții preventive, raportat la

complexitatea cauzei.

Lipsa antecedentelor

penale, circumstanțele personale favorabile și situația familială a

inculpatului nu pot fi privite singular, ci în contextul celorlalte aspecte

arătate.

În consecință, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.G. împotriva încheierii/F din 24

martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală pronunțată în

dosarul nr. 2350/2/2011 (1030/2011).

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 7 aprilie 2011.