ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 114/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 114/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 333 din 24 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Harghita s-au

dispus următoarele:

- în baza

art.183 C. pen., condamnarea inculpatului B.I. la pedeapsa de 8 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte

- în baza art.

321 alin. (2) C. pen., condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 2 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și

tulburarea ordinii și liniștii publice;

- în baza art.

33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat

inculpatului B.I. pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare.

În baza art. 88 C.

pen., s-a scăzut din durata pedepsei de 8 ani închisoare timpul reținerii și

arestării preventive de la 18 martie 2004 la 27 iunie 2005.

În baza art. 71 C.

pen., inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)-

c) C. pen.

Prin aceeași

sentință penală s-a mai dispus:

- în baza art.

183 C. pen., condamnarea inculpatului G.E. la pedeapsa de 6 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte;

- în baza art.

321 alin. (2) C. pen., condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 2 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și

tulburarea ordinii și liniștii publice.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34

lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului G.E. pedeapsa cea mai grea,

aceea

de 6 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., inculpatului i-au fost

interzise

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen.

În baza

art. 11

pct. 2 lit.

b) rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen.

, cu aplicarea art. 284

1

C. proc. pen. înainte de

abrogare,

a fost încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă formulată de

partea vătămată SC T.J. SRL, cu

sediul în

municipiul Miercurea Ciuc, județul

Harghita,

împotriva celor doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii

de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C.

pen.

Totodată, a fost admisă, în parte, acțiunea

civilă formulată și

precizată de partea civilă M.A. împotriva celor doi

inculpați, aceștia fiind obligați în solidar să

plătească părții civile

suma de 1.813,6 lei cheltuieli de înmormântare

și suma de 10.000, lei daune morale.

Celelalte

pretenții ale părții civile au fost respinse, ca neîntemeiate.

Prin sentința

anterior menționată s-au mai dispus următoarele:

- respingerea,

ca neîntemeiată, a acțiunii civile formulată de

partea civilă SC T.J. SRL împotriva inculpaților B.I. și

G.E.

- admiterea

acțiunii civile formulată de partea civilă CAS Tg. Mureș și continuată de

Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg.Mureș împotriva celor doi inculpați,

aceștia fiind obligați în

solidar să

plătească părții civile suma de 11.326 lei, cheltuieli

ocazionate de spitalizarea victimei S.S.

S-a constatat că

din eroare a fost citat în cauză, în calitate de parte civilă, numitul P.P.A.

În baza art. 191 C. proc. pen., fiecare inculpat

a fost

obligat să plătească statului

câte 980 lei cheltuieli judiciare.

În baza art. 193 C. proc. pen. fiecare dintre

inculpați

a fost obligat să plătească

părții civile M.A. câte 500 lei,

cheltuieli judiciare avansate de

aceasta.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În seara de 28

decembrie 2003, în jurul orei 21,00 inculpații B.I. și G.E. au intrat în

incinta disco-barului, administrat de SC T.J. SRL. Cei doi se aflau în stare de

ebrietate, martora V.M. arătând că se clătinau.

În momentul în

care inculpații au intrat în disco-bar, programul de discotecă nu începuse,

incinta fiind luminată cu lumină artificială. în local se aflau circa 60-70 de

persoane, majoritatea tineri din comună și satele învecinate, iar la pupitrul

DJ-ului se afla victima S.S., angajat cu contract pentru acest serviciu. în bar

se mai afla și B.V., fratele inculpatului B.I., însoțit de o fată. Martora V.M.

a arătat că înainte de incidentele violente, B.V. a părăsit discoteca, acest

lucru rămânând însă nelămurit fată de declarația acestuia din urmă, care a

afirmat contrariul, chiar și la confruntarea cu ceilalți martori.

La un moment

dat, între inculpatul B.I. și victima S.S. a avut loc o altercație din cauza

faptului că victima a refuzat să continue difuzarea melodiilor cu dedicație

pentru inculpat. Acesta din urmă l-a amenințat cu moartea, în mod direct și

prin intermediul ospătarului T.M., ulterior urcându-se pe postamentul DJ-ului

și lovind victima cu pumnul. Din cauza stării de ebrietate, inculpatul a căzut

cu fața într-un ochi de geam, care s-a spart și i-a provocat o rană sângerândă.

În urma acestui

prim moment violent, ambii inculpați au început să-l lovească pe S.S. cu pumnii

și cu picioarele, chiar și după ce acesta a căzut la pământ. Victima a fost

trasă de cei doi inculpați pe ringul de dans, unde au continuat să-i aplice

lovituri, lăsându-l în stare de inconștiență.

În timpul

altercației, inculpatul G.E. a răsturnat intenționat pupitrul DJ-ului, cauzând

distrugerea instrumentelor aflate pe acesta.

Toate aceste

împrejurări au determinat scandalizarea participanților, care au părăsit

discoteca.

În urma

agresiunii, victima a suferit leziuni corporale care nu i-au pus în primejdie

viața. Ulterior, pe fondul bolii de care suferea victima, în condițiile unui

tratament care a determinat evoluția nefavorabilă a bolnavului, așa cum a

constatat Comisia superioară medico-legală, S.S. a decedat.

Instanța de fond a reținut că faptele

inculpaților prezintă

elementele constitutive ale infracțiunilor pentru

care aceștia au

fost trimiși în judecată, cu

excepția celei de distrugere.

La

individualizarea pedepselor, au fost avute în vedere

criteriile prevăzute de art. 72 și art. 27 C. pen.

S-a apreciat că

acțiunea civilă formulată de partea civilă

M.A.

este întemeiată în privința sumei de 1.813,6 lei, reprezentând cheltuieli de

înmormântare, ca de altfel și acțiunea civilă formulată de CAS Tg.Mureș și

continuată de Spitalul Clinic

Județean de Urgență Tg.Mureș.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel

Parchetul de pe

lângă Tribunalul Harghita și inculpații B.I. și G.E.

În apelul Parchetului s-a invocat faptul că

încetarea urmăririi

penale în baza

art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen.

pentru infracțiunea de distrugere este nelegală,

iar inculpații

au criticat sentința instanței de fond pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 107/A din 23 noiembrie

2007, Curtea de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie,

a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Harghita și apelurile declarate de cei doi inculpați și,

desființând în parte sentința apelată, a dispus

următoarele:

În baza art. 183 C. pen., condamnarea

inculpaților B.I.

și G.E. la câte o pedeapsă de 5 ani închisoare fiecare

pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte;

În baza art. 321

alin. (2) C. proc. pen., condamnarea

fiecărui

inculpat la câte o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru

săvârșirea

infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și

liniștii publice;

În baza art. 217 alin. (1) C. pen., condamnarea

fiecărui inculpat

la câte un an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de distrugere.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C.

pen., s-a dispus ca fiecare

inculpat

să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare,

cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a)-c) C. pen., în

condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata

pedepsei

aplicate inculpatului B.I.

perioada reținerii și arestării

preventive

de la 18 martie 2004 - la 27 iunie 2005.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale

sentinței penale

atacate.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a

reținut, printre

altele, că faptele

inculpaților prezintă elementele infracțiunilor de

distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C.

pen., ultraj contra

bunelor moravuri

și tulburarea liniștii publice, prevăzută de art. 321

alin. (2) C. pen. și lovituri cauzatoare de

moarte, prevăzută de

art. 183 C.

pen. și, întrucât cele trei infracțiuni au fost săvârșite

în concurs,

s-a constatat că încetarea urmăririi penale potrivit

art. 10 lit. h) C. proc. pen., cu aplicarea art. 284

1

C.

proc. pen.

în vechea reglementare,

pentru infracțiunea de

distrugere, este nelegală.

Cu privire la

apelurile declarate de cei doi inculpați, s-a

apreciat

că acestea sunt întemeiate sub aspectul individualizării

pedepselor ce

le-au fost aplicate.

Astfel, reținând aspectul praeterințenționat al

acțiunilor de

violentă coroborat cu

starea de ebrietate în care se aflau cei doi,

stare care Ie-a diminuat

autocontrolul, precum și lipsa antecedentelor penale și efortul pentru a

acoperi prejudiciul

material creat, cel

puțin în ceea ce privește unitatea publică

prejudiciată, instanța de apel a apreciat că o pedeapsă situată la

minimul

special prevăzut de lege cu închisoarea poate să-și atingă scopul prevăzut de

art. 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au

declarat recurs

inculpații B.I. și G.E., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Recursurile inculpatului G.E. a fost întemeiat pe

dispozițiile art. 385

9

pct. 9 (hotărârea nu cuprinde motivele

pe care se întemeiată soluția), pct. 10( instanța nu s-a pronunțat

asupra unor cereri esențiale, de natură să

garanteze drepturile

părților și să

influențeze soluția procesului) și pct. 18 C. proc. pen.

(s-a comis o gravă eroare de fapt constând în

aceea

că instanțele nu au înțeles ansamblul probator, fiind în

eroare când au interpretat actele contradictorii

emise de instituțiile

medicale).

În subsidiar,

s-a invocat cazul de casare prevăzut de

art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen., în sensul că pedepsele au fost greșit individualizate

în raport de dispozițiile art. 72 C. pen., solicitându-se chiar aplicarea

dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

Recursul inculpatului B.I. a vizat cazurile de

casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 10 (instanța de apel nu s-a pronunțat cu

privire la unele probe

administrate, esențiale pentru părți) și

pct.18

C. proc. pen. (s-a comis o gravă eroare

de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite

de

condamnare).

Concluziile reprezentantului Parchetului, ale

apărătorilor

recurenților inculpați și ultimul cuvânt al recurentului

inculpat G.E. au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri,

urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursurile declarate în

cauză prin

prisma cazurilor de

casare invocate, constată că aceste sunt

nefondate pentru considerentele

care urmează.

Situația de fapt și vinovăția inculpaților au

fost corect stabilite în cauză, făcându-se și o corectă încadrare juridică a

infracțiunilor

reținute în sarcina acestora.

Astfel, în cauză s-a stabilit în mod just că

faptele inculpaților,

așa cum au fost reținute și dovedite, întrunesc

elementele

constitutive ale infracțiunilor

de loviri sau vătămări cauzatoare de

moarte,

prevăzută de art. 183 C. pen., ultraj contra bunelor

moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice

prevăzută de art. 321

alin. (2) C. pen. și distrugere prevăzută de art. 217

alin. (1) C. pen.

, prin urmare o soluție de

achitare a acestora apărând ca

nejustificată.

Așadar, în legătură cu motivul de recurs prevăzut

de art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen., potrivit căruia judecata cauzei pe

fond și în apel ar fi fost fundamentată pe o gravă eroare de fapt,

cu

consecința greșitei condamnări, Înalta Curte constată că

această critică nu poate fi acceptată, având în

vedere faptul că

apărările recurenților

inculpați nu pot fi reținute, în speță existând

elemente de fapt ce

rezultă din probele administrate, care certifică faptele reținute în sarcina

inculpaților.

Cu privire la

solicitarea de casare cu trimitere spre

rejudecare

ce are la bază cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., în sensul neluării în

considerare a unor cereri esențiale, înalta Curte constată că nici această

critică

nu poate fi primită, având în

vedere că în cauză s-a dat eficiență

dispozițiilor art. 63 alin. (2) C.

proc. pen., referitoare la aprecierea probelor.

Neîntemeiată

este și critica fundamentată pe dispozițiile art. 385

9

pct. 9 C.

proc. pen., atâta vreme cât hotărârea criticată este corespunzător motivată,

atât în fapt cât și în drept.

Referitor la

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., invocat

în apărare de recurentul inculpat G.E., Înalta Curte constată că instanța de

apel, în scopul realizării eficiente a funcțiilor pedepsei, a operat

reindividualizarea pedepselor aplicate ambilor inculpați, diminuându-le la câte

5 ani închisoare pentru fiecare, în acest mod pedeapsa fiind adaptată nevoilor

de îndreptare ale acestora.

Potrivit art. 72

alin. (1) C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de

dispozițiile părții generale C. pen., de limitele speciale ale pedepselor, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Se reține,

așadar, că instanța de apel, în procesul individualizării pedepsei, pornind de

la criteriile generale anterior menționate, a stabilit pedepse într-un cuantum

corespunzător circumstanțelor reale și celor personale ale inculpaților.

Este

neîndoielnic că faptele săvârșite prezintă un grad de pericol social sporit,

dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor, cât și împrejurările

în care faptele au fost comise și modul de acționare.

Într-o asemenea

situație, Înalta Curte apreciază că o nouă reducere a pedepsei aplicate

inculpatului G.E. nu se impune.

Cât privește

modalitatea de executare a pedepsei, se reține că reeducarea inculpatului nu se

poate realiza decât prin privarea acestuia de libertate, având în vedere natura

și gravitatea infracțiunii comise, împrejurările în care a fost săvârșită,

împrejurări care demonstrează că simpla aplicare a unei sancțiuni fără

executare efectivă nu poate corespunde dublului scop - educativ și coercitiv -

al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

1

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate în

cauză.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

Onorariul

cuvenit interpretului de limbă maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații G.E. și B.I. împotriva deciziei

penale nr. 107/A din 23 noiembrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Onorariul

cuvenit interpretului în limba maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 18 ianuarie 2010.