ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2466/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 7

aprilie 2008 reclamantul V.V. prin mandatar V.C.B. s-a adresat instanței,

formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului Statul Român

reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice Satu Mare și, solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța, să se dispună obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile

reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat ca urmare a măsurii reținerii

și a arestării nelegale pe o durată de 69 zile în arestul poliției și în

Penitenciarul Satu Mare.

La data de 20 iunie

2008 pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor a

invocat excepția tardivității cererii formulate de reclamant în temeiul art.

504 C. proc. pen., avându-se în vedere că s-a depășit termenul special de

prescripție de 18 luni de zile prevăzut de art. 506 alin. (1) C. proc. pen.,

iar pe data de 22 septembrie 2008 moștenitorii reclamantului decedat, V.C.B.,

în calitate de soție supraviețuitoare și V.P.I.T., V.D.M. și B.E.A., în

calitate de descendenți au formulat cerere de repunere în termenul de

prescripție, motivată pe starea de sănătate a acestuia care a determinat

imposibilitatea formulării cererii în termenul legal de 18 luni de zile.

Prin Sentința civilă

nr. 135/D din 12 februarie 2009 Tribunalul Satu Mare, secția civilă a respins

cererea de repunere în termenul de prescripție formulată de moștenitorii

reclamantului decedat.

A admis excepția

prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Statul Român reprezentat

de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Satu Mare și a respins pe această excepție acțiunea civilă formulată de

reclamantul V.V. prin mandatar V.C.B. și continuată de moștenitorii legali

V.C.B., B.A.E., V.M.D. și V.P.I.T.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că acțiunea civilă a fost formulată de reclamant cu

depășirea termenului special de prescripție de 18 luni de zile prevăzut de art.

506 alin. (2) C. proc. civ., întrucât cererea a fost înregistrată pe data de 7

aprilie 2008 iar termenul de prescripție a început să curgă la data de 26

martie 2005 când s-a pronunțat de către Tribunalul Satu Mare Decizia penală nr.

160/2005 prin care s-a constatat în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat

la art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetarea procesului penal în ceea ce-l

privește pe inculpatul V.V. intervenind prescripția răspunderii penale.

A fost respinsă, ca

neîntemeiată și cererea de repunere în termenul de prescripție, formulată de

moștenitorii legali ai reclamantului decedat, reținându-se că nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 103 C. proc. civ., câtă vreme actele medicale

depuse la dosar sunt emise în perioada 2007 - 2008 și nu se referă la perioada

26 mai 2005 - 26 decembrie 2006, durată de timp în care acțiunea putea fi

introdusă.

S-a concluzionat, sub

acest aspect că reclamantul nu a putut demonstra prin actele medicale depuse că

în perioada de referință, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa nu a

putut să exercite dreptul la acțiune în termenul prevăzut de lege.

Împotriva hotărârii

respective la data de 31 martie 2009 au declarat apel moștenitorii legali ai

reclamantului decedat, criticând-o ca fiind nelegală, cale de atac respinsă ca

nefondată de către Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă prin Decizia

civilă nr. 126A din 1 octombrie 2009.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că sunt nefondate motivele de apel formulate

de reclamanți, în mod corect prima instanță constatând că este prescrisă

cererea, precum și faptul că cererea de repunere în termenul de prescripție de

18 luni de zile prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. pen. este neîntemeiată,

nefiind îndeplinite cerințele art. 103 C. proc. pen., actele medicale depuse la

dosar în acest sens fiind neconcludente și referindu-se la o altă perioadă

decât cea de referință.

Împotriva deciziei

respective la data de 6 mai 2009, în termenul legal, au declarat recurs

reclamanții, criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia

în sensul admiterii apelului ce l-au declarat împotriva hotărârii primei

instanțe, care să fie schimbată în tot, admițându-se acțiunea civilă întemeiată

pe dispozițiile art. 504 C. proc. pen. așa cum a fost formulată de reclamantul

V.V., în prezent decedat.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, recurenții au susținut, în esență, faptul că, în mod greșit, cele

două instanțe au reținut excepția prescripției dreptului material la acțiune,

precum și faptul că, în mod neîntemeiat, a fost respinsă cererea de repunere în

termenul de prescripție.

Recursul declarat de

reclamanți nu a fost încadrat în drept așa cum prevede art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., însă dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă

încadrarea acestora, în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit

dispozițiilor art. 306 alin. (3) - întrucât recurenții critică, în esență,

aplicarea greșită a legii, respectiv prevederile art. 506 alin. (2) C. proc.

pen. și dispozițiile art. 103 C. proc. civ., în condițiile în care s-a respins

cererea de repunere în termenul de prescripție, reținându-se în consecință

excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Analizând, astfel

recursul declarat de reclamanți, prin prisma acestui motiv de modificare,

Înalta Curte constată că este nefondat, și-l va respinge, ca atare, avându-se

în vedere considerentele ce vor urma:

Dispozițiile art. 506

alin. (2) C. proc. pen. stipulează faptul că „acțiunea pentru repararea pagubei

potrivit art. 504 C. proc. pen., trebuie introdusă în termen de 18 luni de la

data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a

ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504 C. proc. pen.”.

Textul respectiv

instituie un termen special de prescripție derogatoriu de la dreptul comun ce

instituie un termen general de prescripție de trei ani de zile prevăzut de art.

3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, astfel încât

nerespectarea acestui termen se sancționează cu pierderea dreptului material la

acțiune, intervenind tardivitatea cererii de chemare în judecată.

În raport de aceste

considerente și de actele și lucrările dosarului, instanța de apel în mod

corect a menținut hotărârea primei instanțe prin care s-a constatat că cererea

în reparare prejudiciu întemeiată de reclamant pe prevederile art. 504 C. proc.

pen. este prescrisă, câtă vreme s-a depășit termenul special de prescripție de

18 luni de zile prevăzut de art. 506 alin. (1) C. proc. pen.

Aceasta, întrucât

cererea a fost formulată pe data de 7 aprilie 2008, iar termenul limită de

depunere a acesteia era pe data de 27 decembrie 2006, termenul de 18 luni de

zile începând să curgă pe data de 26 mai 2005 când s-a pronunțat de către

Tribunalul Satu Mare Decizia penală nr. 160/2005 prin care s-a constatat

încetarea procesului penal în ceea ce-l privește pe inculpatul V.V.,

intervenind prescripția răspunderii penale, conform dispozițiilor art. 11 pct.

2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Referitor la motivul

de recurs având ca obiect respingerea eronată a cererii de repunere în termenul

de prescripție, se constată, de asemenea, că este nefondat, în mod întemeiat

apreciindu-se de către instanța de apel că nu sunt întrunite cerințele art. 103

alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care actele medicale depuse la dosar

în sprijinul cererii de repunere în termen nu au fost emise în perioada de

referință 26 mai 2005 - 26 decembrie 2006, astfel încât reclamantul nu a putut

demonstra că nu a putut să-și exercite dreptul material la acțiune dintr-o

împrejurarea mai presus de voința sa.

În ceea ce privește

celelalte susțineri, argumente și considerente ale reclamanților, arătate în

motivele de recurs, se constată faptul că reflectă istoricul cauzei, astfel

încât nu vor fi analizate, neputând fi încadrate în niciunul din motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În consecință, Înalta

Curte constată că nu subzistă motivul de modificare prevăzut în art. 304 pct. 9

C. proc. civ., astfel încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, recursul

declarat de reclamanții B.A.E., P.V.I.T., V.C.B., V.M.D. împotriva Deciziei nr.

126 din 1 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civila mixtă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 aprilie 2010.

Procesat

de GGC - NN