ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2466/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 7 aprilie 2008 reclamantul V.V. prin mandatar V.C.B. s-a adresat instanței, formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare și, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat ca urmare a măsurii reținerii și a arestării nelegale pe o durată de 69 zile în arestul poliției și în Penitenciarul Satu Mare. La data de 20 iunie 2008 pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția tardivității cererii formulate de reclamant în temeiul art. 504 C. proc.

pen., avându-se în vedere că s-a depășit termenul special de prescripție de 18 luni de zile prevăzut de art. 506 alin. (1) C. proc. pen., iar pe data de 22 septembrie 2008 moștenitorii reclamantului decedat, V.C.B., în calitate de soție supraviețuitoare și V.P.I.T., V.D.M. și B.E.A., în calitate de descendenți au formulat cerere de repunere în termenul de prescripție, motivată pe starea de sănătate a acestuia care a determinat imposibilitatea formulării cererii în termenul legal de 18 luni de zile. Prin Sentința civilă nr. 135/D din 12 februarie 2009 Tribunalul Satu Mare, secția civilă a respins cererea de repunere în termenul de prescripție formulată de moștenitorii reclamantului decedat. A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare și a respins pe această excepție acțiunea civilă formulată de reclamantul V.V.

prin mandatar V.C.B. și continuată de moștenitorii legali V.C.B., B.A.E., V.M.D. și V.P.I.T. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că acțiunea civilă a fost formulată de reclamant cu depășirea termenului special de prescripție de 18 luni de zile prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. civ., întrucât cererea a fost înregistrată pe data de 7 aprilie 2008 iar termenul de prescripție a început să curgă la data de 26 martie 2005 când s-a pronunțat de către Tribunalul Satu Mare Decizia penală nr. 160/2005 prin care s-a constatat în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetarea procesului penal în ceea ce-l privește pe inculpatul V.V. intervenind prescripția răspunderii penale.

A fost respinsă, ca neîntemeiată și cererea de repunere în termenul de prescripție, formulată de moștenitorii legali ai reclamantului decedat, reținându-se că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 103 C. proc. civ., câtă vreme actele medicale depuse la dosar sunt emise în perioada 2007 - 2008 și nu se referă la perioada 26 mai 2005 - 26 decembrie 2006, durată de timp în care acțiunea putea fi introdusă. S-a concluzionat, sub acest aspect că reclamantul nu a putut demonstra prin actele medicale depuse că în perioada de referință, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa nu a putut să exercite dreptul la acțiune în termenul prevăzut de lege.

Împotriva hotărârii respective la data de 31 martie 2009 au declarat apel moștenitorii legali ai reclamantului decedat, criticând-o ca fiind nelegală, cale de atac respinsă ca nefondată de către Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă prin Decizia civilă nr. 126A din 1 octombrie 2009. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că sunt nefondate motivele de apel formulate de reclamanți, în mod corect prima instanță constatând că este prescrisă cererea, precum și faptul că cererea de repunere în termenul de prescripție de 18 luni de zile prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. pen. este neîntemeiată, nefiind îndeplinite cerințele art. 103 C. proc. pen., actele medicale depuse la dosar în acest sens fiind neconcludente și referindu-se la o altă perioadă decât cea de referință.

Împotriva deciziei respective la data de 6 mai 2009, în termenul legal, au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului ce l-au declarat împotriva hotărârii primei instanțe, care să fie schimbată în tot, admițându-se acțiunea civilă întemeiată pe dispozițiile art. 504 C. proc. pen. așa cum a fost formulată de reclamantul V.V., în prezent decedat. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții au susținut, în esență, faptul că, în mod greșit, cele două instanțe au reținut excepția prescripției dreptului material la acțiune, precum și faptul că, în mod neîntemeiat, a fost respinsă cererea de repunere în termenul de prescripție.

Recursul declarat de reclamanți nu a fost încadrat în drept așa cum prevede art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., însă dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea acestora, în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) - întrucât recurenții critică, în esență, aplicarea greșită a legii, respectiv prevederile art. 506 alin. (2) C. proc. pen. și dispozițiile art. 103 C. proc. civ., în condițiile în care s-a respins cererea de repunere în termenul de prescripție, reținându-se în consecință excepția prescripției dreptului material la acțiune. Analizând, astfel recursul declarat de reclamanți, prin prisma acestui motiv de modificare, Înalta Curte constată că este nefondat, și-l va respinge, ca atare, avându-se în vedere considerentele ce vor urma: Dispozițiile art. 506 alin. (2) C. proc.

pen. stipulează faptul că „acțiunea pentru repararea pagubei potrivit art. 504 C. proc. pen., trebuie introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504 C. proc. pen.”. Textul respectiv instituie un termen special de prescripție derogatoriu de la dreptul comun ce instituie un termen general de prescripție de trei ani de zile prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, astfel încât nerespectarea acestui termen se sancționează cu pierderea dreptului material la acțiune, intervenind tardivitatea cererii de chemare în judecată. În raport de aceste considerente și de actele și lucrările dosarului, instanța de apel în mod corect a menținut hotărârea primei instanțe prin care s-a constatat că cererea în reparare prejudiciu întemeiată de reclamant pe prevederile art. 504 C. proc.

pen. este prescrisă, câtă vreme s-a depășit termenul special de prescripție de 18 luni de zile prevăzut de art. 506 alin. (1) C. proc. pen. Aceasta, întrucât cererea a fost formulată pe data de 7 aprilie 2008, iar termenul limită de depunere a acesteia era pe data de 27 decembrie 2006, termenul de 18 luni de zile începând să curgă pe data de 26 mai 2005 când s-a pronunțat de către Tribunalul Satu Mare Decizia penală nr. 160/2005 prin care s-a constatat încetarea procesului penal în ceea ce-l privește pe inculpatul V.V., intervenind prescripția răspunderii penale, conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. Referitor la motivul de recurs având ca obiect respingerea eronată a cererii de repunere în termenul de prescripție, se constată, de asemenea, că este nefondat, în mod întemeiat apreciindu-se de către instanța de apel că nu sunt întrunite cerințele art. 103 alin. (2) C. proc.

civ., în condițiile în care actele medicale depuse la dosar în sprijinul cererii de repunere în termen nu au fost emise în perioada de referință 26 mai 2005 - 26 decembrie 2006, astfel încât reclamantul nu a putut demonstra că nu a putut să-și exercite dreptul material la acțiune dintr-o împrejurarea mai presus de voința sa. În ceea ce privește celelalte susțineri, argumente și considerente ale reclamanților, arătate în motivele de recurs, se constată faptul că reflectă istoricul cauzei, astfel încât nu vor fi analizate, neputând fi încadrate în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În consecință, Înalta Curte constată că nu subzistă motivul de modificare prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., astfel încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, recursul declarat de reclamanții B.A.E., P.V.I.T., V.C.B., V.M.D. împotriva Deciziei nr. 126 din 1 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civila mixtă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2010. Procesat de GGC - NN