ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 440/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 440/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19 iulie 2010 sub

nr. 239/43/2010, reclamanta B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acestora la soluționarea dosarului

înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

sub nr. 31071/CC - care are ca obiect revendicarea imobilului în suprafață de

988 mp, situat din punct de vedere administrativ în municipiul Miercurea Ciuc,

și, în consecință: transmiterea dosarului nr. 31071/CC evaluatorului sau

societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de

evaluare, emiterea în favoarea reclamantei a deciziei reprezentând titlul de

despăgubiri în conformitate cu Titlul IV din Legea nr. 247/2005, având ca

obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plata despăgubirilor imobilelor preluate în mod abuziv, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii reclamanta a

arătat că deține calitatea de persoană îndreptățită conform Legii nr. 10/2001

(moștenitoare legală după defuncții K.J. și K.I.), sens în care a depus la

Primăria municipiului Miercurea Ciuc Notificarea nr. 955/2001, expediată prin

Biroul Executorului Judecătoresc S.S. din municipiul Miercurea Ciuc, județul

Harghita.

Astfel, prin Dispoziția nr. 2198/2006 privind

propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în

despăgubiri acordate în condițiile legii speciale emisă de Primarul

municipiului Miercurea Ciuc, s-a respins notificarea nr. 955/2001 în sensul

acordării de despăgubiri bănești și s-a propus acordarea măsurilor prin

echivalent pentru imobilul în suprafață de 988 mp, situat în municipiul

Miercurea Ciuc.

S-a mai arătat că Dispoziția nr. 2198/2006

precum și actele doveditoare depuse în baza Legii nr. 10/2001 au fost transmise

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de către Primăria

Municipiului Miercurea Ciuc pe baza Procesului-verbal de predare-primire nr.

12476 din 10 octombrie 2006, anexat în copie cererii, și înregistrate la

Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr.

31071/CC.

Mai susține reclamanta că, prin adresa nr. 5

din 06 februarie 2009, înregistrată la Registratura Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților sub nr. 777120/2009, reclamanta a solicitat

pârâtelor să comunice stadiul de rezolvare a dosarului iar, prin adresa nr.

777120/2009 i s-a răspuns că dosarul înregistrat la Secretariatul Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 31071/CC nu a fost atribuit

unui consilier din cadrul ANRP, în vederea analizării și transmiterii către un

evaluator autorizat.

Reclamanta a arătat că există un refuz

nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ în

termenul prevăzut de dispozițiile generale aplicabile în materie, acela de 30

de zile de la data înregistrării cererii.

Reclamanta în sprijinul acțiunii a invocat și

prevederile art. 6 pct. 1 din CEDO, art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional

nr. 1 la CEDO, art. 13 și 16 din Cap.V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților, prin întâmpinarea formulată a invocat excepția

lipsei calității sale procesuale pasive arătând că procedura reglementată de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților a fost învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de

despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

La rândul său, pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea

acțiunii ca nefondată.

Curtea de apel Târgu Mureș, prin Sentința nr.

56 pronunțată în 11 februarie 2011, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților

sens în care a respins cererea îndreptată împotriva acestei pârâte pentru lipsa

calității sale procesuale pasive.

Prin aceeași sentință, a respins acțiunea

formulată de către reclamanta B.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român

reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca

neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță, a

reținut,în esență, următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, instanța a avut în vedere prevederile art. 2 din H.G. nr.

361/2005 cu modificările și completările ulterioare, în cuprinsul cărora sunt

prevăzute principalele atribuții ale acestei instituții pârâte. A constatat că

în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, procedura reglementată de Titlul VII din

Legea nr. 247/2005, nu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

a fost învestită cu emiterea deciziei conținând titlu de despăgubire, ci

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În aceste condiții, Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților nu are calitate procesuală pasivă în cauză,

motiv pentru care excepția va fi admisă cu consecința respingerii cererii

îndreptate împotriva acestei pârâte.

Pe fondul cauzei, instanța fondului a

constatat că nu există refuz nejustificat în ceea ce privește soluționarea

cererii formulate de reclamantă și nici intenția de tergiversare, atâta timp

cât după returnarea dosarului completat, acesta va fi înaintat evaluatorului

sau societății de evaluare.

Arată că, atât dispozițiile art. 16 alin. (2)

din Cap.V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cât și cele ale art. 165 din

Normele metodologice de aplicare a acestui titlu, conțin obligația imperativă

ca dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001 să fie predate Secretariatului

Comisiei Centrale însoțite de următoarele înscrisuri: întreaga documentație

aferentă acestora, actele juridice care atestă calitatea de moștenitor, orice

înscrisuri; care descriu imobilele, situația juridică a imobilului obiect al

notificării, orice alte înscrisuri relevante.

Instanța a constatat faptul că din dosarul de

despăgubire al reclamantei lipsesc înscrisuri din care să reiasă calitatea de

persoană îndreptățită a reclamantei pentru întreg imobilul solicitat, respectiv

înscrisuri care să ateste calitatea de moștenitoare a doamnei B.I. de pe urma

domnilor K.L. și K.G.

Aceasta în condițiile în care potrivit

mențiunilor din CF 9001 și 384, imobilul era înscris în proprietatea numiților

K.L., K.G. și K.J., la momentul preluării abuzive în baza Decretului de

expropriere nr. 159 din 15 iunie 1981. Reclamanta a făcut dovada calității de

moștenitoare a lui K.J., dar pentru a putea beneficia de măsuri reparatorii

pentru întreg imobilul notificat, trebuie să facă dovada calității de persoană

îndreptățită de pe urma tuturor coproprietarilor în parte.

În fine, instanța a constatat că pârâta a

făcut dovada că dosarul aferent Dispoziției nr. 2198/2006 a fost remis

Primăriei Miercurea Ciuc, astfel că etapa evaluării este condiționată de

clarificarea problemelor privind completarea dosarului de despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

reclamanta B.I. pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs invocate conform art. 304

1

C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

invocându-se greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 16 alin. (2)

din Cap. V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și ale art. 165 din Normele

metodologice și a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 în raport de

probatoriul administrat.

În motivele de recurs recurenta arată că

sentința atacată prin care s-a respins, pe fond acțiunea având ca obiect

emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul identificat

conform Dispoziției nr. 2198/2006, este dată cu încălcare prevederilor art. 6

din CEDO prin care se consacră dreptul la soluționarea cauzei într-un termen

rezonabil.

În motivele de recurs se critică greșita

admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților față de faptul că această

autoritate monitorizează procesul de aplicare a Legii nr. 10/2001 republicată.

În ceea ce privește soluția de fond, în

motivele de recurs se arată că instanța de fond a apreciat în mod nelegal că

dosarul înaintat intimatei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

era incomplet pe motiv că recurenta nu și-a demonstrat dreptul de proprietate

asupra întregului imobil pentru care s-au solicitat despăgubiri și pentru

faptul că lipsesc înscrisuri care să individualizeze imobilul cuprins în

Dispoziția nr. 2198/2006, care nu a fost constatată anterior soluționării

prezentei cauze.

Se arată că Dispoziția nr. 2198/2006 nu a

fost anulată, fiind respinsă în mod corect excepția de nelegalitate invocată

prin încheierea din 4 februarie 2011 și în consecință acest act produce pe

deplin efecte civile valabile în sensul existenței dreptului de a primi măsuri

reparatorii cât și întinderea acestui drept respectiv imobilul construcție și

teren identificat în cuprinsul Dispoziției nr. 2198/2006.

Se arată în motivele de recurs că prin

soluția de respingere a acțiunii, instanța de fond a interpretat și aplicat

greșit dispozițiile art. 24 din Legea nr. 20/2001 în raport de probatoriul

administrat.

Instanța de fond nu a ținut cont de limitele

de competență ale pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

care poate, conform art. 16(4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, să

verifice doar legalitatea cererii de restituire în natură și nu se puteau

pronunța în ceea ce privește dovada dreptului de proprietate, respectiv vocația

de a primi despăgubiri pentru întreg imobilul sau numai o parte din imobil și

în ceea ce privește individualizarea imobilului teren și construcție.

Se arată de recurentă că actele depuse la instanța

de fond probează faptul că are calitatea de persoană îndreptățită pentru întreg

imobilul, deoarece autorul său numitul K.J. la momentul exproprierii era

proprietarul exclusiv al întregului imobil, în baza înțelegerii dintre frați,

iar ulterior exproprierii, care a fost făcută pe numele exclusiv al autorului

recurentei acesta a fost despăgubit inițial conform Procesului-verbal de

evaluare nr. 20 din 13 noiembrie 1978 și ulterior imobilul expropriat a fost

reevaluat în baza Procesului-verbal nr. 9 din 12 august 1980 și în baza cărora

același unic autor și proprietar a primit și încasat despăgubirea cuvenită.

În ceea ce privește identificarea imobilului

se arată în recurs că în mod greșit instanța de fond și-a însușit apărarea

intimatului Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în sensul lipsei

actelor necesare individualizării imobilului menționat în Dispoziția nr.

2198/2006. Aceste acte au fost depuse la dosarul cauzei și aceste acte sunt

reprezentate de procesele-verbale de evaluare și de stabilire a despăgubirilor

stabilite cu ocazia exproprierii, respectiv procesele-verbale de evaluare nr.

20/1978 și nr. 9 din 12 august 1980.

În ceea ce privește încălcarea dispozițiile

art. 6 din CEDO recurenta arată că soluția recurată încalcă dreptul la soluționarea

cauzei într-un termen topo-mobil ținând cont de perioada mare de timp dintre

emiterea Dispoziției nr. 2198/2006 și modificarea procedurii de acordare a

despăgubirilor conform art. 16 alin. (4) și (5) din Titlul VII din Legea nr.

247/2005, respectiv emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

La dosar recurenta depune practică

judecătorească și acte noi conform art. 305 C. proc. civ., respectiv acte de

stare civilă și două declarații autentificate.

Se depun la dosar de recurentă note de ședință,

calificate ca fiind concluzii scrise în care se solicită admiterea recursului

în sensul solicitat prin motivele expuse în scris.

Intimatele-pârâte au formulat întâmpinări în

care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat, în raport de

motivele invocate, Curtea îl apreciază ca fondat, în parte, sentința atacată

fiind nelegală și netemeinică în cauză fiind îndeplinite în ceea ce privește

soluția de respingere, pe fond, a acțiunii, concluziile motivului de recurs prevăzute

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr.

10/2001 și ale Legii nr. 247/2005.

În parte, sentința atacată este corectă și

legală respectiv în ceea ce privește soluția de admitere a excepției lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, Curtea nu va reține acest motiv de recurs invocat, deoarece

atribuțiile specifice ale acestei autorități în ceea ce privește Legea nr.

10/2001 nu determină îndeplinirea în cauză a condițiilor existenței calității

procesuale pasive, față de faptul că în concret această autoritate nu are

competență privind emiterea titlului de despăgubire conform dispozițiilor

Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Acesta deoarece obiectul acțiunii recurentei

constă în constatarea refuzului nejustificat al pârâtei intimate de a elibera

decizie, reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul identificat prin

Dispoziția nr. 2198/2006 emisă de Primarul Municipiului Miercurea Ciuc conform

Legii n r.10/2001.

În consecință, Curtea nu va reține acest

motiv de recurs, soluția pe excepție pronunțată de instanța de fond fiind

legală.

În ceea ce privește soluția de fond de

respingere a acțiunii, curtea apreciază că această soluție este netemeinică, în

raport de probatoriul administrat și nelegală în raport de dispozițiile art.

16(2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 republicată. În mod greșit instanța

de fond a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile existenței unui

refuz nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubiri de

către pârâta-intimată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Argumentele reținute de instanța de fond sunt

în sensul că recurenta nu și-a probat dreptul de proprietate asupra întregului

imobil pentru care s-au solicitat despăgubiri, precum și faptul că la dosarul

de despăgubire lipsesc înscrisuri care să individualizeze imobilul - teren și

construcție - menționate în Dispoziția nr. 2198/2006.

Curtea, pe motivele de recurs invocate, le

apreciază ca nefondate în cauză, dosarul recurentei având ca obiect emiterea

titlului de despăgubire fiind complet sub aspectul actelor depuse atât în ceea

ce privește dreptul recurentei de a primi despăgubiri pentru întreg imobilul,

în calitate de unică moștenitoare a fostului proprietar numitul K.J. cât și în

ceea ce privește existența înscrisurilor prin care se individualizează, în

concret imobilul teren și construcție pentru care s-a constatat în mod

definitiv și necontestat dreptul civil al recurentei de a primi despăgubiri

conform Dispoziției nr. 2198/2006.

În ceea ce privește calitatea recurentei de

persoană îndreptățită de a primi despăgubiri pentru întreg imobilul din actele

depuse în fond și în recurs ca acte noi rezultă următoarele:

Numitul K.J., la momentul exproprierii

abuzive, era persoana care deținea posesia absolută și exclusivă a imobilului

preluat abuziv. Astfel, conform Procesului-verbal de evaluare nr. 20 din 13

noiembrie 1978 la Decretul nr. 420/1978 la poziția nr. 50/77, se menționează că

pentru imobilul din Miercurea Ciuc, d-nul K.J. a fost despăgubit cu suma de

40.763, 20 lei, în același act fiind individualizate și compunerea imobilului

(curte 412 mp, arabil 300 mp, fâneață 276 mp, casă de locuit 130,32 mp, și

pivniță 33 mp). Imobilul expropriat a fost reevaluat prin Procesul-verbal nr. 9

din 12 august 1980, (fila 115 din dosarul cauzei) restul de plată în cuantum de

21.257,80 lei fiind achitat tot numitului K.J., fapt consemnat la poziția nr.

33/77 din respectivul script.

În cartea funciară nu aveau cum să fie

operate modificări care să evidențieze că K.J. este unicul proprietar al

imobilului, din moment ce Statul Român a devenit proprietar în baza decretului

de expropriere, astfel încât, ulterior acestui moment, foștii proprietari nu

puteau să realizeze nici un fel de transferuri a dreptului de proprietate cu

privire la imobilul preluat abuziv. Cu atât mai mult cu cât imobilul a fost

demolat, iar terenul a fost ocupat de alte construcții.

Faptul că atât la momentul preluării abuzive,

cât și ulterior învestirii autorităților obligate la restituire cu notificarea

depusă în baza Legii nr. 10/2001, nu au existat indicii sau reclamații din

partea numiților K.L. și K.G., sau a moștenitorilor acestora, prin care să

revendice un drept de proprietate asupra imobilului expropriat, consfințește

înțelegerea dintre frați, potrivit căreia numitul K.J. a deținut întregul

imobil sub nume de proprietar absolut și exclusiv, iar nu doar a cotă-parte din

acesta.

Pe cale de consecință în mod greșit, în

raport de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, instanța de fond a

apreciat că recurenta-reclamantă nu și-a probat dreptul de a primi despăgubiri

pentru întreg imobilul această probă rezultând din actele depuse în dosarul de

fond și în faza recursului.

Dispoziția nr. 2198/2006 nu a fost contestată

și ca act administrativ a intrat în circuitul civil și face dovada deplină a

îndeplinirii condițiilor pentru acordarea de despăgubiri, atât în ceea ce

privește dreptul de acordare a măsurilor reparatorii cât și în ceea ce privește

întinderea acestuia.

În ceea ce privește înscrisurile necesare

pentru individualizarea imobilului, acestea există și au fost depuse la dosarul

cauzei, ca acte necesare și utile în dosarul de despăgubire în care figurează

identificat imobilul construcție și teren. Aceste înscrisuri sunt

procesele-verbale de evaluare nr. 20/1978 la Decretul nr. 420/1978 și nr. 9 din

12 august 1980, acte din care rezultă suma pe care autorul recurentei a

primit-o cu titlu de despăgubire și conform imobilului - curte 412 mp, arabil

300 mp, fâneață 276 mp, casă de locuit 130,32 mp și pivniță 33 mp. Pe cale de

consecință, Curtea apreciază că dosarul de despăgubire este complet, în mod

greșit fiind respinsă acțiunea recurentei având ca obiect emiterea deciziei

reprezentând emiterea titlului de despăgubire conform art. 16 din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, imobil construcție și teren identificat în cuprinsul

Dispoziției nr. 2198/2006.

În cauză sunt îndeplinite condițiile

existenței unui refuz nejustificat de soluționarea cererii în sensul

dispozițiilor art. 2(1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 fiind îndeplinite în

cauză condițiile prevăzute de art. 6 din CEDO în ceea ce privește dreptul

recurentei de a-i fi soluționată cererea de despăgubiri într-un termen

rezonabil.

În cauză a fost depășit termenul rezonabil de

soluționare a cererii de despăgubiri având în vedere data formulării

notificării în baza Legii nr. 10/2001, anul 2001, data emiterii Dispoziției nr.

2198/2006 privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii din echivalent

constând în despăgubiri pentru imobilul în suprafață de 988 mp situat în

Municipiul Miercurea Ciuc.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza

art. 312(1) și (2) C. proc. civ. va admite recursul și va modifica în parte

sentința atacată, în sensul că în baza art. 18(1) din Legea nr. 554/2004 va

admite acțiunea și va obliga pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru

imobilul - construcție și teren, situat în Municipiul Miercurea Ciuc,

identificat conform Dispoziției nr. 2198/2006.

Conform art. 274 C. proc. civ. va obliga

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata către

reclamantă a sumei de 3500 RON reprezentând cheltuieli de judecată onorariu de

avocat depus în dosarul de fond.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței

atacate privind admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și respingerea acțiunii

față de aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de B.I. împotriva

sentinței nr. 56/2011 din 11 februarie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată în sensul

că admite acțiunea și obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru

imobilul construcție și teren situat în municipiul Miercurea Ciuc, identificat

conform Dispoziției nr. 2198/2006 emisă de către Primarul Municipiului

Miercurea Ciuc.

Obligă pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 3500

RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31

ianuarie 2012.

Procesat

de GGC - GV