ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 314/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 314/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința nr.

1/COM, pronunțată la data de 13 aprilie 2010, secția comercială, maritimă și

fluvială, de contencios administrativ și fiscal

a Curții de Apel

Constanța

a respins acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 37, pronunțată de

Tribunalul Arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Comercial și Maritim la data

de 4 decembrie 2009, formulată de reclamanta

SC F.C. SRL, în

contradictoriu cu pârâta SC I.T. SRL.

Spre a

hotărî astfel, prima instanță de control judecătoresc a reținut că nu este

întemeiat motivul de anulare privind pronunțarea unei hotărâri arbitrale în

temeiul unei convenții nule sau inoperante și nici inadmisibilitatea sau

prematuritatea acțiunii arbitrale nu poate fi reținută, întrucât procedura

concilierii directe, prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ., este o

procedură proprie contenciosului comercial de competența instanțelor

judecătorești, care nu se aplică litigiului arbitral, dacă părțile nu au

stabilit de comun acord aplicarea acestei proceduri, chiar și atunci când, în

conformitate cu art. 341 C. proc. civ., au convenit o procedură de încercare de

soluționare a litigiului pe cale amiabilă, înțelegere care nu cuprinde în

sensul literal al termenului de „procedură” vreun ansamblu de reguli, termene

sau condiții a căror nerespectare să poată fi opusă de o parte celeilalte

părți, iar din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamanta a

încercat

să

rezolve amiabil litigiul.

Instanța a

considerat că nici motivul în anulare privind nepronunțarea asupra lucrului

cerut, respectiv asupra cererii de înscriere în fals și asupra cererii de

încuviințare a expertizei grafoscopice, nu este întemeiat, având în vedere, pe

de o parte, că determinarea situației de minus petita se face prin raportare la

obiectul cererii, iar, pe de altă parte, că, deși tribunalul arbitral a

prorogat discutarea acestor cereri până după efectuarea suplimentului la

raportul de expertiză, la termenul din 27 noiembrie 2009 pârâta reconvenientă a

precizat că nu mai are probe de solicitat, apreciind că i se poate acorda

cuvântul pe fond.

Referitor

la susținerea nesemnării hotărârii arbitrale, instanța a reținut că aceasta nu

se verifică, întrucât menționata hotărâre este semnată de arbitrii,

supraarbitrii și asistentul arbitral.

Instanța

de control judecătoresc a considerat că nici motivul referitor la caducitate nu

poate fi primit, având în vedere că, în lipsa unei convenții exprese a părților

cu privire la termenul de soluționare a litigiului arbitral, intervenită, fie

în cuprinsul convenției arbitrale, fie, separat, într-o înțelegere ulterioară

privind organizarea arbitrajului, devin aplicabile prevederile art. 33 din

Regulamentul Curții, potrivit cu care, hotărârea trebuie să fie pronunțată în

cel mult 5 luni de la data constituirii tribunalului arbitral, care, în speță,

a fost respectat, față de data de 29 iulie 2009 la care a fost legal constituit

tribunalul arbitral, care a respins, în mod judicios, excepția de caducitate a

arbitrajului. Instanța a arătat, de asemenea, că, din probele administrate, nu

a rezultat că pronunțarea hotărârii arbitrale s-a făcut cu încălcarea ordinii

publice a bunelor moravuri sau a dispozițiilor imperative ale legii.

Împotriva

menționatei sentințe a formulat recurs reclamanta SC F.C. SRL, invocând în

drept dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta

nu a structurat și dezvoltat motivele de recurs invocate, arătând, în esență,

în motivarea cererii sale de recurs, că instanța învestită cu soluționarea

acțiunii în anulare nu a analizat motivele invocate, referitoare la faptul că

reclamanta nu a făcut dovada că a încercat concilierea înainte de a se adresa

tribunalului arbitral; că hotărârea arbitrală a fost pronunțată după expirarea

termenului arbitrajului prevăzut de art. 353

3

C. proc. civ., față de

data constituirii primului tribunalul arbitral: 11 mai 2007; că instanța

arbitrală nu s-a pronunțat asupra cererii de înscriere în fals și asupra

cererii de administrare a expertizei grafoscopice; că hotărârea arbitrală nu

este semnată de arbitri și încalcă dispozițiile imperative, referitoare la

termenul de 5 luni în care tribunalul arbitral era obligat să se pronunțe și

„la faptul că o creanță trebuie să fie certă”, considerând că, în raport cu

aceste aspecte, prin hotărârea pronunțată, Curtea de Apel

Constanța

a încălcat prevederile art. 364 lit. b), lit. e,) lit. g), lit. h) și lit. i)

C. proc. civ., critici ce se circumscriu motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7

și pct. 9 C. proc. civ., recurenta nedezvoltând, conform cerințelor art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., motivele invocate, prevăzute de art. 304 pct. 5 și pct.

8 C. proc. civ., spre a putea fi analizate.

Recursul

este nefondat.

Examinarea

considerentelor sentinței recurate relevă că prima instanță de control

judecătoresc a răspuns fiecărui motiv dintre cele invocate în susținerea

acțiunii în anulare, argumentând, conform cerințelor art. 251 pct. 5 C. proc.

civ., soluția respingerii acestora, așa încât nu se justifică critica

circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Este de

observat că nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și

găsește incidența în cauză, în raport cu soluționarea dată de instanța de

control motivelor invocate, prevăzute de art. 364 lit. b), lit. e), lit. f),

lit. g) și lit. i) C. proc. civ.

Astfel,

împrejurarea că părțile, în conformitate cu art. 341 C. proc. civ., au stipulat

în contract obligația de a încerca să rezolve amiabil, prin negociere, orice

divergențe în legătură cu derularea contractului, nu răspunde cerințelor art.

364 lit. b), iar inadmisibilitatea sau prematuritatea acțiunii arbitrale nu-și

găsește justificare, cât timp convenita încercare de rezolvare amiabilă a

divergențelor, de altfel realizată, nu a fost determinată strict sub aspectul

unor condiții de formă, fond sau termene.

Potrivit

normei cu caracter dispozitiv prevăzută de art. 353

3

alin. (1) C.

proc. civ.,

Tribunalul

Arbitral trebuie să pronunțe hotărârea în termen de cel mult cinci luni de la

data constituirii sale, în situația în care părțile nu au stabilit prin

convenția arbitrală termenul arbitrajului, cazul în speță.

Cum

tribunalul arbitral se consideră constituit pe data ultimei acceptări a

însărcinării de arbitru, de superarbitru sau, după caz, de arbitru unic,

conform art. 353

2

C. proc. civ., și cum, în speță, arbitrul desemnat

de către pârâtă a renunțat la însărcinare la data de 24 iulie 2009, iar aceasta

și-a desemnat un nou arbitru la data de 29 iulie 2009, în mod corect s-a

reținut că, de la această dată, considerată momentul constituirii noului

tribunal arbitral, începe să curgă termenul regulamentar pentru soluționarea

litigiului, care nu a fost depășit, spre a impune aplicarea prevederilor art.

364 alin. (1) lit. e) C. proc. civ.

Având în

vedere că prin motivul prevăzut de art. 364 alin. (1) lit. f) se sancționează

încălcarea regulii înscrisă în art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit

căreia judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii, se constată că

instanța de control a apreciat corect că aspectele invocate în susținerea

acestui motiv nu constituie minus petita în sensul precitatului text legal.

Întrucât

hotărârea arbitrală cuprinde semnăturile superaarbitrului, arbitrilor și

asistentului arbitral, conform cerințelor art. 361 alin. (1) lit. g) C. proc.

civ., în mod judicios, prima instanță de control judecătoresc a apreciat că nu

se justifică invocarea motivului prevăzut de acest text legal pentru lipsa

semnăturilor arbitrilor.

Nici

critica încălcării art. 364 alin. (1) lit. i) C. proc. civ. nu poate fi

primită, dat fiind că recurenta nu a invocat și dovedit încălcarea unor

dispoziții legale imperative în soluționarea litigiului arbitral, cum corect

s-a reținut de către prima instanță judecătorească.

Așa fiind,

în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul

declarat de reclamanta

SC F.C. SRL București

împotriva sentinței

civile nr. 1/COM din 13 aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011.