ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 314/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1/COM, pronunțată la data de 13 aprilie 2010, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța a respins acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 37, pronunțată de Tribunalul Arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Comercial și Maritim la data de 4 decembrie 2009, formulată de reclamanta SC F.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC I.T. SRL. Spre a hotărî astfel, prima instanță de control judecătoresc a reținut că nu este întemeiat motivul de anulare privind pronunțarea unei hotărâri arbitrale în temeiul unei convenții nule sau inoperante și nici inadmisibilitatea sau prematuritatea acțiunii arbitrale nu poate fi reținută, întrucât procedura concilierii directe, prevăzută de art. 720 1 C. proc.

civ., este o procedură proprie contenciosului comercial de competența instanțelor judecătorești, care nu se aplică litigiului arbitral, dacă părțile nu au stabilit de comun acord aplicarea acestei proceduri, chiar și atunci când, în conformitate cu art. 341 C. proc. civ., au convenit o procedură de încercare de soluționare a litigiului pe cale amiabilă, înțelegere care nu cuprinde în sensul literal al termenului de „procedură” vreun ansamblu de reguli, termene sau condiții a căror nerespectare să poată fi opusă de o parte celeilalte părți, iar din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamanta a încercat să rezolve amiabil litigiul.

Instanța a considerat că nici motivul în anulare privind nepronunțarea asupra lucrului cerut, respectiv asupra cererii de înscriere în fals și asupra cererii de încuviințare a expertizei grafoscopice, nu este întemeiat, având în vedere, pe de o parte, că determinarea situației de minus petita se face prin raportare la obiectul cererii, iar, pe de altă parte, că, deși tribunalul arbitral a prorogat discutarea acestor cereri până după efectuarea suplimentului la raportul de expertiză, la termenul din 27 noiembrie 2009 pârâta reconvenientă a precizat că nu mai are probe de solicitat, apreciind că i se poate acorda cuvântul pe fond. Referitor la susținerea nesemnării hotărârii arbitrale, instanța a reținut că aceasta nu se verifică, întrucât menționata hotărâre este semnată de arbitrii, supraarbitrii și asistentul arbitral.

Instanța de control judecătoresc a considerat că nici motivul referitor la caducitate nu poate fi primit, având în vedere că, în lipsa unei convenții exprese a părților cu privire la termenul de soluționare a litigiului arbitral, intervenită, fie în cuprinsul convenției arbitrale, fie, separat, într-o înțelegere ulterioară privind organizarea arbitrajului, devin aplicabile prevederile art. 33 din Regulamentul Curții, potrivit cu care, hotărârea trebuie să fie pronunțată în cel mult 5 luni de la data constituirii tribunalului arbitral, care, în speță, a fost respectat, față de data de 29 iulie 2009 la care a fost legal constituit tribunalul arbitral, care a respins, în mod judicios, excepția de caducitate a arbitrajului.

Instanța a arătat, de asemenea, că, din probele administrate, nu a rezultat că pronunțarea hotărârii arbitrale s-a făcut cu încălcarea ordinii publice a bunelor moravuri sau a dispozițiilor imperative ale legii. Împotriva menționatei sentințe a formulat recurs reclamanta SC F.C. SRL, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. Recurenta nu a structurat și dezvoltat motivele de recurs invocate, arătând, în esență, în motivarea cererii sale de recurs, că instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare nu a analizat motivele invocate, referitoare la faptul că reclamanta nu a făcut dovada că a încercat concilierea înainte de a se adresa tribunalului arbitral; că hotărârea arbitrală a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art. 353 3 C. proc.

civ., față de data constituirii primului tribunalul arbitral: 11 mai 2007; că instanța arbitrală nu s-a pronunțat asupra cererii de înscriere în fals și asupra cererii de administrare a expertizei grafoscopice; că hotărârea arbitrală nu este semnată de arbitri și încalcă dispozițiile imperative, referitoare la termenul de 5 luni în care tribunalul arbitral era obligat să se pronunțe și „la faptul că o creanță trebuie să fie certă”, considerând că, în raport cu aceste aspecte, prin hotărârea pronunțată, Curtea de Apel Constanța a încălcat prevederile art. 364 lit. b), lit. e,) lit. g), lit. h) și lit. i) C. proc. civ., critici ce se circumscriu motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ., recurenta nedezvoltând, conform cerințelor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., motivele invocate, prevăzute de art. 304 pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., spre a putea fi analizate. Recursul este nefondat. Examinarea considerentelor sentinței recurate relevă că prima instanță de control judecătoresc a răspuns fiecărui motiv dintre cele invocate în susținerea acțiunii în anulare, argumentând, conform cerințelor art. 251 pct. 5 C. proc. civ., soluția respingerii acestora, așa încât nu se justifică critica circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Este de observat că nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în cauză, în raport cu soluționarea dată de instanța de control motivelor invocate, prevăzute de art. 364 lit. b), lit. e), lit. f), lit. g) și lit. i) C. proc.

civ. Astfel, împrejurarea că părțile, în conformitate cu art. 341 C. proc. civ., au stipulat în contract obligația de a încerca să rezolve amiabil, prin negociere, orice divergențe în legătură cu derularea contractului, nu răspunde cerințelor art. 364 lit. b), iar inadmisibilitatea sau prematuritatea acțiunii arbitrale nu-și găsește justificare, cât timp convenita încercare de rezolvare amiabilă a divergențelor, de altfel realizată, nu a fost determinată strict sub aspectul unor condiții de formă, fond sau termene. Potrivit normei cu caracter dispozitiv prevăzută de art. 353 3 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Arbitral trebuie să pronunțe hotărârea în termen de cel mult cinci luni de la data constituirii sale, în situația în care părțile nu au stabilit prin convenția arbitrală termenul arbitrajului, cazul în speță.

Cum tribunalul arbitral se consideră constituit pe data ultimei acceptări a însărcinării de arbitru, de superarbitru sau, după caz, de arbitru unic, conform art. 353 2 C. proc. civ., și cum, în speță, arbitrul desemnat de către pârâtă a renunțat la însărcinare la data de 24 iulie 2009, iar aceasta și-a desemnat un nou arbitru la data de 29 iulie 2009, în mod corect s-a reținut că, de la această dată, considerată momentul constituirii noului tribunal arbitral, începe să curgă termenul regulamentar pentru soluționarea litigiului, care nu a fost depășit, spre a impune aplicarea prevederilor art. 364 alin. (1) lit. e) C. proc. civ. Având în vedere că prin motivul prevăzut de art. 364 alin. (1) lit. f) se sancționează încălcarea regulii înscrisă în art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., potrivit căreia judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii, se constată că instanța de control a apreciat corect că aspectele invocate în susținerea acestui motiv nu constituie minus petita în sensul precitatului text legal. Întrucât hotărârea arbitrală cuprinde semnăturile superaarbitrului, arbitrilor și asistentului arbitral, conform cerințelor art. 361 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., în mod judicios, prima instanță de control judecătoresc a apreciat că nu se justifică invocarea motivului prevăzut de acest text legal pentru lipsa semnăturilor arbitrilor. Nici critica încălcării art. 364 alin. (1) lit. i) C. proc. civ. nu poate fi primită, dat fiind că recurenta nu a invocat și dovedit încălcarea unor dispoziții legale imperative în soluționarea litigiului arbitral, cum corect s-a reținut de către prima instanță judecătorească.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC F.C. SRL București împotriva sentinței civile nr. 1/COM din 13 aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011.