ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1403/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 2051/ PI din 9 septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 1711/30/2010,

Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantele

K.D. și P.D. împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de M.F.P., prin

D.G.F.P. Timiș, și, în consecință, a obligat pârâtul să plătească fiecărei

reclamante câte 7000 euro, cu titlu de despăgubiri morale, respingând în rest

pretențiile reclamantelor.

Prin decizia civilă

nr. 225/ A din 15 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă a

respins apelul declarat de reclamanta K.D.; a admis apelul declarat de pârâtul

Statul Român, prin M.F.P., prin D.G.F.P. Timiș, împotriva aceleiași sentințe,

pe care a schimbat-o, în sensul că a respins acțiunea civilă formulată de

reclamantele K.D. și P.D. împotriva pârâtului Statul Român, prin M.F.P.

Pentru a adopta

această soluție, Curtea a reținut, în esență, următoarele:

Prin Decizia nr. 1358

din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de

neconstituționalitate, invocată de Statul Român, prin M.F.P., și, în

consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi

din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, sunt

neconstituționale.

În ceea ce privește

efectele Deciziei nr. 1338 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, în raport

cu cauza dedusă judecății, Curtea a avut în vedere că sunt aplicabile

dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție și dispozițiile art. 47 alin.

(4) din Constituție, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale se

publică în M. Of. al României, iar, de la data publicării, sunt general

obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Astfel, având în

vedere că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a

fost publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, iar, în

intervalul de 45 de zile de la publicare, Parlamentul nu a pus de acord

prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției, rezultă

că aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai

pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.

Așadar, fiind

desființat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acțiunii reclamantei,

respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, Curtea a apreciat că

se impune soluția admiterii apelului pârâtului, cu consecința schimbării

sentinței și respingerii acțiunii reclamantelor.

Această soluție se

impune, chiar dacă pricina se află în apel, avându-se în vedere că norma

constatată ca fiind neconstituțională a dat naștere unei situații juridice

legale (obiective), aflată în curs de desfășurare (facta pendentia), care nu

este pe deplin constituită până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Or, apelul este

devolutiv, ceea ce înseamnă că el readuce în fața instanței de control judiciar

toate problemele de fapt și de drept dezbătute în prima instanță, provocând o

nouă judecată asupra fondului.

Față de

considerentele expuse, ce privesc fondul pretențiilor reclamantei, apelul

acesteia se privește a fi neîntemeiat, deoarece, atât timp cât a dispărut temeiul

de drept al pretențiilor acesteia, nu se mai impune a verifica dacă prima

instanță a stabilit corect cuantumul daunelor morale acordate.

Împotriva acestei

decizii, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta K.D., solicitând

admiterea recursului.

În motivarea cererii,

reclamanta a susținut că instanța de apel a respins în mod incorect apelul său

și a admis fără nicio justificare apelul pârâtei, în baza deciziei Curții

Constituționale, care, în ceea ce o privește, nu este în concordanță cu legislația

Curții Europene, fără a expune alte argumente în susținerea recursului.

În ședința publică

din 29 februarie 2012, Curtea, ex officio, a pus în dezbatere nulitatea

recursului, din perspectiva imposibilității încadrării criticilor în motivele

de nelegalitate reglementate în mod limitativ de dispozițiile art. 304 pct. 1-9

C. proc. civ.

Deliberând cu

prioritate asupra nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea

greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea

acestora face posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de

art. 304 C. proc. civ.

Per a contrario, dacă

dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul

dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și exhaustiv de art. 304 C. proc.

civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

Din interpretarea

acestor norme, rezultă că nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea

sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de

o parte, indicarea motivelor de recurs ca întemeindu-se pe cel puțin unul

dintre cele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar, pe de altă

parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale

deciziei ce formează obiectul recursului.

Or, în speță,

succintele critici formulate de recurenta K.D. nu permit încadrarea acestora în

motivele de nelegalitate, reglementate limitativ de lege, recurenta nesusținând

argumentat nelegalitatea soluției din apel.

Prin urmare, fără să

combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici

susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății

anterioare și natura căii de atac a recursului.

Astfel, în calea

extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare

a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv

legalitatea hotărârii pronunțată în apel.

De aceea, eventualele

critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi

trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra motivele

pentru care este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, dar

recurenta nu a invocat asemenea critici.

În consecință,

reținând că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art.

304 C. proc. civ. și că nu se pot decela motive de ordine publică, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul

declarat de reclamanta K.D. împotriva deciziei nr. 225/ A din 15 februarie

2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanta K.D. împotriva deciziei nr. 225/ A din 15 februarie

2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 29 februarie 2012.