ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 116/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 65 din 9 iunie 2011 a Judecătoriei Ineu a fost respinsă plângerea (în

procedura prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen.) formulată de

petentul F.N. împotriva rezoluției nr. 376/P/2009 din 3 octombrie 2010 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, menținută prin rezoluția

117/11/2/2010 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu,

privind pe intimatul L.V.

Totodată, petentul a

fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 50 lei.

Împotriva

sus-arătatei sentințe petentul F.N. a declarat recurs.

Prin cererea depusă

la dosar în data de 16 august 2011, petentul a solicitat recalificarea căii de

atac, d|n recurs, în contestație în anulare, susținând că la ultimul termen de

judecată nu a fost citat și nu a avut cunoștință despre termen, fiind încălcate

dispozițiile art. 291 C. proc. pen.

Prin urmare, petentul

a invocat dispozițiile art. 386 lit. a) și b) și art. 291 C. proc. pen. și a

solicitat ca, în rejudecarea cauzei, să se dispună admiterea plângerii,

desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea

redeschiderii urmăririi penale, pentru efectuarea expertizei grafologice și

administrarea altor probe specifice.

Având în vedere

principiul disponibilității părților în materia căilor de atac, instanța a luat

act de manifestarea de voință a petentului, în sensul că a înțeles să formuleze

contestație în anulare, și a analizat cererea prin prisma dispozițiilor art.

386 și 391 C. proc. pen.

Prin Decizia penală

nr. 1257/R din 17 august 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a fost

respinsă ca inadmisibilă cererea de contestație în anulare formulată de

petentul F.N. împotriva sentinței penale nr. 65 din 9 iunie 2011 pronunțată de

Judecătoria Ineu; totodată, petentul a fost obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în cuantum de 50 lei.

Pentru a hotărî

astfel,instanța a reținut că contestația în anulare este o cale de atac

extraordinară, mijlocul procedural prin care sunt atacate hotărâri

judecătorești definitive, pronunțate cu încălcarea unor dispoziții care

reglementează procedura de soluționare a recursului, sau când împotriva

aceleiași persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași

faptă. Având în vedere că prin contestația în anulare se poate aduce atingere

autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive,

legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care această cale de atac este

admisibilă, reglementându-le prin art. 386 C. proc. pen.

S-a reținut, prin

urmare, că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul legalității

acestei căi de atac; exercitarea unei căi de atac în situații neprevăzute de

legea procesual-penală constituind o încălcare a principiului legalității

căilor de atac.

În speță, a apreciat

Curtea de Apel, petentul tindea la aplicarea dispozițiilor art. 386 lit. a), b)

C. proc. pen. împotriva unei sentințe penale, invocând nerespectarea normelor

procedurale în fața primei instanțe și nu cu ocazia judecării de către instanța

de recurs.

S-a mai reținut că,

potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., așa cum a

fost modificat prin Legea nr. 202/2002, în vigoare la data pronunțării

sentinței contestate, hotărârea pronunțată în această materie este definitivă,

neputând fi atacată cu recurs.

Așa fiind, s-a

reținut că, din întreaga reglementare a contestației în anulare, rezultă că

dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. a), b) C. proc. pen. nu pot fi invocate

decât împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate în calea de atac a

recursului, astfel că cererea de contestație în anulare formulată în speță

apare ca inadmisibilă.

Împotriva acestei din

urmă decizii petentul a formulat recursul de față.

Recursul este

inadmisibil, deoarece abstracție făcând de rezerva cu care ar trebui să fie

apreciat modul de procedare al primei instanțe (care pare să admită că o cale

de atac, neprevăzută de lege, ar putea fi creată", prin

“

recalificare",

în baza principiului disponibilității, de către una din părțile în proces, în

speță petentul), este decisiv să se observe că, potrivit art. 385

1

alin. (1) C. proc. pen., sunt supuse recursului, în afară de sentințele expres

și limitativ arătate la lit. a)-d) și f), numai deciziile pronunțate, ca

instanță de apel, de curțile de apel, iar nu și, în mod evident alte decizii,

precum cea pronunțată în cauză, ca hotărâre finală în procedură specială

reglementată de art. 278

1

C. proc. pen.

Față de cele expuse,

Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

recurentul contestator F.N., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor

judiciare conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de contestatorul F.N. împotriva deciziei penale

nr. 1257/R din 17 august 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

contestator la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 ianuarie 2012.