ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 116/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 65 din 9 iunie 2011 a Judecătoriei Ineu a fost respinsă plângerea (în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen.) formulată de petentul F.N. împotriva rezoluției nr. 376/P/2009 din 3 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, menținută prin rezoluția 117/11/2/2010 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, privind pe intimatul L.V. Totodată, petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 50 lei. Împotriva sus-arătatei sentințe petentul F.N. a declarat recurs. Prin cererea depusă la dosar în data de 16 august 2011, petentul a solicitat recalificarea căii de atac, d|n recurs, în contestație în anulare, susținând că la ultimul termen de judecată nu a fost citat și nu a avut cunoștință despre termen, fiind încălcate dispozițiile art. 291 C. proc.

pen. Prin urmare, petentul a invocat dispozițiile art. 386 lit. a) și b) și art. 291 C. proc. pen. și a solicitat ca, în rejudecarea cauzei, să se dispună admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale, pentru efectuarea expertizei grafologice și administrarea altor probe specifice. Având în vedere principiul disponibilității părților în materia căilor de atac, instanța a luat act de manifestarea de voință a petentului, în sensul că a înțeles să formuleze contestație în anulare, și a analizat cererea prin prisma dispozițiilor art. 386 și 391 C. proc. pen. Prin Decizia penală nr. 1257/R din 17 august 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de contestație în anulare formulată de petentul F.N.

împotriva sentinței penale nr. 65 din 9 iunie 2011 pronunțată de Judecătoria Ineu; totodată, petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 50 lei. Pentru a hotărî astfel,instanța a reținut că contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, mijlocul procedural prin care sunt atacate hotărâri judecătorești definitive, pronunțate cu încălcarea unor dispoziții care reglementează procedura de soluționare a recursului, sau când împotriva aceleiași persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă. Având în vedere că prin contestația în anulare se poate aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive, legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care această cale de atac este admisibilă, reglementându-le prin art. 386 C. proc.

pen. S-a reținut, prin urmare, că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul legalității acestei căi de atac; exercitarea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual-penală constituind o încălcare a principiului legalității căilor de atac. În speță, a apreciat Curtea de Apel, petentul tindea la aplicarea dispozițiilor art. 386 lit. a), b) C. proc. pen. împotriva unei sentințe penale, invocând nerespectarea normelor procedurale în fața primei instanțe și nu cu ocazia judecării de către instanța de recurs. S-a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2002, în vigoare la data pronunțării sentinței contestate, hotărârea pronunțată în această materie este definitivă, neputând fi atacată cu recurs.

Așa fiind, s-a reținut că, din întreaga reglementare a contestației în anulare, rezultă că dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. a), b) C. proc. pen. nu pot fi invocate decât împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate în calea de atac a recursului, astfel că cererea de contestație în anulare formulată în speță apare ca inadmisibilă. Împotriva acestei din urmă decizii petentul a formulat recursul de față. Recursul este inadmisibil, deoarece abstracție făcând de rezerva cu care ar trebui să fie apreciat modul de procedare al primei instanțe (care pare să admită că o cale de atac, neprevăzută de lege, ar putea fi creată", prin “ recalificare", în baza principiului disponibilității, de către una din părțile în proces, în speță petentul), este decisiv să se observe că, potrivit art. 385 1 alin. (1) C. proc.

pen., sunt supuse recursului, în afară de sentințele expres și limitativ arătate la lit. a)-d) și f), numai deciziile pronunțate, ca instanță de apel, de curțile de apel, iar nu și, în mod evident alte decizii, precum cea pronunțată în cauză, ca hotărâre finală în procedură specială reglementată de art. 278 1 C. proc. pen. Față de cele expuse, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul contestator F.N., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul F.N. împotriva deciziei penale nr. 1257/R din 17 august 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 ianuarie 2012.