ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8621/2011

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 mai

2010 reclamantul C.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice pentru ca acesta să-i acorde o despăgubiri în

valoare de 250.000 euro sau echivalentul în lei, la data plății, pentru

prejudiciul moral suferit de el urmare a faptului că în perioada 18 iunie 1951

- 12 februarie 1956, respectiv 4 ani 7 luni și 24 zile, tatăl său C.S. și

bunica sa C.E. au fost deportați în comuna Movila Gîldăului, județul Călărași.

Prin Sentința civilă

nr. 589 din 26 octombrie 2010, Tribunalul Mehedinți a admis în parte acțiunea

formulată de reclamant și a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 2.500

euro daune morale pentru prejudiciul produs bunicii sale C.E. și a respins

petitul privind acordarea de daune morale pentru prejudiciul personal și cel

produs tatălui său C.S.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În perioada 18 iunie

1951 - 12 februarie 1956, familia reclamantului a fost strămutată în

localitatea Movila Gîldăului, județ Călărași, unde a îndurat condiții foarte

grele de viață, suferind de foame, de frig, neavând locuință, asistență

medicală și haine.

În raport de

dispozițiile prevăzute art. 3 din Legea nr. 221/2009 și art. 5 din același act

normativ modificat prin O.U.G. nr. 62/2010 s-a apreciat că reclamantul este

îndreptățit la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de

bunica sa care este decedată, fiind descendentul acesteia, conform actelor de

filiație depuse la dosar.

În ceea ce privește

cuantumul daunelor morale, solicitate de reclamant s-a apreciat că suma de

2.500 euro este suficientă pentru acoperirea prejudiciului produs bunicii sale

C.E.

De asemenea, instanța

a constatat că reclamantul nu este persoană îndreptățită de a primi despăgubiri

pentru prejudiciul suferit de tatăl său deoarece acesta nu este decedat și a

primit personal daune morale. Pentru prejudiciul moral suferit personal s-a

reținut că acesta nu a fost dovedit.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal au declarat apel atât reclamantul C.G. cât și pârâtul

Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor București prin D.G.F.P.

Mehedinți.

Prin Decizia nr. 68

din 3 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins apelul declarat de apelantul reclamant C.G.

și a admis apelul declarat de apelantul pârât Statul Român reprezentat de

Ministerul Finanțelor Publice. În consecință sentința apelată a fost schimbată,

în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Acțiunea

reclamantului de obligare a pârâtului Statul Român la acordarea daunelor morale

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009, dispoziții care au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.

1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15

noiembrie 2010, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere dispozițiile art.

31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, decizia prin care o normă de drept a fost declarată

neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei

în M. Of., iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept.

Cum la data

soluționării apelului de față termenul de 45 zile prevăzut de textul

constituțional a expirat, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 nu mai pot fi aplicate, norma juridică sus-menționată prevăzând expres

că după împlinirea termenului dispozițiile legale își încetează efectele.

În condițiile

stabilite de art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 și art. 147 alin.

(4) din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție

legală este definitivă și obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng și în alte

cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.

Constatând că nu mai

sunt aplicabile, fiind contrare Constituției, dispozițiile invocate de

reclamant în promovarea acțiunii și aplicate de prima instanță pentru admiterea

cererii privind acordarea daunelor morale s-a apreciat că acțiunea este

neîntemeiată.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru

nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304 C. proc. civ., a

susținut că instanța de apel trebuia să suspende judecata cauzei până la data

la care textul declarat neconstituțional urma să fie modificat de Parlamentul

României.

Recursul

reclamantului este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:

Problema de drept

care se pune în speță este dacă textul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care

a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de

constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21

octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la

art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de

Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of.

nr. 789/7.11. 2011, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată

la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această

dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu

mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Având în vedere

caracterul obligatoriu al soluției pronunțate în cadrul recursului în interesul

legii, Înalta Curte apreciază că soluția ce se impune în cadrul prezentei cauze

nu poate fi decât respingerea recursului, în condițiile în care se constată că,

în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

În consecință,

motivul de recurs invocat de reclamant, care poate fi încadrat în motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată nefondat. Hotărârea

instanței din apel fiind pronunțată cu aprecierea corectă a efectelor deciziei

Curții Constituționale publicată anterior soluționării definitive a litigiului,

dată la care termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege era mult

depășit, Parlamentul neintervenind în sensul modificării dispozițiilor

declarate neconstituționale.

Față de aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul C.G. împotriva Deciziei nr. 68 din 03

februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 decembrie 2011.