ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4349/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 30 noiembrie 2009 la Tribunalul Mehedinți, secția civilă, reclamantul O.C.V. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 200.000 Euro, reprezentând prejudiciul moral suferit de el, de părinți și de bunici, ca urmare a faptului că în perioada 18 iunie 1951 – 1 ianuarie 1956 au fost deportați în Bărăgan, în Comuna Rosetti, Raionul Călărași. La termenul din 12 februarie 2010, reclamantul și-a precizat acțiunea, arătând că solicită daune morale și în calitate de moștenitor al părinților săi, al bunicilor paterni și al bunicii materne, P.A., iar la 12 martie 2010 a precizat că suma totală solicitată este de 400.000 Euro.

Prin sentința civilă nr. 191 din 30 aprilie 2010 a Tribunalului Mehedinți s-a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată și a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 25.000 Euro sau echivalentul în lei la momentul plății, cu titlu de daune morale. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul a fost dislocat în baza deciziei M.A.I. nr. 200/1951, în comuna Olaru, Județul Ialomița, începând cu data de 18 iunie 1951 până în ianuarie 1956, iar din hotărârile emise în baza Decretului-lege nr. 118/1990 rezultă că și părinții săi, O.C. și O.M., au avut domiciliu obligatoriu în această localitate în perioada respectivă.

S-a constatat că înscrisurile depuse la dosar se coroborează cu depozițiile martorilor audiați în cauză, fiind astfel dovedită cererea reclamantului privind acordarea de despăgubiri morale în nume personal, dar și ca moștenitor al autorilor săi, însă pentru bunicii paterni și bunica maternă acțiunea nu este dovedită. Împotriva sentinței menționate au declarat apel ambele părți. Reclamantul a pretins un cuantum al despăgubirilor de câte 200.000 Euro pentru el și mama sa și de 50.000 Euro pentru tatăl său decedat. De asemenea, a învederat că mama sa este în viață, dar este bolnavă. În motivarea apelului său, Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice a susținut că daunele morale se pot acorda numai persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic, nu și pentru cele față de care s-a luat o măsură administrativă cu caracter politic.

S-a menționat că pentru această ultimă categorie de persoane s-au acordat despăgubiri în temeiul O.U.G. nr. 214/1999 și Decretului-lege nr. 118/1990, reclamantul fiind despăgubit pecuniar. În subsidiar, s-a arătat că daunele morale pretinse sunt exagerate față de situația de fapt și s-a solicitat ca reclamantul să facă dovada calității procesuale active, cu certificat de moștenitor și acte de filiație, având în vedere că aceste despăgubiri se pot acorda o singură dată. Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 212 din 28 iunie 2010, a respins ambele apeluri ca nefondate.

Prin considerentele deciziei menționate, instanța de apel a reținut, în esență, că reclamantul este îndreptățit la acordarea de daune morale, în calitate de moștenitor al tatălui său și în nume personal, cadrul general de reglementare a drepturilor patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din interpretarea logică și teleologică a prevederilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind atât persoanele condamnate politic, cât și pe cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada de referință.

S-a considerat, în acest context, că suma de 25.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății, este corect stabilită pentru cele două persoane în numele cărora a fost promovată acțiunea întrucât dislocarea din localitatea de domiciliu și mutarea forțată într-o altă localitate, lipsirea de bunurile personale și obligarea la un trai în condiții materiale precare, de muncă forțată, a produs suferințe pe plan moral, social și profesional, lezând demnitatea și onoarea, libertatea individuală și drepturile personale patrimoniale ocrotite de lege, având drept consecință un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale.

Soluția instanței de apel s-a raportat și la cuantumul plătit ca indemnizație prin Decretul-lege nr. 118/1990, tatăl reclamantului primind în 1990 o indemnizație lunară de 916 lei, iar reclamantul de 907 lei, despăgubirile stabilite fiind considerate ca având un caracter de complinire, fără a reprezenta un preț al suferințelor părților. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul a susținut că instanța de apel trebuia să verifice dacă drepturile obținute de reclamant prin efectul Decretului-lege nr. 118/1990 și al O.U.G.

nr. 214/1999 nu acoperă în totalitate prejudiciul moral suferit de acesta ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic la care a fost supus. În subsidiar, s-a solicitat să se constate că întinderea daunelor morale este exagerată față de situația de fapt și ținând seama de principiul îmbogățirii fără justă cauză. Critica formulată prin cel de-al treilea motiv de recurs a vizat lipsa rolului activ al instanțelor de fond și apel în vederea evitării situației în care ar fi putut fi promovate mai multe acțiuni având ca obiect valorificarea acelorași drepturi față de un autor comun. În acest context, s-a invocat nedovedirea calității procesuale unice, raportat la dispozițiile art. 723 C. proc.

civ. S-a arătat că pretențiile recunoscute unui descendent sau soț supraviețuitor trebuie să reprezinte o cotă parte din dreptul indiviz, sumele stabilite prin O.U.G. nr. 62/2010 referindu-se la totalitatea descendenților, iar nu la fiecare în parte. Intimatul reclamant O.V. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi. Examinând criticile formulate prin motivele invocate de pârâtul recurent, Curtea va constata că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed: Așa cum corect s-a reținut de către instanța de apel, dispozițiile Legii nr. 221/2009 au un caracter de complinire în raport cu Decretul-lege nr. 118/1990 și O.U.G.

nr. 214/1999, fără a înlătura drepturile deja stabilite prin actele normative anterioare, având ca scop înlăturarea consecințelor condamnărilor penale cu caracter politic pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, repunerea în drepturi a persoanelor pentru care s-a dispus, prin aceste condamnări, decăderea din drepturi sau degradarea militară, precum și acordarea de despăgubiri morale. Acest scop a fost, de altfel, statuat și prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, prin care s-a reținut că scopul acordării de daune morale îl constituie nu atât repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior, ceea ce ar fi imposibil, ci de a produce o satisfacție de ordin moral prin recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, în acord cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Ca atare, despăgubirile prevăzute de Legea nr. 221/1998 au același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, fără a fi excluse de acestea, ci având un caracter de complinire. Chestiunea neverificării modului de acoperire a prejudiciului moral prin drepturile obținute de reclamant ca efect al aplicării Decretului-lege nr. 118/1990 și al O.U.G. nr. 214/1999 constituie o critică de netemeinicie și nu de nelegalitate, care nu se circumscrie motivului de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin urmare, primul motiv de recurs nu poate fi primit. Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs este, de asemenea, nefondată.

La pronunțarea soluției recurate, instanța de apel a avut în vedere criterii obiective, respectiv durata măsurii abuzive și consecințele produse asupra persoanei reclamantului, apreciindu-se că întinderea compensației acordate nu trebuie să constituie un preț al durerii, ci trebuie să reprezinte o reparație a unor prejudicii greu de cuantificat la nivel material. În acest context, Curtea va reține că la cuantificarea daunelor morale au fost avute în vedere indemnizațiile primite de autorul O.C. (de 916 lei) și de reclamant (de 906 lei), considerându-se că acestea nu sunt de natură să asigure o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii.

Se va constata că suma stabilită cu titlu de daune morale de către prima instanță, menținută de instanța de apel, reflectă menținerea echilibrului în raport cu prejudiciul suferit prin deportare și consecințele ulterioare ale acestei măsuri administrative, cu caracter politic, față de atingerile aduse drepturilor fundamentale în plan fizic, psihic, afectiv și al vieții socio-profesionale, fără să conducă la o îmbogățire fără justă cauză a intimatului reclamant. Critica formulată prin cel de-al treilea motiv de recurs, legată de existența posibilității promovării mai multor acțiuni având obiect similar se referă la o situație ipotetică fără legătură cu cauza, în condițiile în care nu s-a dovedit că aceleași drepturi ar fi fost valorificate pe cale separată de un moștenitor al aceluiași autor, iar dispozițiile legale nu impun o asemenea dovadă.

Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu va fi analizată, fiind invocată formal, fără ca din motivele de recurs că rezulte argumente care să se circumscrie acesteia. Pentru toate aceste considerente, se va constata că recursul pârâtului este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mehedinți împotriva deciziei nr. 212 din 28 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția a I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2011.