ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2432/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți reclamanta N.E. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligat la plata sumei de 200.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale și 100.000 RON cu titlu de despăgubiri morale. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că împreună cu părinții săi, L.C. și C.L. au fost strămutați în mod forțat în comuna P.F., județul Ialomița, în perioada 18 iunie 1950–20 martie 1955. În aceeași perioadă și localitate a fost strămutat și soțul său, N.V. Conform inventarului foștilor deportați politic în Bărăgan, figurează bunurile din proprietatea lui L.C., și anume: două case de locuit, grajd de animale, magazie de cereale, pătul pentru porumb, hambar, dar și alte dependințe și acareturi specifice unei gospodării.

A mai susținut reclamanta că, au mai existat și alte bunuri mobile, printre care și 130 stupi de albine. În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 221/2009. La termenul de judecată din data de 27 noiembrie 2010, reclamanta și-a modificat acțiunea în sensul că a solicitat majorarea daunelor morale de la 100.000 RON la 300.000 RON. Prin sentința civilă nr. 71 din 19 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția civilă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta N.E. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință: a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 150.000 RON cu titlu de daune morale.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, a reținut, în esență, următoarele: Reclamanta a făcut dovada strămutării sale și a soțului său în comuna P.F., județul Ialomița, în perioada 18 iunie 1951–20 martie 1955, așa cum rezultă din hotărârile nr. BB și nr. CC/1991 emise în baza Decretului–Lege nr. 118/1990 și adresa nr. X/1991 a Ministerului de Interne. Prin decizia nr. Z/2000 emisă de Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă, reclamantei i s-a acordat calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, având în vedere că a fost supusă unor măsuri administrative abuzive, beneficiind de drepturile prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999.

A mai reținut prima instanță că, spiritul și rațiunea Legii nr. 221/2009 este acela de înlăturare chiar și parțială a efectelor unor grave abuzuri petrecute în România, în timpul regimului totalitar, inclusiv prin măsurile administrative cu caracter politic, astfel că, pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă și soțul acesteia suma de 150.000 RON reprezintă o indemnizație echitabilă. La stabilirea cuantumului daunelor morale, prima instanță a avut în vedere și indemnizația acordată reclamantei și soțului acesteia în baza Decretului–Lege nr. 118/1990 în cuantum de câte 750 RON pentru fiecare. Referitor la despăgubirile materiale, instanța de fond a reținut că, reclamanta nu a făcut dovada bunurilor confiscate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, reclamanta N.E. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Prin apelul declarat reclamanta a criticat sentința ca nelegală și netemeinică, întrucât instanța de fond nu a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 5 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, raportat la stabilirea cuantumului despăgubirilor, având în vedere consecințele suferite pe plan psihic, importanța valorilor lezate, consecințele vătămării, etc. Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului în primă instanță, raportat la criteriul valoric, iar, în ceea ce privește interpretarea și aplicarea legii a susținut că, doar cei condamnați politic pot solicita despăgubiri morale nu și cei supuși măsurilor administrative cu caracter politic.

A mai invocat faptul că, reclamanta nu a făcut dovada calității sale de succesori a autorilor săi și a soțului său. Prin decizia nr. 142 din 04 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse apelurile declarate de reclamanta N.E. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a decide astfel, Curtea de Apel, a reținut ca nefondată critica reclamantei N.E. referitoare la greșita cuantificare a daunelor morale, acordate raportat la elementele lezate, întrucât prima instanță, a avut în vedere valorile morale lezate, consecințele suferite în plan social, profesional și familial, indemnizația primită. A respins ca nefondată și critica potrivit căreia autorii reclamantei au avut calitatea de strămutați urmare a măsurii administrative cu caracter politic, deoarece, în cauză, nu s-a făcut o astfel de dovadă.

Critica apelantului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice privind competența tribunalului de a judeca în primă instanță cauza raportat la criteriul valoric, a fost respinsă, întrucât art. 4 din Legea nr. 221/2009, ca lege specială, prevede în mod expres că, soluționarea cauzei în primă instanță revine tribunalului din circumscripția căruia domiciliază persoana interesată. Ca nefondată a respins și critica potrivit căreia numai persoanele care au fost condamnate politic printr-o hotărâre judecătorească pot solicita despăgubiri, deoarece art. 5 din Legea nr. 221/2009 prevede că, dreptul la despăgubiri îl are orice persoană care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.

Faptul că reclamanta și soțul acesteia au beneficiat de dispozițiile Decretului–Lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999 nu o înlătură de la beneficiul Legii nr. 221/209, acest fapt fiind în vedere la cuantumul despăgubirilor conform art. 5 alin. (1) lit. a). A fost respinsă și critica privind faptul că reclamanta nu ar fi făcut dovada calității de succesor al soțului său, legea nepunând în drepturi pe toți succesorii persoanelor îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de lege, iar o eventuală renunțare trebuie dovedită de cel care o invocă. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanta N.E. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Dezvoltând criticile de nelegalitate recurenta–reclamantă N.E.

și-a exprimat nemulțumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, întrucât ambele instanțe de judecată nu au avut în vedere consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, valorile morale lezate ca urmare a strămutării sale și a soțului său pe o perioadă de 4 ani și 9 luni. Reclamanta-recurentă a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul obligării Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 300.000 RON cu titlu de daune morale.

Pârâtul-recurent Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a reiterat în criticile formulate excepția necompetenței materiale a tribunalului de soluționare a cauzei în raport de criteriul valoric, susținând că, judecătoria este competentă să judece cauza în primă instanță, iar în subsidiar a invocat nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul faptului că, reclamanta nu se încadrează în categoria persoanelor prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 aceasta nefiind condamnată politic printr-o hotărâre judecătorească. A mai susținut că, daunele morale pretinse de reclamantă sunt exagerate față de situația de fapt, acestea fiind stabilite prin Decretul–Lege nr. 118/1990 și O.U.G.

nr. 214/1999. Față de cele expuse recurentul pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei și a sentinței în sensul admiterii excepției necompetenței materiale și trimiterea cauzei la instanța competentă. La termenul din 17 martie 2011, reprezentantul Ministerului Public a invocat nulitatea hotărârilor pronunțate acestea fiind date fără participarea obligatorie a procurorului. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a motivului de ordine publică referitor la neparticiparea procurorului invocat de reprezentantul Ministerului Public la termenul de dezbateri, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 4 alin. (2) al Legii nr. 221/2009 „Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora”.

Conform dispozițiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009 participarea procurorului este obligatorie în cauzele privind cererile ce au ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative, iar pronunțarea unei hotărâri fără participarea procurorului constituie nulitate de ordine publică. Normele de procedură evocate, în lipsă de stipulație contrată și în acord cu interpretarea sistematică a legii sunt aplicabile și pentru cazul reglementat de art. 5 din lege, ce vizează dreptul la despăgubiri și întinderea acestuia pentru ipotezele indicate în textul său. Or, în speță, așa cum rezultă din actele și lucrările cauzei, soluționarea litigiului la instanțele de fond și apel s-a realizat în absența procurorului de la dezbateri ceea ce conduce la casarea hotărârilor, întrucât instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

În consecință, pentru considerentele expuse ce fac inutilă examinarea celorlalte critici ale recurenților în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurile declarate, va casa decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 71 din 19 februarie 2010 a Tribunalului Mehedinți cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, respectiv Tribunalul Mehedinți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta N.E. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți împotriva deciziei civile nr. 142 din 04 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 71 din 19 februarie 2010 a Tribunalului Mehedinți, secția civilă, și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Mehedinți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2011.