ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7740/2011

Asupra recursului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 11 mai 2010 pe rolul Tribunalului Mehedinți, reclamantul C.S. a chemat în judecată Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 250.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a deportării împreună cu părinții săi C.N. și C.E. în comuna Movila Gâldăului, județul Călărași, în perioada 18 iunie 1951 - 12 februarie 1956. Prin Sentința civilă nr. 370 din 29 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Mehedinți s-a admis în parte acțiunea și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului echivalentul în lei la data plății a sumei de 50.000 euro, reprezentând daune morale.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți. Reclamantul a motivat apelul arătând că se impunea acordarea unei sume mai mari ca despăgubire pentru prejudiciu moral produs prin măsura administrativă a deportării și stabilirii domiciliului obligatoriu pentru familia sa. Pârâtul a susținut în motivarea apelului că daunele morale sunt neîntemeiate și nedovedite, iar în subsidiar, că suma acordată este nejustificat de mare, față de perioada de timp scursă de la data deportării. Prin Decizia nr. 475 din 14 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul reclamantului, a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința apelată și a respins acțiunea.

În considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15.11.2010, iar în raport de prevederile art. 31 alin. (1) din Legea 47/1992 și art. 147 din Constituție, decizia instanței de contencios constituțional este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare ea are efect și asupra cauzelor aflate în curs de soluționare.

Instanța a înlăturat susținerea reclamantului, în sensul că efectele acestei decizii nu se răsfrâng asupra cauzelor în curs de judecată, reținând că, similar modificării legii sau abrogării ei, declararea neconstituționalității se supune principiului aplicării imediate a legii civile, iar o cauză care nu a fost definitiv judecată este supusă legii în vigoare la data soluționării. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul C.S.. În motivarea recursului se arată că prima instanță a reținut în mod corect calitatea sa de persoană îndreptățită la acordarea de daune morale. Acțiunea formulată pune în discuție lezarea unor drepturi subiective fundamentale urmărind o reparație a prejudiciilor cauzate în perioada comunistă, fiind certă existența unui interes moral, legitim și juridicește proteguit.

Recurentul consideră că în mod greșit instanța de apel a respins acțiunea, în condițiile în care, la data pronunțării deciziei din apel, termenul de 45 de zile de la data publicării în M. Of. a deciziei de neconstituționalitate încă nu se epuizase, situație în care s-ar fi impus suspendarea judecății, până la intervenția puterii legiuitoarea și punerea de acord a prevederilor legale cu dispozițiile Constituției. Examinând decizia recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, care se poate încadra în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Problema de drept care se pune în speță este dacă textul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of.

nr. 761/15.11.2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. În consecință, se constată nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ, hotărârea din apel fiind pronunțată în baza unei dispoziții legale declarată neconstituțională printr-o decizie a instanței de contencios constituțional, publicată anterior soluționării definitive a litigiului.

Susținerea recurentului privind obligația instanței de apel de a suspenda judecata până la intervenția Parlamentului și eventuala revizuire a textului supus controlului de constituționalitate, nu poate fi primită, măsura suspendării judecății în situația vizată de recurent neavând temei legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.S. împotriva Deciziei nr. 475 din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2011.