ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7740/2011

Asupra recursului

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11 mai 2010 pe

rolul Tribunalului Mehedinți, reclamantul C.S. a chemat în judecată Statul

Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea

acestuia la plata sumei de 250.000 euro sau echivalentul în lei la data plății,

pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a deportării împreună cu părinții

săi C.N. și C.E. în comuna Movila Gâldăului, județul Călărași, în perioada 18

iunie 1951 - 12 februarie 1956.

Prin Sentința civilă

nr. 370 din 29 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Mehedinți s-a admis în parte

acțiunea și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului echivalentul în

lei la data plății a sumei de 50.000 euro, reprezentând daune morale.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel ambele părți. Reclamantul a motivat apelul arătând că

se impunea acordarea unei sume mai mari ca despăgubire pentru prejudiciu moral

produs prin măsura administrativă a deportării și stabilirii domiciliului

obligatoriu pentru familia sa. Pârâtul a susținut în motivarea apelului că

daunele morale sunt neîntemeiate și nedovedite, iar în subsidiar, că suma

acordată este nejustificat de mare, față de perioada de timp scursă de la data

deportării.

Prin Decizia nr. 475

din 14 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins apelul reclamantului, a admis apelul

pârâtului, a schimbat sentința apelată și a respins acțiunea.

În considerentele

acestei decizii, instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.

1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din

15.11.2010, iar în raport de prevederile art. 31 alin. (1) din Legea 47/1992 și

art. 147 din Constituție, decizia instanței de contencios constituțional este

general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele

judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după

publicare ea are efect și asupra cauzelor aflate în curs de soluționare.

Instanța a înlăturat

susținerea reclamantului, în sensul că efectele acestei decizii nu se răsfrâng

asupra cauzelor în curs de judecată, reținând că, similar modificării legii sau

abrogării ei, declararea neconstituționalității se supune principiului

aplicării imediate a legii civile, iar o cauză care nu a fost definitiv

judecată este supusă legii în vigoare la data soluționării.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.,

reclamantul C.S..

În motivarea

recursului se arată că prima instanță a reținut în mod corect calitatea sa de

persoană îndreptățită la acordarea de daune morale. Acțiunea formulată pune în

discuție lezarea unor drepturi subiective fundamentale urmărind o reparație a

prejudiciilor cauzate în perioada comunistă, fiind certă existența unui interes

moral, legitim și juridicește proteguit.

Recurentul consideră

că în mod greșit instanța de apel a respins acțiunea, în condițiile în care, la

data pronunțării deciziei din apel, termenul de 45 de zile de la data

publicării în M. Of. a deciziei de neconstituționalitate încă nu se epuizase,

situație în care s-ar fi impus suspendarea judecății, până la intervenția

puterii legiuitoarea și punerea de acord a prevederilor legale cu dispozițiile

Constituției.

Examinând decizia

recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, care se poate încadra în

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Problema de drept

care se pune în speță este dacă textul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care

a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de

constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21

octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la

art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de

Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a

stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte

juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în

M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu

mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr.

1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci

soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

În consecință, se

constată nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ,

hotărârea din apel fiind pronunțată în baza unei dispoziții legale declarată

neconstituțională printr-o decizie a instanței de contencios constituțional,

publicată anterior soluționării definitive a litigiului.

Susținerea

recurentului privind obligația instanței de apel de a suspenda judecata până la

intervenția Parlamentului și eventuala revizuire a textului supus controlului

de constituționalitate, nu poate fi primită, măsura suspendării judecății în

situația vizată de recurent neavând temei legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul C.S. împotriva Deciziei nr. 475 din

14 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2011.