ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7767/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 3 februarie 2010, reclamantul I.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin sentința pe care o va pronunța să îl oblige pe acesta la plata sumei de 300.000 euro, echivalentul în lei la data plății, pentru prejudiciul moral suferit de el și părinții săi. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că de la data de 18 iunie 1951 până la data de 26 martie 1956 familia sa a fost ridicată de la domiciliul lor din comuna G., județul Mehedinți și li s-a stabilit domiciliul forțat în localitatea M. G., județul Ialomița. La data de 17 martie 2010 reclamantul și-a precizat acțiunea arătând că solicită daune morale doar pentru prejudiciul suferit de el.

Prin Sentința civilă nr. 468 din 14 septembrie 2010 a Tribunalului Mehedinți s-a respins acțiunea. Tribunalul a reținut că, din înscrisurile depuse, rezultă că familia reclamantului a avut restricții domiciliare care au fost ridicate, dar reclamantul nu a dovedit temeiul legal în baza căruia s-a făcut strămutarea și nici nu a propus probe pentru a dovedi caracterul politic al strămutării, pentru a putea fi incidente dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 3 și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, făcând o descriere a situației de fapt și motivând că prin măsura luată față de familia sa de Statul Român i s-a adus o gravă atingere drepturilor morale, fiindu-i știrbită demnitatea umană.

S-a apreciat ca nelegală și netemeinică sentința deoarece nu s-au aplicat corect prev. art. 3 din Legea nr. 221/2009, iar actele depuse la dosar fac dovada susținerilor sale. Apelul a fost respins ca nefondat, reținând următoarele. Reclamantul a promovat acțiunea privind obligarea Statului Român la acordarea daunelor morale în temeiul dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, potrivit cu care persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau descendenții acestora până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. El nu a solicitat a se constata caracterul politic al măsurii administrative ce a fost luată față de familia sa.

Dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15.11.2010, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție. Asupra caracterului și obligativității unor astfel de decizii, s-a pronunțat Curtea Constituțională (Decizia nr. 186 din 18 noiembrie 1999, Decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999, publicată în M. Of., nr. 151/12.04.2000), stabilind că obligativitatea deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul înscris în art. 51 din Constituție, în redactarea de la data respectivă, potrivit căruia respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.

Curtea a arătat că prevederea normativă a cărei neconstituționalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de niciun subiect de drept, cu atât mai puțin de instituțiile publice, încetându-i-se de drept efectele pentru viitor, și anume de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României. Mai mult, în situația în care Parlamentul sau Guvernul nu ar interveni pentru modificarea legii sau ar depăși termenul de 45 zile, decizia Curții Constituționale nu și-ar înceta efectele, ci, dimpotrivă, aceste efecte se produc în continuare. Curtea a analizat că, dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța învestită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituțională continuând soluționarea cauzei și având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.

Constatând că nu mai sunt aplicabile, fiind contrare Constituției, dispozițiile invocate de reclamant în promovarea acțiunii, instanța de apel a apreciat că, acțiunea este neîntemeiată. Față de aceste considerente, nu are relevanță dacă reclamantul a dovedit sau nu temeiul legal al măsurii ce a fost luată față de familia sa, mai ales că acesta nu a învestit instanța cu o cerere separată privind constatarea caracterului politic al măsurii, caz în care instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiile art. 4 din Legea nr. 221/2009. Împotriva Deciziei civile nr. 436 din 02 decembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 658/101/2010, de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul I.G.

care a susținut următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate. Hotărârea instanței este nelegală, aceasta interpretând în mod greșit norma juridică invocată. Instanța a constatat că dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15.11.2010, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție. Se apreciază că hotărârea instanței este nelegală, aceasta interpretând în mod greșit norma juridică invocată, deoarece deciziile Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții din acestea sunt general obligatorii (erga omnes) și nu limitate doar la părțile din procesul în cadrul căruia a fost ridicată excepția (inter partes).

Se mai susține că, Curtea Constituțională nu poate abroga acte normative, ea neavând prin Constituție o astfel de atribuție, tot așa cum nu poate nici să le adopte; ea este autoritate decizională cu competența de a stabili normele contrare Constituției și de a împiedica prelungirea unei stări de neconstituționalitate în cadrul ordinii juridice naționale. Prin urmare, singura sancțiune pe care ea o poate aplica vizează doar efectele actelor normative controlate și constă în stabilirea inoperabilității celor contrare normei sale de referință (Constituția), fără ca prin aceasta să fie afectată însăși existența respectivelor acte normative. Se apreciază că instanța nu trebuia să respingă apelul declarat, ca neîntemeiat, ci să dispună suspendarea soluționării cauzei, până la expirarea termenului de 45 de zile, soluția dispusă de instanță echivalând cu denegarea de dreptate.

Se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) din C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile Legii nr. 221/2009. Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs declarate de reclamantul I.G., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de reclamant este nefondat pentru considerentele ce succed: Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legi sau să fie lipsită de temei legal. În cauză, instanța de apel a interpretat în mod corect dispozițiile legale incidente, reținând că obiectul acțiunii îl constituie obligarea Statului Român la plata daunelor morale în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, nesolicitându-se de către reclamant constatarea caracterului politic al măsurii administrative.

Nu pot fi astfel primite criticile recurentului reclamant în sensul că instanța de apel trebuie să dispună suspendarea soluționării cauzei, deoarece, prin soluționarea apelului nu s-a produs o "denegare de dreptate" așa cum susține recurentul. Nici motivul de recurs invocat de recurent, cu privire la efectele deciziei Curții Constituționale, nu poate conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate. Împrejurarea că la data formulării cererii de chemare în judecată - dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 care permiteau acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit printr-o condamnare politică sau printr-o măsură administrativă cu caracter politic nu fuseseră declarate neconstituționale de instanța de control constituțional, nu atrage nelegalitatea deciziei recurate.

Prin Deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1.360 din 21 octombrie 2010 (publicate în M. Of., nr. 761/15.11.2010) Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, "dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept", iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol, "deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor". Nu se poare spune că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, înseamnă că efectele acestui act normativ se întind în timp pe toată durata desfășurării procedurii judiciare. La momentul la care instanța de apel s-a pronunțat asupra pretențiilor formulate, norma juridică nu mai exista ca urmare a declarării ei ca fiind neconstituțională și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absența unei dispoziții legale exprese.

Intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane (foști condamnați politic). Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o astfel de statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, efectele Deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

În consecință, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza 1 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of. Cum în cauză, hotărârea recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel, la data 2 decembrie 2010, după data publicării Deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010 în M. Of. al României - 15.11.2010 -, Înalta Curte apreciază, față de considerentele expuse că, în mod legal instanța de apel a considerat că reclamantul nu mai poate beneficia, în baza art. 5 alin. (1) lit. a) teza 1 din Legea nr. 221/2009, de plata de despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral încercat.

Pentru aceste considerente se va respinge recursul și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul I.G. împotriva Deciziei civile nr. 436 din 02 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 noiembrie 2011.