ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7767/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 3

februarie 2010, reclamantul I.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin sentința pe

care o va pronunța să îl oblige pe acesta la plata sumei de 300.000 euro,

echivalentul în lei la data plății, pentru prejudiciul moral suferit de el și

părinții săi.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că de la data de 18 iunie 1951 până la data de 26 martie

1956 familia sa a fost ridicată de la domiciliul lor din comuna G., județul

Mehedinți și li s-a stabilit domiciliul forțat în localitatea M. G., județul

Ialomița.

La data de 17 martie

2010 reclamantul și-a precizat acțiunea arătând că solicită daune morale doar

pentru prejudiciul suferit de el.

Prin Sentința civilă

nr. 468 din 14 septembrie 2010 a Tribunalului Mehedinți s-a respins acțiunea.

Tribunalul a reținut

că, din înscrisurile depuse, rezultă că familia reclamantului a avut restricții

domiciliare care au fost ridicate, dar reclamantul nu a dovedit temeiul legal

în baza căruia s-a făcut strămutarea și nici nu a propus probe pentru a dovedi

caracterul politic al strămutării, pentru a putea fi incidente dispozițiile

art. 1 alin. (2), art. 3 și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul, făcând o descriere a situației de fapt și

motivând că prin măsura luată față de familia sa de Statul Român i s-a adus o

gravă atingere drepturilor morale, fiindu-i știrbită demnitatea umană.

S-a apreciat ca

nelegală și netemeinică sentința deoarece nu s-au aplicat corect prev. art. 3

din Legea nr. 221/2009, iar actele depuse la dosar fac dovada susținerilor

sale.

Apelul a fost respins

ca nefondat, reținând următoarele.

Reclamantul a

promovat acțiunea privind obligarea Statului Român la acordarea daunelor morale

în temeiul dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

potrivit cu care persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau descendenții acestora până la

gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată acordarea unor

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. El nu a solicitat

a se constata caracterul politic al măsurii administrative ce a fost luată față

de familia sa.

Dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale

prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată

în M. Of. din 15.11.2010, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere

dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147

din Constituție.

Asupra caracterului

și obligativității unor astfel de decizii, s-a pronunțat Curtea Constituțională

(Decizia nr. 186 din 18 noiembrie 1999, Decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999,

publicată în M. Of., nr. 151/12.04.2000), stabilind că obligativitatea

deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele judecătorești, ca de altfel

și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul înscris

în art. 51 din Constituție, în redactarea de la data respectivă, potrivit

căruia respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este

obligatorie. Curtea a arătat că prevederea normativă a cărei

neconstituționalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de niciun

subiect de drept, cu atât mai puțin de instituțiile publice, încetându-i-se de

drept efectele pentru viitor, și anume de la data publicării deciziei Curții

Constituționale în M. Of. al României. Mai mult, în situația în care

Parlamentul sau Guvernul nu ar interveni pentru modificarea legii sau ar depăși

termenul de 45 zile, decizia Curții Constituționale nu și-ar înceta efectele,

ci, dimpotrivă, aceste efecte se produc în continuare.

Curtea a analizat că,

dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica,

instanța învestită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma

declarată neconstituțională continuând soluționarea cauzei și având obligația

să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a

fost constatată prin decizia Curții Constituționale.

Constatând că nu mai

sunt aplicabile, fiind contrare Constituției, dispozițiile invocate de

reclamant în promovarea acțiunii, instanța de apel a apreciat că, acțiunea este

neîntemeiată.

Față de aceste

considerente, nu are relevanță dacă reclamantul a dovedit sau nu temeiul legal

al măsurii ce a fost luată față de familia sa, mai ales că acesta nu a învestit

instanța cu o cerere separată privind constatarea caracterului politic al

măsurii, caz în care instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiile art. 4 din

Legea nr. 221/2009.

Împotriva Deciziei

civile nr. 436 din 02 decembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 658/101/2010, de

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul I.G.

care a susținut următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate.

Hotărârea instanței

este nelegală, aceasta interpretând în mod greșit norma juridică invocată.

Instanța a constatat

că dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate

neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale, publicată în M. Of. din 15.11.2010, astfel că instanța trebuie

să aibă în vedere dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și

dispozițiile art. 147 din Constituție.

Se apreciază că

hotărârea instanței este nelegală, aceasta interpretând în mod greșit norma

juridică invocată, deoarece deciziile Curții Constituționale prin care s-a

constatat neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții

din acestea sunt general obligatorii (erga omnes) și nu limitate doar la

părțile din procesul în cadrul căruia a fost ridicată excepția (inter partes).

Se mai susține că,

Curtea Constituțională nu poate abroga acte normative, ea neavând prin

Constituție o astfel de atribuție, tot așa cum nu poate nici să le adopte; ea

este autoritate decizională cu competența de a stabili normele contrare

Constituției și de a împiedica prelungirea unei stări de neconstituționalitate

în cadrul ordinii juridice naționale. Prin urmare, singura sancțiune pe care ea

o poate aplica vizează doar efectele actelor normative controlate și constă în

stabilirea inoperabilității celor contrare normei sale de referință

(Constituția), fără ca prin aceasta să fie afectată însăși existența

respectivelor acte normative.

Se apreciază că instanța

nu trebuia să respingă apelul declarat, ca neîntemeiat, ci să dispună

suspendarea soluționării cauzei, până la expirarea termenului de 45 de zile,

soluția dispusă de instanță echivalând cu denegarea de dreptate.

Se invocă

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) din C. proc. civ. coroborat

cu dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Analizând recursul

declarat prin prisma motivelor de recurs declarate de reclamantul I.G., Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de reclamant este

nefondat pentru considerentele ce succed:

Pentru a fi incident

motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este

necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea

greșită a legi sau să fie lipsită de temei legal.

În cauză, instanța de

apel a interpretat în mod corect dispozițiile legale incidente, reținând că

obiectul acțiunii îl constituie obligarea Statului Român la plata daunelor

morale în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, nesolicitându-se

de către reclamant constatarea caracterului politic al măsurii administrative.

Nu pot fi astfel

primite criticile recurentului reclamant în sensul că instanța de apel trebuie

să dispună suspendarea soluționării cauzei, deoarece, prin soluționarea

apelului nu s-a produs o "denegare de dreptate" așa cum susține

recurentul.

Nici motivul de

recurs invocat de recurent, cu privire la efectele deciziei Curții

Constituționale, nu poate conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate.

Împrejurarea că la

data formulării cererii de chemare în judecată - dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009 care permiteau acordarea unor despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit printr-o condamnare politică sau printr-o măsură

administrativă cu caracter politic nu fuseseră declarate neconstituționale de

instanța de control constituțional, nu atrage nelegalitatea deciziei recurate.

Prin Deciziile nr.

1.358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1.360 din 21 octombrie 2010 (publicate în M.

Of., nr. 761/15.11.2010) Curtea Constituțională a admis excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din

Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, "dispozițiile din legile și ordonanțele în

vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale,

își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu

pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe

durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept", iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol,

"deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României. De la

data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru

viitor".

Nu se poare spune că,

fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009, înseamnă că efectele acestui act normativ se

întind în timp pe toată durata desfășurării procedurii judiciare. La momentul

la care instanța de apel s-a pronunțat asupra pretențiilor formulate, norma

juridică nu mai exista ca urmare a declarării ei ca fiind neconstituțională și

nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absența unei dispoziții

legale exprese.

Intrarea în vigoare a

Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora

intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane (foști

condamnați politic). Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul

legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de

instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel

încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o

astfel de statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu

se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1

din Protocolul nr. 1.

Prin urmare, efectele

Deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale

Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească

aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

În consecință, urmare

a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010,

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza 1 din Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora

și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele

nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional

în M. Of.

Cum în cauză,

hotărârea recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel, la data 2 decembrie

2010, după data publicării Deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și

nr. 1.360/2010 în M. Of. al României - 15.11.2010 -, Înalta Curte apreciază,

față de considerentele expuse că, în mod legal instanța de apel a considerat că

reclamantul nu mai poate beneficia, în baza art. 5 alin. (1) lit. a) teza 1 din

Legea nr. 221/2009, de plata de despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral

încercat.

Pentru aceste

considerente se va respinge recursul și în baza art. 312 C. proc. civ. se va

menține decizia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul I.G. împotriva Deciziei civile nr. 436 din 02 decembrie

2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 03 noiembrie 2011.