ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5351/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, reclamantul A.V. a chemat în judecată Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestuia la plata

sumei de 1 miliard euro daune morale, ca urmare a măsurii administrative abuzive

dispuse asupra bunicii sale, A.M.

În motivarea cererii s-a

arătat, în esență, că la data de 18 iunie 1951, bunica reclamantului, împreună cu

familia formată din 7 membri au fost nevoiți să părăsească locuința lor, fiind deportați

din județul Caraș-Severin în C.B., măsură care a durat 5 ani și 5 luni.

Prin sentința civilă

nr. 985 din 3 iunie 2010, Tribunalul Caraș-Severin, a admis în parte acțiunea și

a obligat pârâtul la plata sumei de 25.000 euro cu titlu de despăgubiri morale.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, analizând probele administrate, că la data de 18

iunie 1951, bunica reclamantului a fost deportată în C.B., că la acel moment avea

o situație materială bună, fiind obligată însă să lase în urmă tot ce agonisise

(măsura domiciliului obligatoriu fiind menținută până la 24 ianuarie 1956).

S-a mai reținut că, potrivit

hotărârii din 18 august 1990 a comisiei Caraș-Severin de aplicare a Decretului-lege

nr. 118/1990, bunicii reclamantului i-a fost stabilită și acordată o indemnizație

lunară de 920 RON, cu titlu de despăgubire pentru măsurile abuzive la care a fost

supusă în perioada comunistă.

Că, potrivit situației

de fapt rezultate, reclamantul a făcut dovada încadrării sale în dispoz. art. 3

și 5 din Legea nr. 221/2009 pentru a solicita obligarea statului la acoperirea prejudiciului

cauzat de dislocare.

Cu privire la cuantumul

daunelor morale

instanța a apreciat că suma de 1.000.000 euro,

solicitată prin acțiunea introductivă, este exagerată.

Astfel,

s-a reținut că în aprecierea importanței prejudiciului moral trebuie avute în vedere

repercusiunile prejudiciului moral asupra stării generale a sănătății, precum și

asupra posibilității ei de a se realiza deplin pe plan social, profesional și familial.

În

stabilirea cuantumului, s-a apreciat că, orice dislocare pe nedrept produce celor

în cauză suferințe pe plan moral, social și profesional, că astfel de măsuri lezează

demnitatea, onoarea.

Tribunalul

a avut în vedere, de asemenea, împrejurarea că în comunitatea din care făcea parte,

autoarea reclamantului era cunoscută ca persoană deosebită, iar prin îndepărtarea

fizică a acesteia, ca măsură administrativă abuzivă, a fost lipsită de posibilitatea

de a-și continua activitățile anterioare și de a obține venituri corespunzătoare.

Cu

toate acestea, suma pretinsă prin acțiune, de 1 miliard euro, a fost considerată

exagerată raportat la elementele de fapt rezultate, așa încât cuantumul ei a fost

redimensionat la valoarea de 25.000 euro.

Împotriva sentinței a

declarat apel pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.

În motivare, pârâtul apelant

a susținut că hotărârea este netemeinică și nelegală, întrucât bunica reclamantului

a fost supusă unei măsuri administrative cu caracter politic și nu a suferit o condamnare,

iar potrivit art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, numai persoanele care au suferit

o condamnare pot beneficia de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit prin condamnare.

Apelantul a mai arătat

că acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral nu se justifică având în vedere

faptul că înseși drepturile prevăzute și acordate în temeiul Decretului-Lege

nr. 118/1990 reprezintă măsuri cu caracter reparatoriu.

Totodată, pârâtul a învederat

că suma de 25.000 euro, acordată de prima instanță, nu este justificată în raport

de întinderea prejudiciului suferit, ducând la îmbogățirea fără justă cauză a reclamantului.

S-a arătat și că Legea

nr. 221/2009 a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 62/2010.

Prin decizia nr. 324/A

din 6 octombrie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul și

a schimbat în parte sentința, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor morale

la suma de 1.500 euro.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că nu pot fi însușite susținerile pârâtului, potrivit

cărora, numai persoanele condamnate, nu și cele care au făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic, pot beneficia de acordarea despăgubirilor pentru

prejudiciul moral suferit, având în vedere conținutul dispozițiilor art. 5

alin. (1) din Legea nr. 221/2009.

Din interpretarea gramaticală

a textului de lege menționat rezultă fără echivoc că, atât persoanele care au suferit

condamnări cu caracter politic, cât și cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative

cu caracter politic, pot să beneficieze de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit, interpretare care este determinată de faptul că cele două măsuri

prevăzute la lit. a) și b) (acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral

și acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate),

fiind cuprinse într-o enumerare, se referă la ambele categorii de persoane din ipoteza

normei art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.

Această interpretare este

impusă, de asemenea, și de metoda de interpretare logico-sistematică a art. 5 și

a celorlalte articole în raport de titlul legii, care asimilează măsurile administrativ

condamnărilor cu caracter politic, asimilare care presupune identitatea de tratament

în acordarea formelor de despăgubire.

De asemenea, metoda de

interpretare teleologică conduce la ideea că finalitatea urmăriră de legiuitor a

fost aceea de a acorda despăgubiri, pentru prejudiciul moral suferit, tuturor persoanelor

care în regimul totalitar au avut condamnări cu caracter politic sau au făcut obiectul

unor măsuri cu caracter politic, finalitate care a fost urmărită și prin Decretul-lege

nr. 118/1990, prin care s-au acordat măsuri reparatorii pentru ambele categorii

de persoane.

În ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit, Curtea a pornit de la premisa că,

într-adevăr, prin deportarea bunicii reclamantului în C.B., pe o perioadă de peste

4 ani, au fost lezate libertatea, demnitatea și onoarea acesteia, care sunt valori

esențiale ale personalității umane, iar încălcarea acestor valori a avut repercusiuni

asupra vieții ulterioare a acesteia și a membrilor familiei, inclusiv asupra reclamantului.

Cu toate acestea, acordarea

despăgubirilor pentru daunele morale suferite nu trebuie să se transforme într-un

mijloc de îmbogățire pentru victima prejudiciului.

Prin urmare, Curtea, ținând

cont și de măsurile reparatorii acordate în baza Decretului-Lege nr. 118/1990 (920

RON) și de prevederile O.U.G. nr. 62/2010, a apreciat că suma de 1.500 euro reprezintă

o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.

Decizia a fost atacată

cu recurs de către apelantul-pârât care a formulat critici sub următoarele aspecte:

Soluția este nelegală,

fiind dată cu aplicarea greșită a legii respectiv, a dispoz. art. 5 și art. 1 din

Legea nr. 221/2009, întrucât a apreciat că se cuvin despăgubiri morale în condițiile

în care autoarea reclamantului nu a suferit o condamnare, ci a făcut obiectul unei

măsuri administrative cu caracter politic. Ca atare, nu erau îndeplinite condițiile

prevăzute de lege pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral pretins.

Acordarea daunelor morale

nu se justifică, față de împrejurarea că înseși drepturile prevăzute și acordate

în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 reprezintă măsuri cu caracter reparatoriu

pentru persoanele care au fost persecutate din motive politice.

Suma acordată de instanță,

de 1.500 euro, este nejustificată în raport cu întinderea prejudiciului real suferit,

având în vedere că nu se poate transforma într-un izvor de îmbogățire fără just

temei pentru cei care se pretind prejudiciați.

La repararea daunelor,

instanța trebuie să țină seama de criteriul echității și de respectarea principiului

proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

În drept, criticile au

fost încadrate în motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimatul nu a depus întâmpinare

în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând criticile deduse

judecății, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor

considerente:

Susținerea că hotărârea

ar fi lipsită de temei legal întrucât a nesocotit dispozițiile Legii nr. 221/2009,

acordând daune morale deși nu s-a făcut dovada existenței unei condamnări cu caracter

politic, nu poate fi primită.

Așa cum în mod corect

au stabilit instanțele fondului, prin dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009

este reglementată posibilitatea acordării daunelor morale nu doar pentru ipoteza

în care persoana a suferit condamnări cu caracter politic, ci și atunci când a făcut

obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic.

În acest sens, art. 5

alin. (1) din Legea nr. 221/2009, stabilind sfera persoanelor îndreptățite la asemenea

măsuri reparatorii, statuează că este vorba despre „orice persoană care a suferit

condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau

care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic”.

Faptul că la lit. a) din

art. 5 alin. (1) se face referire la acordarea despăgubirilor „pentru prejudiciul

moral suferit prin condamnare” nu poate conduce la concluzia susținută de către

recurent, întrucât această dispoziție trebuie coroborată cu ipoteza normei aflată

în alin. (1) și care are în vedere, în mod egal, situația condamnărilor politice

și a măsurilor administrative cu caracter politic.

În consecință, constatându-se

că este vorba de o măsură administrativă cu caracter politic în sensul art. 3

alin. (1) din Legea nr. 221/2009 (dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu),

în mod corect instanțele fondului au reținut incidența art. 5 alin. (1) lit. a)

din acest act normativ, hotărârile pronunțate având astfel temei legal.

Este de asemenea, nefondată,

critica recurentului vizând lipsa îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor

morale, în condițiile în care autoarei acestuia i-au fost stabilite deja măsuri

cu caracter reparatoriu conform Decretului-lege nr. 118/1990, pentru aceleași fapte

care s-au constituit în persecutare politică.

Contrar susținerii recurentului-pârât

nu sunt excluși de la acordarea despăgubirilor morale pe temeiul Legea nr. 221/2009

cei care au primit deja o reparație conform Decretului-lege nr. 118/1990, această

din urmă situație urmând a fi avută în vedere doar la determinarea cuantumului daunelor

morale.

Astfel cum s-a menționat

deja, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, care circumstanțiază sfera

de aplicare a actului normativ, poate solicita asemenea despăgubiri „orice persoană

care a suferit condamnare cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie

1989 sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic”,

iar potrivit art. 5 alin. (1

1

) „la stabilirea cuantumului despăgubirilor

prevăzute la alin. (1), instanța judecătorească va lua în considerare, fără a se

limita la acestea, durata pedepsei privative de libertate … precum și măsurile reparatorii

deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990”.

Rezultă că este vorba

de un criteriu de cuantificare a daunelor (de care ambele instanțe de fond au ținut

seama), iar nu de o condiție de admisibilitate a acțiunii așa cum este ea înfățișată

prin criticile recurentului-pârât.

Au caracter nefondat și

susținerile pârâtului referitoare la cuantumul daunelor morale, cuantum în a cărui

determinare instanța nu ar fi ținut seama de întinderea reală a prejudiciului, de

criteriul echității și cel al proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Or, tocmai în respectarea

și aplicarea unor astfel de criterii și principii, instanța de apel a procedat la

o redimensionare strictă a daunelor, stabilind reducerea cuantumului acestora, de

la nivelul sumei de 25.000 euro cât acordase prima instanță la acela de 1.500 euro.

O asemenea evaluare, raportată

la elementele de fapt ale pricinii – care au vizat stabilirea domiciliului obligatoriu

al autoarei reclamantului pe o perioadă de 4 ani și 6 luni, cu toate repercursiunile

pe care le-a presupus în planul valorilor personalității umane – nu poate fi considerată

în afara fundamentelor echității și al scopului urmărit prin acordarea daunelor

morale.

De aceea, și din acest

punct de vedere criticile recurentului-pârât sunt nefondate.

Pentru toate considerentele

expuse, aspectele de nelegalitate deduse judecății au fost găsite neîntemeiate,

recursul urmând să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin

D.G.F.P. Caraș Severin împotriva deciziei nr. 324/A din 6 octombrie 2010 a Curții

de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 iunie 2011.