ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3156/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 168/2009 din 24 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M.D. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și chemata în garanție SC F.C.C. SRL, având ca obiect anulare act administrativ, respectiv contestația formulată împotriva Deciziei nr. 5746/FF din 21 noiembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a respins excepția de litispendență formulată de pârâtă.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele: Prin Decizia nr. 5746/FF s-a dispus emiterea titlului de despăgubire în favoarea lui M.D., în cuantum de 2.571 lei (RON), iar la baza acestei decizii a stat și raportul de evaluare întocmit de evaluator, acesta fiind comunicat reclamantului-contestator, care nu a formulat nici propriile obiective și nici obiecțiuni la evaluarea formulată, deși avea acest drept prevăzut de lege. S-a mai reținut, de asemenea, că deși a arătat că va depune acte, reclamantul nu a administrat nici o probă în combaterea celor reținute prin raportul de evaluare și implicit în combaterea actului administrativ. În ceea ce privește cererea formulată de către pârâtă, de chemare în garanție a societății care a întocmit raportul de evaluare, SC F.C.C.

SRL, instanța a arătat că aceasta este nefondată, ca o consecință a faptului că însăși acțiunea principală este nefondată iar excepția de litispendență este nefondată, deoarece cererea înregistrată sub nr. 2061/110/2009 a fost declinată la Curtea de Apel Bacău, făcând obiectul prezentului dosar. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M.D. susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: - instanța de fond nu a ținut seama de contestațiile formulate anterior introducerii acțiunii, respectiv la data de 12 august 2008 către SC F.C.C.

SRL și la data de 17 martie 2009, către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – contestații prin care recurentul-reclamant a contestat evaluarea făcută; - nu au fost comunicate către contestator înștiințări privind obiectivele expertizei, actele pe baza cărora a fost făcută lucrarea, convocările la fața locului; Valoarea stabilită prin raportul de expertiză este vădit disproporționată în raport cu valoarea actuală a terenului (pe care s-au edificat blocuri în municipiului Moinești). Recurentul nu și-a încadrat în drept din punct de vedere procedural, motivele de recurs. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 16 pct. 13 din H.G. nr. 1095/2005 pentru aplicarea normelor metodologice de aplicare a Titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente: „ Raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât și persoanelor îndreptățite solicitante. În măsura în care acestea din urmă formulează obiecțiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea.

Obiecțiunile formulate și răspunsul la aceste obiecțiuni al evaluatorului desemnat vor fi comunicate în mod obligatoriu și Comisiei Centrale." Conform aceluiași articol: „la data stabilită pentru efectuarea lucrării de evaluare și pe tot parcursul desfășurării procedurii de specialitate, persoanele îndreptățite solicitante pot fi asistate de un evaluator ales și remunerat de către acestea. Dacă evaluatorii au păreri diferite, lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a fiecăruia." În speță, recurentul ar fi trebuit să facă dovada contestării raportului de evaluare atât la evaluator, cât și la Comisia Centrală (căreia i se comunică o copie a contestației), dar această dovadă nu există la dosar.

Prin confirmarea de primire din 14 august 2008 se atestă primirea unei corespondențe de către SC F.C.C. SRL din partea reclamantului-recurent, dar nu rezultă conținutul acesteia, iar în ipoteza în care această corespondență reprezenta contestarea evaluării, o copie a contestației trebuia comunicată și Comisiei Centrale pentru Stabilirea Drepturilor – conform art. 16 pct. 13 din H.G. nr. 1095/2005. Cu privire la confirmarea de primire din 20 martie 2009, aceasta se referă la plângerea administrativă prealabilă formulată către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și care nu are caracterul unei contestări pe parcursul evaluării, deoarece a fost formulată după emiterea titlului de despăgubire.

Referitor la celelalte argumente invocate de recurent, Înalta Curte reține că documentele avute în vedere de societatea de evaluare la întocmirea raportului de evaluare sunt cele existente la dosarul de acordare a despăgubirilor, iar deplasarea la fața locului a expertului evaluator și convocarea persoanei îndreptățite la fața locului nu sunt obligatorii, decât în cazurile prevăzute de art. 16.13 din H.G. nr. 1095/2005 (evaluatorul apreciind că expertiza poate fi efectuată pe baza actelor din dosarul de despăgubire). Față de împrejurarea că nu a existat o contestație a raportului de evaluare din 20 iunie 2008, la data de 21 noiembrie 2008 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia nr. 5746/FF/2008, reprezentând titlu de despăgubire.

Referitor la problema pretinsei evaluări greșite a terenului în suprafață de 0,5 ha – calificat de însuși reclamant prin cererile către comisia locală de fond funciar ca fiind teren agricol (iar nu teren intravilan) – Înalta Curte reține că această problemă de fond nu poate fi analizată direct de instanță, în condițiile necontestării raportului de evaluare de către contestator, în faza de evaluare. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.D. împotriva sentinței civile nr. 168/2009 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 iunie 2010