ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5234/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5234/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei. Cererea de chemare în judecată și apărarea pârâtei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul D.E.A. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat prin

Ministerului Finanțelor Publice și Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor,(I) obligarea acestei din urmă pârâte ca în termen de 10 (zece)

zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii să impună cocontractantului

SC I.C. SRL Timișoara să refacă raportul de evaluare ce vizează imobilul în

cauză, în maximum 45 de zile, și să-l comunice, în 5 zile de la finalizare,

atât acestuia, cât și pârâtei Comisia Centrală, (II) obligarea pârâtei Comisia

Centrală să constate prin proces-verbal de constatare, în termen de 5 zile de

la primirea raportului, în baza dovezilor expres precizate în acest act

respectarea termenelor și condițiilor evaluării de la pct. d cât și în termen

de 5 zile de la întocmirea sa să îi comunice procesul-verbal de constatare în

copie certificată pentru conformitate cu originalul și (III) obligarea pârâtei

Comisia Centrală la soluționarea notificării numai după finalizarea evaluării

în totală concordanță cu prevederile legii, respectând astfel dreptul și

interesul notificatorului.

Reclamantul a mai solicitat

ca instanța să oblige Ministerul Finanțelor Publice să îl despăgubească cu suma

de 5.000.000 RON pentru importantele prejudicii materiale și morale pe care

le-a suferit datorită nesoluționării într-un termen rezonabil a notificării

datorită activității Comisiei Centrale, întrucât pârâta cu vădită rea-credință

nu asigură eficient termenul rezonabil a soluționării notificării ca și obligarea

pârâtei la plata a sumei de 5.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, după

expirarea termenelor, precum și pentru fiecare zi de întârziere până la data

plății efective a despăgubirilor dispuse, cu obligarea pârâților și la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că pârâta Comisia Centrală a desemnat pentru evaluarea

imobilului ce face obiectul dosarelor nr. 23413/ CC conexat cu nr. 23412/ CC,

societatea de evaluatori SC I.C. SRL Timișoara cu care a încheiat un contract

în acest sens, constatând permanenta tergiversare de către pârâți sub diferite

forme și aspecte în ceea ce privește soluționarea notificării antecesorului

său.

Reclamantul a

susținut că după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârilor

judecătorești din dosarele nr. 5095.1/115/2006 și nr. 5097/115/2006 ale

Tribunalului Caraș-Severin, privind contestarea hotărârilor administrative ale

entității notificate, a comunicat Comisiei Centrale finalizarea procedurilor

judiciare solicitând soluționarea notificării și comunicarea atât a numărului

dosarului Comisiei cât și data efectuării evaluării bunurilor în cauză, dar cu

toate acestea au trecut 9 ani, fiind încălcat astfel termenul rezonabil.

Prin întâmpinare,

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat

respingerea acțiunii, arătând că reclamantul nu a formulat obiecțiuni până la

momentul aprobării raportului de evaluare de către Comisie, caz în care a trecut

la emiterea deciziei de despăgubire nr. 8361 din 17 iunie 2010. Ulterior

emiterii deciziei reclamantul a criticat raportul de evaluare, iar societatea

de evaluare desemnată să efectueze raportul de evaluare, a răspuns

reclamantului prin menținerea punctul de vedere asupra evaluării efectuate,

răspunzând inclusiv și la revenirea reclamantului asupra motivelor de

contestare.

Pârâta a invocat

dispozițiile art. 19 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, susținând că

reclamantul nu contestă decizia emisă de către Comisia Centrală, ci solicită

obligarea acesteia să impună evaluatorului refacerea raportului de evaluare,

însă fiind deja emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, reclamantul

are doar posibilitatea legală de a contesta actul administrativ emis, potrivit

dispozițiilor menționate.

În concluzie, pârâta

a arătat că notificările reclamantului au fost soluționate prin dispozițiile

emise de către Primăria Caransebeș în procedura administrativă prevăzută de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar prin aprobarea raportului de evaluare

efectuat de către societatea de evaluare și emiterea titlului de despăgubire și-a

îndeplinit atribuțiile legale.

Pârâta Comisia

Centrală a formulat cerere de chemare în garanție a SC I.C. SRL, pentru a

răspunde pentru un eventual prejudiciu ce va fi cauzat Comisiei Centrale, în

situația în care aceasta ar fi obligată la emiterea unei noi decizii în baza

unui nou raport de evaluare al imobilelor ce fac obiectul dosarelor de

despăgubire, precum și la plata cheltuielilor de judecată pretinse de reclamant

sau a altor despăgubiri.

instanței de fond.

Prin sentința nr. 28

din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată și precizată de reclamant ca și cererea

de chemare în garanție a SC I.C. SRL Timișoara, cerere formulată de pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fără cheltuieli de judecata.

Prin încheierea din

08 noiembrie 2010, prima instanță a amânat judecata cauzei, la cererea

reclamantului, pentru a lua cunoștință de actele comunicate la acel termen,

respectiv întâmpinarea și notele de ședință.

Prin încheierea din

17 ianuarie 2011, s-a dispus amânarea pronunțării asupra cauzei, în temeiul art.

260 C. proc. civ.

În considerentele

hotărârii atacate, prima instanță a reținut, în esență, că dosarul aferent

Dispoziției nr. 961 din 31 mai 2006, emisă de Primăria Municipiului Caransebeș,

a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale fiind înregistrat cu nr. 23412/

CC. Prin Dispoziția nr. 964 din 31 mai 2006 emisă de Primăria Municipiului

Caransebeș, a fost soluționată notificarea antecesorului reclamanților, D.E.L.,

în calitate de moștenitor al părinților săi defuncți, D.G. și D.R., prin care

acesta a solicitat restituirea în natură a construcțiilor demolate, situate în

Caransebeș, cu suprafață totală de 37.583 mp, preluate de stat, prin

naționalizare, dispoziția contestată în instanță de către reclamant, fiind

respinsă.

Prima instanță a

reținut că în cadrul procedurii administrative reglementate prin Titlul VII din

Legea nr. 247/2005, sunt parcurse mai multe etape. În cauză, Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 8361 din 17 iunie 2010

privind acordarea de despăgubiri, iar ulterior emiterii titlului de despăgubire

reclamantul a criticat raportul de evaluare, societatea de evaluare desemnată

să efectueze raportul de evaluare în dosarele de despăgubire ale reclamantului nr.

23412/ CC și 23413/ CC răspunzând acestuia prin menținerea punctul de vedere

asupra evaluării efectuate.

Așa fiind, se constată

că prin acțiunea de față reclamantul nu contestă decizia nr. 8361 din 17 iunie 2010

emisă de către Comisia Centrală, în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005,

ci solicită obligarea pârâtei să impună evaluatorului refacerea raportului de

evaluare, or, în această fază a procedurii administrative reclamantul are doar

posibilitatea legală de a contesta actul administrativ emis, respectiv decizia nr.

8361 din 17 iunie 2010, potrivit dispozițiilor art. 19 Titlul VII din actul

normativ menționat și Legii nr. 554/2004.

În privința cererii

de chemare în garanție a SC I.C. SRL Timișoara, formulată de pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceasta a fost respinsă ca urmare a

soluției de respingere a acțiunii principale formulate de către reclamant.

înfățișate de recurentul-reclamant.

Împotriva acestei

sentințe în termen legal a declarat recurs reclamantul D.E.A., cu precizarea că

înțelege ca prin calea de atac promovată să recureze și încheierile de ședință premergătoare,

din 8 noiembrie 2010 și 17 ianuarie 2011.

Invocând ca temei

legal al căii de atac exercitate prevederile art. 304

1

C. proc. civ.,

recurentul-reclamant a criticat sentința instanței de fond ca și cele două încheieri

arătate, pe motiv că în dispozitivul hotărârii nu este calificată cauza și nu

sunt soluționate distinct capetele de cerere ale acțiunii sale, considerentele

prezentate fiind străine de problemele cu care instanța a fost explicit

sesizată.

S-a susținut că în atare

situație, întrucât au fost omise aspectele esențiale cauzei, cum ar fi enumerarea

capetelor de cerere, au fost grav încălcate drepturile sale procesuale, fiind nesocotite

și prevederile art. 129 alin. (5) și (6) C. proc. civ.

Aceleași motive de

nelegalitate vizând incompletele mențiuni și consemnări în ceea ce privește obiectul

cauzei și depunerea la dosar a diferitelor înscrisuri au fost invocate și cu

privire la cele două încheieri de ședință, din 8 noiembrie 2010 și respectiv 17

ianuarie 2011.

instanței de control judiciar.

Recursul nu este fondat.

Analizând actele și

lucrările dosarului, încheierile și sentința atacate prin prisma motivelor de

recurs sumar înfățișate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, reține că nu subzistă în cauză

nici un motiv de nelegalitate de natură a atrage fie casarea, fie modificarea

hotărârii pronunțate de prima instanță, în considerarea celor arătate în continuare.

Reținând cu titlu

prealabil că recurentul-reclamant nu aduce prin motivele de recurs critici punctuale

raportat la modalitatea și considerentele pe care instanța de fond și-a fundamentat

soluția, fiind pus accentul pe forma actelor procedurale emise, Înalta Curte,

apreciază, în acord cu judecătorul fondului, că acțiunea reclamantului, astfel

cum a fost formulată și precizată a fost în mod întemeiat respinsă.

Contrar celor

susținute de recurent, Înalta Curte, constată, astfel după cum rezultă de

altfel și din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii de mai sus, că judecătorul

fondului a expus, într-o manieră detaliată atât conținutul acțiunii

recurentului-reclamant cât și celorlalte acte și întâmpinări formulate în

cauză, realizând o analiză pertinentă a conținutului acestora, în raport de dispozițiile

Legii nr. 247/2005 (Titlul VII).

Cum, incontestabil, s-a

demonstrat că la data de 17 iunie 2010 intimata Comisia Centrală de Stabilire a

Despăgubirilor a emis Decizia nr. 8361 reprezentând titlul de despăgubire, pe

baza Dispoziției nr. 961 din 32 mai 2006 a Primăriei Caransebeș și a raportului

de evaluare ce nu a fost contestat până la momentul emiterii respectivului titlu,

recurentul nu mai putea contesta, raportat la etapele administrative expres

prevăzute în actul normativ sus-arătat, decât actul administrativ emis, ceea ce

însă nu s-a solicitat.

Reclamantul a

solicitat instanței refacerea raportului de evaluare, ulterior emiterii titlului

de despăgubire, în condițiile în care nu a formulat obiecțiuni la raportul de

evaluare în intervalul legal prevăzut, respectiv până la momentul aprobării acestuia

de către intimata Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.

A mai rezultat

totodată că recurentului-reclamant i-a fost comunicat raportul de evaluare

(forma scurtă a acestuia) fiindu-i astfel oferită posibilitatea de a formula

obiecțiuni, în măsura în care aprecia necesar.

Nu sunt fondate criticile

recurentului nici în ceea ce privește forma actelor de procedură întocmite,

fiind respectate prevederile art. 261 C. proc. civ., nici cu referire la aplicarea

legii, în cauză fiind realizată o corectă interpretare a prevederilor art. 19

din Legea nr. 247/2005.

Și aceasta în

condițiile în care, în lipsa contestării actelor administrative emise, mai

precis a Deciziei nr. 8361 din 17 iunie 2010, nu poate fi obligată Comisia

Centrală la efectuarea altor operațiuni decât cele prevăzute expres de lege,

mai cu seamă în condițiile în care nu s-a demonstrat nici încălcarea etapelor și

a procedurilor administrative parcurse până la momentul emiterii Deciziei nr. 8361/2010

(filele 97-98 dosar fond).

În fine, nefondat

este și recursul promovat împotriva celor două încheieri arătate.

La data de 8

noiembrie 2010 (fila 58) instanța, prin încheierea de ședință, a acordat recurentului,

la cererea acestuia, un nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de întâmpinarea

depusă de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, comunicată, punându-i

în vedere să-și exprime opinia față de excepțiile invocate.

Prin încheierea din 17

ianuarie 2011, au fost consemnate susținerile părților cu ocazia dezbaterii în

fond a cauzei și în raport de complexitatea cauzei, s-a dispus amânarea pronunțării

la 24 ianuarie 2011.

Constatând respectarea

și a dispozițiilor art. 260 C. proc. civ., Înalta Curte, reținând așadar că

nici una dintre încheieri nu este afectată de vreun viciu de nelegalitate, va

respinge ca nefondate criticile recurentului cu referire și la aceste acte

procedurale, nefiind cu nimic probată inserarea unor susțineri nereale din

partea recurentului, astfel cum s-a afirmat.

Față de toate cele

mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge așadar ca nefondat

recursul promovat de recurent atât împotriva sentinței instanței de fond cât și

a celor două încheieri de ședință premergătoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de D.E.A. împotriva Sentinței nr. 28 din 24 ianuarie 2011 și a

Încheierilor de ședință din 8 noiembrie 2010 și 17 ianuarie 2011 ale Curții de

Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2011.