ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1475/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1475/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

de față;

În baza lucrărilor

de la dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 460 din

28 noiembrie 2011, Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr. 6736/118/2011, a pronunțat

următoarea hotărâre:

„În baza art.

334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 20

C. pen. rap. la art. 174 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C.

pen.

În baza art. 182

alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1)

lit. d) C. pen., pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă, condamnă pe inculpatul

P.Ș. la pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare.

În baza art. 71

C. pen., interzice inculpatului P.Ș. exercițiul drepturilor prev. de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen., menține măsura arestării preventive luată față de inculpatul

P.Ș.

În baza art. 88

C. pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.Ș. perioada reținerii și arestării

preventive, cu începere de la data de 26 martie 2011 la zi.

În baza art. 14

C. proc. pen. combinat cu art. 998 C. civ., admite, în parte, pretențiile civile

formulate de partea civilă E.V.

Obligă inculpatul

P.Ș. la plata sumei de 12.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă E.V.

Obligă inculpatul

P.Ș. la plata sumei de 43.422,15 RON cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând

cheltuieli de spitalizare, către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență

Constanța.

În baza art. 189

C. proc. pen., suma de 900 RON reprezentând onorariul avocat din oficiu, în favoarea

avocaților D.R. (300 RON), C.C.T. (200 RON) și M.E. (400 RON), se avansează din

fondurile M.J.L.C. către Baroul Constanța.

În baza art. 191

C. proc. pen., obligă inculpatul P.Ș. la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare în folosul statului.”

Pentru a pronunța

această hotărâre, Tribunalul a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța cu nr. 522/P/2011 din 21 aprilie 2011,

s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.Ș. pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen.

Prin actul de

inculpare, s-a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 16

martie 2011, orele 13.00, organele de poliție au fost sesizate de reprezentanții

mass-media cu privire la faptul că în incinta fermei P.U., situată pe raza com.

Târgușor, jud. Constanța, aparținând numitului C.M., a avut loc o agresiune între

doi ciobani.

Cu ocazia cercetărilor

s-a stabilit că, în seara zilei de 15 martie 2011, orele 21.00, între partea vătămată

E.V. și inculpatul P.Ș. a avut loc o altercație, împrejurare în care partea vătămată

l-a lovit cu o sticlă de bere în zona feței în partea stângă, provocându-i leziuni

și hemoragie. În această situație, inculpatul P.Ș. a lovit cu pumnul în zona feței

pe partea vătămată, aceasta în cădere lovindu-se de patul din fier aflat în camera

în care locuiau. Se reține că inculpatul și-a continuat agresiunea asupra părții

vătămate, lovind-o cu picioarele în zona capului.

Martorul M.I.,

audiat în cursul urmăririi penale, a declarat că a fost de față când a avut loc

incidentul dintre partea vătămată și inculpat, observând cum acesta din urmă a lovit

cu pumnul în zona capului pe partea vătămată, motiv pentru care a mers să-l anunțe

pe proprietarul fermei, respectiv pe numitul C.M.

Se mai arată că

declarația acestui martor se coroborează cu declarația martorului U.N., prezent

și el când a avut loc incidentul.

Cu ocazia deplasării

la Spitalul Județean Constanța - Secția neurochirurgie la data de 16 martie 2011,

organele de poliție au consemnat declarația părții vătămate E.V., acesta arătând

că a avut o altercație cu colegul său de cameră, motiv pentru care l-a lovit pe

acesta cu sticlă în zona feței. La rândul său, a fost lovit de inculpat cu pumnii

și picioarele în zona capului.

Ulterior, fiind

audiată și de către procuror, partea vătămată a relatat aceeași stare de fapt, în

sensul că în timp ce se afla la masă cu inculpatul și cu ceilalți doi martori, între

el și inculpat s-a creat o stare conflictuală și, simțindu-se jignit de cuvintele

indecente adresate de inculpat, l-a lovit pe acesta cu sticla de bere în zona feței.

Urmare a acestui fapt inculpatul i-a aplicat o lovitură puternică cu pumnul în zona

feței, în urma căreia partea vătămată a arătat că a căzut pe spate, lovindu-se cu

capul de marginea metalică a unuia dintre paturile din cameră, moment în care a

susținut că inculpatul s-a năpustit asupra sa, adresându-i injurii, amenințări cu

moartea, aplicându-i în același timp mai multe lovituri cu piciorul la nivelul capului,

prin mișcări de sus în jos.

Cu ocazia cercetării

la fața locului în interiorul camerei au fost găsite mai multe cioburi de sticlă

și pantalonii inculpatului ce prezentau urme brun-roșcate, iar în afara acesteia,

la o distanță de circa 5 metri, a fost identificat un ciob de sticlă cu pete brun-roșcate

pe el.

Cu ocazia examinării

preliminare s-a constatat că partea vătămată prezenta leziuni de violență ce fuseseră

produse prin lovire cu sau de corp dur, leziuni care puteau data din data de 16

martie 2011, necesitând pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, s-a

mai concluzionat că leziunile i-au pus viața în primejdie prin hemoragie meningo-cerebrală

post traumatică, partea vătămată rămânând cu infirmitate fizică prin lipsă de substanță

osoasă.

Fiind audiat în

cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut fapta, declarând că a lovit pe

partea vătămată E.V. în zona feței, în cădere aceasta lovindu-se de patul din fier

din cameră. Văzându-I jos, inculpatul a început să-l lovească cu picioarele în zona

capului. Inculpatul a mai relatat că, ulterior incidentului, după ce s-a îmbrăcat

cu blugii și puloverul colegului său, a părăsit ferma plecând la Constanța, unde

și-a găsit un loc de muncă la un centru de fier vechi.

În cursul cercetării

judecătorești, inculpatul P.Ș. s-a prevalat de dispozițiile art. 70 alin. (2) C.

proc. pen., arătând că nu dorește să dea declarație în fața instanței.

Fiind audiată

în cursul cercetării judecătorești, partea vătămată E.V. a susținut că a fost lovită

cu sticla de bere în cap, de către inculpatul P.Ș., iar după ce a căzut la sol a

fost lovită de acesta cu pumnii și picioarele. De asemenea, partea vătămată a mai

susținut că nu l-a lovit pe inculpat în acea împrejurare.

Martorul M.I.

a declarat că, în seara respectivă, între partea vătămată E.V. și inculpatul P.Ș.

a avut loc o discuție, necunoscând însă motivul acesteia, văzând cum partea vătămată

l-a lovit pe inculpat cu sticla de bere în cap, în zona arcadei, auzindu-l totodată

pe inculpat strigând că i-a fost scos ochiul. De asemenea, a văzut cum inculpatul

ulterior, i-a aplicat o palmă părții vătămate, aceasta căzând la sol și lovindu-se

la cap. Tot în acea împrejurare a văzut cum inculpatul lovea partea vătămată cu

picioarele în cap și în coaste, încetând însă la solicitarea sa. A apreciat martorul

că loviturile aplicate părții vătămate cu piciorul nu erau puternice, fiind în număr

de 3-4 lovituri.

Martorul C.M.

a declarat că l-a văzut în seara respectivă pe inculpatul P.Ș. care era murdar de

sânge pe față, observând ulterior că era lovit la arcadă, iar când a ajuns la fermă

a găsit pe partea vătămată E.V. căzută la sol, plină de sânge și gemând, luând hotărârea

de a o duce la spital, datorită stării grave în care se afla. Martorul a mai relatat

că, ulterior, a aflat că incidentul ar fi pornit de la o sticlă de bere, că partea

vătămată E.V. a fost cea care l-a lovit pe inculpat cu sticla de bere, după care

și inculpatul i-a aplicat o lovitură în urma căreia partea vătămată a căzut la sol,

lovindu-se cu capul de o bordură din piatră din cameră.

Deși s-au făcut

numeroase demersuri de către instanță, nu s-a putut proceda la audierea nemijlocită

a martorului U.N.

Analizând întregul

material probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat că rezultă

cu certitudine că între inculpat și partea vătămată a avut loc un conflict soldat

cu vătămarea gravă a părții vătămate E.V., care, așa după cum rezultă din raportul

de constatare medico-legală din 19 aprilie 2011, întocmit de S.M.L. Constanța, a

suferit leziuni grave, care au necesitat pentru vindecare un număr de 40-45 zile

de îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus viața în primejdie prin hemoragie meningo-cerebrală

postraumatică, rămânând cu infirmitate fizică permanentă, prin lipsă de substanță

osoasă.

Totodată, deși

partea vătămată a negat, din declarațiile inculpatului care se coroborează cu declarațiile

martorilor audiați în cauză, rezultă cu certitudine că cel care provocat conflictul

a fost partea vătămată E.V., care i-a aplicat inculpatului o lovitură cu sticla

de bere în cap, în zona arcadei, cauzându-i leziuni. Relevante în acest sens sunt

declarațiile martorilor M.I. care a arătat: „partea vătămată l-a lovit pe inculpat

cu sticla de bere în cap, în zona arcadei, auzindu-l totodată pe inculpat strigând

că i-a fost scos ochiul”, C.M. care a declarat: „am văzut că P.Ș. era murdar de

sânge pe față; am văzut că este lovit la arcadă”; U.N. care a arătat: „E.V. a luat

o sticlă de o jumătate litru de bere și, apucând-o de gât, a lovit cu ea de la dreapta

spre stânga, lovindu-l la nivelul arcadei stângi pe P.Ș.”

Aceeași situație

a prezentat-o și inculpatul P.Ș. în declarația dată în cursul urmăririi penale,

în sensul că cel care a lovit primul a fost partea vătămată, respectiv acesta l-a

lovit cu sticla de bere în zona arcadei stângi.

În raport de cele

expuse mai sus, prima instanță a înlăturat ca nesinceră declarația pe care partea

vătămată a dat-o în fața instanței, respectiv susținerea că ea a fost cea lovită

cu sticla de bere.

Având în vedere

situația de fapt expusă mai sus, prima instanță a apreciat că încadrarea juridică

corectă a faptei comise de către inculpat este cea de vătămare corporală gravă,

prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., impunându-se schimbarea încadrării juridice

conform art. 334 C. proc. pen., cu motivarea că ceea ce deosebește infracțiunea

de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. de infracțiunea

de tentativă de omor, prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., este intenția cu

care a acționat inculpatul, respectiv latura subiectivă.

Pentru stabilirea

intenției cu care acționează inculpatul, este necesară o analiză minuțioasă a tuturor

împrejurărilor de fapt, care contribuie la definirea formei de vinovăție.

Pentru existența

infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., este

necesar ca, pe plan subiectiv, în raport cu rezultatul produs, inculpatul să fi

acționat cu praeterintenție.

În vederea delimitării

infracțiunii de vătămare corporală gravă, de tentativa de omor, în stabilirea laturii

subiective, trebuie să se țină seama de toate datele situației de fapt, începând

cu obiectul folosit la agresarea victimei, intensitatea cu care au fost aplicate

loviturile, zona corpului uman spre care au fost îndreptate acestea, urmările ce

se puteau produce; timpul de spitalizare și intervenția medicilor, nu pot modifica

poziția subiectivă a inculpatului.

A mai reținut

prima instanță că din împrejurările comiterii faptei, nu rezultă elemente care să

probeze intenția inculpatului de a ucide victima. În caracterizarea intenției cu

care a acționat inculpatul se au în vedere și cele două elemente care determină

hotărârea delictuoasă - mobilul și scopul - și care definesc clar forma de vinovăție.

În prezenta cauză, mobilul hotărârii delictuoase a inculpatului l-a constituit faptul

că partea vătămată i-a aplicat o lovitură cu sticla de bere în zona arcadei stângi

și l-a înjurat de mamă, iar scopul a fost acela de a aplica părții vătămate o corecție

corporală, de intensitate, cu finalitatea punerii în primejdie a vieții.

În cazul infracțiunilor

îndreptate împotriva vieții, intenția de a ucide rezultă din materialitatea actelor

săvârșite de inculpat, apreciindu-se dacă în funcție de zona anatomică vizată și

intensitatea loviturilor, acestea prefigurează producerea rezultatului letal.

În cauza de față,

astfel după cum rezultă din probele administrate, inculpatul i-a aplicat părții

vătămate o lovitură cu pumnul, în urma căreia acesta a căzut la sol, în cădere lovindu-se

la cap de partea metalică a patului, dar și de o bordură din piatră. Este real că

se mai reține că inculpatul i-a mai aplicat lovituri părții vătămate căzute la sol

și cu picioarele, însă după cum a declarat martorul M.I. în fața instanței, acestea

au fost doar în număr de 3-4 și nu foarte puternice.

Deși în cursul

urmăririi penale martorii au declarat că părții vătămate i-au fost aplicate loviturile

în zona capului, prin apăsare de sus în jos, instanța de fond nu a reținut acest

lucru, întrucât martorii nu au fost constanți în susținerile lor, dar și pentru

faptul că din raportul medico-legal nu rezultă existența de leziuni specifice unor

astfel de lovituri.

Ca atare, prima

instanță a reținut că, în drept, fapta inculpatului P.Ș. care, la data de 15

martie 2011, în urma unui conflict spontan, i-a aplicat părții vătămate E.V. o lovitură

cu pumnul, în urma căreia a căzut la sol, în cădere lovindu-se la cap de un pat

metalic și de o bordură de piatră, ulterior inculpatul aplicându-i lovituri și cu

picioarele, condiții în care partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat

pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viața

în primejdie prin hemoragie meningo-cerebrală post traumatică și rămânând cu infirmitate

permanentă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală

gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

Totodată, prima

instanță a constatat că, în favoarea inculpatului, poate fi reținută circumstanța

atenuantă a provocării, reglementată de dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.

Această circumstanță

atenuantă există atunci când infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice

tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate,

produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă

acțiune ilicită gravă.

Astfel, din situația

de fapt astfel cum a fost reținută și expusă mai sus, rezultă că primul care a avut

o atitudine violentă a fost partea vătămată E.V. care, în timpul discuțiilor, i-a

aplicat inculpatului o lovitură cu sticla de bere, în zona arcadei stângi, provocându-i

acestuia leziuni, observate și de martorii din lucrări, care au arătat: C.M. - inculpatul

P.Ș. era murdar de sânge pe față, observând ulterior că era lovit la arcadă; M.I.

- a văzut cum partea vătămată l-a lovit pe inculpat cu sticla de bere în cap, în

zona arcadei, auzindu-l totodată pe acesta strigând că i-a fost scos ochiul.

Prin urmare, inculpatul,

la rândul său, i-a aplicat lovituri părții vătămate sub imperiul unei puternice

tulburări, stare determinată acțiunea provocatoare a părții vătămate.

La stabilirea

și aplicarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere, pe lângă circumstanța atenuantă

prev. de art. 73 lit. b) C. pen. și criteriile generale de individualizare, prev.

de art. 72 C. pen., respectiv gradul concret de pericol social al infracțiunii săvârșite,

apreciat prin prisma împrejurărilor și a modalității concrete de comitere, a urmărilor

produse, constând în leziunile suferite de partea vătămată, leziuni care i-au pus

viața în primejdie prin hemoragie meningo-cerebrală post traumatică și rămânând

cu infirmitate permanentă, a datelor ce caracterizează persoana inculpatului: în

vârstă, de 44 ani, studii 4 clase, este crescător de animale, nu este căsătorit,

nu se află la primul conflict cu legea penală, suferind anterior condamnări pentru

fapte penale.

În raport de cele

expuse mai sus, ținând cont de dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., dar

și de concluziile referatului de evaluare, în care se arată că inculpatul prezintă

perspective reduse de reintegrare în societate, s-a aplicat acestuia pedeapsa închisorii,

într-un cuantum care să răspundă cerințelor prev. de art. 52 C. pen., privind scopul

preventiv educativ, pedeapsă care se va executa în regim privativ de libertate.

În cursul procesului

penal, partea vătămată E.V. s-a constituit partea civilă cu suma de 5.000 RON despăgubiri

materiale și 15.000 RON reprezentând daune morale.

În ceea ce privește

despăgubirile materiale, partea vătămată a arătat că acestea reprezintă cheltuieli

de spitalizare și salariul de care a fost lipsit pe întreaga perioadă de spitalizare,

susținând că primea 700 RON lunar.

Cu privire la

pretențiile civile, prima instanță a apreciat că despăgubirile materiale în cuantum

de 5.000 RON solicitate de partea civilă sunt neîntemeiate, acesta nefăcând dovada

că pe perioada spitalizării a efectuat cheltuieli, iar referitor la salariul pe

care nu l-ar fi primit, instanța a avut în vedere declarația martorului C.M., care

a declarat că partea vătămată locuia la ferma sa, însă datorită vârstei nu muncea,

astfel că nu-i plătea salariu.

Cu privire la

cuantumul daunelor morale, prima instanță a avut în vedere că partea vătămată, în

vârstă de 66 ani, a suferit leziuni grave care i-au pus viața în primejdie, a rămas

cu infirmitate permanentă, a fost spitalizată o perioadă îndelungată de timp, toate

aceste aspecte ducând la concluzia că, într-adevăr, acesta a suferit un prejudiciu

moral, pentru acoperirea căruia instanța a apreciat că se impune acordarea unei

sume de bani cu titlu de daune morale, care să răspundă necesității de a se asigura

o justă despăgubire a acestuia.

II. Împotriva

acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, cu

respectarea dispozițiilor art. 362 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., art. 363

alin. (1) C. proc. pen., art. 366 alin. (1) C. proc. pen. și art. 367 alin. (1)

C. proc. pen.

Apelul a fost

motivat, în condițiile art. 374 C. proc. pen., prin memoriu scris.

Criticile formulate

de apelant vizează, în esență, greșita încadrare juridică dată faptei reținută în

sarcina inculpatului de către prima instanță, apreciindu-se nelegală schimbarea

încadrării juridice a faptei dispuse de către prima instanță, datorată unei aprecieri

eronate a probelor administrate în cauză, în referire, în special, la declarațiile

martorilor M.I., U.N., C.M. și ale părții vătămate.

De asemenea, s-a

criticat reținerea dispozițiilor art. 73 C. pen., apreciindu-se că nu se justifică

în raport de probele administrate.

Prin decizia penală

nr. 16/P din 16 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie, apreciindu-se criticile parchetului ca neîntemeiate,

s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

împotriva sentinței penale nr. 460 din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul

Constanța în dosarul penal nr. 6736/118/2011, privind pe inculpatul P.Ș., menținându-se

starea de arest a acestuia.

III. Împotriva

acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul

greșitei încadrări juridice dată faptei și a greșitei rețineri a stării de provocare,

prev. de art. 73 lit. b) C. pen., reiterând criticile din apel.

Examinând hotărârile

atacate prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 și

14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele instanțe au reținut o situație

de fapt ce rezultă din interpretarea coroborată a materialului probator administrat

în cauză atât în faza de urmărire penală, cât și cea de cercetare judecătorească,

iar încadrarea juridică este în concordanță cu această stare de fapt.

Astfel, prin prisma

propriei examinări a cauzei, Înalta Curte constată că, la data de 15 martie 2011,

în jurul orei 21,00, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, partea vătămată

și inculpatul s-au implicat într-un conflict verbal, ce a degenerat în conflict

fizic, iar ca urmare a folosirii unor cuvinte jignitoare de către inculpat, partea

vătămată i-a aplicat acestuia o lovitură cu o sticlă în zona capului, cu forță,

sticla spărgându-se. Urmare acestei agresiuni, inculpatul a lovit partea vătămată

în zona capului, producând căderea acesteia și lovirea de un pat metalic aflat în

încăpere și apoi de podea, în zona capului, continuând să îl lovească în zona corpului,

cu pumnul și picioarele, de circa 3-4 ori, fără ca loviturile să aibă o intensitate

sporită.

Modalitatea reținută

ca fiind cea care a condus la producerea leziunilor traumatice cauzate părții vătămate

- în sensul că urmare aplicării de către inculpat a primei lovituri, partea vătămată

a căzut și s-a lovit de patul metalic aflat în încăpere sau de podeaua dură a încăperii

- a fost confirmată de raportul de constatare medico-legală din 19 aprilie 2011

al S.M.L. Constanța, potrivit căruia leziunea cea mai gravă se putea produce și

prin lovire cu capul de corp dur.

În ceea ce privește

intenția cu care a acționat inculpatul, Curtea reține că agresarea de către inculpat

a părții vătămate, care a condus la lovirea acesteia din urmă cu capul de patul

metalic aflat în încăpere, apoi de podeaua dură a încăperii, s-a realizat pe fondul

lovirii anterioare a inculpatului cu o sticlă în față, de către partea vătămată,

în zona arcadei, lovitura fiind de o intensitate sporită astfel încât a provocat

spargerea sticlei. În aceste condiții, se poate concluziona că inculpatul a acționat

spontan și pe fondul unei puternice tulburări emoționale provocate de fapta părții

vătămate, astfel că intenția sa, ce rezultă din materialitatea actelor, a fost aceea

de a lovi partea vătămată, de a riposta la agresiunea acesteia în același mod, rezultatul

mai grav, constând în leziunile traumatice ce au condus la infirmitatea fizică,

producându-se din culpă.

Ca atare, inculpatul

a acționat cu intenția specifică infracțiunii prev. de art. 182 C. pen., în stare

de provocare, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., astfel că recursul parchetului este

nefondat sub ambele aspecte.

De asemenea, în

raport de aceste constatări, Curtea apreciază că individualizarea judiciară făcută

de prima instanță și menținută în apel corespunde criteriilor generale prev. de

art. 72 C. pen. și scopului pedepsei cerut de art. 52 C. pen., ce nu vor mai fi

reluate, astfel că nu se impune majorarea acesteia, recursul parchetului urmând

a fi respins și sub acest aspect.

Pentru toate aceste

considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie

luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de parchet, ca nefondat, constatând

că încadrarea juridică dată faptei este corectă, iar individualizarea judiciară

corespunde criteriilor prev. de art. 72 și 52 C. pen.

Conform dispozițiilor

art. 192 alin. (2) din același Cod, va obliga recurentul la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei

penale nr. 16/P din 16 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală

și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe intimatul-inculpat P.Ș.

Deduce din cuantumul

pedepsei aplicate inculpatului P.Ș., durata reținerii și arestării preventive de

la 26 martie 2011 la 09 mai 2012.

Onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu intimatului-inculpat P.Ș., în sumă de 200 RON,

se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare

ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Constanța, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 09 mai 2012.