ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1475/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 460 din 28 noiembrie 2011, Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr. 6736/118/2011, a pronunțat următoarea hotărâre: „În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. În baza art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă, condamnă pe inculpatul P.Ș. la pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului P.Ș. exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., menține măsura arestării preventive luată față de inculpatul P.Ș. În baza art. 88 C. pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.Ș. perioada reținerii și arestării preventive, cu începere de la data de 26 martie 2011 la zi. În baza art. 14 C. proc. pen. combinat cu art. 998 C. civ., admite, în parte, pretențiile civile formulate de partea civilă E.V. Obligă inculpatul P.Ș. la plata sumei de 12.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă E.V. Obligă inculpatul P.Ș. la plata sumei de 43.422,15 RON cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare, către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. În baza art. 189 C. proc.

pen., suma de 900 RON reprezentând onorariul avocat din oficiu, în favoarea avocaților D.R. (300 RON), C.C.T. (200 RON) și M.E. (400 RON), se avansează din fondurile M.J.L.C. către Baroul Constanța. În baza art. 191 C. proc. pen., obligă inculpatul P.Ș. la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.” Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a avut în vedere următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța cu nr. 522/P/2011 din 21 aprilie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.Ș. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. Prin actul de inculpare, s-a reținut următoarea situație de fapt: La data de 16 martie 2011, orele 13.00, organele de poliție au fost sesizate de reprezentanții mass-media cu privire la faptul că în incinta fermei P.U., situată pe raza com.

Târgușor, jud. Constanța, aparținând numitului C.M., a avut loc o agresiune între doi ciobani. Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că, în seara zilei de 15 martie 2011, orele 21.00, între partea vătămată E.V. și inculpatul P.Ș. a avut loc o altercație, împrejurare în care partea vătămată l-a lovit cu o sticlă de bere în zona feței în partea stângă, provocându-i leziuni și hemoragie. În această situație, inculpatul P.Ș. a lovit cu pumnul în zona feței pe partea vătămată, aceasta în cădere lovindu-se de patul din fier aflat în camera în care locuiau. Se reține că inculpatul și-a continuat agresiunea asupra părții vătămate, lovind-o cu picioarele în zona capului.

Martorul M.I., audiat în cursul urmăririi penale, a declarat că a fost de față când a avut loc incidentul dintre partea vătămată și inculpat, observând cum acesta din urmă a lovit cu pumnul în zona capului pe partea vătămată, motiv pentru care a mers să-l anunțe pe proprietarul fermei, respectiv pe numitul C.M. Se mai arată că declarația acestui martor se coroborează cu declarația martorului U.N., prezent și el când a avut loc incidentul. Cu ocazia deplasării la Spitalul Județean Constanța - Secția neurochirurgie la data de 16 martie 2011, organele de poliție au consemnat declarația părții vătămate E.V., acesta arătând că a avut o altercație cu colegul său de cameră, motiv pentru care l-a lovit pe acesta cu sticlă în zona feței.

La rândul său, a fost lovit de inculpat cu pumnii și picioarele în zona capului. Ulterior, fiind audiată și de către procuror, partea vătămată a relatat aceeași stare de fapt, în sensul că în timp ce se afla la masă cu inculpatul și cu ceilalți doi martori, între el și inculpat s-a creat o stare conflictuală și, simțindu-se jignit de cuvintele indecente adresate de inculpat, l-a lovit pe acesta cu sticla de bere în zona feței. Urmare a acestui fapt inculpatul i-a aplicat o lovitură puternică cu pumnul în zona feței, în urma căreia partea vătămată a arătat că a căzut pe spate, lovindu-se cu capul de marginea metalică a unuia dintre paturile din cameră, moment în care a susținut că inculpatul s-a năpustit asupra sa, adresându-i injurii, amenințări cu moartea, aplicându-i în același timp mai multe lovituri cu piciorul la nivelul capului, prin mișcări de sus în jos.

Cu ocazia cercetării la fața locului în interiorul camerei au fost găsite mai multe cioburi de sticlă și pantalonii inculpatului ce prezentau urme brun-roșcate, iar în afara acesteia, la o distanță de circa 5 metri, a fost identificat un ciob de sticlă cu pete brun-roșcate pe el. Cu ocazia examinării preliminare s-a constatat că partea vătămată prezenta leziuni de violență ce fuseseră produse prin lovire cu sau de corp dur, leziuni care puteau data din data de 16 martie 2011, necesitând pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale. De asemenea, s-a mai concluzionat că leziunile i-au pus viața în primejdie prin hemoragie meningo-cerebrală post traumatică, partea vătămată rămânând cu infirmitate fizică prin lipsă de substanță osoasă.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut fapta, declarând că a lovit pe partea vătămată E.V. în zona feței, în cădere aceasta lovindu-se de patul din fier din cameră. Văzându-I jos, inculpatul a început să-l lovească cu picioarele în zona capului. Inculpatul a mai relatat că, ulterior incidentului, după ce s-a îmbrăcat cu blugii și puloverul colegului său, a părăsit ferma plecând la Constanța, unde și-a găsit un loc de muncă la un centru de fier vechi. În cursul cercetării judecătorești, inculpatul P.Ș. s-a prevalat de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., arătând că nu dorește să dea declarație în fața instanței. Fiind audiată în cursul cercetării judecătorești, partea vătămată E.V.

a susținut că a fost lovită cu sticla de bere în cap, de către inculpatul P.Ș., iar după ce a căzut la sol a fost lovită de acesta cu pumnii și picioarele. De asemenea, partea vătămată a mai susținut că nu l-a lovit pe inculpat în acea împrejurare. Martorul M.I. a declarat că, în seara respectivă, între partea vătămată E.V. și inculpatul P.Ș. a avut loc o discuție, necunoscând însă motivul acesteia, văzând cum partea vătămată l-a lovit pe inculpat cu sticla de bere în cap, în zona arcadei, auzindu-l totodată pe inculpat strigând că i-a fost scos ochiul. De asemenea, a văzut cum inculpatul ulterior, i-a aplicat o palmă părții vătămate, aceasta căzând la sol și lovindu-se la cap. Tot în acea împrejurare a văzut cum inculpatul lovea partea vătămată cu picioarele în cap și în coaste, încetând însă la solicitarea sa.

A apreciat martorul că loviturile aplicate părții vătămate cu piciorul nu erau puternice, fiind în număr de 3-4 lovituri. Martorul C.M. a declarat că l-a văzut în seara respectivă pe inculpatul P.Ș. care era murdar de sânge pe față, observând ulterior că era lovit la arcadă, iar când a ajuns la fermă a găsit pe partea vătămată E.V. căzută la sol, plină de sânge și gemând, luând hotărârea de a o duce la spital, datorită stării grave în care se afla. Martorul a mai relatat că, ulterior, a aflat că incidentul ar fi pornit de la o sticlă de bere, că partea vătămată E.V. a fost cea care l-a lovit pe inculpat cu sticla de bere, după care și inculpatul i-a aplicat o lovitură în urma căreia partea vătămată a căzut la sol, lovindu-se cu capul de o bordură din piatră din cameră.

Deși s-au făcut numeroase demersuri de către instanță, nu s-a putut proceda la audierea nemijlocită a martorului U.N. Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat că rezultă cu certitudine că între inculpat și partea vătămată a avut loc un conflict soldat cu vătămarea gravă a părții vătămate E.V., care, așa după cum rezultă din raportul de constatare medico-legală din 19 aprilie 2011, întocmit de S.M.L. Constanța, a suferit leziuni grave, care au necesitat pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus viața în primejdie prin hemoragie meningo-cerebrală postraumatică, rămânând cu infirmitate fizică permanentă, prin lipsă de substanță osoasă.

Totodată, deși partea vătămată a negat, din declarațiile inculpatului care se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă cu certitudine că cel care provocat conflictul a fost partea vătămată E.V., care i-a aplicat inculpatului o lovitură cu sticla de bere în cap, în zona arcadei, cauzându-i leziuni. Relevante în acest sens sunt declarațiile martorilor M.I. care a arătat: „partea vătămată l-a lovit pe inculpat cu sticla de bere în cap, în zona arcadei, auzindu-l totodată pe inculpat strigând că i-a fost scos ochiul”, C.M. care a declarat: „am văzut că P.Ș. era murdar de sânge pe față; am văzut că este lovit la arcadă”; U.N. care a arătat: „E.V. a luat o sticlă de o jumătate litru de bere și, apucând-o de gât, a lovit cu ea de la dreapta spre stânga, lovindu-l la nivelul arcadei stângi pe P.Ș.” Aceeași situație a prezentat-o și inculpatul P.Ș.

în declarația dată în cursul urmăririi penale, în sensul că cel care a lovit primul a fost partea vătămată, respectiv acesta l-a lovit cu sticla de bere în zona arcadei stângi. În raport de cele expuse mai sus, prima instanță a înlăturat ca nesinceră declarația pe care partea vătămată a dat-o în fața instanței, respectiv susținerea că ea a fost cea lovită cu sticla de bere. Având în vedere situația de fapt expusă mai sus, prima instanță a apreciat că încadrarea juridică corectă a faptei comise de către inculpat este cea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., impunându-se schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., cu motivarea că ceea ce deosebește infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

de infracțiunea de tentativă de omor, prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., este intenția cu care a acționat inculpatul, respectiv latura subiectivă. Pentru stabilirea intenției cu care acționează inculpatul, este necesară o analiză minuțioasă a tuturor împrejurărilor de fapt, care contribuie la definirea formei de vinovăție. Pentru existența infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., este necesar ca, pe plan subiectiv, în raport cu rezultatul produs, inculpatul să fi acționat cu praeterintenție.

În vederea delimitării infracțiunii de vătămare corporală gravă, de tentativa de omor, în stabilirea laturii subiective, trebuie să se țină seama de toate datele situației de fapt, începând cu obiectul folosit la agresarea victimei, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, zona corpului uman spre care au fost îndreptate acestea, urmările ce se puteau produce; timpul de spitalizare și intervenția medicilor, nu pot modifica poziția subiectivă a inculpatului. A mai reținut prima instanță că din împrejurările comiterii faptei, nu rezultă elemente care să probeze intenția inculpatului de a ucide victima. În caracterizarea intenției cu care a acționat inculpatul se au în vedere și cele două elemente care determină hotărârea delictuoasă - mobilul și scopul - și care definesc clar forma de vinovăție.

În prezenta cauză, mobilul hotărârii delictuoase a inculpatului l-a constituit faptul că partea vătămată i-a aplicat o lovitură cu sticla de bere în zona arcadei stângi și l-a înjurat de mamă, iar scopul a fost acela de a aplica părții vătămate o corecție corporală, de intensitate, cu finalitatea punerii în primejdie a vieții. În cazul infracțiunilor îndreptate împotriva vieții, intenția de a ucide rezultă din materialitatea actelor săvârșite de inculpat, apreciindu-se dacă în funcție de zona anatomică vizată și intensitatea loviturilor, acestea prefigurează producerea rezultatului letal. În cauza de față, astfel după cum rezultă din probele administrate, inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu pumnul, în urma căreia acesta a căzut la sol, în cădere lovindu-se la cap de partea metalică a patului, dar și de o bordură din piatră.

Este real că se mai reține că inculpatul i-a mai aplicat lovituri părții vătămate căzute la sol și cu picioarele, însă după cum a declarat martorul M.I. în fața instanței, acestea au fost doar în număr de 3-4 și nu foarte puternice. Deși în cursul urmăririi penale martorii au declarat că părții vătămate i-au fost aplicate loviturile în zona capului, prin apăsare de sus în jos, instanța de fond nu a reținut acest lucru, întrucât martorii nu au fost constanți în susținerile lor, dar și pentru faptul că din raportul medico-legal nu rezultă existența de leziuni specifice unor astfel de lovituri. Ca atare, prima instanță a reținut că, în drept, fapta inculpatului P.Ș. care, la data de 15 martie 2011, în urma unui conflict spontan, i-a aplicat părții vătămate E.V.

o lovitură cu pumnul, în urma căreia a căzut la sol, în cădere lovindu-se la cap de un pat metalic și de o bordură de piatră, ulterior inculpatul aplicându-i lovituri și cu picioarele, condiții în care partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viața în primejdie prin hemoragie meningo-cerebrală post traumatică și rămânând cu infirmitate permanentă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. Totodată, prima instanță a constatat că, în favoarea inculpatului, poate fi reținută circumstanța atenuantă a provocării, reglementată de dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.

Această circumstanță atenuantă există atunci când infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. Astfel, din situația de fapt astfel cum a fost reținută și expusă mai sus, rezultă că primul care a avut o atitudine violentă a fost partea vătămată E.V. care, în timpul discuțiilor, i-a aplicat inculpatului o lovitură cu sticla de bere, în zona arcadei stângi, provocându-i acestuia leziuni, observate și de martorii din lucrări, care au arătat: C.M. - inculpatul P.Ș. era murdar de sânge pe față, observând ulterior că era lovit la arcadă; M.I.

- a văzut cum partea vătămată l-a lovit pe inculpat cu sticla de bere în cap, în zona arcadei, auzindu-l totodată pe acesta strigând că i-a fost scos ochiul. Prin urmare, inculpatul, la rândul său, i-a aplicat lovituri părții vătămate sub imperiul unei puternice tulburări, stare determinată acțiunea provocatoare a părții vătămate. La stabilirea și aplicarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere, pe lângă circumstanța atenuantă prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

și criteriile generale de individualizare, prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul concret de pericol social al infracțiunii săvârșite, apreciat prin prisma împrejurărilor și a modalității concrete de comitere, a urmărilor produse, constând în leziunile suferite de partea vătămată, leziuni care i-au pus viața în primejdie prin hemoragie meningo-cerebrală post traumatică și rămânând cu infirmitate permanentă, a datelor ce caracterizează persoana inculpatului: în vârstă, de 44 ani, studii 4 clase, este crescător de animale, nu este căsătorit, nu se află la primul conflict cu legea penală, suferind anterior condamnări pentru fapte penale.

În raport de cele expuse mai sus, ținând cont de dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., dar și de concluziile referatului de evaluare, în care se arată că inculpatul prezintă perspective reduse de reintegrare în societate, s-a aplicat acestuia pedeapsa închisorii, într-un cuantum care să răspundă cerințelor prev. de art. 52 C. pen., privind scopul preventiv educativ, pedeapsă care se va executa în regim privativ de libertate. În cursul procesului penal, partea vătămată E.V. s-a constituit partea civilă cu suma de 5.000 RON despăgubiri materiale și 15.000 RON reprezentând daune morale. În ceea ce privește despăgubirile materiale, partea vătămată a arătat că acestea reprezintă cheltuieli de spitalizare și salariul de care a fost lipsit pe întreaga perioadă de spitalizare, susținând că primea 700 RON lunar.

Cu privire la pretențiile civile, prima instanță a apreciat că despăgubirile materiale în cuantum de 5.000 RON solicitate de partea civilă sunt neîntemeiate, acesta nefăcând dovada că pe perioada spitalizării a efectuat cheltuieli, iar referitor la salariul pe care nu l-ar fi primit, instanța a avut în vedere declarația martorului C.M., care a declarat că partea vătămată locuia la ferma sa, însă datorită vârstei nu muncea, astfel că nu-i plătea salariu.

Cu privire la cuantumul daunelor morale, prima instanță a avut în vedere că partea vătămată, în vârstă de 66 ani, a suferit leziuni grave care i-au pus viața în primejdie, a rămas cu infirmitate permanentă, a fost spitalizată o perioadă îndelungată de timp, toate aceste aspecte ducând la concluzia că, într-adevăr, acesta a suferit un prejudiciu moral, pentru acoperirea căruia instanța a apreciat că se impune acordarea unei sume de bani cu titlu de daune morale, care să răspundă necesității de a se asigura o justă despăgubire a acestuia. II. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, cu respectarea dispozițiilor art. 362 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., art. 363 alin. (1) C. proc.

pen., art. 366 alin. (1) C. proc. pen. și art. 367 alin. (1) C. proc. pen. Apelul a fost motivat, în condițiile art. 374 C. proc. pen., prin memoriu scris. Criticile formulate de apelant vizează, în esență, greșita încadrare juridică dată faptei reținută în sarcina inculpatului de către prima instanță, apreciindu-se nelegală schimbarea încadrării juridice a faptei dispuse de către prima instanță, datorată unei aprecieri eronate a probelor administrate în cauză, în referire, în special, la declarațiile martorilor M.I., U.N., C.M. și ale părții vătămate. De asemenea, s-a criticat reținerea dispozițiilor art. 73 C. pen., apreciindu-se că nu se justifică în raport de probele administrate.

Prin decizia penală nr. 16/P din 16 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, apreciindu-se criticile parchetului ca neîntemeiate, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța împotriva sentinței penale nr. 460 din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 6736/118/2011, privind pe inculpatul P.Ș., menținându-se starea de arest a acestuia. III. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei și a greșitei rețineri a stării de provocare, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., reiterând criticile din apel.

Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele instanțe au reținut o situație de fapt ce rezultă din interpretarea coroborată a materialului probator administrat în cauză atât în faza de urmărire penală, cât și cea de cercetare judecătorească, iar încadrarea juridică este în concordanță cu această stare de fapt. Astfel, prin prisma propriei examinări a cauzei, Înalta Curte constată că, la data de 15 martie 2011, în jurul orei 21,00, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, partea vătămată și inculpatul s-au implicat într-un conflict verbal, ce a degenerat în conflict fizic, iar ca urmare a folosirii unor cuvinte jignitoare de către inculpat, partea vătămată i-a aplicat acestuia o lovitură cu o sticlă în zona capului, cu forță, sticla spărgându-se.

Urmare acestei agresiuni, inculpatul a lovit partea vătămată în zona capului, producând căderea acesteia și lovirea de un pat metalic aflat în încăpere și apoi de podea, în zona capului, continuând să îl lovească în zona corpului, cu pumnul și picioarele, de circa 3-4 ori, fără ca loviturile să aibă o intensitate sporită. Modalitatea reținută ca fiind cea care a condus la producerea leziunilor traumatice cauzate părții vătămate - în sensul că urmare aplicării de către inculpat a primei lovituri, partea vătămată a căzut și s-a lovit de patul metalic aflat în încăpere sau de podeaua dură a încăperii - a fost confirmată de raportul de constatare medico-legală din 19 aprilie 2011 al S.M.L. Constanța, potrivit căruia leziunea cea mai gravă se putea produce și prin lovire cu capul de corp dur.

În ceea ce privește intenția cu care a acționat inculpatul, Curtea reține că agresarea de către inculpat a părții vătămate, care a condus la lovirea acesteia din urmă cu capul de patul metalic aflat în încăpere, apoi de podeaua dură a încăperii, s-a realizat pe fondul lovirii anterioare a inculpatului cu o sticlă în față, de către partea vătămată, în zona arcadei, lovitura fiind de o intensitate sporită astfel încât a provocat spargerea sticlei. În aceste condiții, se poate concluziona că inculpatul a acționat spontan și pe fondul unei puternice tulburări emoționale provocate de fapta părții vătămate, astfel că intenția sa, ce rezultă din materialitatea actelor, a fost aceea de a lovi partea vătămată, de a riposta la agresiunea acesteia în același mod, rezultatul mai grav, constând în leziunile traumatice ce au condus la infirmitatea fizică, producându-se din culpă.

Ca atare, inculpatul a acționat cu intenția specifică infracțiunii prev. de art. 182 C. pen., în stare de provocare, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., astfel că recursul parchetului este nefondat sub ambele aspecte. De asemenea, în raport de aceste constatări, Curtea apreciază că individualizarea judiciară făcută de prima instanță și menținută în apel corespunde criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen. și scopului pedepsei cerut de art. 52 C. pen., ce nu vor mai fi reluate, astfel că nu se impune majorarea acesteia, recursul parchetului urmând a fi respins și sub acest aspect. Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de parchet, ca nefondat, constatând că încadrarea juridică dată faptei este corectă, iar individualizarea judiciară corespunde criteriilor prev. de art. 72 și 52 C. pen. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) din același Cod, va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr. 16/P din 16 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe intimatul-inculpat P.Ș. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.Ș., durata reținerii și arestării preventive de la 26 martie 2011 la 09 mai 2012. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu intimatului-inculpat P.Ș., în sumă de 200 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, rămân în sarcina statului.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 09 mai 2012.