ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1653/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1653/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 95 din 29 februarie 2012 a Tribunalului Constanța a fost condamnat

inculpatul B.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (1) și alin.

(7) C. proc. pen.

În baza art. 71 alin.

(1), alin. (2), alin. (3) C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prevăzute de 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

durata executării pedepsei principale.

În baza art. 14 alin.

(3) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., art. 998-art. 999

C. civ., art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 în referire la art. 34 O.U.G.

nr. 72/2006 a fost obligat inculpatul către partea civilă Spital Clinic

Județean de Urgență Constanța la plata sumei de 3.138,08 RON cu titlu de despăgubiri

civile, cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 14 alin.

(3) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. art. 998-art. 999 C.

civ. au fost admise în parte acțiunile civile exercitate de părțile civile P.C.C.,

P.I.L. și M.D.

A fost obligat inculpatul

către partea civilă P.C.C. (fiica victimei) la plata sumei de 50.000 RON cu titlu

de despăgubiri civile, daune morale.

A fost obligat inculpatul

către partea civilă P.I.L.(fiica victimei) la plata sumei de 50.000 RON cu titlu

de despăgubiri civile, daune morale.

A fost obligat inculpatul

către partea civilă M.D. (soție supraviețuitoare) la plata sumei de 80.000 RON cu

titlu de despăgubiri civile, din care suma de 20.000 RON reprezentând despăgubiri

materiale și suma de 60.000 RON reprezentând daune morale.

S-au respins ca nefondate

restul pretențiilor civile formulate de părțile civile.

În baza art. 163 și urm.

C. proc. pen. a fost menținută măsura sechestrului asigurator instituit asupra imobilului

inculpatului situat în localitatea C., județul Constanța, prin ordonanța nr. 1789/P/2011

din data de 5 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, proces-verbal

de aplicare sechestru încheiat la data de 10 octombrie 2011.

În baza art. 191

alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cu

titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului (din care suma de 100 RON reprezentând

onorariu parțial avocat din oficiu în favoarea Baroului Constanța, avocat N.M.).

Pentru a pronunța această

hotărâre prima instanță a reținut că la data de 30 august 2011, lucrătorii Secției

5 Poliție Rurală C1. au fost sesizați prin apelul de urgență 112 cu privire la faptul

că în barul din centrul comunei C. a avut loc un scandal.

Deplasându-se la fața

locului, lucrătorii de poliție l-au identificat, în apropierea localului, pe victima

D.M., care era întins la sol, părând că doarme și prezentând leziuni traumatice

la nivelul capului, pe inculpatul B.C. care părea a fi în stare de ebrietate și

care avea ambele antebrațe bandajate precum și pe martorii T.I. și G.G.

Cu ocazia cercetării la

fața locului, s-a stabilit că barul în care se produsese altercația, se afla în

imediata vecinătate a unui magazin de pompe funebre, accesul în ambele localuri

realizându-se prin câte o scară cu trei trepte din beton.

În fața magazinului de

pompe funebre au fost găsiți doi șlapi, iar lângă un pom din fața aceluiași magazin

a fost găsită o șapcă din material textil.

Pe treapta de jos a scării

magazinului de pompe funebre a fost identificată o pată de substanță brun roșcată

ce părea a fi de sânge, alte două asemenea pete fiind observate și pe trotuar, lângă

cele trei trepte ale scării.

Organele de poliție au

mai constatat existența a patru pete cu aspect de sânge aflate pe trotuar, în dreptul

ușii de acces în bar, la o distanță de cca 15 cm de baza ultimei trepte ale scării.

Victima D.M. a fost examinată

cu prilejul internării sale în spital, de către medicul legist, la data de 31

august 2011, ocazie cu care s-a stabilit că acesta suferise leziuni de violență

care au putut fi produse prin lovire cu corp dur (cele de la nivelul feței și toracelui),

prin comprimare digitală (cele de la nivelul brațelor) și prin lovire de corp dur

(cele de la nivelul craniului posterior).

Medicul legist a concluzionat

că leziunile de la nivelul capului, plaga occipitală și hemoragia meningo-cerebrală

cu fractura de os occipital i-au pus în pericol viața victimei, prognosticul fiind

unul grav, la momentul examinării. Cu acest prilej a fost încheiat și un proces-verbal.

La data de 5

septembrie 2011 victima D.M. a decedat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța,

iar a doua zi a fost efectuată necropsia.

Cu ocazia efectuării necropsiei,

medicul legist a constatat că victima a prezentat o linie de fractură de la partea

stângă a protuberanței occipitale până la gaura occipitală pe osul occipital stâng.

Moartea victimei a fost

violentă și s-a datorat contuziei meningo-cerebrale consecutivă unui traumatism

cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază de craniu. S-a stabilit existența unei

legături directe de cauzalitate între leziunile de violență de la nivelul cranio-cerebral

și moartea victimei.

Din cele două declarații

date de martorul T.I., în faza de urmărire penală, a reieșit, că în seara zilei

de 30 august 2011, în jurul orelor 20:00, acesta se afla în barul din centrul comunei

C., împreună cu inculpatul B.C., victima D.M. și martorul G.G.

Declară martorul că atât

victima D.M., cât și inculpatul B.C. se aflau în stare de ebrietate, iar între ei

a izbucnit o ceartă, victima lovindu-l pe inculpat cu o sticlă de bere în regiunea

capului.

Victima și inculpatul

s-au îmbrâncit și au căzut amândoi la podea, pe gresie, inculpatul reușind să o

dezarmeze pe victimă de gâtul spart al sticlei de bere pe care acesta o avea în

continuare în mână.

Inculpatul și victima

au fost despărțiți de către martorul G.G., care a intervenit, și a ridicat-o pe

victimă de jos și a scos-o pe victimă din bar.

Barmanița, în interiorul

barului, l-a pansat pe inculpat pe mâini, unde acesta avea tăieturi.

Martorul T.I. a mai declarat

că în timp ce se afla în interiorul barului, curățând cioburile și stropii de bere,

l-a auzit pe martorul G.G. strigând de afară și cerând apă.

În aceste condiții, martorul

T.I. a ieșit din local, cu o sticlă de apă, și a văzut victima căzută la pământ,

orientată ușor lateral către magazinul de pompe funebre, între pom și un gard de

fier forjat. Lângă victimă se aflau martorul G.G. și inculpatul B.C., și întrucât

victima respira cu greutate și „părea că îi este rău” a apelat serviciul de

urgență 112.

În completare, martorul

T.I. a mai arătat că a observat că victima D.M. prezenta și o pată de sânge de 4-5

cm, pe frunte, având forma de scursură. A încercat să-i „dea victimei să bea apă”,

dar acesta a scuipat-o amestecată cu sânge.

Martorul G.G. a declarat

în faza de urmărire penală, (două declarații) că în seara de 30 august 2011, în

jurul orelor 21:30, după ce în interiorul barului a avut loc bătaia dintre inculpatul

B.C. și victima D.M., i-a despărțit și el l-a luat de braț pe victimă, l-a ridicat

în picioare, și au ieșit împreună din local, în timp ce inculpatul și martorul T.I.

au rămas în interiorul barului.

Imediat, din bar a ieșit,

în fugă, inculpatul B.C. care a ajuns-o din urmă pe victima D.M. și i-a aplicat

acesteia o lovitură de pumn în zona feței, în urma căreia victima a căzut la pământ.

La impactul victimei cu solul, s-a auzit un zgomot foarte puternic, după care victima

nu a mai mișcat.

Declară martorul G.G.

„am coborât scările împreună cu D.M., pe terasa betonată, din fața barului, și i-am

spus să plece acasă, moment în care, după ce a făcut cca 2-3 pași, a fost ajuns

din urmă de către B.C. care, ieșise în fugă din bar și l-a lovit cu pumnul în zona

feței, iar ca urmare a acestei lovituri, D.M. a căzut cu capul de beton, auzindu-se

o pocnitură puternică, după care acesta nu a mai mișcat, rămânând inconștient, pe

aleea betonată, lângă gardul din fier beton. B.C. s-a așezat pe vine în momentul

în care a auzit bubuitura”.

Martorul G.G. a strigat

după ajutor, cerându-i barmaniței și martorului T.I. să aducă apă pe care a folosit-o

pentru a o stropi pe victimă.

L-a ridicat și spălat

pe față pe victimă, i-a dat victimei să bea apă, pentru că îi curgea sânge din gură,

dar victima a scuipat apa, moment în care acesta și-a revenit temporar și a fost

ajutată de către martorul G.G. să se deplaseze câțiva pași, așezându-se în cele

din urmă pe treptele magazinului de pompe funebre.

Martorul G.G. a intrat

din nou în bar, unde se afla inculpatul B.C. și martorul T.I., iar la scurt timp

au ieșit cu toții din local, și au observat-o pe victimă stând întinsă pe o parte

lângă scările magazinului de pompe funebre, și când s-au apropiat de aceasta au

auzit că „horcăia, sforăia”, au încercat să-l trezească și victima nu răspundea

în nici un fel.

Întrucât victima nu-și

mai revenea, martorul T.I. a apelat 112 și a solicitat un echipaj de ambulanță.

Martorii R.A. și B.G.C.

au declarat, în faza de urmărire penală, că în noaptea de 30 august 2011, se aflau

în parcul situat pe strada principală din comuna C., chiar în fața barului în care

a avut loc altercația dintre inculpat și victimă. Au observat cum martorul G.G.,

care îl ridicase de pe scări pe D.M., încerca să îl conducă acasă pe acesta, care

părea a fi într-o vădită stare de ebrietate.

Deoarece victima refuza

să plece din zonă, martorul G.G. a lăsat-o în apropierea pomului din fața magazinului

de pompe funebre și a intrat în bar.

Cei doi martori au declarat

că au observat victima că s-a așezat pe scările magazinului de pompe funebre, după

care au văzut-o întinsă pe o parte, lângă scări.

Martorul R.A. a mai declarat

că s-a apropiat de victimă pentru a vedea dacă pățise ceva și apreciind că aceasta

se află în stare de ebrietate și se ținea cu mâinile de gard, a plecat din zonă.

Martorul M.C. a declarat

în faza de urmărire penală, că în seara de 30 august 2011, în jurul orelor 19:30-20:00,

la locuința victimei D.M., împreună cu acesta și cu C.E., au consumat două sticle

de ½ litru coniac și un bidon de bere.

Inculpatul B.C. în declarațiile

pe care le-a dat în faza de urmărire penală a recunoscut și a regretat comiterea

faptei de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, reținută în sarcina sa. A susținut

că după ce altercația din bar avută cu victima se consumase, iar victima ieșise

afară împreună cu martorul G.G., el a urmat-o și a lovit-o cu pumnul în zona feței.

În urma acestei lovituri,

victima a căzut la pământ și a căzut pe spate, inculpatul precizând că la impactul

victimei cu solul, s-a auzit un zgomot puternic iar victima a rămas nemișcată.

Inculpatul a mai declarat

că martorul G.G. a solicitat ajutorul martorului T.I. care a adus o sticlă cu apă,

împrejurare în care victima și-a mai revenit.

În aceste condiții, inculpatul

și martorii au reintrat în bar, iar când au ieșit din local au văzut victima întinsă

pe scările magazinului de pompe funebre.

Inculpatul B.C. a declarat

în fața procurorului „după ce G.G. a ieșit din bar cu victima, am ieșit și eu în

spatele lor, iar T.I. a rămas în bar. M-am îndreptat spre D.M. și i-am aplicat o

lovitură cu pumnul în regiunea feței. Precizez că atunci când am lovit, victima

era în picioare, iar în urma loviturii s-a dezechilibrat și a căzut pe spate. În

urma impactului, s-a auzit o lovitură puternică, iar victima a rămas nemișcată,

în stare de inconștiență”. Când am ieșit din bar l-am văzut pe D.M. sforăind pe

scările magazinului de pompe funebre”.

În fața instanței de judecată,

inculpatul B.C. a susținut că „eu băusem ceva dar nu pot spune cu certitudine că

mă aflam în stare de ebrietate și am lovit victima cu intensitate, cu pumnul, în

proiecția de jos în sus, în zona bărbiei, a feței, în partea de jos a feței, o singură

lovitură. Victima era în stare avansată de ebrietate și chiar nu a mai fost servit

de fata de la bar, pentru că era băut. În urma loviturii pe care am aplicat-o victimei,

aceasta s-a dezechilibrat și a căzut pe spate, lovindu-se cu capul de beton.” „Când

am ieșit din bar, am văzut victima că stătea pe scările de la magazinul de pompe

funebre și sforăia, eu crezând că doarme”.

Declarația de recunoaștere

a inculpatului s-a coroborat și cu depozițiile martorilor T.I., G.G., R.A., B.G.C.,

concluziile raportului de constatare medico-legală.

Raportul de constatare

medico-legală din 31 octombrie 2011 întocmit de către Serviciul de Medicină-Legală

Constanța a concluzionat că numitul D.M. prezintă leziuni de violență ce au putut

fi produse astfel: - cu corp dur de la nivelul feței și a toracelui; - prin comprimare

digitală la nivelul brațelor; - prin lovire cu corp dur la nivelul cranio-cerebral

cu impact posterior. Leziunile pot data din 30 august 2011. Numărul de zile de îngrijiri

medicale va fi apreciat în funcție de evoluție cu mențiunea că diagnosticul este

grav. Leziunile i-au pus viața în primejdie prin hemoragie meningo-cerebrală post

traumatic.

Raportul medico-legal

de necropsie din 25 octombrie 2011 întocmit de Serviciul de Medicină-Legală Constanța

a concluzionat că moartea numitului D.M. a fost violentă. Ea s-a datorat contuziei

meningo-cerebrale consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă

și bază de craniu. Leziunile de violență au putut fi produse prin lovire cu și de

corpuri dure și comprimare digitală. Leziunile de violență de la nivel cranio-cerebral

au legătură directă de cauzalitate cu moartea. Moartea poate data de 1 zi.

Din analiza materialului

probator de la dosar, administrat în faza de urmărire penală, declarațiile inculpatului,

se constată că fapta inculpatului B.C. care, în seara zilei de 30 august 2011 prin

lovirea victimei

D.M.

, aflată în stare de ebrietate,

cu pumnul și cu intensitate,

în proiecția de jos în sus, în zona bărbiei, a feței, în partea

de jos a feței

(ca ripostă la lovirea sa anterior), a determinat dezechilibrarea și căderea acesteia,

ce a condus la lovirea victimei cu capul de sol, de beton, plan dur și care

a suferit o fractură de

boltă și bază de craniu, care i-a provocat decesul la data de 5 septembrie 2011,

prin contuzie meningo-cerebrală,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută în art. 183 C. pen., vinovăția

sa îmbrăcând forma intenției depășite (praeterintenției).

Inculpatul a lovit victima

cu intenție, rezultatul mai grav (moartea victimei) fiind imputabil acestuia pe

baza culpei.

Fapta a fost comisă deci cu praeterintenție, respectiv lovirea s-a

realizat cu intenție directă, inculpatul nu a prevăzut decât o vătămare de un anumit

nivel, a aplicat doar o singură lovitură cu pumnul, dar rezultatul mai grav, respectiv

moartea victimei s-a produs din culpa agresorului, acesta neurmărind și neacceptând

posibilitatea producerii morții victimei .

În beneficiul inculpatului

B.C. nu poate fi reținută circumstanța atenuantă legală, a provocării prevăzută

de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât din materialul probator administrat în cauză

nu rezultă că acesta s-ar fi aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții,

determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violență,

printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Este adevărat, că anterior victima lovise în incinta barului inculpatul cu o sticlă

de bere, dar nu a reieșit că inculpatul s-ar fi aflat sub stăpânirea unei puternice

tulburări sau emoții, când a lovit victima cu pumnul în față.

La termenul de judecată

din data de 17 februarie 2012, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul

B.C., în prezența apărătorului său ales, a solicitat să beneficieze de dispozițiile

art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen., privind judecata în cazul recunoașterii

vinovăției, susținând că știe și cunoaște conținutul rechizitoriului și totodată

cunoaște astfel învinuirea ce i se aduce, și pentru care a și fost trimis în judecată,

și recunoaște în totalitate săvârșirea faptei de lovituri sau vătămări cauzatoare

de moarte față de victima D.M., în data de 30 august 2011, reținută în sarcina sa,

prin actul de sesizare a instanței, astfel cum s-a și reținut. Inculpatul a solicitat

ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire

penală pe care le cunoaște și le însușește în totalitate, învederând totodată că

nu solicită administrarea de alte probe. Cererea inculpatului a fost încuviințată

de prima instanță.

În privința laturii civile,

se reține că în declarația pe care a dat-o în mod nemijlocit în fața instanței de

judecată, inculpatul B.C. a achiesat la pretențiile civile formulate de către părțile

civile.

Ținând seama și de împrejurările

concrete în care s-a săvârșit fapta, respectiv victima D.M. aflându-se în stare

de ebrietate a favorizat în acest fel dezechilibrarea sa, în urma loviturii cu pumnul

primite și căderea facilă la sol, pe beton, natura infracțiunii și forma de vinovăție,

intenție depășită, praeterintenție, prin prisma faptului că se tinde spre o îmbogățire

fără just temei a părților civile, urmează ca instanța a cenzurat acordarea sumelor

pretinse cu titlu de daune morale, nefiind justificată acordarea acestora în cuantumul

pretins.

În privința despăgubirilor

civile, daune materiale, pretinse de către succesoarea soție supraviețuitoare M.D.,

ținând seama că răspunderea civilă delictuală este guvernată de principiul reparării

integrale a prejudiciului material cauzat, prin fapta ilicită,

în raport și de înscrisurile justificative depuse

la dosar, dar și față de poziția de achiesare adoptată de către inculpatul

B.C., s-a acordat suma

de 20.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale.

Împotriva sentinței penale

nr. 95 din 29 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 6/118/2012

au declarat apel părțile civile M.D., P.C.C., P.I.L. și inculpatul B.C.

Părțile civile M.D., P.C.C.

și P.I.L. au criticat greșita aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc.

pen., întrucât inculpatul contestă starea de fapt și mijloacele de probă; în subsidiar,

au criticat încadrarea juridică a faptei, susținând că fapta întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174-art. 175

lit. i) C. pen., în raport de forța foarte mare a loviturii și conduita inculpatului

după comiterea faptei; s-a mai criticat greșita soluționare a acțiunii civile, întrucât

nu s-au acordat despăgubirile solicitate, deși inculpatul a achiesat la pretențiile

civile.

Inculpatul B.C. a solicitat

reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. și

art. 74 lit. a), lit. b) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei, precum și suspendarea

sub supraveghere a executării pedepsei.

Prin decizia penală

nr. 124 din 3 octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța s-au admis apelurile formulate

de inculpat și părțile civile, s-a desființat în parte sentința penală atacată și

rejudecând:

S-a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen. și s-a redus pedeapsa aplicată

inculpatului B.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen. cu

aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. de la 5 ani închisoare la

3 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen.

S-a majorat cuantumul

despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat inculpatul B.C. către partea

civilă P.C.C. de la 50.000 RON la 100.000 RON, cu titlu de daune morale.

S-a majorat cuantumul

despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat inculpatul B.C. către partea

civilă P.I.L. de la 50.000 RON la 100.000 RON, cu titlu de daune morale.

S-a majorat cuantumul

despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat inculpatul B.C. către partea

civilă M.D. de la 80.000 RON la 120.000 RON, din care 20.000 RON daune materiale

și 100.000 RON daune morale.

S-a redus cuantumul despăgubirilor

civile la plata cărora a fost obligat inculpatul B.C. către partea civilă Spitalul

Clinic Județean de Urgență Constanța de la suma de 3.138,08 RON la suma de 2.196,65

RON.

S-au menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei

decizii.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Inculpatul B.C. a fost

trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte

prevăzută de art. 183 C. pen., întrucât în data de 30 august 2011 a aplicat o lovitură

cu pumnul victimei D.M., în urma căreia aceasta a căzut la sol, suferind o fractură

de boltă și bază de craniu, leziuni ce i-au provocat decesul în data de 5

septembrie 2011.

Prima instanță, urmare

a cererii inculpatului B.C., a soluționat cauza potrivit procedurii prevăzute de

art. 320

1

C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției.

Procedura de judecată

urmată de prima instanță a fost justificată de poziția procesuală a inculpatului,

care a recunoscut săvârșirea faptei reținută în actul de sesizare și a solicitat

ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Aplicarea procedurii prevăzute

de art. 320

1

C. proc. pen. este corectă, întrucât sunt îndeplinite toate

condițiile prevăzute de lege pentru aplicarea procedurii simplificate de judecată.

Potrivit art. 320

1

C. proc. pen., în redactarea în vigoare la data pronunțării hotărârii recurate,

„până la începerea cercetării

judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște

săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata

să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Judecata poate avea loc

numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când

inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare

a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în

circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

La termenul de judecată,

instanța întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, procedează

la audierea acestuia și apoi acordă cuvântul procurorului și celorlalte părți.

Instanța de judecată soluționează

latura penală atunci când, din probele administrate în cursul urmăririi penale,

rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Instanța va pronunța condamnarea

inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă

prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a

limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispozițiile

alin. (1)-alin. (6) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune

care se pedepsește cu detențiune pe viață.

Instanța respinge cererea

atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt

suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită

de inculpat. În acest din urmă caz instanța continua judecarea cauzei potrivit procedurii

de drept comun”.

Din aceste dispoziții

rezultă că pentru a se aplica procedura prevăzută de art. 320

1

C. proc.

pen., trebuie îndeplinite mai multe condiții:

- inculpatul să declare,

până la începerea cercetării judecătorești,

personal sau prin înscris autentic că recunoaște

în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței [art.

320

1

alin. (1) C. proc. pen.]

-

inculpatul să declare

că solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire

penală [art.

320

1

alin. (1), alin. (2) C. proc. pen.]

- inculpatul să nu fie

trimis în judecată pentru o infracțiune pedepsită cu detențiunea pe viață

[art.

320

1

alin.

(7) C. proc. pen.]

- instanța să aprecieze,

din probele administrate în faza de urmărire penală, că

fapta există, constituie

infracțiune și a fost săvârșită de inculpat

[art.

320

1

alin. (4) C. proc. pen.].

Părțile civile M.D., P.C.C.

și P.I.L. au susținut că inculpatul nu a recunoscut fapta și nu și-a însușit mijloacele

de probă administrate în cursul urmăririi penale, ceea ce nu ar permite aplicarea

procedurii simplificate, însă această critică nu este întemeiată.

În fața primei instanțe

poziția procesuală a inculpatului este consemnată în procesul-verbal din data de

17 februarie 2012, din cuprinsul căreia curtea a apreciat că rezultă îndeplinirea

tuturor condițiilor cerute de art. 320

1

C. proc. pen.

Inculpatul a declarat

că recunoaște fapta pentru a fost trimis în judecată, respectiv că în data de 30

august 2011 a aplicat o lovitură de pumn victimei D.M., în urma căreia a căzut la

pământ și a suferit o fractură de boltă și bază de craniu, leziuni ce i-au provocat

decesul în data de 5 septembrie 2011; a mai precizat că își însușește în totalitate

mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală. În continuare, inculpatul

a descris circumstanțele în care s-a comis fapta, ce coincid cu starea de fapt reținută

în actul de sesizarea, inclusiv agresarea sa prealabilă de către victimă. Inculpatul

a mai făcut referire la percepții personale, dar care nu infirmă acuzațiile ce i

se aduc; a precizat că nu a auzit zgomot când victima a căzut la sol, nu a văzut

ca victima să sângereze, aspecte care nu sunt relevante în asumarea vinovăției pentru

fapta comisă. În legătură cu mijloacele de probă administrate, inculpatul a exprimat

o singură rezervă privind susținerile martorului G.G., care ar fi declarat că inculpatul

i-a tars atenția asupra a ceea ce va declara în cauză. Aceasta împrejurare este

extrinsecă și ulterioară circumstanțelor de comitere a faptei, astfel că nu influențează

asumarea completă și totală a vinovăției de către inculpat.

Examinând declarația inculpatului

din fața primei instanțe se constată că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei

și și-a însușit mijloacele de probă administrate, astfel că sunt îndeplinite cerințele

aplicării procedurii prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen.

Opoziția părților civile

M.D., P.C.C. și P.I.L. la aplicarea procedurii simplificate este irelevantă, întrucât

legiuitorul nu a condiționat aplicarea sa de acordul părții vătămate/părții civile.

În declarația dată în

fața instanței de apel inculpatul B.C. și-a nuanțat declarația, în special privind

maniera în care a lovit victima și consecința agresiunii, aceasta fiind parțial

diferită de starea de fapt reținută în actul de sesizare, ceea ce ar fi împiedicat

aplicarea procedurii simplificate, însă poziția procesuală din apel este irelevantă

în aprecierea îndeplinirii condițiilor necesare pentru procedura simplificată.

Declarația inculpatului,

deși declarativ susține în continuare aplicarea procedurii simplificate, poate avea

semnificația unei reveniri asupra cererii de aplicare a procedurii prevăzute de

art. 320

1

C. proc. pen., însă dispozițiile procesual penale nu prevăd

posibilitatea revenirii asupra cererii de aplicare a procedurii simplificate, astfel

că nu are relevanță juridică modificarea poziției procesuale a inculpatului. În

măsura în care legiuitorul ar fi permis retractarea cererii de aplicarea a procedurii

simplificate ar fi prevăzut expres această posibilitate, astfel cum este cazul retragerii

căilor de atac ordinare. Pe de altă parte, acceptarea retractării cererii de aplicarea

a procedurii simplificate ar putea încuraja abuzul de drept, întrucât simpla revenire

a inculpatului ar atrage trimiterea cauzei spre rejudecare potrivit procedurii dreptului

comun, iar în ipoteza unei căi de atac promovate exclusiv de inculpat acesta ar

beneficia și de principiul neagravării situației în propria cale de atac, urmând

ca la rejudecarea cauzei să aibă practic în continuare beneficiul anterior obținut,

deși se va judeca potrivit procedurii de drept comun.

În consecință, curtea

a constatat că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen., întrucât din probele administrate în faza de

urmărire penală rezultă că

fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită

de inculpat, iar inculpatul a recunoscut în totalitate săvârșirea faptei reținute

în actul de sesizare a instanței și mijloacele de probă administrate. Poziția procesuală

din apel nu are nicio semnificație juridică din perspectiva aplicării procedurii

simplificate.

Mijloacele de probă administrate

în faza de urmărire penală confirmă starea de fapt descrisă în actul de sesizare

a instanței și reținută apoi și de prima instanță, respectiv că în data de

în seara de 30 august

2011, în jurul orelor 20:00, inculpatul se afla în barul din centrul comunei C.,

împreună cu victima D.M. și martorii G.G. și T.I.

Pe fondul stării de ebrietate

între inculpat și victimă a izbucnit o ceartă, victima lovindu-l pe inculpat cu

o sticlă de bere în regiunea capului. Victima și inculpatul s-au îmbrâncit și au

căzut amândoi la podea, inculpatul reușind să o dezarmeze pe victimă de gâtul spart

al sticlei de bere pe care acesta o avea în continuare în mână. Martorul G.G. a

intervenit, a ridicat victimă de jos și a scos-o din bar.

În scurt timp, din bar

a ieșit în fugă inculpatul B.C. care a ajuns-o din urmă pe victima D.M. și i-a aplicat

acesteia o lovitură de pumn în zona feței, în urma căreia victima a căzut la pământ,

s-a auzit o lovitură puternică, iar victima a rămas nemișcată, în stare de inconștiență.

Prin raportul de constatare

medico-legală din 31 octombrie 2011 întocmit de către Serviciul de Medicină-Legală

Constanța s-a concluzionat că numitul D.M. prezintă leziuni de violență ce au putut

fi produse astfel: - cu corp dur de la nivelul feței și a toracelui; - prin comprimare

digitală la nivelul brațelor; - prin lovire cu corp dur la nivelul cranio-cerebral

cu impact posterior. Leziunile pot data din 30 august 2011. Numărul de zile de îngrijiri

medicale va fi apreciat în funcție de evoluție cu mențiunea că diagnosticul este

grav. Leziunile i-au pus viața în primejdie prin hemoragie meningo-cerebrală post

traumatic. Raportul medico-legal de necropsie din 25 octombrie 2011 întocmit de

Serviciul de Medicină-Legală Constanța a concluzionat că moartea numitului D.M.

a fost violentă. Ea s-a datorat contuziei meningo-cerebrale consecutivă unui traumatism

cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază de craniu. Leziunile de violență au

putut fi produse prin lovire cu și de corpuri dure și comprimare digitală. Leziunile

de violență de la nivel cranio-cerebral au legătură directă de cauzalitate cu moartea.

Moartea poate data de 1 zi.

Starea de fapt descrisă

rezultă din procesul-verbal de cercetare la fața locului și plașa foto anexă, declarațiile

martorilor G.G., T.I., M.I., R.A., B.G.C., M.C., raportul de constatare medico-legală

din 31 octombrie 2011 întocmit de către Serviciul de Medicină-Legală Constanța,

raportul medico-legal de necropsie din 25 octombrie 2011 întocmit de Serviciul

de Medicină-Legală Constanța, declarațiile de recunoaștere ale inculpatului.

Fapta inculpatului B.C.

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen.,

cum corect a reținut prima instanță, nefiind date obiective privind reținerea infracțiunii

de omor.

Sub aspectul soluționării

laturii penale, curtea a apreciat că singura neregularitate vizează omisiunea reținerii

în favoarea inculpatului B.C. a circumstanței atenuante legale prevăzute de

art. 73 lit. b) C. pen.

În actul de sesizare a

instanței, opinie însușită și de prima instanță rezultă că între inculpat și victimă

a izbucnit un conflict verbal, ce a fost escaladat de victimă prin aceea că a lovit

inculpatul cu o sticlă de bere în zona capului, ceea ce a determinat spargerea sticlei

și producerea unor leziuni la brațe. Părțile au fost despărțite de martorul G.G.,

care a scos victima din bar, însă inculpatul a mers după victimă și i-a aplicat

o lovitură cu pumnul, ce a antrenat căderea la sol a victimei și producerea leziunilor

care în final au condus la deces.

Curtea a apreciat că modalitatea

în care s-a produs întregul incident demonstrează că inculpatul a aplicat lovitura

părții vătămate ca o reacție la lovirea sa anterioară cu sticla în cap, ce avut

o intensitate crescută, fapt dovedit prin spargerea sticlei și tăierea inculpatului

la brațe.

Deși această stare de

fapt este reținută de procuror, nu i se dă nicio semnificație juridică, întrucât

aceste împrejurări nu au făcut obiectul unei analize explicite în actul de sesizare

a instanței.

Prima problemă care trebuie

analizată vizează admisibilitatea reținerii circumstanței legale a provocării, în

ipoteza în care procurorul nu a reținut-o în mod explicit, iar cauza este soluționată

potrivit procedurii simplificate. Întrucât această procedură presupune recunoașterea

de către inculpat a faptei reținută în actul de sesizare, dar și a mijloacelor de

probă invocate, iar instanța să constate că fapta descrisă în actul de sesizare

există, constituie

infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, este evident că nu pot fi atașate stării

de fapt din actul de sesizare împrejurări de fapt suplimentare.

Însă în speță suntem în

prezența unei acțiuni a victimei, reținută în actul de sesizare, dar căreia nu i

s-a dat relevanța juridică adecvată, ce reieșea chiar din rechizitoriu. În mod indubitabil

se reține că victima a lovit inculpatul cu o sticlă, iar după acest episod inculpatul

a lovit la rândul său victima. Deși acțiunea victimei și consecințele asupra psihicului

inculpatului nu sunt dezvoltate în actul de sesizare, rezultă din derularea stării

de fapt că inculpatul a avut reacția agresivă față de victima numai după ce a fost

lovit cu sticla în cap de victimă, context în care se desprinde concluzia că lovitura

primită a produs inculpatului o stare de surescitare nervoasă în lipsa căreia nu

ar fi acționat violent. Această apreciere a curții rezultă din chiar starea de fapt

reținută în actul de sesizare, fără a aduce modificări ale stării de fapt, ci doar

sunt trase concluzii din starea de fapt reținută.

Drept urmare, curtea a

apreciat că circumstanța atenuantă legală a provocării poate fi reținută de instanță,

chiar dacă nu este menționată în mod explicit în actul de sesizare, atât timp cât

aceasta rezultă din starea de fapt astfel cum a fost reținută în rechizitoriu. Curtea

observă că nici nu ar fi echitabil ca omisiunea procurorului să se răsfrângă asupra

răspunderii penale a inculpatului, doar motivat de lipsa unei analize explicite

asupra incidenței circumstanței atenuante legale a provocării, dar care rezultă

din starea de fapt ce fundamentează acuzație penală adusă inculpatului.

Astfel, în cauză sunt

îndeplinite cerințele pentru reținerea circumstanței atenuante legale a provocării.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă

legală „săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții,

determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență,

printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.”

Circumstanța

atenuantă legală a provocării presupune identificarea unei împrejurări obiective

exterioare inculpatului, actul provocator comis prin violență, printr-o atingere

gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, dar și stabilirea

modului în care actul provocator poate influența comportamentul făptuitorului, dat

fiind că reacția făptuitorului depinde de anumiți factori psihici interni ce pot

induce stări emoționale diferite.

În cauză,

acțiunea violentă a victimei a declanșat reacția tot violentă a inculpatului, fiind

o acțiune de natură a produce în mod real inculpatului o puternică tulburare sau

emoție. Anterior incidentului părțile nu au mai avut alte conflicte, erau din aceeași

localitate, aveau relații bune, astfel că acțiunea violentă a inculpatului nu s-ar

fi produs în lipsa actului provocator al victime, aspect ce rezultă din împrejurarea

că inculpatul a acționat doar după ce a fost lovit serios de victimă și la foarte

scurt timp.

Ca atare,

curtea a apreciat că acțiunea victimei de a lovi inculpatul în zona capului cu sticla

a reprezentat un act provocator al părții vătămate, în sensul art. 73 lit. b) C.

pen., întrucât a creat inculpatului o puternică tulburare, deoarece în lipsa acestui

act nu sunt date concrete că inculpatul ar fi acționat violent față de victimă.

Nu sunt elemente

obiective pentru a reține în favoarea inculpatului și circumstanțele atenuante judiciare

prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), lit. b) C. pen. Este adevărat că inculpatul

este o persoană integrată în societate, este percepută pozitiv de membrii comunității,

referințele din referatul de evaluare îi sunt favorabile, nu este cunoscut cu antecedente

penale, desfășura activități lucrative, însă nu se poate face abstracție de gravitatea

faptei comise și urmarea produsă, constând în suprimarea vieții unei persoane, astfel

că împrejurările favorabile privind persoana inculpatului nu sunt suficiente pentru

a primi relevanța unei circumstanțe atenuante, dat fiind că exprimă a periculozitate

mai redusă a faptei și conduitei inculpatului.

Inculpatul

a achiesat la despăgubirile civile solicitate de părțile civile

M.D., P.C.C. și P.I.L.,

însă poziția sa procesuală nu echivalează cu stăruința în repararea prejudiciului,

întrucât dispozițiile art.

74 alin. (1) lit. b) C. pen.

au în vedere ipoteza unor eforturi practice de acoperire a prejudiciului, care nu

se constată a fi fost realizate de inculpat, a cărui disponibilitate s-a manifestat

la nivel declarativ.

Curtea a apreciat

că aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare corespunde criteriile generale prevăzute

de art. 72 C. pen.,

ținând seama de gravitatea faptei comise de inculpat,

urmarea produsă, forma de vinovăție, conduita procesuală corectă a inculpatului,

datele personale favorabile, starea de provocare sub imperiul căreia a acționat.

Sub

aspectul acțiunii civile se constată că deși inculpatul

B.C.

a

achiesat la pretențiile civile formulate de părțile civile

M.D., P.C.C. și P.I.L.,

prima instanță a acordat în parte sumele solicitate, apreciind că le poate cenzura,

pentru a evita îmbogățirea fără just temei al părților civile.

Din declarația inculpatului

B.C., dată în primă instanță, rezultă că a achiesat la despăgubirile civile solicitate

de părțile civile M.D., P.C.C. și P.I.L. Nu a făcut nicio precizare privind despăgubirile

civile solicitate de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

Achiesarea la pretențiile civile a fost confirmată de inculpat și în fața instanței

de apel.

Conform art. 16

1

alin. (3) C. proc. pen., în cazul recunoașterii pretențiilor civile, instanța

obligă la despăgubiri în măsura recunoașterii. Dispoziția enunțată are caracter

imperativ și obligă instanța să acorde pretențiile civile care au fost recunoscute,

fără a mai fi necesară administrarea de probe care să confirme temeinicia pretențiilor

civile. Textul nu permite instanței să cenzureze pretențiile civile motivat că ar

fi exagerate sau ar tinde la o îmbogățire fără justă cauză, întrucât se prevede

explicit obligativitatea instanței de a acorda toate pretențiile recunoscute.

Dispozițiile art. 16

1

alin. (3) C. proc. pen. sunt o expresie a principiului disponibilității ce

guvernează soluționarea acțiunii civile, principiu care se regăsește și în dispozițiile

art. 270, art. 271 C. proc. civ. și de la care instanța nu poate deroga.

Constatând achiesarea

completă a inculpatului B.C. la pretențiile civile formulate de părțile civile M.D.,

P.C.C. și P.I.L., făcând aplicarea art. 16

1

alin. (3) C. proc. pen.,

urmează ca părților civile să le fie acordate integral pretențiile civile solicitate

de la inculpatul B.C., anume câte 100.000 RON cu titlu de daune morale pentru fiecare

dintre părțile civile P.C.C. și P.I.L., respectiv 120.000 RON, din care 20.000 RON

daune materiale și 100.000 RON daune morale, pentru partea civilă M.D.

Deși starea de provocare

influențează răspunderea civilă a inculpatului, fiind necesar a se ține cont și

partea de culpă a victimei în săvârșirea faptei, în cazul achiesării la pretențiile

civile instanța nu mai poate interveni pentru a reduce despăgubirile proporțional

culpei victimei.

Partea civilă Spitalul

Clinic Județean de Urgență Constanța a formulat pretenții civile în cuantum de 3.138,08

RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale prestate în favoarea victimei

D.M., la care inculpatul nu a achiesat, astfel că în acest caz, deși inculpatul

datorează despăgubirile civile solicitate, potrivit art. 998, art. 999 C. civ. și

art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, stabilirea cuantumului trebuie raportată

și la culpa victimei, având în vedere culpa concurentă a victimei D.M., care prin

actul său provocator a contribuit la săvârșirea faptei.

Și în situația producerii

pagubei în patrimoniul unității sanitare din cauza culpei comune a inculpatului

și a părții vătămate operează principiul de drept civil al răspunderii în raport

cu întinderea culpei, inculpatul urmând a fi obligat a plăti unității sanitare cheltuielile

necesitate de asistența medicală acordată părții vătămate numai în raport cu propria

sa culpă.

În cauză, ținând cont

de împrejurările în care a fost comisă fapta, de gravitatea actului provocator,

dar și al faptei inculpatului, curtea a apreciat că inculpatul B.C. are o contribuție

de 70%, iar victima de 30%, motiv pentru care despăgubirile civile acordate unității

medicale au fost reduse de la suma de 3.138,08 RON la suma de 2.196,65 RON.

Împotriva deciziei penale

nr. 124 din 3 octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța în termen legal au declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, părțile civile M.D., P.C.C.

și P.I.L. și inculpatul B.C.

Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Constanța critică hotărârea recurată pentru nelegalitate sub aspectul

reținerii circumstanței atenuante a scuzei provocării față de inculpatul B.C., respectiv

a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

În motivarea recursului

se arată că este cert că victima a lovit pe inculpatul B.C. cu o sticlă de bere

în cap, iar inculpatul s-a rănit la mâini în încercarea de a se apăra de gâtul sticlei

sparte, însă între acest prim moment și cel al aplicării de către inculpatul B.C.

a loviturii cu pumnul a trecut o perioadă de timp suficientă astfel încât starea

de surescitare să dispară.

În subsidiar, în ipoteza

reținerii dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. este nelegală reducerea operată

de instanța de apel numai în privința cheltuielilor de spitalizare la care a fost

obligat inculpatul B.C., respectiv de la 2.138,08 RON la suma de 2.196,65 RON, prin

reținerea contribuției de 70% în producerea rezultatului socialmente periculos,

iar celorlalte trei părți civile s-au acordat despăgubiri în sumele solicitate în

fața instanței de fond.

Însă, dacă se are în vedere

primul motiv de recurs, se justifică obligarea inculpatului la plata tuturor despăgubirilor

civile solicitate de către toate părțile civile din prezenta cauză.

Părțile civile M.D., P.C.C.

și P.I.L., au criticat decizia recurată pentru nelegalitate și netemeinicie sub

următoarele aspecte:

- greșita reținere în

favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. întrucât din probele

administrate în cursul urmăririi penale nu rezultă că acesta s-ar fi aflat sub stăpânirea

unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea victimei,

chiar dacă anterior între victimă și inculpat avusese loc un incident, iar în faza

apelului nu au fost administrate probe;

- greșita individualizare

a pedepsei în raport cu modalitatea în care a acționat inculpatul, atitudinea acesteia

după comiterea faptei, acesta fiind dezinteresat de starea victimei și contactând

martorii pentru a încerca să-i determine să nu spună adevărul.

Inculpatul B.C. a criticat

hotărârea recurată pentru netemeinicie apreciind că se impune suspendarea sub supraveghere

a executării pedepsei ce i-a fost aplicată având în vedere comportamentul său anterior

comiterii faptei, persoana sa, faptul că a fost de acord să achite în integralitate

pretențiile părților civile și nu este cunoscut cu antecedente penale.

În drept, recurenții au

invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și pct. 17

2

C. proc. pen.

Examinând recursurile

declarate în cauză prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că numai

recursurile declarate de procuror și părțile civile sunt întemeiate pentru considerentele

ce urmează:

În mod greșit instanța

de apel a reținut în favoarea inculpatului dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.

întrucât acestea nu erau aplicabile în speță.

Din probele administrate

în cursul urmăririi penale rezultă că la data de 30 august 2011, în jurul orei 20:00,

pe fondul stării de ebrietate, între inculpat și victimă a izbucnit o ceartă, context

în care victima l-a lovit pe inculpat cu o sticlă de bere în regiunea capului. Cei

doi s-au îmbrâncit reciproc și au căzut la podea, iar inculpatul a reușit să o deposedeze

pe victimă de gâtul spart al sticlei de bere.

Martorul G.G. a fost cel

care a intervenit și a scos victima din bar, îndemnând-o pe aceasta să plece acasă.

Inculpatul B.C. a fost

pansat la mâini de către barmanița barului, după care a ieșit afară din bar, unde

a aplicat victimei o lovitură cu pumnul ce a determinat căderea acesteia și lovirea

cu capul de beton.

Conflictul dintre părți

s-a desfășurat în două etape, mai întâi în bar, iar apoi în afara acestuia, după

un anumit timp, inculpatul urmând victima care plecase spre domiciliul său.

În speță, nu se poate

reține că inculpatul a acționat sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată

de atitudinea victimei, față de timpul scurs de la primul incident care luase sfârșit.

În actul de sesizare nu

s-a reținut că inculpatul ar fi comis infracțiunea sub stăpânirea unei puternice

tulburări sau emoții determinate de provocarea victimei, iar inculpatul a recunoscut

faptele astfel cum acestea au fost reținute în rechizitoriu, solicitând ca judecata

să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În această ipoteză s-a

făcut aplicarea art. 320

1

alin. (1) și alin. (7) C. proc. pen.

În consecință, față de

considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut greșit

în favoarea inculpatului dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., hotărârea recurată

fiind supusă casării sub acest aspect, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul, va casa în parte decizia recurată

și, rejudecând:

În baza art. 183 C.

pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (1) și alin. (7) C. proc. pen. va condamna

pe inculpatul B.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Va face aplicarea

art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Va menține celelalte dispoziții

ale deciziei recurate.

În baza dispozițiilor

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul

declarat de inculpat, scopul educativ și preventiv al pedepsei putându-se realiza

numai prin executarea acesteia în condiții de penitenciar, fapta săvârșită de inculpat

fiind gravă.

La individualizarea pedepsei

aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., s-a avut

în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei comise, modalitatea de săvârșire

a acesteia, atitudinea procesuală de recunoaștere a faptei fiind avută în vedere

la aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Totodată inculpatul este

la primul conflict cu legea penală și este cunoscut ca având o bună comportare în

societate după cum rezultă din caracterizările existente la dosar.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de părțile civile M.D., P.C.C.

și P.I.L. împotriva deciziei penale nr. 124/P din 3 octombrie 2012 a Curții de Apel

Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Casează în parte decizia

penală recurată și, rejudecând:

În baza art. 183 C.

pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (1) și alin. (7) C. proc. pen. condamnă

pe inculpatul B.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Face aplicarea art. 71,

art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții

ale deciziei recurate.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 mai 2013.