ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1633/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția civilă, sub nr. 1930/122/2011, reclamanta SC G. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română - Inspectoratul Rutier, suspendarea executării Procesului-verbal de reținere a certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare seria PCR nr. 004548 din 28 iunie 2011 pentru microbuzul (...) și a Procesului verbal de reținere seria PRCR nr. 007457 din 28 iunie 2011 pentru microbuzul (...), solicitând și restituirea plăcuțelor de înmatriculare și a certificatelor de înmatriculare, invocând dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 64 din O.U.G.

nr. 105/2005 privind transporturile rutiere. În motivarea cererii formulate, reclamanta a arătat că la data de 28 iunie 2011 s-a prezentat la sediul societății o echipă de inspectori ai autorității pârâte care au cerut predarea plăcuțelor și a certificatelor de înmatriculare pentru cele două microbuze, susținând că au fost depistate în trafic, efectuând transport ilegal de persoane, întrucât nu dețineau licențe de transport sau documente de transport pentru tipul de transport efectuat. În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, reclamanta a susținut că a formulat plângere prealabilă împotriva celor două procese-verbale, formulând totodată și plângeri contravenționale împotriva proceselor-verbale de contravenție, plângeri aflate pe rolul Judecătoriei Giurgiu.

Totodată, reclamata a susținut că sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv atât cazul bine justificat cât și existența prejudiciului. Prin Sentința civilă nr. 330 din 11 octombrie 2011 Tribunalul Giurgiu a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâta Autoritatea Rutieră Română și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând incidența dispozițiilor art. V din O.U.G. nr. 34/2010, art. 64 din O.U.G. nr. 109/2005 - privind transporturile rutiere cât și dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin Sentința civilă nr. 6801 din 16 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei cu privire la capătul de cerere referitor la restituirea plăcuțelor de înmatriculare și a certificatelor de înmatriculare și ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română - Inspectoratul Rutier. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în privința excepției că aceasta este nefondată, pârâta având calitate procesuală pasivă deși a predat plăcuțele de înmatriculare Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, aceasta vizând în fapt faza de executare, calitatea procesuală pasivă decurgând din calitatea de parte a raportului juridic de drept administrativ.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a reținut că în cauză nu au fost dovedite condițiile legale impuse de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC G. SRL criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă a susținut în esență că, în mod greșit instanța de fond a reținut că nu au fost îndeplinite condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat cât și prejudiciul. Printr-o primă critică recurenta a arătat că din probele administrate rezultă ca fiind îndeplinită condiția cazului bine justificat, întrucât aceasta a făcut dovada existenței foilor de parcurs, nr. 14 din 28 iunie 2011 și nr. 14 din 28 iunie 2011 ceea ce constituie indicii de nelegalitate pentru ca instanța să rețină îndeplinirea acestei condiții.

A mai reținut recurenta că un alt element care trebuia analizat de către instanța de fond este faptul că recurenta-reclamantă a formulat plângere contravențională conform O.G. nr. 2/2001 împotriva proceselor-verbale de contravenție, de a căror legalitate depinde legalitatea actelor administrative a căror suspendare se solicită. Totodată, recurenta a arătat că măsura reținerii plăcuțelor și a certificatului de înmatriculare nu poate fi luată decât în baza emiterii unor documente la momentul aplicării efective a măsurii, în caz contrar măsura fiind nelegală, invocând în acest sens dispozițiile art. 62 alin. (4) din O.U.G. nr. 109/2005 cât și procedura reglementată prin dispozițiile art. 188 1 din Ordinul nr. 1892/2006.

În ceea ce privește condiția existenței prejudiciului, recurenta a arătat că măsura reținerii plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare pentru cele două autovehicule generează blocarea activității și în consecință imposibilitatea achitării obligațiilor financiare. Intimata Autoritatea Rutieră Română - ARR a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, solicitând menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond. Examinând sentința atacată și actele dosarului prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și raportat la prevederile legale incidente în cauză, cât și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat și urmează a fi respins, având în vedere următoarele considerente: Astfel cum s-a arătat, obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie suspendarea executării măsurii dispuse prin procesele-verbale de reținere a plăcuțelor de înmatriculare cât și a certificatelor de înmatriculare pentru microbuzele aparținând societății reclamante, întocmite de către intimata Autoritatea Rutieră Română - Inspectoratul Rutier. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ modificată și republicată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

După cum în mod constant a hotărât Înalta Curte de Casație și Justiție, în jurisprudența sa în materie, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ se cer a fi îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată, fără însă a se solicita o examinare pe fond a legalității actului a cărui suspendare se solicită. Din această perspectivă, instanța de recurs apreciază că în mod corect s-a reținut prin hotărârea atacată că nu sunt îndeplinite în cauză cele două condiții legale, respectiv nici cazul bine justificat, astfel cum este acesta definit de art. 2 lit. t) din lege și nici paguba iminentă definită de dispozițiile art. 2 lit. ș) din același act normativ.

Astfel, susținerile recurentei-reclamante referitoare la nelegalitatea actelor atacate, respectiv existența foilor de parcurs pentru transporturile efectuate de către cele două microbuze, nerespectarea procedurii de suspendare prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 109/2005 ca și normelor prevăzute de Ordinul nr. 1892/2006 sunt în fapt aspecte care vizează fondul cauzei și care nu puteau fi analizate de către instanța de fond întrucât acestea exced obiectului cererii de față, iar pe de altă parte, aspectele invocate nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității acestora. Nefondate sunt și criticile vizând greșita apreciere a instanței de fond, în ceea ce privește îndeplinirea condiției „pagubei iminente” întrucât invocarea imposibilității achitării ratelor rezultând din contractele de leasing încheiate pentru cele două microbuze, nefiind suficientă pentru a se reține ca fiind îndeplinită această condiție legală.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de S.C. G. S.A. Giurgiu împotriva Sentinței civile nr. 6801 din 16 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 martie 2012.