ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4919/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, reclamanta SC V.T.S. SRL în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română - Inspectoratul Rutier, a solicitat anularea procesului-verbal din 22 februarie 2011 prin care s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, ca urmare a faptului că la aceeași dată reclamanta a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 57 2 lit. b) din O.U.G. nr. 109/2005. Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Rutieră Română - Inspectoratul Rutier a răspuns criticilor formulate, solicitând respingerea acțiunii.

2. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 305 din 20 octombrie 211, Curtea de Apel Iași a respins acțiunea formulată de către reclamanta SC V.T.S. SRL în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română - Inspectoratul Rutier privind anularea procesului-verbal din data de 22 februarie 2011. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că la data de 22 februarie 2011, conducătorul auto P.I., angajat al SC V.T.S. SRL, care conducea autovehiculul (microbuz) proprietatea societății, a fost oprit în localitatea Valea Lupului, județul Iași, de către agentul constatator al Autorității Rutiere Române - Inspectoratul Rutier, solicitându-i-se să prezinte actele la control.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că întrucât șoferul a înmânat agentului mapa cu documentele pentru autobuzul cu care urma să efectueze în acea zi traseul Iași - Uricani, cu justificarea că nu efectuează transport public de persoane cu microbuzul, ci doar se deplasează la garajul societății pentru a prelua autobuzul cu care va efectua transportul, agentul constatator a întocmit proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției și procesul-verbal de reținere a plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, act contestat în prezenta cauză. Judecătorul fondului, având în vedere prevederile art. 3 pct. 41 din O.U.G. nr. 109/2005, a apreciat că principala apărare formulată de reclamant, în sensul că microbuzul din proprietatea sa se deplasa fără pasageri nu poate fi reținută în cauză, nefiind de natură să dovedească nelegalitatea constatării agentului Autorității Rutiere Române și a actului întocmit de către acesta.

În fine, prima instanță a reținut că așa cum rezultă din Registrul Operatorilor de Transport, reclamanta nu deține pentru autovehicul copie conformă a licenței de transport sau copia conformă a certificatului de transport în cont propriu, acte absolut necesare pentru orice autovehicul care se deplasează pe drumul public, indiferent dacă are sau nu la bord persoane sau încărcătură. 3. Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței Curții de Apel a declarat recurs reclamanta SC V.T.S. SRL Lețcani, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea căii de atac, după ce a expus argumentele prezentate în cererea de chemare în judecată cu privire la situația de fapt, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a considerat greșit că angajatul societății efectua activitatea de transport rutier, fără a indica vreo probă în susținerea acestei concluzii, în realitate microbuzul ce aparținea societății se deplasa la garajul societății.

Recurenta a mai arătat că în cauză nu se putea reține desfășurarea activității de transport rutier de persoane de către conducătorul auto P.I., întrucât în microbuz nu se afla nicio persoană cu excepția șoferului, nefiind dotat nici măcar cu banchetele necesare activității de transport de persoane. S-a mai arătat că potrivit adresei din 28 septembrie 2011 emisă de către SC M. SA Iași, rezultă că microbuzul oprit în trafic nu a fost înregistrat în autogară ca făcând curse pe traseul Iași - Uricani, neexistând elemente care să justifice concluzia instanței de fond privind desfășurarea unei activități de transport de persoane.

De asemenea, recurenta a învederat că societatea nu era obligată să dețină o licență de traseu, deoarece autovehiculul nu era folosit pentru transport persoane, fiind folosit doar pentru satisfacerea nevoilor de transport a propriilor angajați la garajul societății, precum și pentru transportul mecanicilor care interveneau asupra autovehiculelor societății. În fine, în opinia recurentei, instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 3 pct. 41 din O.U.G. 109/2005, întrucât deplasarea unui autovehicul, chiar fără încărcătură, este asimilată transportului rutier de persoane, doar dacă are loc pe un traseu efectuând o cursă. Prin urmare, deplasarea autovehiculului către o altă destinație ce nu se află pe traseu, de exemplu de la garaj la capătul de traseu sau către o stație suplimentară, nu poate fi considerată ca fiind o activitatea de transport rutier de persoane, deoarece această deplasare nu are loc prin punctele traseului și în cadrul orelor stabilite.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ procesul-verbal din 22 februarie 2011 prin care s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, ca urmare a faptului că la aceeași dată reclamanta a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 57 2 lit. b) din O.U.G. nr. 109/2005.

Analizând considerentele sentinței, având conținutul expus la pct. I.2 din prezenta decizie, instanța de control judiciar constată că recursul este nefondat, pentru că instanța de fond a examinat în detaliu motivele de nelegalitate formulate de reclamantă și a expus în mod convingător temeiurile de fapt și de drept care i-au fundamentat convingerea, răspunzând exigențelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Astfel, așa cum a reținut și judecătorul fondului, principala apărare formulată de reclamantă, în sensul că microbuzul din proprietatea sa se deplasa fără pasageri, scopul deplasării fiind de a se ajunge la garajul societății, nu este de natură să dovedească nelegalitatea actului întocmit de către agentul Autorității Rutiere Române, întrucât recurenta-reclamantă efectua transport rutier fără a deține pentru autovehiculul respectiv copia conformă a licenței de transport sau copia certificatului de transport în cont propriu.

Susținerile recurentei în sensul că nu era obligată să obțină licență de transport pentru microbuz sunt lipsite de relevanță, întrucât măsura suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului a fost dispusă ca urmare a faptului că nu deținea copia certificatului de transport în cont propriu, iar potrivit prevederilor art. 3 pct. 14 din O.U.G. nr. 105/2009, copia conformă a certificatului de transport în cont propriu este documentul eliberat pentru fiecare dintre autovehiculele deținute și utilizate de întreprindere, cu care se efectuează operațiuni de transport în cont propriu. În consecință, Înalta Curte constată că, întrucât nu s-a făcut vreo dovadă care să infirme mențiunile din procesul-verbal de reținere a plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare privind lipsa certificatului de transport în cont propriu, măsura dispusă prin actul contestat este justificată.

În raport de aceste explicații se constată că măsura organului administrativ a fost adoptată cu respectarea cerințelor actelor normative aplicabile în domeniu. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori art. 304 sau 304 1 C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de SC V.T.S. SRL Lețcani împotriva sentinței nr. 305 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2012.