ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4919/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I.1. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Iași, reclamanta SC V.T.S. SRL în contradictoriu cu pârâta

Autoritatea Rutieră Română - Inspectoratul Rutier, a solicitat anularea procesului-verbal

din 22 februarie 2011 prin care s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a

autovehiculului prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului

de înmatriculare, ca urmare a faptului că la aceeași dată reclamanta a fost sancționată

pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 57

2

lit. b) din O.U.G.

nr. 109/2005.

Prin întâmpinare, pârâta

Autoritatea Rutieră Română - Inspectoratul Rutier a răspuns criticilor formulate,

solicitând respingerea acțiunii.

Apel

Prin sentința nr. 305

din 20 octombrie 211, Curtea de Apel Iași a respins acțiunea formulată de către

reclamanta SC V.T.S. SRL în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română

- Inspectoratul Rutier privind anularea procesului-verbal din data de 22

februarie 2011.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, că la data de 22 februarie 2011, conducătorul

auto P.I., angajat al SC V.T.S. SRL, care conducea autovehiculul (microbuz) proprietatea

societății, a fost oprit în localitatea Valea Lupului, județul Iași, de către agentul

constatator al Autorității Rutiere Române - Inspectoratul Rutier, solicitându-i-se

să prezinte actele la control.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că întrucât șoferul a înmânat agentului mapa cu documentele pentru

autobuzul cu care urma să efectueze în acea zi traseul Iași - Uricani, cu justificarea

că nu efectuează transport public de persoane cu microbuzul, ci doar se deplasează

la garajul societății pentru a prelua autobuzul cu care va efectua transportul,

agentul constatator a întocmit proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției

și procesul-verbal de reținere a plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului

de înmatriculare, act contestat în prezenta cauză.

Judecătorul fondului,

având în vedere prevederile art. 3 pct. 41 din O.U.G. nr. 109/2005, a apreciat că

principala apărare formulată de reclamant, în sensul că microbuzul din proprietatea

sa se deplasa fără pasageri nu poate fi reținută în cauză, nefiind de natură să

dovedească nelegalitatea constatării agentului Autorității Rutiere Române și a actului

întocmit de către acesta.

În fine, prima instanță

a reținut că așa cum rezultă din Registrul Operatorilor de Transport, reclamanta

nu deține pentru autovehicul copie conformă a licenței de transport sau copia conformă

a certificatului de transport în cont propriu, acte absolut necesare pentru orice

autovehicul care se deplasează pe drumul public, indiferent dacă are sau nu la bord

persoane sau încărcătură.

cauză

Împotriva sentinței Curții

de Apel a declarat recurs reclamanta SC V.T.S. SRL Lețcani, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea căii de atac,

după ce a expus argumentele prezentate în cererea de chemare în judecată cu privire

la situația de fapt, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a considerat

greșit că angajatul societății efectua activitatea de transport rutier, fără a indica

vreo probă în susținerea acestei concluzii, în realitate microbuzul ce aparținea

societății se deplasa la garajul societății.

Recurenta a mai arătat

că în cauză nu se putea reține desfășurarea activității de transport rutier de persoane

de către conducătorul auto P.I., întrucât în microbuz nu se afla nicio persoană

cu excepția șoferului, nefiind dotat nici măcar cu banchetele necesare activității

de transport de persoane.

S-a mai arătat că potrivit

adresei din 28 septembrie 2011 emisă de către SC M. SA Iași, rezultă că microbuzul

oprit în trafic nu a fost înregistrat în autogară ca făcând curse pe traseul Iași

- Uricani, neexistând elemente care să justifice concluzia instanței de fond privind

desfășurarea unei activități de transport de persoane.

De asemenea, recurenta

a învederat că societatea nu era obligată să dețină o licență de traseu, deoarece

autovehiculul nu era folosit pentru transport persoane, fiind folosit doar pentru

satisfacerea nevoilor de transport a propriilor angajați la garajul societății,

precum și pentru transportul mecanicilor care interveneau asupra autovehiculelor

societății.

În fine, în opinia recurentei,

instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 3 pct. 41 din O.U.G. 109/2005,

întrucât deplasarea unui autovehicul, chiar fără încărcătură, este asimilată transportului

rutier de persoane, doar dacă are loc pe un traseu efectuând o cursă. Prin urmare,

deplasarea autovehiculului către o altă destinație ce nu se află pe traseu, de exemplu

de la garaj la capătul de traseu sau către o stație suplimentară, nu poate fi considerată

ca fiind o activitatea de transport rutier de persoane, deoarece această deplasare

nu are loc prin punctele traseului și în cadrul orelor stabilite.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs formulate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

de drept relevante

Recurenta-reclamantă a

supus controlului instanței de contencios administrativ procesul-verbal din 22

februarie 2011 prin care s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului

prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare,

ca urmare a faptului că la aceeași dată reclamanta a fost sancționată pentru săvârșirea

contravenției prevăzută de art. 57

2

lit. b) din O.U.G. nr. 109/2005.

Analizând considerentele

sentinței, având conținutul expus la pct. I.2 din prezenta decizie, instanța de

control judiciar constată că recursul este nefondat, pentru că instanța de fond

a examinat în detaliu motivele de nelegalitate formulate de reclamantă și a expus

în mod convingător temeiurile de fapt și de drept care i-au fundamentat convingerea,

răspunzând exigențelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, așa cum a

reținut și judecătorul fondului, principala apărare formulată de reclamantă,

în sensul că microbuzul din proprietatea sa se deplasa fără pasageri, scopul deplasării

fiind de a se ajunge la garajul societății, nu este de natură să dovedească nelegalitatea

actului întocmit de către agentul Autorității Rutiere Române, întrucât recurenta-reclamantă

efectua transport rutier fără a deține pentru autovehiculul respectiv copia

conformă a licenței de transport sau copia certificatului de transport în cont

propriu.

Susținerile recurentei

în sensul că nu era obligată să obțină licență de transport pentru microbuz

sunt lipsite de relevanță, întrucât măsura suspendării dreptului de utilizare

a autovehiculului a fost dispusă ca urmare a faptului că nu deținea copia certificatului

de transport în cont propriu, iar potrivit prevederilor art. 3 pct. 14 din O.U.G.

nr. 105/2009, copia conformă a certificatului de transport în cont propriu este

documentul eliberat pentru fiecare dintre autovehiculele deținute și utilizate

de întreprindere, cu care se efectuează operațiuni de transport în cont propriu.

În consecință, Înalta

Curte constată că, întrucât nu s-a făcut vreo dovadă care să infirme mențiunile

din procesul-verbal de reținere a plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului

de înmatriculare privind lipsa certificatului de transport în cont propriu, măsura

dispusă prin actul contestat este justificată.

În raport de aceste explicații

se constată că măsura organului administrativ a fost adoptată cu respectarea cerințelor

actelor normative aplicabile în domeniu.

adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori art. 304 sau 304

1

C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Respinge recursul declarat

de SC V.T.S. SRL Lețcani împotriva sentinței nr. 305 din 20 octombrie 2011 a Curții

de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 22 noiembrie 2012.