ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1658/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, reclamata A. SRL a solicitat, în contradictoriu, cu pârâta Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., obligarea acesteia din urmă la plata despăgubirilor în cuantum de 90.000 RON, reprezentând despăgubire pentru prejudiciul cauzat societății ca urmate a sancționării abuzive pentru presupusa faptă contravențională, sancțiune care a fost anulată de instanță.

Hotărârile pronunțate în cauză

Prin Sentința civilă nr. 13.965/17.06.2013 pronunțată în dosar nr. x/2013, Judecătoria Sector 1 București a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sector 1 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, având în vedere că, prin cerere se solicită plata unei sume de bani care nu are ca temei juridic răspunderea civilă delictuală ci răspunderea autorității publice decurgând din emiterea unui act administrativ, respectiv a procesului-verbal de reținere a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare nr. x/17.03.2011.

La rândul său, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 3.409/05.11.2013 pronunțată în dosar x/2013, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București și, constatând conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Învestită cu soluționarea cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 197/17.01.2014 pronunțată în dosar x/2013, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând că procesul-verbal este emis de o autoritate publică centrală (Autoritatea Rutieră Română), astfel că revine Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 05.03.2014 sub nr. de dosar x/2013

Prin Sentința nr. 1.488 din 13 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, analizând probele administrate în cauză că instanța a reținut că procesul-verbal de reținere a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare nr. x încheiat la data de 17.03.2011 nu a fost anulat de instanța de contencios administrativ.

A mai constatat instanța că reclamanta nu a formulat acțiune în anularea acestui act deși, în cuprinsul acestuia, se arătă în mod expres faptul că procesul-verbal se poate ataca la instanța de contencios administrativ în condițiile prevăzute de legea contenciosului administrativ.

S-a reținut că reclamanta a formulat o cerere de suspendare a actului pe calea ordonanței președințiale care, însă, a fost anulată datorită netimbrării, prin Sentința civilă nr. 5.123/14.09.2011.

Instanța a mai reținut că susținerea potrivit căreia procesul-verbal în discuție ar fi fost emis în temeiul procesului-verbal de constatare a contravenției nr. x/17.03.2011, potrivit art. 62 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2005, în vigoare la data dispunerii măsurii, este nereală.

Faptul că în procesul-verbal de reținere a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare se face vorbire de procesul-verbal de contravenție nu poate conduce la concluzia că ridicarea plăcuțelor de înmatriculare ar fi subsecventă sancțiunii contravenționale, cât timp legea nu dispune în acest mod.

În fine, concluzionează instanța că, referitor la condițiile reglementate de C. civ. pentru angajarea răspunderii delictuale acestea sunt cumulative iar neîndeplinirea uneia dintre acestea conduce la respingerea acțiunii.

Recursul reclamantei A. SRL.

Împotriva soluției pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs, reclamata A. SRL, susținând critici care se subsumează motivului de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Față de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a solicitat, modificarea hotărârii și, rejudecând în fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În expunerea criticilor recurenta-reclamanta, arată că sentința atacată este nelegală și netemeinică, susținând în esență că instanța a reținut greșit normele legale aplicabile în materia contravențiilor, respectiv a transporturilor rutiere de persoane în trafic național.

Recurenta a precizat, faptul că instanța nu a constatat că toate aceste pierderi materiale, în cuantumul precizat în acțiune, pe care le-a suferit, prin blocarea acestei mașini timp de 6 luni de către pârâtă se impune a fi achitate de către aceasta.

Mai mult, în condițiile în care, chiar instanța de judecată a anulat procesul-verbal de contravenție, susține că intimata-pârâta se face vinovată de săvârșirea acesteia.

În concluzie, recurenta a susținut că în mod eronat prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, în condițiile în care nu are nicio vină, fiind clară situația că măsurile dispuse de respectivul agent pentru sancționarea presupusei fapte sunt lovite de nulitate.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor cuprinse în concluziile scrise, dar și din oficiu, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

În speță, recurentei-reclamante, ca urmare a constatării săvârșirii faptei contravenționale, i-au fost reținute plăcuțele cu numărul de înmatriculare x și certificatul de înmatriculare al vehiculului cu care se efectua transportul la acea data, potrivit procesului-verbal de reținere nr. x din 17 martie 2011, în temeiul dispozițiilor art. 62 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2005.

Pornind de la aceste dispoziții incidente instanța apreciază că niciunul din motivele invocate de recurentă în susținerea recursului nu subzistă, întrucât instanța de fond a analizat normele ce s-au pretins a fi fost încălcate, la încheierea contravenției, în opinia reclamantei.

Potrivit dispozițiilor art. 57

2

lit. a) din O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, constituie contravenție efectuarea transportului rutier sau a activităților conexe acestuia fără a deține licența de transport, certificat de transport în cont propriu, licența pentru activități conexe, licența de traseu sau autorizație de transport internațional, document de transport pentru transportul de persoane prin servicii ocazionale, respectiv retrase, expirate sau declarate pierdute, după caz.

Totodată, dispozițiile art. 62 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere prevăd că, "în cazul utilizării pentru transport a unui vehicul fără a se putea face dovada ca se dețin următoarele documente valabile, după caz: licența de transport, copia conforma a acesteia, certificat de transport în cont propriu, copia conforma a acestuia, licența de traseu, autorizația speciala de transport, autorizația de transport internațional sau documentul de transport persoane prin servicii ocazionale, după caz, se suspendă dreptul de utilizare a autovehiculului prin reținerea plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, aplicându-se și sancțiunea contravențională corespunzătoare."

Iar, potrivit art. 62 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere prevede că "inspectorii de trafic, precum și ofițerii și/sau agenții de politie din cadrul Politiei Române care au calitatea de polițiști rutieri au dreptul să rețină documentele prevăzute la alin. (1) și (1

1

), dacă acestea au valabilitatea depășita sau nu sunt conforme cu transportul efectuat, precum și plăcutele cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare".

Așadar, instanța de fond, în raport de dispozițiile mai sus menționate a reținut în mod corect că ambele măsuri (una administrativă de reținere a plăcuțelor de înmatriculare și cea de a doua care are natură contravențională), decurg din același fapt, respectiv efectuarea transportului rutier sau a activităților conexe acestuia fără a deține licența de transport, certificat de transport în cont propriu, licența pentru activități conexe, licența de traseu sau autorizație de transport internațional, document de transport pentru transportul de persoane ...

Și cum just a concluzionat instanța fondului că, atâta timp cât partea titulară a unui drept ori a unui interes legitim care se pretinde vătămată printr-un act administrativ, nu a introdus acțiune pentru apărarea acestui interes legitim, nu se poate vorbi de un fapt ilicit.

Mai mult decât atât, susținerile recurentei în sensul că judecătorul fondului nu a observat că a fost aplicată o amendă pentru o faptă care nu a comis-o și că astfel sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, nu pot fi primite.

În principiu, cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, așa cum pretinde recurenta, cuantumul daunelor morale stabilindu-se prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, aceste criterii fiind subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

Din actele dosarului și, în raport de dispozițiile legale aplicabile răspunderii civile delictuale, rezultă că recurenta-reclamantă nu a uzat de faptul că împotriva măsurii de suspendare a dreptului de utilizare al vehiculului se poate formula plângere la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, aceasta fiind singura în măsură să se pronunțe la cu privire la legătura dintre actul anulat și alte acte care sunt supuse cenzurii.

Soluția adoptată în recurs și temeiul de drept al acesteia

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 1.488 din 13 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2015.

Procesat de ED