ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1186/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin plângerea introdusă în data de 12

martie 2011 pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub nr. 1558/1748/2010, petentul

M.C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Autoritatea Rutieră Română,

constatarea nulității absolute a procesului-verbal de constatare și sancționare

a contravenției din 24 februarie 2010, precum și a procesului-verbal de

reținere a plăcuțelor și certificatului de înmatriculare din 24 februarie 2010,

întocmit ca urmare a constatării unei presupuse fapte contravenționale.

Intimata Autoritatea

Rutieră Română a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția

necompetentei materiale a Judecătoriei Cornetu în ceea ce privește soluționarea

capătului de cerere privind suspendarea dreptului de utilizare a

autovehiculului prin reținerea plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului

de înmatriculare conform procesului-verbal de reținere din 24 februarie 2010,

invocând în drept dispozițiile art. V din O.U.G. nr. 34/2010.

De asemenea, a

solicitat disjungerea acestui capăt de cerere și trimiterea spre judecare

instanței competente, respectiv Tribunalul București.

1.2. Prin Sentința

civilă nr. 610 din 18 februarie 2011, Judecătoria Cornetu a admis excepția

necompetenței sale materiale și a trimis întreaga cauză spre soluționare

Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal,

apreciind că nu se pot disjunge cele două capete de cerere în vederea judecării

de către instanțe diferite în grad, iar instanța superioară este competentă să

soluționeze și cererile de competența unei instanțe inferioare.

1.3. Cauza a fost

înregistrată la Tribunalul București sub nr. 21118/3/2011, iar instanța a

invocat din oficiu excepția necompetenței materiale.

Prin Sentința civilă

nr. 627 din data de 15 februarie 2012, Tribunalul București a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a întregii

cauze în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Constatând intervenit

conflictul negativ de competență, Tribunalul București a înaintat cauza către

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în

vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivarea soluției

pronunțate, s-a reținut că, având același izvor, respectiv constatarea

săvârșirii unei presupuse fapte contravenționale, au fost aplicate două măsuri,

fiecare dintre acestea printr-un act specific, respectiv, procesul-verbal de

constatare și sancționare a contravențiilor din 24 februarie 2010 și

procesul-verbal de reținere a plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului

de înmatriculare din 24 februarie 2010, ambele emise de către Autoritatea

Rutieră Română.

Tribunalul București

a apreciat că soluția pronunțată de Judecătoria Cornetu privează petentul de o

cale de atac împotriva soluției date în contestația împotriva procesului-verbal

de constatare și sancționare a contravenției, în condițiile în care,

într-adevăr, tribunalul este instanță superioară în contestația împotriva

procesului-verbal de constatat și sancționare a contravențiilor, conform art.

34 alin. (2) din O.U.G. nr. 2/2001, dar curtea de apel nu are prevăzute

atribuții în ceea ce privește soluționarea recursului împotriva soluției de

primă instanță.

1.4. Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 19 mai 2012.

Prin Sentința nr.

4780 din 5 septembrie 2012, Curtea de Apel București a stabilit competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele.

Potrivit prevederilor

art. 64 din O.U.G. nr. 195/2002, precum și ale Legii nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, procesul-verbal de reținere a

plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare din 24

februarie 2010 este un act administrativ.

Pe de altă parte,

Curtea a constatat că procesul-verbal de reținere a plăcuțelor de înmatriculare

și a certificatului de înmatriculare are același izvor cu procesul-verbal de

contravenție și anume, săvârșirea unei presupuse fapte contravenționale.

În opinia Curții de

apel, la stabilirea competenței de soluționare a cauzei este esențial să fie

avută în vedere împrejurarea dacă măsura reținerii plăcuțelor de înmatriculare

și a certificatului de înmatriculare este dispusă în condițiile în care s-a

emis sau nu un proces-verbal de contravenție, or, în cazul de față, măsura s-a

dispus în contextul constatării săvârșirii unei presupuse contravenții,

efectele juridice ale acestei măsuri fiind în strânsă legătură cu cele ale

raportului juridic contravențional.

Având în vedere

faptul că reținerea plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de

înmatriculare a fost dispusă ca urmare a săvârșirii unei presupuse contravenții

și nu ca act administrativ independent, în opinia Curții de apel, cererea de

anulare a procesul-verbal din 24 februarie 2010 are caracter accesoriu în

raport de cererea de anulare a procesului-verbal de contravenție, situație în

care operează prorogarea legală de competență în favoarea instanței învestită

cu judecarea capătului de cerere principal, în temeiul dispozițiilor art. 17 C.

proc. civ.

exercitată

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs Autoritatea Rutieră

Română, care a invocat, în mod generic, dispozițiile art. 299 - 316 C. proc.

civ. din 1865 și a susținut critici care, în esență, se subsumează motivului de

recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, potrivit căruia o

hotărâre poate fi recurată când a fost pronunțată fără temei legal ori a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, susține

autoritatea recurentă, acțiunea formulată are două capete de cerere principale:

anularea procesului-verbal de contravenție din 24 februarie 2010 și, respectiv,

anularea actului administrativ din 24 februarie 2010 prin care s-a dispus

măsura administrativă de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului cu

numărul X prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu

numărul de înmatriculare.

Instanța de fond a

reținut în mod greșit, susține autoritatea recurentă, că cel de-al doilea capăt

de cerere ar avea un caracter accesoriu, în raport cu primul capăt de cerere,

ignorând că este vorba de două acte cu regimuri juridice diferite.

Astfel, argumentează

recurenta, în cazul procesului-verbal de contravenție nr. X/2010 sunt

aplicabile prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al

contravențiilor, în timp ce în cazul actului nr. Y/2010, prin care a fost

dispusă măsura suspendării dreptului de utilizare a vehiculului, sunt

aplicabile dispozițiile art. V din O.U.G. nr. 34/2010 care prevăd că

"împotriva măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a unui

autovehicul prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de

înmatriculare se poate formula plângere la instanța de contencios administrativ".

de recurs

Recursul este

întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză, este

necontestat că, în ceea ce privește capătul de cerere care vizează anularea

procesului-verbal de contravenție nr. X/2010 prin care contravenientul a fost

sancționat cu 20.000 RON amendă, potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr.

2/2001, competența aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost

săvârșită contravenția.

Aspectul litigios

care a avut ca urmare conflictul negativ de competență este în legătură cu

natura juridică a actului nr. X/2010 prin care s-a dispus măsura administrativă

de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului prin reținerea

certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numerele de înmatriculare,

în legătură cu care Curtea de apel a reținut, implicit, că ar fi vorba de o

sancțiune contravențională complementară, astfel încât cererea de anulare a

acestuia are un caracter accesoriu în raport cu cererea de anulare a

procesului-verbal de contravenție, concluzie lipsită de temei juridic.

Astfel, din

conținutul art. 64 din O.U.G. nr. 109/2005 și art. V din O.U.G. nr. 34/2010

rezultă că este vorba de un act administrativ autonom, cu o sancțiune de sine

stătătoare, care poate fi contestat la instanța de contencios administrativ,

fiind astfel, aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004.

În acest sens, secția

contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a

mai pronunțat prin Decizia nr. 4002 din 5 octombrie 2012, într-o cauză

similară.

În concluzie,

recursul va fi admis iar soluția Curții de apel va fi desființată, stabilind în

favoarea Judecătoriei Cornetu competența de soluționare a plângerii

contravenționale privind anularea procesului-verbal nr. X/2010 și în favoarea

Tribunalului Ilfov, secția de contencios administrativ, competența de

soluționare a cererii de anulare a actului nr. X/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Autoritatea Rutieră Română împotriva Sentinței nr. 4780 din 5

septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și stabilește competența de soluționare a plângerii contravenționale

împotriva procesului-verbal de contravenție din 24 februarie 2010 în favoarea

Judecătoriei Cornetu.

Stabilește competența

de soluționare a cererii formulate împotriva procesului-verbal de reținere a

plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare emis de A.R.R.

- Agenția Ilfov în favoarea Tribunalului Ilfov, secția contencios administrativ

și fiscal.

Trimite dosarul la

Judecătoria Cornetu în vederea disjungerii cererilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2013.

Procesat de GGC - CL