ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1186/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Prin plângerea introdusă în data de 12 martie 2011 pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub nr. 1558/1748/2010, petentul M.C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Autoritatea Rutieră Română, constatarea nulității absolute a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției din 24 februarie 2010, precum și a procesului-verbal de reținere a plăcuțelor și certificatului de înmatriculare din 24 februarie 2010, întocmit ca urmare a constatării unei presupuse fapte contravenționale.

Intimata Autoritatea Rutieră Română a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Cornetu în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere privind suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului prin reținerea plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare conform procesului-verbal de reținere din 24 februarie 2010, invocând în drept dispozițiile art. V din O.U.G. nr. 34/2010. De asemenea, a solicitat disjungerea acestui capăt de cerere și trimiterea spre judecare instanței competente, respectiv Tribunalul București. 1.2.

Prin Sentința civilă nr. 610 din 18 februarie 2011, Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței sale materiale și a trimis întreaga cauză spre soluționare Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, apreciind că nu se pot disjunge cele două capete de cerere în vederea judecării de către instanțe diferite în grad, iar instanța superioară este competentă să soluționeze și cererile de competența unei instanțe inferioare. 1.3. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul București sub nr. 21118/3/2011, iar instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale. Prin Sentința civilă nr. 627 din data de 15 februarie 2012, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a întregii cauze în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Constatând intervenit conflictul negativ de competență, Tribunalul București a înaintat cauza către Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență. În motivarea soluției pronunțate, s-a reținut că, având același izvor, respectiv constatarea săvârșirii unei presupuse fapte contravenționale, au fost aplicate două măsuri, fiecare dintre acestea printr-un act specific, respectiv, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din 24 februarie 2010 și procesul-verbal de reținere a plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare din 24 februarie 2010, ambele emise de către Autoritatea Rutieră Română.

Tribunalul București a apreciat că soluția pronunțată de Judecătoria Cornetu privează petentul de o cale de atac împotriva soluției date în contestația împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în condițiile în care, într-adevăr, tribunalul este instanță superioară în contestația împotriva procesului-verbal de constatat și sancționare a contravențiilor, conform art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 2/2001, dar curtea de apel nu are prevăzute atribuții în ceea ce privește soluționarea recursului împotriva soluției de primă instanță. 1.4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 19 mai 2012. Prin Sentința nr. 4780 din 5 septembrie 2012, Curtea de Apel București a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele. Potrivit prevederilor art. 64 din O.U.G. nr. 195/2002, precum și ale Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, procesul-verbal de reținere a plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare din 24 februarie 2010 este un act administrativ. Pe de altă parte, Curtea a constatat că procesul-verbal de reținere a plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare are același izvor cu procesul-verbal de contravenție și anume, săvârșirea unei presupuse fapte contravenționale.

În opinia Curții de apel, la stabilirea competenței de soluționare a cauzei este esențial să fie avută în vedere împrejurarea dacă măsura reținerii plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare este dispusă în condițiile în care s-a emis sau nu un proces-verbal de contravenție, or, în cazul de față, măsura s-a dispus în contextul constatării săvârșirii unei presupuse contravenții, efectele juridice ale acestei măsuri fiind în strânsă legătură cu cele ale raportului juridic contravențional.

Având în vedere faptul că reținerea plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare a fost dispusă ca urmare a săvârșirii unei presupuse contravenții și nu ca act administrativ independent, în opinia Curții de apel, cererea de anulare a procesul-verbal din 24 februarie 2010 are caracter accesoriu în raport de cererea de anulare a procesului-verbal de contravenție, situație în care operează prorogarea legală de competență în favoarea instanței învestită cu judecarea capătului de cerere principal, în temeiul dispozițiilor art. 17 C. proc. civ. 2. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs Autoritatea Rutieră Română, care a invocat, în mod generic, dispozițiile art. 299 - 316 C. proc.

civ. din 1865 și a susținut critici care, în esență, se subsumează motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată când a fost pronunțată fără temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Astfel, susține autoritatea recurentă, acțiunea formulată are două capete de cerere principale: anularea procesului-verbal de contravenție din 24 februarie 2010 și, respectiv, anularea actului administrativ din 24 februarie 2010 prin care s-a dispus măsura administrativă de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului cu numărul X prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.

Instanța de fond a reținut în mod greșit, susține autoritatea recurentă, că cel de-al doilea capăt de cerere ar avea un caracter accesoriu, în raport cu primul capăt de cerere, ignorând că este vorba de două acte cu regimuri juridice diferite. Astfel, argumentează recurenta, în cazul procesului-verbal de contravenție nr. X/2010 sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în timp ce în cazul actului nr. Y/2010, prin care a fost dispusă măsura suspendării dreptului de utilizare a vehiculului, sunt aplicabile dispozițiile art. V din O.U.G. nr. 34/2010 care prevăd că "împotriva măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare se poate formula plângere la instanța de contencios administrativ". 3. Soluția instanței de recurs Recursul este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză, este necontestat că, în ceea ce privește capătul de cerere care vizează anularea procesului-verbal de contravenție nr. X/2010 prin care contravenientul a fost sancționat cu 20.000 RON amendă, potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, competența aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Aspectul litigios care a avut ca urmare conflictul negativ de competență este în legătură cu natura juridică a actului nr. X/2010 prin care s-a dispus măsura administrativă de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numerele de înmatriculare, în legătură cu care Curtea de apel a reținut, implicit, că ar fi vorba de o sancțiune contravențională complementară, astfel încât cererea de anulare a acestuia are un caracter accesoriu în raport cu cererea de anulare a procesului-verbal de contravenție, concluzie lipsită de temei juridic.

Astfel, din conținutul art. 64 din O.U.G. nr. 109/2005 și art. V din O.U.G. nr. 34/2010 rezultă că este vorba de un act administrativ autonom, cu o sancțiune de sine stătătoare, care poate fi contestat la instanța de contencios administrativ, fiind astfel, aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004. În acest sens, secția contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 4002 din 5 octombrie 2012, într-o cauză similară. În concluzie, recursul va fi admis iar soluția Curții de apel va fi desființată, stabilind în favoarea Judecătoriei Cornetu competența de soluționare a plângerii contravenționale privind anularea procesului-verbal nr. X/2010 și în favoarea Tribunalului Ilfov, secția de contencios administrativ, competența de soluționare a cererii de anulare a actului nr. X/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea Rutieră Română împotriva Sentinței nr. 4780 din 5 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și stabilește competența de soluționare a plângerii contravenționale împotriva procesului-verbal de contravenție din 24 februarie 2010 în favoarea Judecătoriei Cornetu. Stabilește competența de soluționare a cererii formulate împotriva procesului-verbal de reținere a plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare emis de A.R.R. - Agenția Ilfov în favoarea Tribunalului Ilfov, secția contencios administrativ și fiscal. Trimite dosarul la Judecătoria Cornetu în vederea disjungerii cererilor.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2013. Procesat de GGC - CL