ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.06.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3223/2013

HOTĂRÂRE
10.06.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3223/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 30 ianuarie 2012

pe rolul Judecătoriei Cornetu reclamanta C.L. a solicitat, în contradictoriu cu

intimata C.N.A.D.N.R. SA, Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, C.E.S.T.R.I.N.,

anularea procesului-verbal din 11 ianuarie 2012, prin care a fost amendată pentru

nedeținerea rovinietei.

Petenta și-a întemeiat

în drept cererea pe dispozițiile art. 31 din O.G. nr. 2/2001, art. 1 alin. (1

1

),

art. 10 din O.G. nr. 15/2002.

Prin încheierea din 13

martie 2013, Judecătoria Cornetu a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea

pe cale administrativă, spre competentă soluționare, Judecătoriei Sfântu Gheorghe,

reținând că, potrivit dispozițiilor art. XXIII alin. (4) din Legea nr. 2/2013, competența

de soluționare a plângerii contravenționale aparține judecătoriei în a cărei circumscripție

se află domiciliul contravenientului.

Judecătoria Sfântu Gheorghe,

prin sentința civilă nr. 1482 din 9 mai 2013, a admis excepția necompetenței teritoriale

invocată din oficiu și înaintarea dosarului, spre competentă soluționare, Judecătoriei

Cornetu și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul

la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a hotărî asupra acestuia, reținând

că dispozițiile art. XXIII alin. (1) și (4) din Legea nr. 2/2013 sunt aplicabile

doar contravențiilor săvârșite după intrarea în vigoare a legii, ceea ce nu este

cazul în speță, astfel că devin incidente dispozițiile art. 32 alin. (3) din O.G.

nr. 2/2001.

Cu privire la conflictul

negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Reclamanta a învestit

instanța de judecată, la data de 30 ianuarie 2012, cu o plângere contravențională

împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției din 11

ianuarie 2012 întocmit de C.N.A.D.N.R. SA.

Prin procesul-verbal încheiat

la data de 11 ianuarie 2012, petenta a fost sancționată, pe motiv că vehiculul aparținând

acesteia ar fi circulat, fără a deține rovinieta valabilă pe Autostrada A2 Km 12

+ 450m, G., Județul Ilfov, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Cornetu.

Potrivit dispozițiilor

art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,

competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției

și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost

săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea

punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări

O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G.

nr. 15/2002, art. 10

1

:

„prin derogare de la dispozițiile O.G.

nr. 2/2001 (….) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției,

se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul

contravenientul.”

Această normă de competență

teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea

a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea unor

acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ

și fiscal, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Însă, potrivit dispozițiilor

art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii

și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului

administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor

prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele

devenite competente potrivit prezentei legi.”

De asemenea, alin.

(2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze

se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data intrării

în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența

curților de apel, se trimit la curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată

în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data

intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit

prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.”

Drept urmare, din interpretarea

teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din

Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului

administrativ și fiscal, nu și la cele în materie contravențională.

Așadar, de vreme ce

art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională,

prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia

contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată,

prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece

prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală,

contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări

sociale), iar dispozițiile art. XXIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia

contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă,

în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele

reținute, dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor

în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013,

nu și celor în curs de soluționare.

Prin urmare, în speță,

se aplică dispozițiile de drept comun în materie contravențională, respectiv

art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

Locul săvârșirii contravenției

reținute în sarcina reclamantei a fost Autostrada A2 Km 12 + 450m, G., județul Ilfov,

localitate aflată pe raza Judecătoriei Cornetu, așa încât, această instanță este

competentă să soluționeze cauza, potrivit textului de lege anterior menționat, având

în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale exclusive reglementate în

materie contravențională.

În consecință, competența

de soluționare a cauzei aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită

contravenția și, pe cale de consecință, urmează a se stabili competența de soluționare

a cauzei, în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie

2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-06-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3330/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Constanța la 6 iunie 2012, petentul S.F. a contestat procesul verbal de contravenț
ÎCCJ 2013-11-22
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5457/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, la data de 7 noiembrie 2012, petentul SC M.F.I. a contestat procesul-verbal de contravenție din 22 februarie 2012, e
ÎCCJ 2013-06-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3152/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Cornetu la data de 4 decembrie 2012 petenta SC E.I.E. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA C.E.S.T.R.I.N
ÎCCJ 2014-03-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1232/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului. Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la dat
ÎCCJ 2014-01-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 195/2014
(2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia. Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparți
Sursă