ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 368/2005

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 784 din 11

decembrie 2002, Judecătoria Alexandria a condamnat pe inculpații:

1.

C.I.

și

2.

C.L.

, la câte o lună închisoare, pentru infracțiunea de tulburare de

posesie, prevăzută de art. 220 alin. (1) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus,

în ce-i privește pe ambii inculpați, suspendarea condiționată a executării

pedepsei, pe durata termenului de încercare de câte 2 ani și o lună, în

conformitate cu art. 82 din același cod.

Pe latura civilă, s-a luat act că

partea vătămată G.T. nu s-a constituit parte civilă și inculpații au fost

obligați la plata în solidar, a sumei de 2.200.000 lei cheltuieli judiciare

către partea vătămată.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut că la data de 22 februarie 2002, cei doi inculpați au

tulburat posesia lui G.T. asupra unei parcele de teren arabil.

Împotriva sentinței, cei doi

inculpați au declarat recursuri, Tribunalul Teleorman, prin decizia penală nr. 157

din 10 aprilie 2003 admițându-le. Prin hotărâre, s-a casat sentința și cauza a

fost trimisă spre rejudecare la prima instanță, cu motivarea analizării

probatoriului în vederea schimbării încadrării juridice a faptei în aceeași

infracțiune, prevăzută de art. 220 alin. (2) și (3) C. pen.

Judecătoria Alexandria, prin

sentința penală nr. 762 din 25 noiembrie 2003, în rejudecare, în baza

dispozițiilor art. 334 din C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a

faptei reținută în sarcina ambilor inculpați, din infracțiunea prevăzută de art.

220 alin. (1) C. pen., în aceeași infracțiune, prevăzută de art. 220 alin. (2)

și (3) din același cod, text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpați la

câte un an închisoare.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002,

s-a constatat că pedepsele de câte un an închisoare sunt grațiate în întregime

și condiționat.

Pe latură civilă, instanța de

rejudecare a admis în parte acțiunea civilă exercitată de G.T. și inculpații au

fost obligați în solidar la 10.000.000 lei despăgubiri civile și, fiecare în

parte, la câte 2.500.000 lei cheltuieli judiciare către aceeași parte.

Recursurile declarate de inculpați

au fost respinse ca nefondate prin decizia penală nr. 94 din 11 martie 2004 a

Tribunalului Teleorman.

Procurorul general al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare

împotriva hotărârilor instanțelor de recurs și împotriva hotărârii instanței de

fond care a judecat după casare, considerându-se a fi fost pronunțate cu

încălcarea legii.

Recursul în anulare este fondat

pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 372 alin. (1) C. proc.

pen., nu poate fi agravată situația în propria cale de atac, principiul, „non

reformațio in pejus” având aplicabilitate atât în fața instanțelor de control

judiciar, cât și în fața instanței sesizate cu rejudecarea cauzei, rațiune ce

stă la baza lui fiind impusă de necesitatea ca părțile să nu fie inhibate în

dorința de a supune controlului judiciar hotărârile care le privesc.

Se reține astfel că, prin aplicarea

acestui principiu, la rejudecarea cauzei în urma admiterii recursurilor

declarate (în speță), numai de inculpați, nu se poate crea acestora o situație

mai grea, prin condamnarea lor la pedepse mai mari decât cele stabilite

inițial.

În cauză, cei doi inculpați au

declarat recursuri împotriva sentinței penale nr. 784 din 11 decembrie 2002 a

Judecătoriei Alexandria, admise prin decizia penală nr. 157 din 10 aprilie 2003

a Tribunalului Teleorman, cauza fiind trimisă pentru rejudecare la aceeași

instanță de fond.

Judecătoria Alexandria, în

rejudecare, nu a respectat principiul „non reformatio in pejus”, același

principiu fiind încălcat și de instanțele de recurs.

Întrucât, după admiterea propriilor

recursuri, inculpații au fost condamnați la pedepse mai mari decât cele

stabilite în primul ciclu procesual (câte un an închisoare față de câte o lună

închisoare) și, de asemenea, pe latură civilă, au fost obligați, în solidar, la

10.000.000 lei despăgubiri civile, deși inițial partea vătămată G.T. nu s-a

constituit parte civilă, și la câte 2.500.000 lei fiecare cu titlu de

cheltuieli judiciare, deci în total 5.000.000 lei în condițiile în care partea

vătămată a probat cheltuirea doar a 2.500.000 lei, hotărârile sunt nelegale.

În consecință, în baza dispozițiilor

art. 414

1

alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 385

15

alin. (2) din același cod, recursul în anulare va fi admis și cauza se va

trimite pentru rejudecare la prima instanță.

În rejudecare, instanța va proceda

la cercetare judecătorească cu respectarea tuturor normelor de drept procesual

penal și a rolului activ, astfel încât hotărârea să reflecte situația de fapt

și eventualele pretenții civile în concordanță cu exercitarea acțiunii părții

vătămate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, împotriva sentinței penale nr. 762 din 28 noiembrie 2003 a

Judecătoriei Alexandria și deciziilor penale nr. 157/ R din 10 aprilie 2003 și nr.

94/ R din 11 martie 2004 ale Tribunalului Teleorman, privind pe inculpații C.I.

și C.L.

Casează hotărârile atacate și

trimite cauza pentru rejudecare la Judecătoria Alexandria.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 ianuarie 2005.