ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1655/2007

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 66

din 8 decembrie 2006, Curtea de Apel Bacău, secția penală, a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul P.C., împotriva rezoluției nr. 177/P/2006

din 26 octombrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Pentru a hotărî astfel, curtea

de apel a reținut următoarele:

Prin plângerea formulată

conform art. 278

1

C. proc. pen., petentul P.C. a solicitat instanței

desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă în dosarul nr.

177/P/2006 față de intimatul L.A., judecător la Judecătoria Bacău.

Petentul a arătat că prin

rezoluția dată s-au legalizat toate abuzurile și infracțiunile în cauzele

civile și penale pe care le-a avut cu inculpatul P.S.

În plângerea scrisă,

adresată instanței, petentul a făcut referire la mai multe încălcări ale

dispozițiilor codului de procedură penală și civilă în soluționarea cererilor

de grănițuire, executare silită, contestații la executare cum și în cauza

penală având ca obiect infracțiunea de tulburare de posesie prevăzut de art. 220

C. pen.

La solicitarea instanței s-a

atașat dosarul nr. 177/P/2006.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele:

În anul 2001 petentul a

formulat o plângere prealabilă la Judecătoria Bacău, prin care l-a chemat în

judecată pe inculpatul P.S. și alți inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de

tulburare de posesie prevăzută de art. 220 C. pen. Prin sentința penală nr. 3946

din 22 noiembrie 2002 Judecătoria Bacău, i-a condamnat pe inculpații P.S., P.G.

și H.D. la pedepse de 5 luni închisoare cu suspendarea condiționată a

executării.

Împotriva hotărârii au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, inculpatul și partea

vătămată iar prin decizia penală nr. 349 din 1 aprilie 2003 Secția penală de la

Tribunalul Bacău a admis recursurile, a casat sentința și a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Cauza a fost rejudecată și

soluționată de intimatul L.A., care a efectuat cercetarea judecătorească cu

respectarea prevederilor legale, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu îndeplinindu-și

în mod corect atribuțiile fără a cauza nici o vătămare interesului vreunei persoane.

Astfel, prin sentința penală nr. 815 din 9 martie  2004, în baza art. 11 pct. 2

lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpații P.G.,

H.D. și P.S. au fost achitați pentru infracțiunea de tulburare de posesie

prevăzută de art. 220 alin. (3) și a fost respinsă acțiunea civilă formulată de

persoana vătămată P.C.

Împotriva sentinței a

declarat recurs partea civilă P.C., recursul fiind respins ca tardiv prin

decizia penală nr. 519 din 13 mai 2004 a Secției penale de la Tribunalul Bacău.

Controlul legalității și

temeiniciei hotărârilor pronunțate se realizează de instanțele superioare în

calea de atac, iar culpa neexercitării acestora în termenul stabilit de lege

este a petentului.

S-a motivat că în mod corect

s-a dispus neînceperea urmăririi penale de către procuror, rezoluția fiind

legală și temeinică, atâta timp cât fapta nu a fost comisă în realitatea

obiectivă de către intimat, acesta nu a comis abateri de la dispozițiile legale

de natură să caracterizeze reaua credință sau gravă neglijența ori conținutul

constituiv al infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs petentul P.C.

Prin motivele de recurs a

criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate susținând că presta de

coinculpații P.G. și H.D. care i-au reproșat inculpatului P.S. că i-a băgat în

necaz, acesta a intervenit pe lângă magistratul L.A. care este din aceeași

localitate cu inculpatul iar judecătorul după ce a dispus efectuarea unei

expertize, a audiat 3 martori și a acordat 4 termene nejustificate i-a achitat

pe inculpați.

Examinând hotărârea

pronunțată în cauză sub aspectele invocate, cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este

fondat, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.

Astfel, potrivit art. 200 C.

proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu

privire la săvârșirea infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la

stabilire răspunderii acestora pentru a se constata dacă este cazul să se

dispună trimiterea în judecată.

Sesizat prin unul dintre

modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte

premergătoare și de urmărire penală.

În anumite situații, actele

premergătoare, având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă

existența infracțiunii cu a cărei săvârșire organul de urmărire penală a fost

sesizat pot duce la constatarea existenței unora dintre cazurile prevăzute de art.

10 alin. (1) C. proc. pen., când punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii

penale este împiedicată.

În acest caz,

nejustificându-se, începerea urmăririi penale și respectiv declanșarea

procesului penal, se poate dispune neînceperea urmăririi penale.

Revenind la cauză, se

constată că prin rezoluția nr. 177/P/2006 din 26 octombrie 2006 Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Bacău a dispus în temeiul art. 228 alin. (4), raportat la art.

10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penal pentru

infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., față de judecătorul L.A.

Examinând plângerea

formulată, prin ordonanța nr. 597/II/2/2006 din 14 noiembrie 2006, procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a confirmat soluția de

neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror în dosarul nr. 177/P/2006,

dispunând respingerea ca nefondată.

S-a motivat că potrivit art.

97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor,

orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu

activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor și procurorilor,

încălcarea obligațiilor profesionale.

Potrivit alin. (2) al

aceluiași articol, exercitarea acestui drept nu pune în discuție soluțiile

pronunțate prin hotărâri judecătorești care sunt supuse căilor legale de atac.

Raportat la prevederile

acestui articol, precum și la dispozițiile Codului de procedură penală

controlul legalității și temeiniciei hotărârilor pronunțate se realizează de

instanțele superioare.

Pe de altă parte, cât timp

magistratul nu a fost acuzat de săvârșirea unei fapte penale, cu descrierea în

concret a activității infracționale desfășurate ori nu a rezultat cu ocazia

actelor premergătoare efectuate săvârșirea unor fapte penale, simpla referire

la locul comun de naștere și de aici la pretinse interese comune nu justifică

începerea urmăririi penale.

Având în vedere

considerentele expuse, constatând că hotărârea criticată este legală și

temeinică, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul P.C.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul P.C. împotriva hotărârii din 30 noiembrie

2006 a Curții de Apel Bacău, pronunțată în dosarul nr. 1970/32/2006.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 30 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 martie 2007.