ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1371/2008

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 9 din 31 ianuarie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.G. împotriva rezoluției din data de 17 septembrie 2007 dispusă în dosarul nr. 253/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, menținută prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție nr. 12703/5223/2007 din 26 octombrie 2007. A fost menținută rezoluția atacată. A fost obligat petentul la 120 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că prin rezoluția din 17 septembrie 2007 dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. 253/P/2007, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.M.

judecător la Judecătoria Bacău sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută de art. 246, 249 C. pen., cu aplicabilă art. 33 lit. a) C. pen., întrucât faptele reclamate de petentul B.G. nu sunt prevăzute de legea penală. Procurorul a reținut că prin sentința civilă nr. 3767/1999 a Judecătoriei Bacău s-a respins capătul de cerere formulat de petent, în calitate de reclamant în contradictoriu cu pârâtul D.G., cu privire la revendicarea suprafeței de 3166 mp teren intravilan com. Fărăoani jud. Bacău. Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 2484 din 19 noiembrie 1999 a Tribunalului Bacău.

Ulterior, petentul a formulat o cerere de revizuire a sentinței sus-menționate; prin decizia civilă nr. 116 din 24 februarie 2006 a Tribunalului Bacău s-a admis apelul declarat de revizuient împotriva sentinței civile nr. 9937/2004, s-a desființat această sentință și s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Bacău, întrucât cauza s-a judecat cu lipsă de procedură potrivit art. 86 – art. 110 C. proc. civ. Prin sentința penală nr. 2668/2007, pronunțată în calitate de judecător de către intimată, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de petent. S-a reținut că din cuprinsul plângerii petentul ui, precum și al actelor premergătoare efectuate în cauză rezultă cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 1 lit. b) C. proc.

pen., faptele reclamate nefiind prevăzute de legea penală. Petentul putea exercita împotriva sentinței civile nr. 2668/2007 pronunțată de intimată calea de atac a apelului; potrivit art. 97 din Legea nr. 303/2004 orice persoană poate face sesizări în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor și procurorilor, dar exercitarea acestui drept nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor de atac. Această soluție a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost menținută prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție nr. 12703/5223/2007 din 26 octombrie 2007, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea petentului.

Plângerea reglementată în dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., are natura juridică a unei căi de atac îndreptată împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror. Astfel, în baza principiului constituțional a liberului acces la justiție judecătorul este chemat de către persoana vătămată sau de orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate, să efectueze un control judecătoresc asupra rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Instanța este obligată să examineze lucrările efectuate de procuror sau de organul de urmărire penală care au stat la baza adoptării soluției procurorului, după care urmează să pronunțe una dintre soluțiile prevăzută de art. 278 1 alin. (8) C. proc.

pen. Analizând soluția procurorului de netrimitere în judecată, instanța de fond a constatat că actul de dispoziție al procurorului este legal și temeinic. În mod corect procurorul, în urma efectuării actelor premergătoare în cauză, văzând și dispozițiile art. 97 din Legea nr. 303/2004, a stabilit că infracțiunile imputate intimatei nu se circumscriu în sfera faptelor prevăzute de legea penală. Împrejurarea că hotărârea judecătorească pronunțată de intimată în cadrul atribuțiilor de serviciu este nefavorabilă petentului, nu constituie un indiciu care l-ar îndreptăți pe acesta să pună la îndoială modalitatea în care intimata și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu. Împotriva hotărârilor judecătorești nefavorabile, petentul are deplina posibilitate de a uza de căile de atac în condițiile legii, în vederea reformării acestora.

În consecință, atâta timp cât obiectul plângerii se referă la nemulțumirea legată de soluția pronunțată de intimată în calitate de judecător într-o cauză civilă, soluția de netrimitere în judecată dispusă de procuror este legală și temeinică. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul făcând referire în memoriile depuse la dosar la modul de soluționare a mai multor cauze în care a avut calitatea de parte. Examinând hotărârea recurată sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat. Potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

În ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural. Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor. În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraților) care au soluționat cauza.

Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție, cu referire la infracțiunea analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane (ori, cu referire la infracțiunea de neglijență în serviciu, au încălcat din culpă îndatoririle de serviciu). În speță, petentul a formulat o plângere penală împotriva intimatei care, în calitate de judecător a soluționat o cerere de revizuire formulată de petent în legătură cu o cauză civilă, pronunțând o soluție nefavorabilă acestuia (respingând cererea). Curtea constată că atât motivarea plângerii, cât și cea a recursului ce fac obiectul cauzei de față cuprind în realitate critici ce se circumscriu căilor de atac pe care petentul le putea exercita împotriva soluției date de intimată în condițiile Codului de procedură civilă.

În mod corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât și de instanța de fond investită cu soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a putea reține săvârșirea de către magistrat a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen., respectiv a infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen., aspectele sesizate nefiind prevăzute de legea penală, astfel încât recursul de față este nefondat și urmează a fi respins, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192alin. (2) C. proc.

pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.G. împotriva sentinței penale nr. 9 din 31 ianuarie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2008.