ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1371/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1371/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 9 din 31 ianuarie 2008 a Curții de
Apel Bacău, secția penală,
a fost respinsă, ca nefondată, plângerea
formulată
de petentul B.G. împotriva rezoluției din data de 17 septembrie 2007 dispusă în
dosarul nr. 253/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, menținută
prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de
Casație și Justiție nr. 12703/5223/2007 din 26 octombrie 2007.
A fost menținută rezoluția atacată.
A fost obligat petentul la 120 lei
cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut că prin rezoluția din 17 septembrie 2007 dispusă de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr.
253/P/2007, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.M. judecător la
Judecătoria Bacău sub aspectul săvârșirii infracțiunilor
prevăzută
de
art. 246, 249 C. pen., cu aplicabilă art. 33 lit.
a) C. pen., întrucât faptele reclamate de petentul
B.G. nu sunt prevăzute de legea penală.
Procurorul a reținut că prin sentința civilă nr. 3767/1999 a
Judecătoriei Bacău s-a respins capătul de cerere formulat de petent, în
calitate de reclamant în contradictoriu cu pârâtul D.G., cu privire la
revendicarea suprafeței de 3166 mp teren intravilan com. Fărăoani jud. Bacău.
Împotriva acestei sentințe a declarat
apel petentul, care a fost
respins, ca nefondat, prin
decizia civilă nr. 2484 din 19 noiembrie 1999 a Tribunalului Bacău.
Ulterior, petentul a formulat o cerere de revizuire a sentinței
sus-menționate; prin decizia civilă nr. 116 din 24
februarie 2006 a Tribunalului
Bacău s-a admis apelul declarat de
revizuient împotriva sentinței civile nr. 9937/2004, s-a desființat această
sentință și s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Bacău, întrucât
cauza s-a judecat cu lipsă de procedură potrivit art. 86 – art. 110 C. proc. civ.
Prin sentința penală nr. 2668/2007, pronunțată în calitate de judecător
de către intimată, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de petent.
S-a reținut că din cuprinsul plângerii
petentul ui, precum și al
actelor premergătoare efectuate
în cauză rezultă cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale
prevăzută
de
art. 1 lit. b) C. proc. pen., faptele reclamate
nefiind prevăzute de legea penală.
Petentul putea exercita împotriva sentinței civile nr. 2668/2007
pronunțată de intimată calea de atac a
apelului;
potrivit art. 97 din Legea nr. 303/2004 orice persoană poate
face
sesizări în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a
judecătorilor și procurorilor, dar exercitarea acestui drept nu poate pune în
discuție soluțiile pronunțate prin
hotărârile
judecătorești, care sunt supuse căilor de atac.
Această soluție a procurorului general al Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Bacău a fost menținută prin rezoluția procurorului general al
Parchetului de pe lângă înalta Curte de
Casație
și Justiție nr. 12703/5223/2007 din 26 octombrie 2007, prin
care a
fost respinsă, ca neîntemeiată,
plângerea petentului.
Plângerea reglementată în dispozițiile art. 278
1
C. proc. pen.,
are
natura juridică a unei căi de atac
îndreptată împotriva soluțiilor de
netrimitere în judecată dispuse de
procuror.
Astfel, în baza principiului constituțional a liberului acces la justiție
judecătorul este chemat de către persoana vătămată sau de orice alte persoane
ale căror interese legitime au fost vătămate, să efectueze un control
judecătoresc asupra rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere
în judecată. Instanța este obligată să examineze lucrările efectuate de
procuror sau de organul de urmărire penală care au stat la baza adoptării
soluției procurorului, după care urmează să pronunțe una dintre soluțiile
prevăzută
de
art. 278
1
alin. (8) C. proc. pen.
Analizând soluția procurorului de netrimitere în judecată, instanța de
fond a constatat că actul de dispoziție al procurorului este legal și temeinic.
În mod corect procurorul, în urma efectuării actelor premergătoare în
cauză, văzând și
dispozițiile art. 97
din Legea nr.
303/2004, a stabilit că infracțiunile imputate intimatei nu se circumscriu în
sfera faptelor prevăzute de legea penală.
Împrejurarea că hotărârea judecătorească pronunțată de intimată în
cadrul atribuțiilor de serviciu este nefavorabilă petentului, nu constituie un
indiciu care l-ar îndreptăți pe acesta să pună la îndoială modalitatea în care
intimata și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu.
Împotriva hotărârilor judecătorești nefavorabile, petentul are deplina
posibilitate de a uza de căile de atac în condițiile legii, în vederea
reformării acestora.
În consecință, atâta timp cât obiectul plângerii se referă la
nemulțumirea legată de soluția pronunțată de intimată în calitate de judecător
într-o cauză civilă, soluția de netrimitere în judecată dispusă de procuror
este legală și temeinică.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul făcând referire
în memoriile depuse la dosar la modul de soluționare a
mai multor cauze în care a avut calitatea de parte.
Examinând hotărârea recurată sub toate aspectele conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu
contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care, în exercițiul
atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl
îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor
legale ale unei persoane.
În ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu
se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv
interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu
principiile dreptului substanțial și ale celui
procedural.
Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a
legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu în
sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de
atac prevăzute de lege în fiecare caz în
parte,
aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor.
În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la
modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac
în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor
de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva
magistratului (magistraților) care au soluționat
cauza.
Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție, cu
referire la infracțiunea analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au
exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal
al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei
persoane (ori, cu referire la infracțiunea de neglijență în serviciu, au
încălcat din culpă îndatoririle de serviciu).
În speță, petentul a formulat o plângere penală împotriva intimatei
care, în calitate de judecător a soluționat o cerere de revizuire formulată de
petent în legătură cu o cauză civilă, pronunțând o soluție nefavorabilă
acestuia (respingând cererea).
Curtea constată că atât motivarea plângerii, cât și cea a recursului ce
fac obiectul cauzei de față cuprind în realitate critici ce se circumscriu
căilor de atac pe care petentul le putea exercita împotriva soluției date de
intimată în condițiile Codului de procedură civilă.
În mod corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat
plângerea, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât și de instanța
de fond investită cu soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului că
în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a putea reține
săvârșirea de către magistrat a infracțiunii de abuz în serviciu
prevăzută
de
art. 246 C. pen., respectiv a infracțiunii de
neglijență în serviciu
prevăzută de
art. 249 C. pen.,
aspectele sesizate nefiind prevăzute de legea penală, astfel încât recursul de
față este nefondat și urmează a fi respins, cu obligarea recurentului la plata
cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.G. împotriva
sentinței penale nr. 9 din 31 ianuarie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția
penală.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli
judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11
aprilie 2008.