ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 682/2005

Asupra recursului în anulare

de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 475

din 6 aprilie 2004, Judecătoria Alba Iulia a dispus achitarea în temeiul art.

11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.,

încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei P.P., la plângerea

prealabilă a părții vătămate D.I.

Prin aceeași hotărâre s-a

mai dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. c, raportat la art. 10 alin. (1)

lit. d) C. proc. pen., inculpaților S.P.M.N., B.V. și B.O., B.P., D.G., B.M. și

B.V., C.I., T.S., H.I., M.V.M., B.A., H.I., B.S., P.P., P.M., P.M. și P.S.R.,

T.E., C.N., C.M., și C.M., T.C., T.A., T.M.E., C.N., B.M. și B.N., pentru

infracțiunea de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 alin. (3) C. pen.

(faptă din 24 februarie 2002).

În baza art. 11 pct. 2 lit.

b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., cu referire la art.

131 alin. (2) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit la

plângerea prealabilă formulată de partea vătămată D.I. împotriva inculpaților

mai sus menționați, pentru infracțiunea de tulburare de posesie prevăzută de

art. 220 alin. (3) C. pen. (faptă din 15 - 16 martie 2003).

A fost respinsă acțiunea

civilă formulată de partea civilă D.I. împotriva inculpaților.

În baza art. 192 pct. 1 lit.

a) și art. 192 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a fost obligată partea vătămată

D.I. la plata în favoarea statului a sumei de 20.000.000 lei cheltuieli

judiciare, din care suma de 16.800.000 lei, reprezentând onorariul pentru

apărătorii din oficiu ai inculpaților, s-a dispus să fie achitat de către

Ministerul Justiției, în contul B.C.A.J. Alba.

Prin aceeași hotărâre s-a

dispus disjungerea plângerii formulată împotriva inculpaților pentru săvârșirea

infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de

art. 323 C. pen. și s-a dispus trimiterea la parchet în vederea efectuării de

cercetări.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Partea vătămată D.I. este

preot ortodox în comuna Mihalț, jud. Alba, iar inculpatul S.P.M. este preot

greco-catolic în aceeași localitate.

Întrucât credincioșii

greco-catolici nu beneficiau de un spațiu adecvat în vederea oficierii

slujbelor religioase, la data de 24 februarie 2002, inculpatul S.P.N., însoțit

de ceilalți inculpați, au pătruns cu forța în Casa Parohială aparținând

bisericii ortodoxe din localitate, unde au oficiat slujba de dimineață și un

parastas.

Deoarece ușa de acces în

Casa P. era încuiată cu cheia și bătută în cuie, deoarece imobilul nu era

locuit, iar cheia se afla în posesia părții vătămate, inculpații au recurs la

violență, forțând ușa.

După terminarea celor două

slujbe, care au durat aproximativ 4 ore (în intervalul 9.00-13,00), inculpații

au părăsit de bună voie Casa P., împrejurare care rezultă din declarațiile

martorilor B.P., D.V. și C.A.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs partea vătămată D.I., criticând-o pentru nelegalitate pentru

următoarele motive:

instanța de fond nu trebuia

să soluționeze cauza, deoarece partea vătămată a solicitat extinderea

procesului penal și pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen. În

această situație instanța trebuia să constate că există între cele două

infracțiuni situația prevăzută de art. 34 C. proc. pen. și să trimită la

parchet cauza în întregime;

S-a dispus în mod nelegal

achitarea inculpaților, apreciindu-se greșit că nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii.

Prin decizia penală nr. 475

din 24 iunie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondat, recursul

declarat de partea vătămată D.I.

În baza art. 192 pct. 2 C.

proc. pen., a fost obligată partea vătămată D.I. la plata în favoarea statului

a sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare.

În baza 193 C. proc. pen., a

fost obligată partea vătămată la plata în favoarea intimaților a sumei de

336.000.000 lei cheltuieli judiciare, în recurs.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de recurs a reținut că la data când a avut loc incidentul,

partea vătămată D.I. nu avea posesia asupra imobilului în litigiu, aspect dedus

din actele dosarului, în care se arată că imobilul nu a mai fost locuit de

peste 20 de ani.

S-a mai reținut că din

cuprinsul adresei emisă de Episcopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, în anul

1998 rezultă că imobilul în litigiu este proprietatea Bisericii Ortodoxe și are

caracterul de locuință de serviciu repartizată părții vătămate, în calitate de

preot la Parohia Ortodoxă M. II și care nu locuiește în acesta, ci în casa

proprietate personală.

În motivarea hotărârii

instanța de control judiciar a mai arătat că din analiza întregului material

probator rezultă că intenția inculpaților nu a fost aceea de a lua în stăpânire

imobilul, ci au avut dorința firească de exercitare liberă a dreptului la

libertatea credinței religioase, un drept fundamental garantat și protejat de

Constituția României, iar în consecință, soluția de achitare a inculpaților,

dispusă de prima instanță este corectă.

Cu privire la cel de al

doilea motiv de recurs invocat de partea vătămată, instanța de control judiciar

a reținut că aceasta a solicitat tragerea la răspundere a inculpaților și

pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen., dar la ultimul termen de

judecată, când cauza al cărui obiect îl forma cercetarea inculpaților pentru

infracțiunea prevăzută de art. 220 C. pen., era în stare de judecată, astfel că

în această fază procesuală reunirea cauzelor și trimiterea în întregime a

dosarului la parchet nu era necesară pentru soluționarea procesului și buna

înfăptuire a justiției.

Considerând că hotărârile au

fost pronunțate cu încălcarea legii, împotriva acestora, în temeiul art. 409 și

a art. 410 alin. (1) partea I pct. 7

1

teza I C. proc. pen.,

procurorul general al Înaltei Curți de Casație și Justiție a declarat recurs în

anulare, criticându-le în sensul că, judecătorul care a participat la judecarea

în fond  și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția care ar putea fi

dată în cauză.

În motivarea recursului în

anulare sa arătat că judecătorul M.G. a considerat că la săvârșirea faptei au

participat mai multe persoane și în ședința din 30 ianuarie 2004 a pus în

discuție schimbarea încadrării juridice a faptei, reținând forma agravantă a

infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 alin. (3) C. pen.

Examinând recursul în

anulare în raport de motivul invocat, se cotată că nu este fondat, pentru

considerentele ce urmează;

Potrivit art. 220 C. pen.,

infracțiunea de tulburare de posesie constă în ocuparea, în întregime sau în

parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, iar agravanta

prevăzută de alin. (3) al aceluiași articol, pedepsește această faptă dacă se săvârșește

de două sau mai multe persoane împreună, cu închisoare de la un la 7 ani.

Verificând actele și

lucrările dosarului, se constată că partea vătămată D.I. a formulat plângere

împotriva inculpaților S.P.M.N., B.V. și B.O., B.P., D.G., B.M. și B.V., C.I.,

T.S., H.I., M.V.M., B.A., H.I., B.S., P.P., P.M., P.M. și P.S.R., T.E., C.N.,

C.M., și C.M., T.C., T.A., T.M.E., C.N., B.M. și B.N., pentru infracțiunea de

tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 alin. (3) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 C. pen.

Prima instanța, din oficiu

și exercitându-și pe deplin rolul să activ, a examinat cauza sub toate

aspectele și cum, în plângerea prealabilă partea vătămată a precizat că la

săvârșirea faptei au participat mai multe persoane, în mod justificat la

termenul de judecată din 30 ianuarie 2004, a pus în discuție conform

dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei

în infracțiunea de tulburare de posesie săvârșită de două sau mai multe

persoane împreună, care este prevăzută de art. 220 alin. (3) C. pen.

Cum instanța a constatat că

încadrarea juridică dată faptelor cu care a fost sesizată prin plângerea parții

vătămate nu era corectă, era obligată să pună în discuție schimbarea încadrării

juridice a acestora, împrejurare ce nu poate fi interpretată ca o exprimare

anterioare a părerii cu privire la soluția care ar putea fi dată în cauză.

În consecință, hotărârile în

cauză au fost pronunțate cu respectarea dispozițiilor procedurale și în

consecință, recursul în anulare urmează să fie respins ca nefondat.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 414

1

, raportat la art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., urmează ca recursul în anulare să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție  împotriva sentinței penale nr. 475 din 6

aprilie 2004 a Judecătoriei Alba Iulia, deciziei penale nr. 475 din 24 iunie

2004 a Tribunalului Alba, privind pe inculpații S.P.M.N., B.V., B.O., B.P.,

D.G., B.M., B.V., C.I., T.S., H.I., M.V.M., B.A., B.S., P.P., P.M., P.M.,

P.S.R., T.E., C.N., C.M., C.M., T.C., T.A., T.M.E., C.N., B.M., B.N. și P.P.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 ianuarie 2005.