ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5624/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5624/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra conflictului de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Condamnatul B.C. a solicitat Judecătoriei Baia Mare întreruperea executării pedepsei de 3 ani și 10 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, aplicată prin sentința penală nr. 1438/2003 a Judecătoriei Satu Mare. În motivarea cererii, condamnatul a arătat că a solicitat întreruperea executării pedepsei, întrucât are probleme familiale, respectiv are 5 frați minori, care nu au nici o sursă de venit și că mama sa nu are casă, stând cu chirie. Prin sentința penală nr. 293 din 26 februarie 2004, Judecătoria Baia Mare, constatând că petentul este deținut în Penitenciarul Satu Mare, iar pedeapsa a cărei întrerupere se cere a fost aplicată de Judecătoria Satu Mare, în temeiul art. 42 C. proc.
pen., a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea acestei instanțe. Prin sentința penală nr. 1647 din 14 septembrie 2004 Judecătoria Satu Mare, în baza art. 456 C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cererii formulate de petent în favoarea Judecătoriei Baia Mare. În consecință, față de ivirea conflictului negativ de competență, a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, conform art. 43 alin. (1) C. proc. pen. Cu privire la instanța competentă să soluționeze, cererea de întrerupere a executării pedepsei se constată că, potrivit art. 456 C. proc. pen., competența revine instanței de executare sau instanței în a cărei rază teritorială se află locul de deținere, corespunzător instanței de executare.
Întrucât la data formulării cererii de întrerupere a executării pedepsei, solicitantul era deținut în Penitenciarul Baia Mare, instanța competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este Judecătoria Baia Mare și urmează a se stabili, în baza prevederilor art. 29 pct. 5 lit. a) C. proc. pen., că această instanță este competentă a soluționa cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul B.C., în favoarea Judecătoriei Baia Mare, căreia i se înaintează dosarul, spre soluționare. Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.