ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1349/2005

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la 25 martie 2004, reclamanta SC R.C.G. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC B.T.T.

SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că părțile se găsesc și în prezent în raportul de asociere, conform contractului din 29 decembrie 1994 și a actelor adiționale la contract și a contractului din 8 septembrie 1994 și a actelor adiționale la contract ca urmare a declarării nulității contractului nr. 1904 din 14 mai 1998, prin sentința civilă nr. 8195 din 26 octombrie 2001 a Tribunalului București, secția comercială și să fie obligată pârâta la plata sumei de 768.127 dolari S.U.A., în echivalent lei, la data efectuării plății, sumă ce se compune din 622.339 dolari S.U.A., reprezentând sume achitate conform contractelor pentru spațiile situate în București, și suma de 145.788 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea lipsei de folosință concretizată în chiria comercială, pe care ar fi încasat-o pentru spațiile mai sus menționate nepredate în termen calculate pentru perioada 30 martie 2001 – 4 noiembrie 2002. Prin sentința comercială nr. 5077 din 20 aprilie 2004, Tribunalul București, secția comercială a anulat ca insuficient timbrată acțiunea reclamantei.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că cererea a fost timbrată la data înregistrării cu suma de 171.000 lei și timbru judiciar 1.500 lei, iar prin rezoluția judecătorului de serviciu s-a pus în vedere reclamantei să completeze taxa de timbru cu suma de 275.000.000 lei sub sancțiunea anulării cererii. Reclamanta nu s-a conformat obligației de completare a taxei de timbru până la termenul stabilit, astfel că în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, tribunalul a anulat cererea ca insuficient timbrată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen, motivat și legal timbrat SC R.C.G. SA criticile vizând nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate. În esență, apelanta susține că prin neacordarea termenului pentru lipsă de apărare solicitat atât de reclamantă cât și de pârâtă s-a încălcat dreptul la apărare garantat de Constituție.

Arată apelanta și că i s-a îngrădit dreptul la un proces echitabil câtă vreme s-a anulat direct și imediat acțiunea deși la dosar se afla și o cerere de amânare /eșalonare a plății taxei de timbru care deși era adresată M.F., în realitate era de competența instanței să o rezolve prealabil luării, oricărei măsuri privind taxa de timbru. Respingerea cererii de acordare a termenului pentru lipsă de apărare putea fi atenuată cel puțin prin acordarea unui termen pentru depunere de note scrise, caz în care reclamanta ar fi putut să-și expună poziția față de chestiunea timbrării într-un mod calificat sau ar fi putut inclusiv achita taxa de timbru, ceea ce ar fi dus, eventual, la repunerea pe rol a cauzei.

Susține apelanta și că rezoluția judecătorului delegat nu a ajuns la cunoștința conducerii societății decât sub aspectul termenului de judecată acordat, întrucât persoana împuternicită să depună acțiunea nu avea cunoștințe juridice caz în care devin aplicabile dispozițiile art. 153 C. proc. civ., iar aducerea la cunoștința conducerii a cuantumului taxei de timbru și obligației depunerii ei până la termenul de judecată, trebuia făcută în scris de către instanță. În fine, apelanta arată că rezoluția judecătorului delegat face vorbire și de obligația reclamantei de a preciza în lei valoarea sumei pe care o pretinde astfel că, din acest punct de vedere, rezoluția devine contradictorie și inexecutabilă, fiindcă, pe de o parte se fixează taxa de timbru de plată dar pe de altă parte se cere precizarea valorii în lei a cererii.

Intimata SC B.T.T. SA, a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului în raport de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. (1) - (3) din Normele Metodologice pentru aplicarea legii. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială 403 din 23 septembrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta – reclamantă SC R.C.G. SA București, împotriva sentinței comerciale 5077 din 20 aprilie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata – pârâtă SC B.T.T. SA. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a avut în vedere următoarele: Instanța de apel a apreciat că nu s-a încălcat dreptul la apărare prevăzut de Constituție, în raport de dispozițiile art. 156 alin. (1) C. proc.

civ., text de lege care nu prevede obligativitatea pentru instanță de a admite cererea pentru lipsă de apărare. A mai reținut, instanța de apel că în cauză nu erau aplicabile dispozițiile art. 156 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la situația amânării pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise în situația respingerii cererii pentru lipsă de apărare. Totodată, se arată că admiterea cererii de amânare a judecății pentru lipsă de apărare este condiționată de îndeplinirea, în prealabil a obligației de plată a taxei judiciare de timbru. Nici critica referitoare la îngrădirea dreptului la un proces echitabil ca urmare a anulării, cererii de chemare în judecată nu a fost găsită întemeiată în condițiile în care cererea pentru amânare /eșalonare a plății taxei de timbru a fost adresată M.F.

și nu instanței de judecată, astfel cum se prevede în art. 75 – 79 C. proc. civ., pentru a se putea pronunța cu privire la aceasta. Susținerile apelantei privind lipsa de pregătire a împuternicitului său, care a depus cererea de chemare în judecată au fost înlăturate ca nefondate, întrucât acestei persoane, care a depus acțiunea și a luat termenul în cunoștință, i s-a pus în vedere de către judecătorul de serviciu ca până la primul termen de judecată să plătească taxa judiciară de timbru, calculată la pretențiile în valută convertibilă în raport de cursul leu /dolari S.U.A., la data introducerii acțiuni. Împotriva acestei decizii, în termen legal a formulat recurs reclamanta SC R.C.G. SA, apreciind-o ca fiind nelegală și reprezintă rezultatul unei interpretări și aplicări greșite a dispozițiilor art. 29 și art. 36 din Ordinul 760/1999, precum și a dispozițiilor art. 153 și art. 114 1 C. proc.

civ. În esență, recurenta susține că indiferent cum a fost introdusă acțiunea (prin poștă, personal, sau prin reprezentant), instanța de judecată comunică în scris debitorului obligația de plată a taxei judiciare de timbru și cuantumul acesteia. Totodată, recurenta a arătat că art. 153 alin. (1) C. proc. civ., instituie o prezumție legală potrivit căreia partea care a depus ea însăși cererea sau a făcut acest lucru prin mandatar, este prezumată de lege că a luat numai termenul în cunoștință, nu și alte elemente ale rezoluției judecătorului de serviciu. De asemenea, reclamanta arată că instanța de apel nu a avut rol activ, ignorând dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ. Astfel, se arată că instanța de apel greșit a apreciat că instanța fondului a constatat că nu a fost investită cu soluționarea cererii de amânare a plății taxei de timbru de vreme ce aceasta era depusă la dosar, chiar dacă era adresată M.F.

Ignorând dispozițiile legii instanțele au adus o gravă atingere dreptului la apărare, încălcând dispozițiile din Constituția României, C.E.D.O.P.I.D.C.P., prin respingerea cererii pentru lipsă de apărare. În drept, reclamanta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la situația când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În consecință, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, anulării sentinței de la fond și rejudecării cauzei în fond. Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului. Examinând decizia pronunțată în apel prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, hotărârea fiind legală și temeinică.

Astfel, reclamanta SC R.C.G. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC B.T.T. SA, solicitând instanței, printre altele și obligarea acesteia să-i plătească 768.127 dolari S.U.A., în echivalent lei, la cursul de schimb dolar S.U.A. /leu de la data efectuării plății /echivalentul a 214.964.127.500 lei la cursul de 32.500 lei /doar S.U.A. de la data introducerii acțiunii, 25 martie 2004. În raport de aceste precizări ale reclamantei, judecătorul de serviciu a pus în vedere reprezentantului acesteia să completeze taxa judiciară de timbru cu 275.000.000 lei sub sancțiunea anulării cererii, până la primul termen de judecată, termen în cunoștința reclamantei. La primul termen de judecată, reclamanta nu s-a prezentat depunând, prin serviciul registratură o cerere prin care a solicitat amânarea cauzei pentru lipsă de apărare.

Prima instanță a respins cererea de lipsă de apărare formulată în scris și constatând că reclamanta nu a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru stabilită prin rezoluția judecătorului de serviciu, în raport de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, a anulat ca insuficient timbrată acțiunea formulată. Soluția a fost menținută și de către instanța de apel. Înalta Curte constată că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice, nefiind date cu încălcarea legii. Potrivit art. 156 C. proc. civ., instanța va putea acorda un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată, iar în cazul în care se referă amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părți, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

Ori, în cauză, în raport de faptul că reclamanta a învederat „sec” că motivul cererii de amânare l-ar constitui „lipsa de apărare” instanța de fond a apreciat corect, că cererea nu este temeinică și a respins-o. Mai mult decât atât, dispoziția legală prevăzută de art. 156 alin. (1) C. proc. civ., este supletivă, nefiind obligatorie pentru instanță. Rezultă că instanța nu este obligată să acorde în orice împrejurare un nou termen de judecare, acordarea termenului constituind o simplă facultate prevăzută de lege. Alin. (2) al art. 156 C. proc. civ., nu este aplicabil în speță. Procesul civil nu este guvernat de principiul oficialității, astfel că dacă partea care a solicitat acordarea unui termen nu este prezentă, instanța nu poate să dispună amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise, fiind condiționată de existența unei cereri din partea părții.

Cum bine a reținut și instanța de apel, admiterea cererii de amânare a judecății pentru lipsă de apărare este condiționată de îndeplinirea, în prealabil, a obligației de plată a taxei judiciare de timbru, obligație care se analizează cu prioritate. Potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă acestea nu au fost plătite în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen în judecată, sancțiunea neîndeplinirii acestei obligații fiind anularea cererii. Ori, în speță, reclamantei, prin persoana care a depus acțiunea judecătorul de serviciu odată cu acordarea termenului în cunoștință, conform art. 13 C. proc.

civ., i-a pus în vedere să completeze taxa de timbru cu 275.000.000 lei, la valoarea pretențiilor solicitate (obligație de altfel cunoscută și de către reclamantă, după cum rezultă și din cererea adresată M.F.). Înalta Curte constată că hotărârile pronunțate în cauză nu au fost date nici cu încălcarea art. 129 alin. (4) C. proc. civ., a dispozițiilor Constituției și a reglementărilor internaționale. Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității părților, care constă în posibilitatea acestora de a dispune de obiectul procesului și de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept. Altfel spus, reclamantul fixează în cererea sa de chemare în judecată limitele și obiectul acțiunii, iar instanța nu poate depăși limitele acțiunii fixate de reclamant.

Instanța de fond nu se putea pronunța pe cererea de amânare /eșalonare a plății taxei judiciare de timbru având în vedere că această cerere era distinctă de cea de chemare în judecată, fiind depusă în setul de înscrisuri anexate în dovedirea acțiunii, iar mai mult decât atât nu este adresată instanței, ci M.F. Rezultă că instanța nu a fost investită cu această cerere și nici nu se putea sesiza din oficiu cu soluționarea acesteia. Potrivit art. 21 din Legea nr. 146/1997, instanța poate acorda scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru în condițiile art. 74 – 81 C. proc. civ., însă condiția pentru aceasta este existența unei astfel de cereri adresată instanței și nu unei alte instituții.

De altfel, cererea de amânare /eșalonare a plății taxei judiciare de timbru adresată M.F. de către recurentă, reprezintă dovada împrejurări că aceasta a avut cunoștință de rezoluția judecătorului de serviciu care i-a pus în vedere să completeze taxa de timbru cu suma de 275.000.000 lei, sumă pentru care aceasta a solicitat amânarea /eșalonarea plății, fiind contrară afirmației acesteia că a luat cunoștință numai de termenul acordat. În consecință, în raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză a fost corect aplicată legea, iar pe cale de consecință, recursul reclamantei conform art. 312 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.C.G. SA București, împotriva deciziei nr. 403 din 23 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 februarie 2005.