ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1349/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1349/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Deliberând asupra recursului

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la 25 martie 2004,

reclamanta SC R.C.G. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC B.T.T. SA, solicitând

instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că părțile se

găsesc și în prezent în raportul de asociere, conform contractului din 29

decembrie 1994 și a actelor adiționale la contract și a contractului din 8

septembrie 1994 și a actelor adiționale la contract ca urmare a declarării

nulității contractului nr. 1904 din 14 mai 1998, prin sentința civilă nr. 8195

din 26 octombrie 2001 a Tribunalului București, secția comercială și să fie

obligată pârâta la plata sumei de 768.127 dolari S.U.A., în echivalent lei, la

data efectuării plății, sumă ce se compune din 622.339 dolari S.U.A.,

reprezentând sume achitate conform contractelor pentru spațiile situate în

București, și suma de 145.788 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea lipsei

de folosință concretizată în chiria comercială, pe care ar fi încasat-o pentru

spațiile mai sus menționate nepredate în termen calculate pentru perioada 30

martie 2001 – 4 noiembrie 2002.

Prin sentința comercială nr.

5077 din 20 aprilie 2004, Tribunalul București, secția comercială a anulat ca

insuficient timbrată acțiunea reclamantei.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut că cererea a fost timbrată la data înregistrării cu suma

de 171.000 lei și timbru judiciar 1.500 lei, iar prin rezoluția judecătorului

de serviciu s-a pus în vedere reclamantei să completeze taxa de timbru cu suma

de 275.000.000 lei sub sancțiunea anulării cererii.

Reclamanta nu s-a conformat

obligației de completare a taxei de timbru până la termenul stabilit, astfel că

în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, tribunalul a anulat

cererea ca insuficient timbrată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel în termen, motivat și legal timbrat SC R.C.G. SA criticile vizând

nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate.

În esență, apelanta susține

că prin neacordarea termenului pentru lipsă de apărare solicitat atât de

reclamantă cât și de pârâtă s-a încălcat dreptul la apărare garantat de

Constituție.

Arată apelanta și că i s-a

îngrădit dreptul la un proces echitabil câtă vreme s-a anulat direct și imediat

acțiunea deși la dosar se afla și o cerere de amânare /eșalonare a plății taxei

de timbru care deși era adresată M.F., în realitate era de competența instanței

să o rezolve prealabil luării, oricărei măsuri privind taxa de timbru.

Respingerea cererii de

acordare a termenului pentru lipsă de apărare putea fi atenuată cel puțin prin

acordarea unui termen pentru depunere de note scrise, caz în care reclamanta ar

fi putut să-și expună poziția față de chestiunea timbrării într-un mod

calificat sau ar fi putut inclusiv achita taxa de timbru, ceea ce ar fi dus,

eventual, la repunerea pe rol a cauzei.

Susține apelanta și că

rezoluția judecătorului delegat nu a ajuns la cunoștința conducerii societății

decât sub aspectul termenului de judecată acordat, întrucât persoana

împuternicită să depună acțiunea nu avea cunoștințe juridice caz în care devin

aplicabile dispozițiile art. 153 C. proc. civ., iar aducerea la cunoștința

conducerii a cuantumului taxei de timbru și obligației depunerii ei până la

termenul de judecată, trebuia făcută în scris de către instanță.

În fine, apelanta arată că

rezoluția judecătorului delegat face vorbire și de obligația reclamantei de a

preciza în lei valoarea sumei pe care o pretinde astfel că, din acest punct de

vedere, rezoluția devine contradictorie și inexecutabilă, fiindcă, pe de o

parte se fixează taxa de timbru de plată dar pe de altă parte se cere

precizarea valorii în lei a cererii.

Intimata SC B.T.T. SA, a

depus întâmpinare solicitând respingerea apelului în raport de dispozițiile art.

20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. (1) - (3) din Normele

Metodologice pentru aplicarea legii.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia comercială 403 din 23 septembrie 2004, a respins

ca nefondat apelul declarat de apelanta – reclamantă SC R.C.G. SA București,

împotriva sentinței comerciale 5077 din 20 aprilie 2004 a Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata – pârâtă SC

B.T.T. SA.

Pentru a dispune astfel,

Curtea de Apel a avut în vedere următoarele:

Instanța de apel a apreciat

că nu s-a încălcat dreptul la apărare prevăzut de Constituție, în raport de

dispozițiile art. 156 alin. (1) C. proc. civ., text de lege care nu prevede

obligativitatea pentru instanță de a admite cererea pentru lipsă de apărare.

A mai reținut, instanța de

apel că în cauză nu erau aplicabile dispozițiile art. 156 alin. (2) C. proc.

civ., referitoare la situația amânării pronunțării în vederea depunerii de

concluzii scrise în situația respingerii cererii pentru lipsă de apărare.

Totodată, se arată că

admiterea cererii de amânare a judecății pentru lipsă de apărare este

condiționată de îndeplinirea, în prealabil a obligației de plată a taxei

judiciare de timbru.

Nici critica referitoare la

îngrădirea dreptului la un proces echitabil ca urmare a anulării, cererii de

chemare în judecată nu a fost găsită întemeiată în condițiile în care cererea

pentru amânare /eșalonare a plății taxei de timbru a fost adresată M.F. și nu

instanței de judecată, astfel cum se prevede în art. 75 – 79 C. proc. civ.,

pentru a se putea pronunța cu privire la aceasta.

Susținerile apelantei

privind lipsa de pregătire a împuternicitului său, care a depus cererea de

chemare în judecată au fost înlăturate ca nefondate, întrucât acestei persoane,

care a depus acțiunea și a luat termenul în cunoștință, i s-a pus în vedere de

către judecătorul de serviciu ca până la primul termen de judecată să plătească

taxa judiciară de timbru, calculată la pretențiile în valută convertibilă în

raport de cursul leu /dolari S.U.A., la data introducerii acțiuni.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal a formulat recurs reclamanta SC R.C.G. SA, apreciind-o ca fiind

nelegală și reprezintă rezultatul unei interpretări și aplicări greșite a

dispozițiilor art. 29 și art. 36 din Ordinul 760/1999, precum și a

dispozițiilor art. 153 și art. 114

1

C. proc. civ.

În esență, recurenta susține

că indiferent cum a fost introdusă acțiunea (prin poștă, personal, sau prin

reprezentant), instanța de judecată comunică în scris debitorului obligația de

plată a taxei judiciare de timbru și cuantumul acesteia.

Totodată, recurenta a arătat

că art. 153 alin. (1) C. proc. civ., instituie o prezumție legală potrivit

căreia partea care a depus ea însăși cererea sau a făcut acest lucru prin

mandatar, este prezumată de lege că a luat numai termenul în cunoștință, nu și

alte elemente ale rezoluției judecătorului de serviciu.

De asemenea, reclamanta

arată că instanța de apel nu a avut rol activ, ignorând dispozițiile art. 129

alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, se arată că instanța

de apel greșit a apreciat că instanța fondului a constatat că nu a fost

investită cu soluționarea cererii de amânare a plății taxei de timbru de vreme

ce aceasta era depusă la dosar, chiar dacă era adresată M.F.

Ignorând dispozițiile legii

instanțele au adus o gravă atingere dreptului la apărare, încălcând

dispozițiile din Constituția României, C.E.D.O.P.I.D.C.P., prin respingerea

cererii pentru lipsă de apărare.

În drept, reclamanta și-a

întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare

la situația când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În consecință, recurenta a

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii

apelului, anulării sentinței de la fond și rejudecării cauzei în fond.

Pârâta a formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Examinând decizia pronunțată

în apel prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, Înalta Curte

constată că recursul formulat nu este fondat, hotărârea fiind legală și

temeinică.

Astfel, reclamanta SC R.C.G.

SA, a chemat în judecată pe pârâta SC B.T.T. SA, solicitând instanței, printre

altele și obligarea acesteia să-i plătească 768.127 dolari S.U.A., în

echivalent lei, la cursul de schimb dolar S.U.A. /leu de la data efectuării

plății /echivalentul a 214.964.127.500 lei la cursul de 32.500 lei /doar S.U.A.

de la data introducerii acțiunii, 25 martie 2004.

În raport de aceste

precizări ale reclamantei, judecătorul de serviciu a pus în vedere

reprezentantului acesteia să completeze taxa judiciară de timbru cu 275.000.000

lei sub sancțiunea anulării cererii, până la primul termen de judecată, termen

în cunoștința reclamantei.

La primul termen de

judecată, reclamanta nu s-a prezentat depunând, prin serviciul registratură o

cerere prin care a solicitat amânarea cauzei pentru lipsă de apărare.

Prima instanță a respins

cererea de lipsă de apărare formulată în scris și constatând că reclamanta nu a

îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru stabilită prin

rezoluția judecătorului de serviciu, în raport de dispozițiile art. 20 din

Legea nr. 146/1997, a anulat ca insuficient timbrată acțiunea formulată.

Soluția a fost menținută și

de către instanța de apel.

Înalta Curte constată că

hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice, nefiind date cu

încălcarea legii.

Potrivit art. 156 C. proc.

civ., instanța va putea acorda un singur termen pentru lipsă de apărare,

temeinic motivată, iar în cazul în care se referă amânarea judecății pentru

acest motiv, va amâna, la cererea părți, pronunțarea în vederea depunerii de

concluzii scrise.

Ori, în cauză, în raport de

faptul că reclamanta a învederat „sec” că motivul cererii de amânare l-ar

constitui „lipsa de apărare” instanța de fond a apreciat corect, că cererea nu

este temeinică și a respins-o.

Mai mult decât atât,

dispoziția legală prevăzută de art. 156 alin. (1) C. proc. civ., este

supletivă, nefiind obligatorie pentru instanță.

Rezultă că instanța nu este

obligată să acorde în orice împrejurare un nou termen de judecare, acordarea

termenului constituind o simplă facultate prevăzută de lege.

Alin. (2) al art. 156 C.

proc. civ., nu este aplicabil în speță. Procesul civil nu este guvernat de

principiul oficialității, astfel că dacă partea care a solicitat acordarea unui

termen nu este prezentă, instanța nu poate să dispună amânarea pronunțării în

vederea depunerii de concluzii scrise, fiind condiționată de existența unei

cereri din partea părții.

Cum bine a reținut și

instanța de apel, admiterea cererii de amânare a judecății pentru lipsă de

apărare este condiționată de îndeplinirea, în prealabil, a obligației de plată

a taxei judiciare de timbru, obligație care se analizează cu prioritate.

Potrivit art. 20 din Legea nr.

146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă acestea nu

au fost plătite în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii,

instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul

termen în judecată, sancțiunea neîndeplinirii acestei obligații fiind anularea

cererii.

Ori, în speță, reclamantei,

prin persoana care a depus acțiunea judecătorul de serviciu odată cu acordarea

termenului în cunoștință, conform art. 13 C. proc. civ., i-a pus în vedere să

completeze taxa de timbru cu 275.000.000 lei, la valoarea pretențiilor

solicitate (obligație de altfel cunoscută și de către reclamantă, după cum

rezultă și din cererea adresată M.F.).

Înalta Curte constată că

hotărârile pronunțate în cauză nu au fost date nici cu încălcarea art. 129 alin.

(4) C. proc. civ., a dispozițiilor Constituției și a reglementărilor

internaționale.

Procesul civil este guvernat

de principiul disponibilității părților, care constă în posibilitatea acestora

de a dispune de obiectul procesului și de mijloacele procesuale de apărare a

acestui drept.

Altfel spus, reclamantul

fixează în cererea sa de chemare în judecată limitele și obiectul acțiunii, iar

instanța nu poate depăși limitele acțiunii fixate de reclamant.

Instanța de fond nu se putea

pronunța pe cererea de amânare /eșalonare a plății taxei judiciare de timbru

având în vedere că această cerere era distinctă de cea de chemare în judecată,

fiind depusă în setul de înscrisuri anexate în dovedirea acțiunii, iar mai mult

decât atât nu este adresată instanței, ci M.F.

Rezultă că instanța nu a

fost investită cu această cerere și nici nu se putea sesiza din oficiu cu

soluționarea acesteia.

Potrivit art. 21 din Legea nr.

146/1997, instanța poate acorda scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru

plata taxelor judiciare de timbru în condițiile art. 74 – 81 C. proc. civ.,

însă condiția pentru aceasta este existența unei astfel de cereri adresată

instanței și nu unei alte instituții.

De altfel, cererea de

amânare /eșalonare a plății taxei judiciare de timbru adresată M.F. de către

recurentă, reprezintă dovada împrejurări că aceasta a avut cunoștință de

rezoluția judecătorului de serviciu care i-a pus în vedere să completeze taxa

de timbru cu suma de 275.000.000 lei, sumă pentru care aceasta a solicitat

amânarea /eșalonarea plății, fiind contrară afirmației acesteia că a luat

cunoștință numai de termenul acordat.

În consecință, în raport de

aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză a fost corect aplicată

legea, iar pe cale de consecință, recursul reclamantei conform art. 312 C.

proc. civ., va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC R.C.G. SA București, împotriva deciziei nr. 403 din 23

septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 25 februarie 2005.