ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 400/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 758 din 2 februarie 2001, Tribunalul București, secția comercială a admis acțiunea majorată formulată de reclamanta R.L. București, împotriva pârâtei SC S.R.C.I. SRL și a obligat-o pe pârâtă la plata sumelor de 7.694 dolari S.U.A. echivalent în lei la data plății reprezentând chiriei restantă pentru perioada mai 1996 – ianuarie 1997, 15.879 dolari S.U.A. echivalent în lei la data executării reprezentând penalități pentru neplata chiriei, 5.114.028 lei T.V.A., 5.039.117 lei contravaloare obiecte imputate nepredate, 360.522 lei cote de întreținere și 19.015.200 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 861 din 31 mai 2001, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială a anulat ca insuficient timbrat apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut că deși pârâta a fost citată pentru termenul din 31 mai 2001, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, cu mențiunea de a timbrat calea de atac cu 42.664.548 lei taxă judiciară de timbru și 47.000 lei diferență timbru judiciar, aceasta nu s-a conformat obligației legale prevăzute la art. 11 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru și, ca atare, în cauză au devenit incidente dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea precizată coroborate cu cele ale art. 9 alin. (2) din O.G.

nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, care statuează că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii. Prin decizia nr. 2814 din 29 mai 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială a respins recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei curții de apel, ca nefondat. În motivarea acestei soluții, instanța de recurs a reținut, în esență, că motivele de apel formulate nu sunt fondate, și de asemenea, nu pot fi primite nici susținerile pârâtei – apelante, în sensul că, pentru termenul din 31 mai 2001, procedura de citare nu ar fi fost legal îndeplinită și deci că, în acest context nu a avut cunoștință de obligația timbrării apelului cu sumele menționate în citație (42.664.548 lei taxă judiciară de timbru și 47.000 lei timbru judiciar), deoarece probele dosarului dovedesc o cu totul altă situație și anume că procedura de citare s-a făcut prin afișare, conform art. 82 alin. (2) și (4) C. proc.

civ. și, ca atare, pârâta nu se poate prevala de recunoașterea obligației de timbrare, din moment ce, în citație s-au prevăzut atât sumele, cât și cuantumul acestora, care erau datorate pentru timbrarea corespunzătoare a apelului. Împotriva deciziei mai sus arătate, pârâta – recurentă a formulat contestație în anulare, întemeindu-se pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 și art. 318 C. proc. civ. și solicitând anularea acesteia. Contestatoarea, în motivarea contestației, susține astfel că în apel cauza a fost soluționată cu lipsă de procedură legal îndeplinită, prin încălcarea de către agentul poștal a dispozițiilor art. 92 1 C. proc. civ. în sensul că, văzând adresa, în același corp de clădire coexistând mai multe societăți comerciale, agentul procedural trebuia să stăruie în identificarea sediului (biroului) de lucru al societății și nu să îndeplinească procedura de citare prin afișare, așa cum s-a întâmplat.

De asemenea, contestatoarea arată că se impunea o verificare de scripte la instanță și la nivelul D.P.T.B., pentru a se clarifica modul în care s-a efectuat procedura de citare și, în fine, că este cel puțin surprinzătoare celeritatea cu care a fost soluționată cauza chiar de la primul termen de judecată, cu atât mai mult, cu cât era în discuție plata taxei de timbru, obligație nesatisfăcută cel puțin la acel prim termen. Contestația în anulare nu este fondată. Din examinarea motivelor de contestație formulate de recurenta – pârâtă, în raport de actele existente la dosarul cauzei se constată următoarele: Potrivit textelor legale invocate de contestatoare, respectiv art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc.

civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului (alin. (1)) pct. 1 și în cazul când motivele de contestație au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

În speță, se constată că toate motivele exprimate în contestația în anulare au fost invocate și în recurs, respectiv soluționarea apelului cu lipsă de procedură datorită neîndeplinirii corecte a procedurii de citare prin afișare, recunoașterea cuantumului taxelor de timbru datorate și graba cu care a fost soluționată cauza în apel, deși era necesară o verificare de scripte (cercetare) pentru clarificarea modului în care agentul procedural a efectuat procedura de citare. Motivele de recurs au fost examinate de instanța de recurs, răspunzându-se la fiecare dintre ele, argumentat, în sensul că procedura de citare a fost legal îndeplinită prin afișare conform art. 92 alin. (2) și (4) C. proc. civ., apelanta – pârâtă a cunoscut cuantumul sumelor datorate cu titlu de taxe de timbru conform mențiunilor de pe citație și apelanta – pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de timbrare corespunzătoare a apelului, în contextul în care, față de dispozițiile art. 720 6 C. proc.

civ., instanța este obligată să asigure desfășurarea procesului cu celeritate. Ca atare, din cele mai sus arătate reiese că instanța de recurs a apreciat că nu are nevoie nici de verificări de fapt, acestea ne mai putând fi de altfel efectuate nici de D.R.P., astfel cum arată chiar contestatoarea, potrivit răspunsului primit de la această instituție referitor la depășirea termenului de 18 luni de la data îndeplinirii actului, de către agentul procedural. În consecință, reținându-se că pârâta nu a formulat nici un motiv de anulare întemeiat, care să conducă la anularea hotărârii pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, în condițiile restrictive prevăzute de dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc.

civ., aceasta va fi menținută și se va respinge contestația în anulare formulată de recurenta – pârâtă SC S.R.C.I. SRL București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC S.R.C.I. SRL București, împotriva deciziei nr. 2814/2003 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2006.