ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2520/2006

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 1693 din 20

decembrie 2005, Tribunalul București, secția a II-a penal, a respins, ca

inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnatul B.M.

Instanța a reținut că motivul

invocat de condamnat (reducerea cuantumului pedepsei) nu se încadrează printre cazurile

de contestație la executare prevăzute de art. 461 C. proc. pen.

Tribunalul a evidențiat că nu se

poate discuta reindividualizarea pedepsei, pe calea unei contestații la

executare, în cadrul căreia, potrivit textului menționat, pot fi invocate fie

incidente la executare, fie vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se

execută, fie situația în care s-a pus în executare o hotărâre care încă nu a

rămas definitivă.

Prin decizia nr. 106/ A din 9

februarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 34935/3/2005, Curtea de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de contestatorul condamnat.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs contestatorul, reiterând motivul invocat în contestația la

executare (reducerea pedepsei).

Înalta Curte constată, că recursul

declarat de contestator este nefondat, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 461 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen., contestația contra executării hotărârii penale se poate face când

se invocă, printre altele, orice altă cauză de micșorare a pedepsei, precum și

orice alt incident ivit în cursul executării.

În speță, Înalta Curte constată că,

în mod legal, instanțele au respins, ca inadmisibilă, contestația la executare,

întrucât motivul invocat de contestator (reducerea pedepsei) nu se regăsește în

cazurile de contestație prevăzute de dispozițiile art. 461 C. proc. pen.

Contestatorul nu a invocat o cauză

legală de micșorare a pedepsei, în sensul cerut de prevederile art. 461 alin. (1)

lit. d) C. proc. pen., ci a solicitat reducerea acesteia, printr-o nouă

individualizare, cerere care este inadmisibilă, întrucât hotărârea de

condamnare nu poate fi reformată pe această cale.

În consecință, Înalta Curte va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestator.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în

sumă de 120 lei, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 106/ A din 9

februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurentul condamnat la plata

sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17

aprilie 2006.