ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1984/2006

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 972 din 5 iulie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II–a penală, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de M.I. și a fost obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin contestația la executare formulată de condamnatul M.I., s-a contestat hotărârea judecătorească prin care a fost condamnat, la o pedeapsă de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen.

În motivare s-a arătat că nu au fost administrate probe în apărare nici la urmărirea penală și nici în faza de judecată, în sensul că nu au fost audiați martorii pe care condamnatul i-a solicitat, nu s-a efectuat recunoașterea din grup sau reconstituirea la fața locului, doi dintre inculpați nu știu să scrie și să citească, declarațiile acestora fiind consemnate de anchetator, inculpații au fost audiați în cursul urmăririi penale, în lipsa unui apărător, nu au fost valorificate declarațiile date în fața instanței de judecată.

A fost atașat dosarul nr. 2071/2003 al Tribunalului București, secția I penală (supliment), în care s-a pronunțat sentința penală nr. 309 din 2 martie 2004. La termenul de judecată din 5 iulie 2005, în fața instanței de fond, condamnatul și-a precizat cererea susținând că a formulat o contestație la executare, iar motivele sunt cele expuse și precizate ulterior, că împotriva aceleiași hotărâri de condamnare a formulat și o cerere de revizuire ce se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate de condamnat prin cererea formulată și memoriul atașat, așa cum au fost reiterate și precizate și în fața primei instanțe, s-a apreciat că acestea nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de contestație la executare prevăzute de art. 461 C. proc.

pen. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel condamnatul M.I., criticând-o pe aceleași motive cuprinse în contestația la executare adresată tribunalului. Prin decizia penală nr. 1013/ A din 20 decembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a II–a penală pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul, reținând că aspectele invocate de condamnat nu se circumscriu celor expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 461 C. proc. pen. Nemulțumit, condamnatul M.I. a declarat recurs pe care, în termen legal, l-a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. El reiterează motivele din contestație și din apel. Recursul declarat este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.

Art. 461 C. proc. pen., reglementează instituția contestației la executare și prevede în mod expres cazurile de la lit. a) la lit. d). Aspectele invocate de recurentul contestator se referă la modalitatea în care au fost administrate probele în dosarul în care a fost condamnat precum și la cuantumul pedepsei, negăsindu-se în textul menționat, astfel că recursul va fi respins ca nefondat, iar recurentul obligat la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva deciziei penale nr. 1013/ A din 20 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 martie 2006.