ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1984/2006

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 972 din 5

iulie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II–a penală, s-a

respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de M.I. și a fost

obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că prin contestația la executare formulată de condamnatul M.I., s-a

contestat hotărârea judecătorească prin care a fost condamnat, la o pedeapsă de

12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

În motivare s-a arătat că nu au fost

administrate probe în apărare nici la urmărirea penală și nici în faza de

judecată, în sensul că nu au fost audiați martorii pe care condamnatul i-a

solicitat, nu s-a efectuat recunoașterea din grup sau reconstituirea la fața

locului, doi dintre inculpați nu știu să scrie și să citească, declarațiile

acestora fiind consemnate de anchetator, inculpații au fost audiați în cursul

urmăririi penale, în lipsa unui apărător, nu au fost valorificate declarațiile

date în fața instanței de judecată.

A fost atașat dosarul nr. 2071/2003

al Tribunalului București, secția I penală (supliment), în care s-a pronunțat

sentința penală nr. 309 din 2 martie 2004.

La termenul de judecată din 5 iulie

2005, în fața instanței de fond, condamnatul și-a precizat cererea susținând că

a formulat o contestație la executare, iar motivele sunt cele expuse și

precizate ulterior, că împotriva aceleiași hotărâri de condamnare a formulat și

o cerere de revizuire ce se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele invocate de condamnat prin cererea formulată și

memoriul atașat, așa cum au fost reiterate și precizate și în fața primei

instanțe, s-a apreciat că acestea nu se încadrează în nici unul dintre cazurile

de contestație la executare prevăzute de art. 461 C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat apel condamnatul M.I., criticând-o pe aceleași motive cuprinse în

contestația la executare adresată tribunalului.

Prin decizia penală nr. 1013/ A din

20 decembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a II–a penală pentru cauze

cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul, reținând că aspectele invocate

de condamnat nu se circumscriu celor expres și limitativ prevăzute de

dispozițiile art. 461 C. proc. pen.

Nemulțumit, condamnatul M.I. a

declarat recurs pe care, în termen legal, l-a înaintat Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția penală.

El reiterează motivele din contestație

și din apel.

Recursul declarat este neîntemeiat

și urmează a fi respins ca atare.

Art. 461 C. proc. pen.,

reglementează instituția contestației la executare și prevede în mod expres

cazurile de la lit. a) la lit. d).

Aspectele invocate de recurentul contestator

se referă la modalitatea în care au fost administrate probele în dosarul în

care a fost condamnat precum și la cuantumul pedepsei, negăsindu-se în textul

menționat, astfel că recursul va fi respins ca nefondat, iar recurentul obligat

la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul M.I.

împotriva deciziei penale nr. 1013/ A din 20 decembrie 2005 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul contestator la

plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40

RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 martie 2006.