ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3661/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr.

2123 din 9 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a fost respins recursul declarat de G.V.

împotriva sentinței civile nr. 117 din 16 mai 2008 a Curții de Apel Craiova, secția

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că prin

sentința nr. nr. 117 din 16 mai 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, acțiunea formulată de reclamantul G.V. a fost

respinsă.

Sesizată cu

recursul declarat de G.V., instanța de control judiciar a constatat că

recurentul nu se afla în incapacitate temporară de muncă în momentul în care a

fost emis ordinul, data comunicării ordinului interesând numai în vederea

calculării termenelor de formulare a plângerii prealabile dacă este cazul și de

introducere a acțiunii în justiție.

A mai constatat

instanța de control judiciar că recurentul s-a aflat în stare de

incompatibilitate mai mult de doi ani, de unde rezultă că sunt îndeplinite

prevederile art. 101 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, nefiind necesară

o altă condiție.

Împotriva

acestei hotărâri a formulat contestație în anulare reclamantul G.V. susținând

în esență, că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la faptul că măsura

destituirii sale din funcție a fost dispusă în perioada în care se afla în

incapacitate temporară de muncă.

Analizând

contestația în anulare formulată în raport de obiectul acesteia și având în

vedere dispozițiile legale incidente, Înalta Curte o va respinge ca nefondată,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi

atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul

unor greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul, sau admițându-l

numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de

modificare sau casare.

Primul motiv

prevăzut de art. 318 C. proc. civ., dezlegarea dată recursului este rezultatul

unei greșeli materiale - are în vedere erori materiale în legătură cu aspecte

formale ale judecății recursului și care au avut drept consecință darea unei

soluții greșite.

Textul vizează

greșeli de fapt involuntare, astfel că nu poate fi formulată contestația în

anulare în vederea înlăturării unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere

a probelor, de interpretare a unor norme legale de drept substanțial sau

procedural.

Practica

instanțelor este constantă în sensul că textul de lege se referă la greșeli

materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs,

cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient

timbrat ori făcut de o persoană fără calitate și alte situații asemănătoare,

deși la dosar se găsesc dovezi prin care se învederează că a fost depus în

termen sau că a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptățită a-l

declara, pentru verificarea acestor aspecte nefiind necesară reexaminarea

fondului sau o reapreciere a probelor.

Dispozițiile

textului legal procedural mai sus menționat stabilesc un câmp de aplicabilitate

limitată, astfel că ele trebuie să fie interpretate în toate cazurile, în mod

restrictiv, pentru a nu deschide părților calea unui veritabil recurs la

recurs.

Nici motivul

prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ. nu este întemeiat, neputând fi

reținută susținerea contestatorului privind soluționarea recursului fără

analiza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitor

la faptul că actul administrativ atacat a fost emis în perioada incapacității

temporare de muncă a contestatorului, întrucât în hotărârea recurată a fost

analizat acest motiv și respins ca nefondat, precizându-se că ordinul nr. 42

din 21 martie 2008 produce efecte începând cu data de 1 aprilie 2008, deci nu

în perioada în care contestatorul se afla în incapacitate temporară de muncă.

Omisiune la care

se referă teza a II-a a textului există numai atunci când realmente instanța de

recurs nu a cercetat, din greșeală, unul din motivele de casare sau de

modificare depuse în termenul legal, nu și argumentele aduse în sprijinul lui,

care, oricât de larg ar fi dezvoltat, îi sunt subsumate.

Față de cele

expuse, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de G.V. împotriva Deciziei nr. 2123 din 9

aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.