ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3661/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2123 din 9 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respins recursul declarat de G.V. împotriva sentinței civile nr. 117 din 16 mai 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că prin sentința nr. nr. 117 din 16 mai 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată de reclamantul G.V. a fost respinsă.

Sesizată cu recursul declarat de G.V., instanța de control judiciar a constatat că recurentul nu se afla în incapacitate temporară de muncă în momentul în care a fost emis ordinul, data comunicării ordinului interesând numai în vederea calculării termenelor de formulare a plângerii prealabile dacă este cazul și de introducere a acțiunii în justiție. A mai constatat instanța de control judiciar că recurentul s-a aflat în stare de incompatibilitate mai mult de doi ani, de unde rezultă că sunt îndeplinite prevederile art. 101 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, nefiind necesară o altă condiție. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare reclamantul G.V. susținând în esență, că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., raportat la faptul că măsura destituirii sale din funcție a fost dispusă în perioada în care se afla în incapacitate temporară de muncă. Analizând contestația în anulare formulată în raport de obiectul acesteia și având în vedere dispozițiile legale incidente, Înalta Curte o va respinge ca nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul unor greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul, sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.

Primul motiv prevăzut de art. 318 C. proc. civ., dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale - are în vedere erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecății recursului și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite. Textul vizează greșeli de fapt involuntare, astfel că nu poate fi formulată contestația în anulare în vederea înlăturării unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor norme legale de drept substanțial sau procedural.

Practica instanțelor este constantă în sensul că textul de lege se referă la greșeli materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate și alte situații asemănătoare, deși la dosar se găsesc dovezi prin care se învederează că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara, pentru verificarea acestor aspecte nefiind necesară reexaminarea fondului sau o reapreciere a probelor. Dispozițiile textului legal procedural mai sus menționat stabilesc un câmp de aplicabilitate limitată, astfel că ele trebuie să fie interpretate în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide părților calea unui veritabil recurs la recurs.

Nici motivul prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ. nu este întemeiat, neputând fi reținută susținerea contestatorului privind soluționarea recursului fără analiza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitor la faptul că actul administrativ atacat a fost emis în perioada incapacității temporare de muncă a contestatorului, întrucât în hotărârea recurată a fost analizat acest motiv și respins ca nefondat, precizându-se că ordinul nr. 42 din 21 martie 2008 produce efecte începând cu data de 1 aprilie 2008, deci nu în perioada în care contestatorul se afla în incapacitate temporară de muncă. Omisiune la care se referă teza a II-a a textului există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat, din greșeală, unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și argumentele aduse în sprijinul lui, care, oricât de larg ar fi dezvoltat, îi sunt subsumate.

Față de cele expuse, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de G.V. împotriva Deciziei nr. 2123 din 9 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.