ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2123/2009

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.V. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, anularea Ordinului nr. 42 din 21 februarie 2008 și reintegrarea sa în funcția deținută anterior, cu plata drepturilor bănești cuvenite până la efectiva reintegrare.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării cererii În motivarea acțiunii, s-a arătat că măsura de destituire s-a aplicat în perioada în care reclamantul se afla în incapacitate temporară de muncă, astfel încât ordinul atacat este nul absolut. A mai precizat reclamantul că a luat măsuri pentru încetarea stării de incompatibilitate încă din luna august a anului 2006, depunând în acest sens cererea de suspendare din activitatea de expert la Biroul local de expertize înregistrată sub nr. 2008 din 21 august 2006, formulând o nouă cerere în acest sens înregistrată sub nr. 3480 din 27 octombrie 2007. A apreciat reclamantul că Biroul local de expertize avea obligația de a-i comunica faptul că nu este posibilă suspendarea sa din funcție, ci numai radierea și a arătat totodată că despre imposibilitatea suspendării a aflat cu ocazia citării la comisia de disciplină.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 117 din 16 mai 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă.

Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond S-a reținut că la data emiterii ordinului atacat reclamantul nu se afla în stare de incapacitate de muncă, această stare intervenind eventual ulterior, concediul medical fiind acordat la 25 martie 2008, cu începere de la 24 martie 2008. î n ce privește cererile formulate de reclamant prin care acesta a solicitat suspendarea din activitatea de expert, instanța a reținut că măsura suspendării se constituie într-o sancțiune disciplinară potrivit legislației aplicabile în materie, astfel încât, pentru acest motiv, Biroul de expertize nu a dat curs solicitărilor formulate în acest sens. Instanța a reținut că reclamantul nu poate invoca în sprijinul său necunoașterea legii privind desfășurarea activității de expert, astfel încât acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate, aspect ce a condus la încetarea raporturilor de funcție publică.

Recursul declarat de reclamantul G.V. Motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. 5.1. Măsura de destituire a fost aplicată în perioada în care recurentul se afla în incapacitate temporară de muncă, fapt interzis de prevederile art. 117 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu cele din Codul muncii. Susținerea instanței de fond în sensul că valabilitatea ordinului se apreciază în funcție de data emiterii nu are suport legal, deoarece actul administrativ individual își produce efectele de la data comunicării. Chiar și în ipoteza în care s-ar lua ca dată a intrării în vigoare, data înregistrării ordinului, 24 martie 2008, recurentul se afla și atunci în concediu medical. 5.2. Nu sunt aplicabile prevederile art. 77 alin. (2) lit. j) și art. 101 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, deoarece recurentul a făcut diligențele necesare pentru a ieși din starea de incompatibilitate încă din luna august 2006, când a depus cererea de suspendare, fără să cunoască însă că nu este posibilă suspendarea ci doar radierea. Biroul local de expertize i-a comunicat faptul că nu este posibilă suspendarea, abia în urma adresei formulate. Expertizele au fost efectuate deoarece instanțele de judecată l-au obligat să le facă, primind amenzi de peste 1600 lei. 5.3. Măsura destituirii nu putea fi aplicată, deoarece nu există vinovăția, nu mai efectua expertize de peste șase luni, iar starea de incompatibilitate nu mai exista. 5.4. Lipsa de vinovăție este demonstrată și de existența punctului de vedere al Ministerului a dministrației Publice, conform căruia, „Legea nr. 161/2003 nu interzice funcționarului public să fie numit expert judiciar sau să fie autorizat să facă evaluări”. Și practica Tribunalului Gorj, în dosarul nr. 13663/95/2007, este în același sens. 6.Apărările invocate de intimatul-pârât Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale Intimatul consideră că recursul este nefondat, avându-se în vedere că actul administrativ atacat a fost emis la o dată la care recurentul nu se afla în incapacitate temporară de muncă, iar responsabilitatea pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 188/1999 revine funcționarului public. II. Considerentele instanței de recurs 1 .Recursul este nefondat 2. Ordinul nr. 42 din 21 martie 2008 ce a privit destituirea din funcția publică de director executiv adjunct a recurentului a produs efecte începând cu data de 1 aprilie 2008. Data comunicării ordinului interesează numai în vederea calculării termenelor de formulare a plângerii prealabile dacă este cazul și de introducere a acțiunii în justiție. Potrivit art. 94 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai mare de o lună, în condițiile legii. Recurentul nu se afla în incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai mare de o lună în momentul în care a fost emis ordinul. De asemenea, conform art. 96 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, pe perioada suspendării, raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa sau cu acordul funcționarului public în cauză. Cum deja s-a stabilit, recurentului nu i se suspendase raportul de serviciu, deoarece la data emiterii ordinului nu era în concediu medical pe o perioadă mai mare de o lună. Această împrejurare nu survine nici în data de 1 aprilie 2008, deoarece concediul medical era pentru o perioadă de șapte zile. Rezultă că, din această perspectivă, motivul de recurs este nefondat. 3. Textul art. 101 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 republicată este cât se poate de clar Destituirea din funcția publică se dispune dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcționarul public nu acționează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data ivirii cazului de incompatibilitate. „Nu acționează pentru încetarea stării de incompatibilitate” este o obligație de rezultat și nu de diligență, astfel cum afirmă recurentul. Recurentul avea obligația să iasă din starea de incompatibilitate. Justificarea recurentului în sensul că nu a știut că nu este posibilă suspendarea din corpul experților, ci numai radierea, nu poate fi luată în considerare și doar pentru singurul motiv, că se încalcă un principiu general de drept: nemo censetur ignorare legem ”. Recurentul s-a aflat în stare de incompatibilitate mai mult de doi ani, de unde rezultă că sunt îndeplinite prevederile art. 101 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, nefiind necesară o altă condiție. 4. Împrejurarea că în doctrină și practică s-au exprimat păreri contrare legate de existența stării de incompatibilitate în cazul expertului judiciar nu justifică neaplicarea prevederilor legale și nici nu face ca recurentul să fie absolvit de obligația impusă de lege și pe care acesta a recunoscut-o ca fiind în sensul existenței incompatibilității. 5.Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.