ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2123/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2123/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
d
in
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul
acțiunii
Prin cererea
înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ
și fiscal, reclamantul G.V. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul
Agriculturii și Dezvoltării Rurale, anularea Ordinului nr. 42 din 21 februarie 2008
și reintegrarea sa în funcția deținută anterior, cu plata drepturilor bănești
cuvenite până la efectiva reintegrare.
Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării cererii
În motivarea
acțiunii, s-a arătat că măsura de destituire s-a aplicat în perioada în care
reclamantul se afla în incapacitate temporară de muncă, astfel încât ordinul
atacat este nul absolut.
A mai precizat
reclamantul că a luat măsuri pentru încetarea stării de incompatibilitate încă
din luna august a anului 2006, depunând în acest sens cererea de suspendare din
activitatea de expert la Biroul local de expertize înregistrată sub nr. 2008
din 21 august 2006, formulând o nouă cerere în acest sens înregistrată sub nr. 3480
din 27 octombrie 2007.
A apreciat
reclamantul că Biroul local de expertize avea obligația de a-i comunica faptul
că nu este posibilă suspendarea sa din funcție, ci numai radierea și a arătat
totodată că despre imposibilitatea suspendării a aflat cu ocazia citării la
comisia de disciplină.
3.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă
nr. 117 din 16 mai 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ
și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă.
4.
Motivele de fapt și de drept care au format
convingerea instanței de
fond
S-a reținut că
la data emiterii ordinului atacat reclamantul nu se afla în stare de
incapacitate de muncă, această stare intervenind eventual ulterior, concediul
medical fiind acordat la 25 martie 2008, cu începere de la 24 martie 2008.
î
n
ce privește cererile formulate de reclamant prin care acesta a solicitat
suspendarea din activitatea de expert, instanța a reținut că măsura suspendării
se constituie într-o sancțiune disciplinară potrivit legislației aplicabile în
materie, astfel încât, pentru acest motiv, Biroul de expertize nu a dat curs
solicitărilor formulate în acest sens.
Instanța a
reținut că reclamantul nu poate invoca în sprijinul său necunoașterea legii
privind desfășurarea activității de expert, astfel încât acesta s-a aflat în
stare de incompatibilitate, aspect ce a condus la încetarea raporturilor de
funcție publică.
Recursul
declarat de reclamantul G.V.
Motive de
recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
5.1. Măsura de
destituire a fost aplicată în perioada în care recurentul se afla în
incapacitate temporară de muncă, fapt interzis de prevederile art. 117 din
Legea nr. 188/1999, coroborate cu cele din Codul muncii.
Susținerea
instanței de fond în sensul că valabilitatea ordinului se apreciază în funcție
de data emiterii nu are suport legal, deoarece actul administrativ individual
își produce efectele de la data comunicării.
Chiar și în
ipoteza în care s-ar lua ca dată a intrării în vigoare, data înregistrării
ordinului, 24 martie 2008, recurentul se afla și atunci în concediu medical.
5.2. Nu sunt
aplicabile prevederile art. 77 alin. (2) lit. j) și art. 101 alin. (1) lit. b)
din Legea nr. 188/1999, deoarece recurentul a făcut diligențele necesare pentru
a ieși din starea de incompatibilitate încă din luna august 2006, când a depus
cererea de suspendare, fără să cunoască însă că nu este posibilă suspendarea ci
doar radierea.
Biroul local de
expertize i-a comunicat faptul că nu este posibilă suspendarea, abia în urma adresei
formulate.
Expertizele au
fost efectuate deoarece instanțele de judecată l-au obligat să le facă, primind
amenzi de peste 1600 lei.
5.3. Măsura
destituirii nu putea fi aplicată, deoarece nu există vinovăția, nu mai efectua
expertize de peste șase luni, iar starea de incompatibilitate nu mai exista.
5.4. Lipsa de
vinovăție este demonstrată și de existența punctului de vedere al Ministerului
a
dministrației Publice, conform căruia,
„Legea nr. 161/2003 nu interzice funcționarului public să fie numit expert
judiciar sau să fie autorizat să facă evaluări”. Și practica Tribunalului Gorj,
în dosarul nr. 13663/95/2007, este în același sens.
6.Apărările
invocate de intimatul-pârât Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării
Rurale
Intimatul
consideră că recursul este nefondat, avându-se în vedere că actul administrativ
atacat a fost emis la o dată la care recurentul nu se afla în incapacitate
temporară de muncă, iar responsabilitatea pentru nerespectarea prevederilor
Legii nr. 188/1999 revine funcționarului public.
II. Considerentele
instanței de recurs
1 .Recursul
este nefondat
Ordinul nr. 42
din 21 martie 2008 ce a privit destituirea din funcția publică de director
executiv adjunct a recurentului a produs efecte începând cu data de 1 aprilie
2008.
Data
comunicării ordinului interesează numai în vederea calculării termenelor de
formulare a plângerii prealabile dacă este cazul și de introducere a acțiunii
în justiție.
Potrivit art. 94
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, raportul de serviciu se suspendă de
drept atunci când funcționarul public se află în concediu medical pentru
incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai mare de o lună, în condițiile
legii.
Recurentul nu
se afla în incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai mare de o lună în
momentul în care a fost emis ordinul.
De asemenea,
conform art. 96 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, pe perioada suspendării,
raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa
sau cu acordul funcționarului public în cauză.
Cum deja s-a
stabilit, recurentului nu i se suspendase raportul de serviciu, deoarece la
data emiterii ordinului nu era în concediu medical pe o perioadă mai mare de o
lună.
Această împrejurare
nu survine nici în data de 1 aprilie 2008, deoarece concediul medical era
pentru o perioadă de șapte zile.
Rezultă că, din
această perspectivă, motivul de recurs este nefondat.
Textul art. 101
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 republicată este cât se poate de clar
Destituirea
din funcția publică se dispune dacă s-a ivit un motiv legal de
incompatibilitate, iar funcționarul public nu acționează pentru încetarea
acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data ivirii cazului de
incompatibilitate.
„Nu acționează
pentru încetarea stării de incompatibilitate” este o obligație de rezultat și
nu de diligență, astfel cum afirmă recurentul.
Recurentul avea
obligația să iasă din starea de incompatibilitate.
Justificarea
recurentului în sensul că nu a știut că nu este posibilă suspendarea din corpul
experților, ci numai radierea, nu poate fi luată în considerare și doar pentru
singurul motiv, că se încalcă un principiu general de drept:
nemo censetur
ignorare legem
”.
Recurentul s-a
aflat în stare de incompatibilitate mai mult de doi ani, de unde rezultă că
sunt îndeplinite prevederile art. 101 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999,
nefiind necesară o altă condiție.
Împrejurarea
că în doctrină și practică s-au exprimat păreri contrare legate de existența stării
de incompatibilitate în cazul expertului judiciar nu justifică neaplicarea
prevederilor legale și nici nu face ca recurentul să fie absolvit de obligația
impusă de lege și pe care acesta a recunoscut-o ca fiind în sensul existenței
incompatibilității.
5.Față de
acestea, nefiind întrunite motivele de recurs în temeiul art. 312 alin. (1)
teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și
completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I DE
Respinge recursul declarat
de G.V. împotriva sentinței civile nr. 117 din 16 mai 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9
aprilie 2009 .