ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8460/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8460/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, la 23 ianuarie 2009, reclamantul S.S.A., prin mandatar S.B.M.C. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primarul General, solicitând anularea adresei din 12 noiembrie 2008 și, în conformitate cu prevederile art. 103 alin. (2) C. proc. civ., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună repunerea reclamantului în termenul de depunere a notificării, prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru terenul situat în București, sectorul 5, Calea R., în suprafață de 2143 m.p. Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin Sentința civilă nr. 394 din 20 martie 2009, a respins acțiunea reclamantului S.S.A., reținând că termenul prevăzut de alin. (1) al art. 22 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin O.U.G.
nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, are natura juridică a unui termen de decădere, nesusceptibil de întrerupere sau repunere în termen. Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamantul, apel ce a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 212 A din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, cu motivarea că, deși în speță erau aplicabile dispozițiile art. 103 C. proc. civ., nu s-a dovedit împiedicarea dintr-o împrejurare mai presus de voința părții de a formula în termen notificarea. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs reclamantul S.S.A., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., în condițiile în care s-au aplicat eronat de către instanța de apel dispozițiile art. 103 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la momentul de la care a început să curgă terenul de 15 zile pentru îndeplinirea actului de procedură. Față de lipsa ambelor părți, la termenul din 26 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a suspendat judecata recursului în termenul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Prin rezoluția președintelui instanței din data de 26 octombrie 2011, s-a dispus repunerea cauzei pe rol din oficiu conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., în vederea constatării perimării. Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea va constata că recursul reclamantului s-a perimat de drept, întrucât a rămas în nelucrare din vina părții, timp de mai mult de 1 an.
În consecință, constatând întrunite dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Curtea va constata ca fiind perimat recursul declarat de reclamantul S.S.A. împotriva Deciziei civile nr. 212/A din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul S.S.A. împotriva Deciziei civile nr. 212/A din 08 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a-IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.