ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 369/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 232 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr. 8481/40/2011, a fost condamnat inculpatul L.G., pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare. S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. S-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa de executat durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 12 iunie 2011 la zi. S-a constatat că numita C.D. (soția victimei) nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Pentru a hotărî astfel, a reținut prima instanță că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalului Botoșani din 02 septembrie 2011, a fost trimis în judecată inculpatul L.G. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. S-a reținut în sarcina acestuia că, în ziua de 08 iunie 2011, a împins-o pe victima C.M., în vârsta de 82 ani, cu capul de un perete, cauzându-i fractură vertebre TI, prin hiperflexia coloanei, precum și un traumatism cranio-cerebral acut închis cu hematom subdural stâng și fracturi costale, leziuni care au condus la deces. Înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul L.G., în prezența apărătorului din oficiu, a precizat că recunoaște fapta reținută în actul de sesizare al instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, potrivit dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. Potrivit dispozițiilor art. 320 1 alin. (4) C. proc. pen., instanța a constatat că, din probele administrate în cursul urmăririi penale, rezultă că fapta inculpatului este dovedită și sunt suficiente date cu privire la persoană, pentru a permite stabilirea unei pedepse. Astfel, examinând probele administrate în cursul urmăririi penale, însușite de inculpat, instanța a reținut, în ce-l privește pe acesta, următoarea situație de fapt: Inculpatul întreține relații de concubinaj cu numita I.A., fiica victimei C.M., până la momentul decesului acestuia locuind împreună în același imobil. Atât inculpatul, cât și concubina acestuia, consumau frecvent băuturi alcoolice, pe care le cumpărau cu banii proveniți din pensia victimei.

În seara de 07 iunie 2011, aceștia, împreună și cu soția victimei, au consumat băuturi alcoolice. A doua zi dimineața, în jurul orei 08:00, inculpatul a consumat și restul de alcool care rămăsese în sticlă. Ulterior, în jurul orelor 11:00, inculpatul, intrând în locuință și văzând că victima stă pe un pat, s-a enervat și i-a reproșat că nu-l ajută în gospodărie, împingând-o cu putere. Victima a căzut cu capul pe peretele de care era lipit patul, după care a fost lovită de inculpat cu palmele peste față și cu pumnii în zona toracică. Deși concubina și soția victimei erau de față, niciuna nu a intervenit pentru stoparea agresiunii. în aceeași zi, după aproximativ o oră de la agresiune, întrucât victima nu s-a mai putut ridica de pe pat, inculpatul a obligat-o să se ridice și să iasă în curte, punându-i la dispoziție un băț pentru a se ajuta la mers.

Fiind slăbită, victima a căzut în curte cu fața în jos, lovindu-se cu nasul de o bucată de cărămidă. Nervos, inculpatul a lovit-o de mai multe ori peste picioare, cu bățul sus-menționat. Deși victima s-a plâns că o doare foarte tare capul și pieptul, în seara zilei de 10 iunie 2011, inculpatul a mai lovit-o cu palmele peste față. În ziua de 11 iunie 2011, în jurul orelor 14:30, concubina inculpatului a constatat că tatăl ei a decedat. Potrivit raportului de necropsie din 21 iulie 2011, moartea numitului C.M. a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, ca urmare a unui traumatism cranio-cerebral acut închis cu hematom subdural stâng, hemoragie meningee, contuzie cortică-subcorticală și traumatism vertebral cu fractură de coloană toracică.

La examenul extern, s-au constatat multiple excoriații și echimoze ce pot data de 3-5 zile raportat la data morții. S-a mai constatat faptul că leziunile traumatice au putut fi produse prin lovire cu mijloace contondente (cu un picior) și lovit cu corpuri dure, leziunile sigur și direct mortale fiind cele cranio-cerebrale. De asemenea, s-a precizat de către Serviciul de Medicină Legală, în raportul de necropsie, că între hematomul subdural și moartea victimei există legătura cauzală directă necondiționată. Cum din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului pentru săvârșirea acesteia și i-a aplicat o pedeapsă în limitele legale stabilite conform dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. La stabilirea și individualizarea pedepsei s-au avut în vedere, pe lângă criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., și circumstanțele reale și personale ale inculpatului, care este fără antecedente penale, a comis fapta datorită stării de ebrietate și o regretă, apreciind că pentru reeducarea sa se poate aplica o pedeapsă cu închisoare, cu executare în regim de detenție. Deși inculpatul este fără antecedente penale și a avut o poziție procesuală corectă pe tot parcursul procesului penal, având în vedere gravitatea faptei comise și vârsta părții vătămate, s-a apreciat că nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante în cauză, care să permită coborârea pedepsei sub minimul special.

Pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, în motivarea apelului, acesta arătând că se justifică reducerea pedepsei aplicate, prin reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante judiciare. Prin decizia penală nr. 96 din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.G., împotriva sentinței penale nr. 232 din data de 27 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr. 8481/40/2011. În temeiul art. 381 alin. (1) rap. la art. 383 alin. (2) C. proc.

pen., s-a dedus în continuare din pedeapsa de executat pentru inculpat durata de la data de 27 octombrie 2011 la zi. În temeiul art. 383 alin. (1 1 ) rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului L.G. A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu parțial avocat oficiu, urmând a se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava. Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 371, 378 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că acesta este neîntemeiat.

S-a constatat că, reținând vinovăția inculpatului, prima instanță l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., iar relativ la cuantumul acestei sancțiuni, s-a apreciat că a fost just și proporțional stabilit, în raport de modul și mijloacele de comitere a faptei, dar și de persoana inculpatului. Față de aceste aspecte, chiar dacă a inculpatul a recunoscut comiterea faptei, s-a apreciat că nu se justifică reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante judiciare și coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege (determinat prin aplicarea prevederilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.) pentru infracțiunea comisă.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul L.G., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate și reducerea pedepsei aplicate sub minimul special, prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că la data de 08 iunie 2011, inculpatul a împins-o pe victima C.M., în vârsta de 82 ani, cu capul de un perete, cauzându-i fractură vertebre TI, prin hiperflexia coloanei, precum și un traumatism cranio-cerebral acut închis cu hematom subdural stâng și fracturi costale, leziuni care au condus la decesul ei, de altfel inculpatul recunoscând comiterea faptei în fața primei instanțe, solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată inculpatului, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, prin violență, asupra unei persoane în vârstă de 82 ani, precum și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Este neîndoielnic că fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum și împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare. Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen.

sau a altora asemănătoare nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen. rezultă că recunoașterea unor atari împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată. În această apreciere se va ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului. Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului, cu consecința reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptei comise de inculpat, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracțională, urmările produse, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului. Ca atare, apreciind că în cauză nu se justifică reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., pedeapsa aplicată apare ca fiind temeinică și legală, circumstanțele personale ale inculpatului fiind deja avute în vedere de instanță cu prilejul aplicării sancțiunii.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului, de 6 ani închisoare, se încadrează în limitele prevăzute de lege, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte, modalitatea de executare a pedepsei, respectiv cea în regim de detenție, fiind, de asemenea, corect stabilită, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru schimbarea modalității de executare. În lumina acestor considerații, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. În temeiul art. 385 17 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și al arestării preventive de la 12 iunie 2011 la 13 februarie 2012. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.G. împotriva deciziei penale nr. 96 din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 12 iunie 2011 la 13 februarie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2012.