ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 369/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 369/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

232 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr. 8481/40/2011,

a fost condamnat inculpatul L.G., pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri

cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare.

S-a făcut în cauză

aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

S-a menținut starea

de arest preventiv a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa de executat durata

reținerii și arestării preventive, începând cu data de 12 iunie 2011 la zi.

S-a constatat că

numita C.D. (soția victimei) nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Pentru a hotărî

astfel, a reținut prima instanță că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalului Botoșani din 02 septembrie 2011, a fost trimis în judecată

inculpatul L.G. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.

S-a reținut în

sarcina acestuia că, în ziua de 08 iunie 2011, a împins-o pe victima C.M., în

vârsta de 82 ani, cu capul de un perete, cauzându-i fractură vertebre TI, prin

hiperflexia coloanei, precum și un traumatism cranio-cerebral acut închis cu

hematom subdural stâng și fracturi costale, leziuni care au condus la deces.

Înainte de începerea

cercetării judecătorești, inculpatul L.G., în prezența apărătorului din oficiu,

a precizat că recunoaște fapta reținută în actul de sesizare al instanței și

solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală, potrivit dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 320

1

alin. (4) C. proc. pen., instanța a

constatat că, din probele administrate în cursul urmăririi penale, rezultă că

fapta inculpatului este dovedită și sunt suficiente date cu privire la

persoană, pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Astfel, examinând

probele administrate în cursul urmăririi penale, însușite de inculpat, instanța

a reținut, în ce-l privește pe acesta, următoarea situație de fapt:

Inculpatul întreține

relații de concubinaj cu numita I.A., fiica victimei C.M., până la momentul

decesului acestuia locuind împreună în același imobil.

Atât inculpatul, cât

și concubina acestuia, consumau frecvent băuturi alcoolice, pe care le cumpărau

cu banii proveniți din pensia victimei. În seara de 07 iunie 2011, aceștia,

împreună și cu soția victimei, au consumat băuturi alcoolice. A doua zi

dimineața, în jurul orei 08:00, inculpatul a consumat și restul de alcool care

rămăsese în sticlă.

Ulterior, în jurul

orelor 11:00, inculpatul, intrând în locuință și văzând că victima stă pe un

pat, s-a enervat și i-a reproșat că nu-l ajută în gospodărie, împingând-o cu

putere. Victima a căzut cu capul pe peretele de care era lipit patul, după care

a fost lovită de inculpat cu palmele peste față și cu pumnii în zona toracică.

Deși concubina și

soția victimei erau de față, niciuna nu a intervenit pentru stoparea

agresiunii. în aceeași zi, după aproximativ o oră de la agresiune, întrucât

victima nu s-a mai putut ridica de pe pat, inculpatul a obligat-o să se ridice și

să iasă în curte, punându-i la dispoziție un băț pentru a se ajuta la mers.

Fiind slăbită, victima a căzut în curte cu fața în jos, lovindu-se cu nasul de

o bucată de cărămidă. Nervos, inculpatul a lovit-o de mai multe ori peste

picioare, cu bățul sus-menționat. Deși victima s-a plâns că o doare foarte tare

capul și pieptul, în seara zilei de 10 iunie 2011, inculpatul a mai lovit-o cu

palmele peste față. În ziua de 11 iunie 2011, în jurul orelor 14:30, concubina

inculpatului a constatat că tatăl ei a decedat.

Potrivit raportului

de necropsie din 21 iulie 2011, moartea numitului C.M. a fost violentă și s-a

datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, ca urmare a unui traumatism cranio-cerebral

acut închis cu hematom subdural stâng, hemoragie meningee, contuzie cortică-subcorticală

și traumatism vertebral cu fractură de coloană toracică.

La examenul extern,

s-au constatat multiple excoriații și echimoze ce pot data de 3-5 zile raportat

la data morții.

S-a mai constatat

faptul că leziunile traumatice au putut fi produse prin lovire cu mijloace

contondente (cu un picior) și lovit cu corpuri dure, leziunile sigur și direct

mortale fiind cele cranio-cerebrale.

De asemenea, s-a

precizat de către Serviciul de Medicină Legală, în raportul de necropsie, că

între hematomul subdural și moartea victimei există legătura cauzală directă

necondiționată.

Cum din probele

administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.

de art. 183 C. pen., instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului pentru

săvârșirea acesteia și i-a aplicat o pedeapsă în limitele legale stabilite

conform dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

La stabilirea și

individualizarea pedepsei s-au avut în vedere, pe lângă criteriile generale de

individualizare prev. de art. 72 C. pen., și circumstanțele reale și personale

ale inculpatului, care este fără antecedente penale, a comis fapta datorită

stării de ebrietate și o regretă, apreciind că pentru reeducarea sa se poate

aplica o pedeapsă cu închisoare, cu executare în regim de detenție.

Deși inculpatul este

fără antecedente penale și a avut o poziție procesuală corectă pe tot parcursul

procesului penal, având în vedere gravitatea faptei comise și vârsta părții

vătămate, s-a apreciat că nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante

în cauză, care să permită coborârea pedepsei sub minimul special.

Pe durata executării

pedepsei, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul, în motivarea apelului, acesta arătând că

se justifică reducerea pedepsei aplicate, prin reținerea în favoarea sa de

circumstanțe atenuante judiciare.

Prin decizia penală nr.

96 din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze

cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.G.,

împotriva  sentinței penale nr. 232 din data de 27 octombrie 2011, pronunțată

de Tribunalul Botoșani în dosarul nr. 8481/40/2011.

În temeiul art. 381 alin.

(1) rap. la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus în continuare din

pedeapsa de executat pentru inculpat durata de la data de 27 octombrie 2011 la

zi.

În temeiul art. 383 alin.

(1

1

) rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea

de arest preventiv a inculpatului L.G.

A fost obligat

inculpatul să plătească statului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare din apel, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu parțial

avocat oficiu, urmând a se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către

Baroul Suceava.

Analizând apelul prin

prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de

drept, în conformitate cu dispozițiile art. 371, 378 C. proc. pen., curtea de

apel a constatat că acesta este neîntemeiat.

S-a constatat că,

reținând vinovăția inculpatului, prima instanță l-a condamnat la o pedeapsă cu

închisoarea, individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art.

72 C. pen., iar relativ la cuantumul acestei sancțiuni, s-a apreciat că a fost

just și proporțional stabilit, în raport de modul și mijloacele de comitere a

faptei, dar și de persoana inculpatului.

Față de aceste

aspecte, chiar dacă a inculpatul a recunoscut comiterea faptei, s-a apreciat că

nu se justifică reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante judiciare și

coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege (determinat prin

aplicarea prevederilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.) pentru

infracțiunea comisă.

Împotriva deciziei

anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul L.G.,

solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii

de atac promovate și reducerea pedepsei aplicate sub minimul special, prin

reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.,

în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu,

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru

considerentele care urmează.

Situația de fapt

reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este

în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără

dubiu, că la data de 08 iunie 2011, inculpatul a împins-o pe victima C.M., în

vârsta de 82 ani, cu capul de un perete, cauzându-i fractură vertebre TI, prin

hiperflexia coloanei, precum și un traumatism cranio-cerebral acut închis cu

hematom subdural stâng și fracturi costale, leziuni care au condus la decesul

ei, de altfel inculpatul recunoscând comiterea faptei în fața primei instanțe,

solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Sub aspectul

individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul

inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o

corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor

specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea

atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reține

că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile

generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 6 ani închisoare,

aplicată inculpatului, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător

circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, prin violență, asupra unei

persoane în vârstă de 82 ani, precum și circumstanțelor personale ale

recurentului inculpat.

De altfel, ca să-și

poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului

său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă

sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și

potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana

infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența

pedepsei.

Este neîndoielnic că

fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind

limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum

și împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare.

Existența uneia sau

unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a

altora asemănătoare nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe

atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea

dată textului art. 74 C. pen. rezultă că recunoașterea unor atari împrejurări

drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată. În

această apreciere se va ține seama de pericolul social concret al faptei, de

ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările

produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana

infractorului.

Recunoașterea

circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată, fiind deci

lăsată la aprecierea acesteia.

În prezenta cauză, Înalta

Curte constată că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea

inculpatului, cu consecința reducerii pedepsei, având în vedere gradul de

pericol social sporit al faptei comise de inculpat, care rezultă din limitele

de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată

activitatea infracțională, urmările produse, precum și datele ce caracterizează

persoana inculpatului.

Ca atare, apreciind

că în cauză nu se justifică reținerea în favoarea inculpatului a

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., pedeapsa aplicată apare

ca fiind temeinică și legală, circumstanțele personale ale inculpatului fiind

deja avute în vedere de instanță cu prilejul aplicării sancțiunii.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului, de 6 ani închisoare, se

încadrează în limitele prevăzute de lege, fiind aptă să răspundă scopului

preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C.

pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei

și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe

de altă parte, modalitatea de executare a pedepsei, respectiv cea în regim de

detenție, fiind, de asemenea, corect stabilită, nefiind îndeplinite condițiile

prevăzute de lege pentru schimbarea modalității de executare.

În lumina acestor

considerații, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca nefiind

întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să

determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins ca

nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și al arestării preventive

de la 12 iunie 2011 la 13 februarie 2012.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru

apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul L.G. împotriva deciziei penale nr. 96

din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 12

iunie 2011 la 13 februarie 2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 februarie 2012.