ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1894/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1894/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Deliber
ând asupra recursului
de față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentin
ța penală nr. 118 din
26 aprilie 2011, Tribunalul Mehedinți, secția penală,
a dispus - în baza
art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. - achitarea
inculpatului N.I., pentru infracțiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C.
pen. A respins acțiunea civilă exercitată de partea civilă M.G. și a dispus ca
toate cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului, inclusiv onorariile
avocaților desemnați din oficiu.
Pentru
a dispune
în
acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin
rechizitoriul Parchetului de pe l
ângă Tribunalul Mehedinți nr. 1006/P/2006 din
21 iunie 2010,
a
fost
trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul N.I., pentru săvârșirea
infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. S-a reținut în actul
de acuzare că, în jurul datei de 21 noiembrie 2006, pe fondul neînțelegerilor
existente, inculpatul
N.I.
s-a
deplasat la conacul victimei M.I., situat în punctul B., pe raza comunei P.,
unde i-a aplicat acestuia lovituri cu pumnii și picioarele în urma cărora
victima a decedat. S-a arătat că, între inculpat și victimă, exista o situație
conflictuală mai veche, cauzată de neînțelegerile existente între familiile
lor, cu privire la posesia sau proprietatea unui teren care permite accesul la
conacele acestora. Din declarațiile martorului M.G., fiul victimei, și a soției
acestuia, M.M.C., a rezultat că inculpatul a amenințat cu moartea pe victima M.I.,
în repetate rânduri. S-a mai menționat că, în data de 20 noiembrie 2006, într-o
zi de luni, victima a plecat către conacul său situat pe raza comunei P., unde
mergea zilnic. La plecare, i-a spus fiului său, M.G., că va reveni în satul P.
joi sau vineri seară. În același punct B., inculpatul deținea un conac unde se
deplasa zilnic dimineața, revenind la locuința sa în sat, în cursul serii. S-a
menționat că, văzând că tatăl său nu s-a întors în sat, M.G. - întâlnindu-se cu
soția lui N.I. - a întrebat-o pe N.G., soția inculpatului, dacă l-a observat la
conac pe M.I. în ziua de vineri, întrucât N.G. i-a spus că nu l-a văzut pe
tatăl său și că a auzit animalele făcând gălăgie în grajd și ușile erau
închise, M.G. și-a dat seama că era posibil ca tatălui său să i se fi întâmplat
ceva. Astfel, în data de
24 noiembrie 2006,
M.G. a plecat însoțit de soția sa, M.M.C., de numiții F.I. și P.M. către conac,
unde l-a găsit pe tatăl său decedat în pat, prezentând în zona feței și a
gâtului plăgi cu lipsă de substanță.
S-a
ar
ătat
în rechizitoriu că, din concluziile raportului medico-legal nr.
901/163
întocmit de S.M.L. Mehedinți și
avizat de Comisia de Control și Avizare a actelor medicale, a rezultat că
moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței respiratorii
acute, consecință a traumatismului toracic cu fracturi costale și sternale,
leziunile traumatice producându-se prin compresie între planuri dure, lovire cu
sau de corpuri dure, legătura de cauzalitate dintre leziunile traumatice și
procesul tanatogenerator fiind directă și necondiționată, moartea putând data
din
21 noiembrie 2006.
De asemenea,
s-a concluzionat că leziunile traumatice de la semnele de violență, pct. B
respectiv: piramida nazală, pavilion ureche dreaptă, obrazului mușchiului
maseter, limba și a părților moi ale gâtului inclusiv din laringe, buză
inferioară și cervical inferior, s-au produs postmortem prin mușcare de
animale.
În
rechizitoriu s-a menționat și că, la data de 27 noiembrie 2006, inculpatului
i-a fost recoltat depozit subunghial de la cele zece degete ale mâinilor,
materiile biologice fiind ambalate în condiții sterile, în plicuri de hârtie,
tip MAI, pentru fiecare deget în parte și sigilate, acesta neavând obiecțiuni
cu privire la modul de recoltare al depozitului subunghial și nici cu privire
la aspectele consemnate în procesul verbal. S-a mai arătat că, prin rezoluția
din 21 septembrie 2007, s-a dispus efectuarea unei constatări
tehnico-științifice biocriminalistice care să determine profilul genetic din
probele biologice prelevate de la inculpat, să se determine profilul genetic
din probele de referință ridicate de la inculpat, să se compare profilul
genetic determinat
din probele
în
litigiu, cu profilul genetic determinat din proba de referință, stabilindu-se
inexistența sau existența unui profil genetic diferit de al suspectului,
punându-se la dispoziție depozitul subunghial recoltat de la inculpat și probe
de salivă ridicate prin periaj bucal. De asemenea, s-a menționat în
rechizitoriu că, din raportul de constatare tehnico-științifică
biocriminalistică nr. 77329 din 14 noiembrie 2007, întocmit de I.G.P.R. - Institutul
de Criminalistică, a rezultat că depozitul subunghial recoltat de la mâna
stângă a inculpatului, prezintă celule epiteliale. Genotiparea acestor urme a
pus în evidență un amestec de la minim două persoane, profilul genetic al
probei biologice de referință recoltată de la inculpat fiind inclus la locii
corespunzători, în acest amestec.
În
rechizitoriu, s-a menționat că a fost efectuată o constatare
tehnico-științifică de către I.P.J. Gorj - Serviciul criminalistic, Laboratorul
de detecție a comportamentului simulat, iar potrivit raportului de constatare
tehnico-științifică, a rezultat că la întrebările relevante cauzei adresate
inculpatului privind săvârșirea infracțiunii de omor, s-au evidențiat
modificări semnificative care să poată fi interpretate ca indicii ale comportamentului
simulat al subiectului.
În
actul de sesizare s-a precizat că, pentru stabilirea profilului genetic și
compararea acestora cu cel găsit în amestecul subunghial recoltat de la
inculpat, a fost necesară exhumarea în două rânduri a cadavrului. Prin Ordonanța
din 01 iunie 2009, s-a dispus exhumarea cadavrului numitului M.I., iar potrivit
raportului medico-legal, întocmit de S.M.L. Mehedinți a fost exhumat cadavrul
victimei și recoltat osul femural drept. Prin Ordonanța din 09.06.2009
s-a dispus efectuarea
unei expertize biocriminalistice de c
ătre Institutul Național de Medicină Legală
Mina Minovici București, având ca obiective profilul genetic al probelor
biologice de referință recoltate de la cadavrul numitului M.I. și compararea
profilului genetic stabilit cu cele obținute în urma întocmirii raportului de
constatare tehnico-științifică criminalistică nr. 77329 din 14 noiembrie 2007
al I.G.P.R. - Institutul de Criminalistică București. De asemenea, s-a arătat
că din raportul de expertiză medico-legală - examen ADN - nr. A 15/6562/2009
din 09.04.2009, întocmită de Institutul Național de Medicină Legală Mina
Minovici, a rezultat că, caracterele genetice din profilul ADN de referință
aparținând victimei, s-au regăsit, integral, evidențiate la nivelul depozitului
subunghial al mâinii stângi prelevat de la inculpat, alături de caracterele
genetice aparținând victimei. În raportul de expertiză, s-a concluzionat că din
interpretarea probabilistică și statistică a datelor, ipoteza că microurmele
biologice de la nivelul depozitului subunghial al mâinii stângi a inculpatului
conține ADN care provine de la inculpatul N.I. și de la un bărbat necunoscut.
Potrivit
rechizitoriului, de
și
inculpatul nu a recunoscut săvârșirea omorului, faptul că în depozitul
subunghial au fost găsite microurme biologice ce conține ADN care provine de la
victima M.I., rezultă cu certitudine că acesta este autorul faptei, cu atât mai
mult cu cât inculpatul, și ceilalți martori audiați în cauză, au confirmat că
între inculpat și victimă nu au mai existat nici un fel de relații, cu cel
puțin 6
luni
înainte
de data săvârșirii faptei. S-a arătat de asemenea că, fiind audiat cu privire
la concluziile raportului de expertiză medico-legală, examen ADN, inculpatul a
precizat că prezența ADN-ului victimei sub depozitul subunghial, se poate
datora faptului că uneori îl tundea pe M.I. și foloseau aceeași cană de la
fântână, însă dată fiind recunoașterea acestuia că nu au mai avut nici un fel
de legătură de aproximativ 5-6 luni, a fost înlăturată apărarea inculpatului.
Fiind
audiat
ă
în calitate de martor, soția inculpatului, N.G., pe lângă faptul că a arătat
că, din luna iunie 2005, când a avut un conflict cu nora victimei, respectiv,
cu M.C., atât ea, cât și inculpatul, nu au mai avut niciun fel de relații, nici
cu victima, și nici cu familia acestuia, și nu au mai mers la coliba victimei
și nici victima la coliba inculpatului. Aceasta a mai arătat că nu știe ca
soțul său, respectiv inculpatul, să-l fi tuns vreodată pe M.I., nici măcar în
perioada în care se aflau în relații bune cu acesta. S-a mai arătat că a fost
audiat, în calitate de martor, și numitul C.P.S., care a îndeplinit funcția de
șef de post la Postul de Poliție Podeni în perioada 2002-2007 și care a
declarat că, cu aproximativ o lună înainte de săvârșirea faptei, M.G., fiul
victimei, i-a relatat că tatăl său a fost amenințat de către inculpat. Acesta a
mai precizat că avea cunoștință de situația conflictuală existentă între
victimă și inculpat și că i-a chemat la post pe aceștia și le-a pus în vedere
să-și rezolve problemele referitoare la posesia terenului.
La
dosar au fost depuse,
în
copie, sesizări formulate de numitul M.G., prin care acesta se adresa Postului
de Poliție Podeni, la data de 21 iunie 2006, pentru a se lua măsuri față de N.I.,
afirmând că acesta îi amenință tatăl și familia, precum și declarații și
procese verbale din care rezultă că N.I. a fost invitat la Postul de Poliție,
punându-i-se în vedere să evite orice discuție în contradictoriu cu M.G. sau
familia acestuia.
Potrivit
rechizitoriului, fapta inculpatului care,
în jurul datei de 21 noiembrie 2006, s-a
deplasat la locuința numitului M.I. din comuna P., județul Mehedinți, și l-a
lovit pe acesta cu picioarele și pumnii, în urma loviturilor produse victima
decedând, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, faptă
prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
În
cursul urmăririi penale, la data de 22 aprilie 2010, M.G. a declarat că se
constituie parte civilă cu suma de 50.000 RON, din care 5.000 RON reprezintă
daune materiale iar 45.000 RON reprezintă daune morale. De asemenea, la data de
17 iunie 2010, M.G., în calitate de fiu al victimei, a arătat că dorește
acordarea unor compensații financiare de către stat.
La
instan
ța
de fond a fost ascultat inculpatul și au fost audiați martorii propuși prin
rechizitoriu, precum și martorii propuși de inculpat în apărare.
Din
analiza coroborat
ă
a probelor administrate, instanța de fond a reținut, în final, următoarele:
Potrivit
rechizitoriului, inculpatul este acuzat de faptul c
ă în jurul datei de
21 noiembrie 2006, s-a deplasat la locuința numitului M.I., și că l-a lovit pe
acesta cu picioarele și pumnii și că, din cauza acestor lovituri, victima a
decedat, susținându-se că această faptă întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. Poziția
procesuală a inculpatului a fost una constantă, în sensul că a negat permanent
comiterea faptei.
Potrivit
raportului medico-legal privind constat
ările făcute cu prilejul autopsiei cadavrului
victimei, instanța a reținut că moartea victimei M.I., a fost una violentă și
că s-a datorat insuficienței respiratorii acute consecința unui traumatism
toracic cu fracturi costale și sternale, că leziunile traumatice descoperite pe
corpul victimei s-au produs prin compresiune între planuri dure, lovire cu sau
de corpuri dure, și că moartea victimei posibil să fi survenit în data de 21
noiembrie 2006.
Deci,
re
ține
instanța de fond, cauza principală a morții victimei este rezultatul unei
compresiuni între planuri dure ce s-a exercitat asupra acesteia, cauză tipic
întâlnită în accidentele de circulație, ori în alte accidente, fiind extrem de
rar întâlnită în cauzele de omor; ori, menționează instanța de fond, prin
rechizitoriu se susține că decesul victimei M.I. a survenit din cauza lovirii
acestuia de către inculpat cu picioarele și pumnii, faptă ce însă nu a fost
confirmată de nicio probă administrată. Pe de altă parte, s-a apreciat că
aceste lovituri nu puteau fi unele obișnuite, deoarece o compresiune între
planuri dure nu poate fi decât rezultatul unor acțiuni violente de strivire, de
apăsare, care să se fi exercitat prin presarea corpului victimei cu picioarele
ori cu pumni, ceea ce nu rezultă din probele cauzei.
Re
ține instanța de fond
că, potrivit rechizitoriului, vinovăția inculpatului este motivată de faptul că
între acesta și victimă a existat anterior o stare conflictuală, că inculpatul
a amenințat cu moartea pe victima M.I., în repetate rânduri, chiar și cu o lună
înainte de decesul acestuia, că ipoteza „microurmele biologice recoltate din
depozitul subunghial al mâinii stângi a inculpatului că au avut în conținut
probe ADN, provenind de la inculpat și victima M.I.", este de 132.000 de
ori mai probabilă decât ipoteza că „microurmele biologice de la nivelul
depozitului subunghial al mâinii stângi a inculpatului conține ADN care provine
de la inculpatul N.I. și de la un bărbat necunoscut". S-a mai susținut că
a fost efectuată o constatare tehnico-științifică de către I.P.J. Gorj - Serviciul
criminalisitic, Laboratorul de detecție a comportamentului simulat, iar
potrivit raportului de constatare tehnico-științifică, a rezultat că la
întrebările relevante cauzei, adresate inculpatului privind săvârșirea
infracțiunii de omor, s-au evidențiat modificări semnificative care pot fi
interpretate ca indicii ale comportamentului simulat al subiectului.
În
opinia instanței de fond, aceste probe, în măsura în care nu au fost confirmate
de nicio altă probă din care să rezulte că în data de
21 noiembrie 2006,
inculpatul și victima s-au întâlnit, că ar fi
fost văzuți de cineva împreună, nu pot reprezenta decât ipoteze și nu dovezi
certe ale vinovăției inculpatului în privința morții victimei, în măsura în
care și ipoteza științifică a expertizei ADN, fiind dată de o cotă a
probabilității de
132.000
ori, nu poate reprezenta o certitudine
în privința vinovăției acestuia.
În acest sens, s-a
apreciat că nici unul dintre martorii audiați nu au confirmat acest lucru,
anume să fi văzut pe inculpat în preajma victimei, ori să fi auzit că aceștia
s-au certat în data de 21 noiembrie 2006, din declarațiile tuturor martorilor
rezultând doar existența unor stări conflictuale ce au existat între inculpat,
victimă și membrii familiilor lor, cu mult înainte de data morții victimei, ce
nu pot constitui dovezi certe în privința vinovăției acestuia.
De
asemenea, martora P.M.
,
în declarația dată a susținut că „după decesul victimei, în sat, a auzit
oamenii discutând că M.I. ar fi fost lovit de cal, că știe că victima uneori se
certa cu fiul și nora sa", aspect confirmat și de martora R.A., care a
declarat că „a auzit lumea prin sat, discutând că victima a fost chiar uneori
lovită de fiul și nora sa".
Faptul
c
ă
inculpatul a fost inconsecvent în declarațiile sale, în sensul că a susținut în
mod constant că nu a mai avut nici o legătură cu victima din luna iunie 2006 și
că, ulterior, ar fi declarat, după rezultatul expertizei ADN, că își explică
ipoteza prezenței ADN-ului victimei în depozitul său subunghial, motivat de
faptul că "l-a tuns uneori pe M.I. și că foloseau aceiași cană la
fântână", este irelevant sub aspectul probării vinovăției sale, instanța
de fond considerând că aceste elemente nu sunt esențiale în conturarea
vinovăției sale, irelevant și pentru faptul că, potrivit art. 66 alin. (1) din
C. proc. pen., inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și, deci, nu
este obligat să-și dovedească nevinovăția.
De
asemenea, a opinat instan
ța
de fond că, potrivit art. 69 C. proc. pen., declarațiile făcute de inculpat în
cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care
sunt coroborate cu fapte și împrejurări care să rezulte din ansamblul
probatoriului existent în cauză. Cum însă din probatoriul administrat rezultă o
incertitudine în privința vinovăției inculpatului, anume cu privire la faptul
că acesta ar fi cel care a cauzat moartea victimei, datorită lipsei unor probe
certe care să confirme acest lucru, s-a apreciat îndreptățită instanța de fond
în a concluziona că, față de inculpatul N.I., nu a fost răsturnată prezumția de
nevinovăție.
Împotriva
sentinței, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și partea civilă M.G. au
declarat apel.
Procurorul
a criticat sentin
ța
pentru nelegalitate și netemeinicie, considerând soluția de achitare pronunțată
ca nefiind în concordanță cu probele administrate. S-a arătat că inculpatul a
prezentat modificări semnificative ale unui comportament simulat și că
microurmele biologice din depozitul subunghial al mâinii stângi conțin urme ce
provin și de la victimă. S-au evidențiat, de asemenea, declarațiile nesincere
ale inculpatului, relația conflictuală între acesta și victimă și completarea
judicioasă a probelor testimoniale cu cele științifice.
Partea
civil
ă a
solicitat condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de omor la o pedeapsă
privativă de libertate, orientată spre m
aximul prev
ăzut de lege și obligarea acestuia la
despăgubirile solicitate. A apreciat că probele științifice conferă suficiente
temeiuri pentru condamnare, acestea putând fi coroborate cu declarațiile martorilor
și ale părților.
Prin decizia penal
ă nr. 214 din 2
noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală,
a respins ca
nefondate apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți și de partea
civilă M.G.
Pentru
a dispune
în
acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:
În
opinia instanței de apel nu există probe directe care să demonstreze săvârșirea
faptei de către inculpat. Potrivit art. 63 C. proc. pen., probele nu au o
valoare mai dinainte stabilită, legea nefăcând distincție cu privire la
valoarea probantă a acestora, după cum au fost administrate în faza urmăririi
penale sau a judecății.
În același sens, s-a
apreciat că nu există temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între
declarațiile succesive, este adevărat uneori parțial diferite ale inculpatului,
în condițiile în care acesta totuși nu a recunoscut nicicând comiterea faptei,
instanțele fiind îndreptățite a le reține pe acelea care se coroborează cu
celelalte probe și pe care le consideră că exprimă adevărul. Aplicarea
principiului „in dubio pro reo" este strâns legată de prezumția de
nevinovăție deoarece, la pronunțarea unei condamnări, instanța nu se poate baza
pe probabilități, ci pe convingerea că probele reflectă realitatea. În doctrină
și practică s-a argumentat, frecvent, că atunci când, ca urmare a administrării
tuturor probelor necesare soluționării cauzei, se ajunge la îndoială asupra
vinovăției, și această îndoială nu este înlăturată după administrarea de probe,
prezumția de nevinovăție nu este răsturnată, orice îndoială fiind necesar a fi
interpretată în favoarea inculpatului. S-a menționat că instanța de judecată
poate să înlăture orice probă - inclusiv concluzia unei expertize, așa cum este
în speță - deoarece potrivit art. 63 alin. ultim C. proc. pen., aprecierea
acestora se face potrivit convingerii intime formată în urma examinării tuturor
probelor administrate, chiar și în cazul unei infracțiuni de omor. S-a arătat
că, inițial, prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 77329 din 14
noiembrie 2007, s-a statuat după analiza probelor biologice, existența unor
celule epiteliale care provin de la un amestec de minim două persoane, iar
profilul genetic al inculpatului „este inclus în locii corespunzători în acest
amestec". Expertiza genetică efectuată în cauză, la aproape patru ani după
comiterea faptei, formulează - asemănător - concluzii de probabilitate, în
sensul că „microurmele biologice de la nivelul depozitului subunghial al mâinii
stângi a inculpatului N.I. conțin ADN care provine de la inculpat și de la
victima M.I." ... este de 132.000 mai probabilă decăt ipoteza potrivit
căreia „microurmele biologice de la nivelul depozitului subunghial al măinii
stângi a inculpatului N.I. conțin ADN care provine de la inculpat și de la un alt
bărbat, necunoscut". A arătat astfel instanța de apel că, în principiu,
concluziile de probabilitate nu pot să stea la baza unei hotărâri de condamnare
ca cele certe (pozitive sau negative), de exemplu, acestea din urmă confirmând
sau excluzând
existen
ța unei împrejurări
care poate constitui probă. Ele, concluziile probabile, sunt într-adevăr
rezultatul unei activități de investigare științifică, însă doar coroborate cu
elemente de fapt desprinse din administrarea altor mijloace de probă pot să
constituie sprijin probator pentru o soluție de condamnare.
Prin
urmare,
și
în opinia instanței de apel probatoriul, apreciat în ansamblul său, cum astfel
stabilește art. 63 alin. (2) C. proc. pen., nu conturează învinuirea adusă
inculpatului de a fi autorul infracțiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1)
C. pen. săvârșită asupra victimei M.I. A apreciat instanța de apel că, totuși,
concluziile probabile ale expertizelor trebuie apreciate critic, în raport cu
celelalte probe ale cauzei, astfel că, indiferent de procentul lor de
susținere, nu reprezintă „decât ipoteze și nu dovezi certe de vinovăție". În
final, a arătat instanța de apel că unele concluzii neargumentate, contrazise -
cel puțin aparent - de celelalte dovezi, nu pot constitui temeiul convingerii
instanței și, deci, al unei soluții de condamnare, în condițiile în care nu
este demonstrată, în nici un fel, prezența inculpatului la conacul victimei,
aplicarea de către acesta de lovituri directe și, nu în ultimul rând, trebuie
evidențiată lipsa de explicare logică a mecanismului propus ce a condus la
compresiunea descrisă, specifică altor genuri de infracțiuni.
A
mai ar
ătat
instanța de apel că testarea sincerității inculpatului, cu testul poligraf, nu
trebuie supraestimată în condițiile în care această tehnică, pe de o parte, nu
face parte din mijloacele de probă prevăzute în art. 64 C. proc. pen., el
neputând prezenta o certitudine privind vinovăția ori nevinovăția inculpatului,
iar pe de altă parte, de cele mai multe ori, este imperfect, dependent de o
multitudine de factori cum ar fi emotivitatea uneori crescută, nervozitate,
deficiențe psihice, etc. Concluziile testului poligraf nu pot fi considerate ca
furnizând probe, în sensul procesual al noțiunii, întrucât poligraful nu este,
așa cum s-a arătat, mijloc de probă. Acestea pot fi valorificate, în planul
unei soluții, doar în calitate lor de indicii care, coroborate, cu alte
elemente de fapt conduc către o anume concluzie. De asemenea, s-a arătat că
mențiunile autopsiei, la rândul lor, în sensul că leziunile principale s-au
produs prin compresie între planuri dure, lovire cu sau de corpuri dure, nu
sunt nici ele confirmate de probele cauzei în condițiile în care, totuși, pe
trunchi și membre nu s-au observat urme de violență, iar o altă categorie de
leziuni evidențiate s-au produs după deces, prin mușcare de animale, așa cum de
altfel este și descris în actele medicale. A conchis instanța de apel că
probațiunea efectuată este insuficientă și că nu se poate trage o concluzie
certă cu privire la vinovăția inculpatului.
Împotriva
deciziei, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a declarat recurs, fiind
invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385
9
alin. (1) pct. 9
și 17
2
C. proc. pen.
Potrivit
motivelor scrise de recurs, expuse cu ocazia dezbaterilor (cu precizarea c
ă, în loc de cazul de
casare prevăzut de art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen., a
fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 18 C. proc.
pen.), s-a solicitat casarea ambelor hotărâri, reținerea cauzei spre rejudecare
și condamnarea inculpatului pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în
judecată, având în vedere următoarele argumente:
În primul r
ând, s-a apreciat că
hotărârile pronunțate sunt netemeinice și nelegale, achitarea inculpatului N.I.
fiind consecința greșitei aplicări a legii deoarece, în procesul penal,
potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., aprecierea fiecărei
probe se face de organul de urmărire penală sau instanța de judecată în urma
examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Acest
text de lege este reprodus, așa cum a fost modificat prin art. I pct. 38 din
Legea nr. 281/2003 - ca urmare a declarării ca neconstituțional a textului
inițial, prin decizia nr. 171 din 23 mai 2001 a Curții Constituționale a
României - care a decis că aprecierea probelor nu se face de magistrați "potrivit
convingerii lor", ci "numai potrivit legii" așa cum o cer
dispozițiile art. 124 alin. (3) din Constituția României. Ori, în speță, tocmai
aceste dispoziții imperative ale legii au fost nesocotite de instanțele de fond
și apel care nu fac o analiză de ansamblu a probelor administrate în cauză și
nu dau valoare probantă niciuneia dintre probele administrate în cursul
urmăririi penale și confirmate de cercetarea judecătorească.
Astfel,
în
speță, a arătat procurorul că elemente de fapt care servesc la constatarea
infracțiunii de omor având ca victimă pe M.I. în vârstă de 68 ani și a
autorului acesteia sunt: existența materialului biologic (celule epiteliale)
provenind de la victimă găsit în depozitul subunghial al mâinii stângi al
inculpatului - constatată prin raportul de expertiză medico-legală ADN întocmit
de Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici"; existența unor
relații vechi de dușmănie dintre inculpat și victimă constatate prin
declarațiile martorilor audiați în cauză între care și declarația lucrătorului
de poliție C.P.S.; locul faptei, izolat, situat în punctul "B." de pe
raza satului P., județul Mehedinți și amplasarea în apropiere a conacelor
aparținând victimei și inculpatului - constatate prin procesele-verbale de
cercetare la fața locului, schițe și fotografii judiciare; împrejurarea că
zilnic inculpatul își adăpa vitele la fântâna din vecinătatea conacului
victimei, cât și nesinceritatea inculpatului, constatate prin declarațiile
acestuia și chiar testul poligraf; împrejurarea că în zilele de 21 și 22
noiembrie 2006, inculpatul a fost la locul faptei - constatată prin declarația
acestuia și celelalte declarații ale fiului și celorlalți membri ai familiei.
Aceste
probe,
în
opinia acuzării, sunt pertinente, concludente și utile cauzei - instanțele având
obligația de a le aprecia ca atare.
De
asemenea, s-a ar
ătat
că apărarea inculpatului, potrivit căruia urmele biologice aparținând victimei,
și găsite în depozitul subunghial de la mâna stângă a sa, ar proveni dintr-o
perioadă anterioară, de peste 6 luni, când îl tundea pe acesta, este înlăturată
chiar de declarația sa, dată în cursul urmăririi penale
,
declarație care, în parte, contravine chiar declarațiilor
ulterioare ale acestuia.
În
opinia acuzării, aceste elemente de fapt, probe, dovedite cu mijloacele de
probă admise de lege, administrate în cauză, trebuiau analizate de către
instanță în ansamblul lor și nicidecum separat, contrar dispozițiilor art. 63
alin. (2) C. proc. pen.
Mai
mult,
în
opinia procurorului, instanțele - analizând chiar separat o parte din probe,
respectiv urmele biologice găsite în depozitul
subunghial al m
ânii stângi al
inculpatului - le-a evaluat greșit. Astfel, în considerentele hotărârii
instanței de apel se reține că expertiza genetică ADN formulează concluzii
probabile care nu pot sta la baza unor hotărâri de condamnare prin compararea
rezultatelor analizei depozitelor subunghiale de la cele două mâini ale
inculpatului. Omite instanța să observe că, în ce privește urmele biologice din
depozitul subunghial de la mâna stângă a inculpatului, concluziile expertizei
medico-legale - examen ADN - sunt certe, în sensul că se stabilește că
microurmele "... conțin ADN care provine de la inculpatul N.I. și de la
victima M.I. ..." cu explicația că această certitudine se bazează și pe
datele statistice potrivit cărora "... Hj este de 132.000 ori mai
probabilă decât ipoteza că microurmele biologice de la nivelul depozitului
subunghial al mâinii stângi al inculpatului N.I. conțin ADN care provine de al
inculpatul N.I. și de la un alt bărbat necunoscut" (ceea ce ar presupune
recoltarea a 132.000 probe biologice de comparație - respectiv de la jumătate
din locuitorii județului Mehedinți).
Mai
mult chiar, a sus
ținut
acuzarea că interpretarea și aprecierea probei biologice ADN trebuia făcută și
avându-se în vedere vechimea acesteia, care nu poate fi de peste 6 luni, așa
cum a susținut ulterior inculpatul, fără să conteste existența acesteia, în
condițiile în care chiar inculpatul a declarat că își "taie săptămânal
unghiile". Ca atare, motivarea că "... instanța de judecată poate să
înlăture orice probă, inclusiv concluzia unei expertize, așa cum este în speță,
deoarece potrivit art. 63 alin. ultim C. proc. pen., aprecierea acestora se
face potrivit convingerii intime formate în urma tuturor probelor administrate,
chiar și în cazul unei infracțiuni de omor" este contrară legii, întrucât
textul la care se face trimitere a fost abrogat tocmai pentru a se evita
concluziile subiective care nu sunt fundamentate pe interpretarea științifică a
probelor, potrivit legii și în baza unor raționamente juridice, în scopul
aflării adevărului.
Astfel,
în
opinia acuzării, interpretarea și aprecierea probelor trebuie făcută numai
potrivit legii și în baza unor raționamente juridice fundamentate pe o analiză
științifică a acestora - ținându-se seama de împrejurările concrete ale cauzei.
De asemenea, motivarea primei instanțe că "... niciunul din martorii
audiați în cauză nu au confirmat ... că l-au văzut pe inculpat în preajma
victimei ..." și ca atare celelalte probe nu sunt "... confirmate de
nicio altă probă" este greșită întrucât lipsa unor martori de la locul
faptei, datorită amplasării acestuia, nu poate fi imputată urmăririi penale,
dacă în acest loc au fost numai părțile. Dacă instanțele au apreciat necesară
identificarea și audierea unor astfel de martori, în virtutea rolului activ
cerut de lege, potrivit art. 4 și art. 287 C. proc. pen. trebuiau să
administreze aceste probe (ex. audierea martorilor rude ori soția inculpatului
- care au refuzat să dea declarații la instanța de fond etc), știut fiind
faptul că o probă științifică nu poate fi înlăturată decât printr-o altă probă
științifică.
În
sfârșit, s-a menționat, în ce privește motivarea deciziei instanței de apel, că
aceasta nu răspunde fiecărui motiv de apel printr-o analiză suficientă a
acestora, ci doar reia motivări ale instanței de fond, tratând în
termeni generali
argumentele ce trebuiau aduse pentru men
ținerea hotărârii instanței de fond.
Prealabil
examin
ării
pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele:
-
la instan
ța
de fond, inculpatul - cu acordul său și în prezența avocatului ales - a fost
ascultat, negând săvârșirea faptei. De asemenea, au fost ascultate persoanele
propuse prin actul de sesizare al instanței și de inculpat;
-
în apel, cu acordul
său, și în prezența avocatului ales, inculpatul a fost ascultat, declarându-se
nevinovat pentru infracțiunea care face obiectul cauzei. La cererea acuzării, a
fost ascultată, pe situația de fapt, martora M.M.C. în legătură cu apărările
inculpatului (că acesta obișnuia să tundă victima și, respectiv, că obișnuia să
bea apă cu aceeași cană cu care și victima bea apă de la fântână). De asemenea,
acuzarea a depus înscrisuri referitoare la locul faptei și planșe foto;
-
în recurs, cu acordul
său și în prezența avocatului ales, inculpatul a fost ascultat, menținând
aceeași poziție procesuală de negare a săvârșirii infracțiunii pentru care a
fost trimis în judecată. De asemenea, prin apărător ales, a depus la dosar
„concluzii scrise". Nici apărarea și nici acuzarea nu au propus probe noi
în etapa recursului.
Examin
ând pe fond recursul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova Înalta Curte apreciază că este
nefondat pentru următoarele motive:
a)
asupra cazului de casare prev
ăzut de art. 385
9
pct. 17
2
C. proc.
pen. (motivele de recurs fiind însă încadrate, cu ocazia dezbaterilor, în cazul
de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen.).
Pe
de o parte, potrivit art.
385
9
pct. 17
2
C. proc. pen. hot
ărârile sunt supuse
casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită
aplicare a legii. În sinteză, acuzarea a susținut că achitarea inculpatului
este consecința greșitei aplicări a dispozițiilor legale în materia coroborării
și evaluării probelor, fiind invocată Decizia nr. 171/2001 a Curții
Constituționale cu referire la dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen.
Pe
de alt
ă
parte, conform art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt
supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință
pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă
trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute cu probele
administrate. Acuzarea nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt și ce
probă este în contradicție cu situația de fapt reținută de prima instanță și,
respectiv, confirmată de instanța de apel. Motivarea acestui caz de casare
sugerează o critică în sensul că instanțele ar fi evaluat ori coroborat greșit
probele administrate.
Cazurile
de casare invocate nu sunt incidente pentru motivele ce se vor ar
ăta:
Potrivit art. 63
alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilit
ă iar aprecierea
fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor
administrate, în scopul aflării adevărului.
Inculpatul beneficiaz
ă de „prezumția de
nevinovăție", nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția [art. 66 alin.
(1) C. proc. pen.], revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să
administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acestuia [art. 4, art. 62 și
art. 65 alin. (1) C. proc. pen.].
Hot
ărârile atacate nu
sunt contrare Deciziei nr. 171/2001 a Curții Constituționale ci, dimpotrivă,
sunt în acord cu această decizie invocată de acuzare pentru susținerea cazului
de casare.
Astfel,
examin
ând
excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.
pen., Curtea Constituțională a constatat că în Adunarea Constituantă, în cadrul
dezbaterilor pe articole a proiectului de Constituție și a Raportului Comisiei
de redactare (publicate în M.Of. al României, Partea a II-a, nr. 35 din 13
noiembrie 1991 și, respectiv, nr. 36 din 14 noiembrie 1991) a fost discutată
propunerea de amendament referitoare la completarea tezei finale a alin. (2) al
art. 123 din Constituție cu sintagma "(...) și intimei lor
convingeri". După dezbateri, Adunarea Constituantă a respins cu majoritate
de voturi acest amendament, exprimându-și în acest fel, în mod expres, voința
ca judecătorii să se supună "numai legii", iar nu și "intimei
lor convingeri". Așa fiind, Curtea Constituțională a constatat că
dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., în temeiul cărora
"Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală și de
instanța de judecată potrivit convingerii lor (...)", contravin
dispozițiilor art. 123 alin. (2) din Constituție, dispoziții potrivit cărora
"Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii".
Revenind
la cazurile de casare invocate de acuzare (art. 385
9
pct. 17
2
și pct.
18 C. proc. pen.), în opinia acuzării sunt suficiente probe de natură să conducă,
dincolo de orice îndoială rezonabilă, la concluzia că inculpatul N.I. este
persoana care a aplicat loviturile ce au cauzat moartea victimei M.I., aceste
probe fiind următoarele:
1.
comportamentul
simulat al inculpatului relevat prin testarea poligraf;
2.
starea conflictual
ă între familiile
inculpatului și victimei generată de folosirea drumului de acces;
3.
locul izolat
în care s-a săvârșit
fapta;
4.
prezen
ța zilnică a
inculpatului în apropierea locuinței victimei, în scopul adăpării vitelor la
fântâna din zona respectivă;
5.
prezen
ța inculpatului la
conacul său, aflat în apropierea celui aparținând victimei, în zilele de 21-22
noiembrie 2006 când se afirmă că a intervenit moartea victimei;
6.
declara
țiile nesincere ale
inculpatului cu referire la justificarea existenței sub unghii a microurmelor
biologice;
7.
existen
ța sub unghiile
inculpatului a microurmelor biologice.
Înalta
Curte constată că tocmai respectarea dispoziției imperative a
Deciziei nr. 171/2001
a Cur
ții
Constituționale a impus celor două instanțe soluția achitării inculpatului,
aprecierea fiecărei probe fiind făcută nu conform intimei convingeri a
judecătorului, ci potrivit legii.
Astfel, din aceast
ă perspectivă, se
constată că probele de la punctele 2-5 sunt circumstanțiale, indirecte și
insuficiente pentru a răsturna prezumția de nevinovăție a inculpatului, așa cum
legal au apreciat și instanțele de fond și de apel.
Probele
indirecte nu furnizeaz
ă
informații care pot dovedi în mod direct vinovăția sau nevinovăția
inculpatului, acestea putând conduce la anumite concluzii în cauza penală numai
în măsura în care se coroborează cu conținutul altor probe directe sau
indirecte.
Rezultatele
testului poligraf, f
ără
a fi fost ignorate de către ambele instanțe, nu constituie probă în sensul art.
64 alin. (1) C. proc. pen., ci - ca și celelalte împrejurări arătate de acuzare
- pot constitui un indiciu care, însă, trebuie coroborat cu alte probe certe,
chiar dacă nu obligatoriu directe, de natură să întemeieze, dincolo de orice
îndoială rezonabilă, o soluție de condamnare.
Nici
explica
țiile
inculpatului - apreciate de acuzare ca nesincere - cu privire la existența sub
unghiile sale a microurmelor biologice nu pot constitui o probă certă de
vinovăție deoarece, pe de o parte, declarațiile inculpatului au valoare probatorie
condiționată (pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se
coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente
în cauză), iar pe de altă parte, în favoarea lui există prezumția de
nevinovăție, răsturnarea acesteia urmând să fie făcută, potrivit art. 62 și
art. 65 C. proc. pen. - în principal - prin probele strânse de acuzare, iar nu
prin declarațiile acuzatului.
În
sfârșit, existența sub unghiile inculpatului a microurmelor biologice nu este
de natură a justifica - prin ea însăși și necoroborată cu alte probe certe,
chiar dacă nu directe - concluzia răsturnării prezumției de nevinovăție a
inculpatului.
În
condițiile în care, pe de o parte, se presupune că moartea victimei a survenit
în ziua de 21 noiembrie 2006, iar pe de altă parte, se susține că recoltarea
microurmelor biologice de sub unghiile inculpatului a avut loc în ziua de 27
noiembrie 2006, nu se poate accepta acest mijloc de probă -singular - ca fiind
suficient pentru condamnarea persoanei acuzate.
De
asemenea, mecanismul de producere a leziunilor traumatice
și procesul
tanatogenerator, astfel cum sunt menționate în actele medico-legale, reținute
și comentate în hotărârile ambelor instanțe, nu constituie - în lipsa unor
probe convingătoare - argumente probatorii de natură să răstoarne prezumția de
nevinovăție a inculpatului.
b)
asupra cazului de casare prev
ăzut de art. 385
9
pct. 9 C. proc. pen.,
acuzarea susținând că instanța de prim control judiciar nu ar fi răspuns
fiecărui motiv de apel, nu a făcut o analiză suficientă a acestora, ci doar a
reluat motivări ale instanței de fond, tratând în termeni generali argumentele
ce trebuiau aduse pentru menținerea hotărârii instanței de fond.
Potrivit
art. 385
9
pct. 9 C. proc. pen., hot
ărârile sunt supuse casării când nu
cuprind motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției
contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege.
Examin
ând decizia instanței
de apel, Înalta Curte constată că aceasta este motivată în limite care să nu
justifică incidența cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 9
C. proc. pen.
Cerin
țele cu privire la
conținutul deciziei pronunțate în apel sunt prevăzute de art. 383 alin. (1) C. proc.
pen., hotărârea atacată fiind conformă acestora, instanța de prim control judiciar
răspunzând la motivele de apel ale Ministerului Public.
În
sfârșit, în ce privește critica acuzării referitoare la lipsa rolului activ al
judecătorilor celor două instanțe (în sensul că, dacă au apreciat necesară
identificarea și audierea unor martori, în virtutea rolului activ cerut de
lege, aveau obligația să administreze probele respective) Înalta Curte o
apreciază ca neîntemeiată deoarece, pe de o parte, faptele deduse judecății
datează din anul 2006, iar pe de altă parte, administrarea unor probe noi în
faza cercetării judecătorești nu este de natură - de cele mai multe ori, și mai
ales în condițiile trecerii unui interval lung de timp de la data presupuselor
fapte - să complinească strângerea probelor în cursul cercetărilor, imediat sau
cât mai aproape de data presupusei săvârșiri a infracțiunii.
Fa
ță de cele arătate,
Înalta Curte - în temeiul 385
15
pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. -
va respinge ca nefondat recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Craiova.
Conform
art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor r
ămâne în sarcina
statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe l
ângă Curtea de Apel
Craiova împotriva deciziei penale nr. 214 din 02 noiembrie 2011 a Curții de
Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe
intimatul-inculpat N.I.
Onorariul
ap
ărătorului
desemnat din oficiu în sumă de 25 RON pentru intimatul inculpat se va plăti din
fondul Ministerului Justiției.
Definitiv
ă.
Pronun
țată, în ședință
publică, azi 05 iunie 2012.