ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.11.2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3630/2012

HOTĂRÂRE
07.11.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3630/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 92 din 2

mai 2012, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 2371/101/2012, s-a

dispus condamarea inculpaților:

- M.l., la o

pedeapsă principală de 14 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

omor calificat, prevăzută de 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i), cu

aplic. art. 75 lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

În temeiul

art. 88 alin. (1) C. pen. și art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa

aplicată inculpatului reținerea și arestarea preventivă de la data de 16

octombrie 2011 la zi.

În baza art. 71

alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b), C. pen. pe durata prev. de art. 71

alin. (2) C. pen.

În temeiul

art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 (patru)

ani, ce se va executa potrivit art. 66 C. pen.

- P.A., la 14

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de

art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplic. art. 75 lit.

a) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

În temeiul

art. 88 alin. (1) C. pen. și art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa

aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 15

octombrie 2011 la zi și menținută starea de arest.

În baza art. 71

alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. proc. pen. pe durata prev. de art. 71

alin. (2) C. proc. pen.

În temeiul

art. 65 alin. (2) C. proc. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. proc. pen.,

pe o durată de 4 (patru) ani, ce se va executa potrivit art. 66 C. proc. pen.

În baza art. 118

lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială a corpurilor delicte - bâtă (ciomag)

din lemn decojit descoperite într-un ogaș, și una bucată lemn (bâtă) ridicată din

curtea locuinței inculpatului M.l. - înaintate la Tribunalul Mehedinți, odată cu

dosarul cauzei, constituind proba nr. A și proba nr. B.

În temeiul

art. 38 C. proc. pen., s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la inculpații G.I.

și G.A.M., trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii

de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i)

de partea civilă G.E.

În baza art. 191

1.500 RON cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 759,7175 RON reprezintă

cheltuielile efectuate la urmărirea penală și stabilite prin rechizitoriul din data

de 07 martie 2012 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți (din aceste

sume, câte 300 RON reprezintă cotă parte din onorariile apărătorilor desemnați din

oficiu pentru fiecare din cei doi inculpați, conform delegațiilor nr. GG din 15

octombrie 2011 și nr. RR din 15 octombrie 2011 eliberate de Baroul Mehedinți și

se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției).

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că faptele săvârșite de inculpații

M.l. și P.A. care, împreună cu inculpații G.I. și G.A.M., în noaptea de 14 din

15 octombrie 2011, au aplicat lovituri cu bâtele, pumnii și picioarele victimei

G.D., atât în interiorul autoturismului cât și ulterior, după ce au scos victima

din mașină, iar în urma loviturilor primite victima a decedat, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin.

(1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.

La încadrarea

juridică a faptelor s-a avut în vedere săvârșirea infracțiunii de omor într-un loc

public și de către patru persoane împreună - împrejurare care constituie circumstanța

agravantă legală prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen.

Cu privire la

forma de vinovăție s-a constatat că inculpații M.l. și P.A. au acționat cu intenție

indirectă, în sensul art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen., prevăzând că acțiunile

lor de lovire a victimei, cu pumnii, picioarele și bâtele, în mod repetat, în diferite

zone ale corpului, dintre care unele vitale, pot conduce la decesul victimei și,

deși nu au urmărit producerea acestui rezultat, au acceptat posibilitatea producerii

acestuia.

În temeiul

art. 320

1

alin. (3) C. proc. pen., instanța a admis cererile formulate

de inculpații M.l. și P.A. în baza art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen.

și a dispus ca judecata să aibă loc în condițiile art. 320

1

alin.

(2) C. proc. pen., numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În rezolvarea

acțiunii penale, instanța a avut în vedere probele administrate în cursul urmăririi

penale - expuse în rechizitoriu - și declarațiile date de inculpați în fața instanței

de judecată, iar din coroborarea acestor probe a atestat că faptele există, constituie

infracțiuni și au fost săvârșite de inculpații M.l. și P.A., ca autori, în sensul

art. 24 C. pen., fiind realizate condițiile prevăzute de art. 345 alin. (2) C.

proc. pen. raportat la art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

La stabilirea

și aplicarea pedepselor principale, instanța a avut în vedere, pentru fiecare dintre

inculpați, criteriile de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 alin.

(1) C. pen., reținând următoarele: - limitele pedepsei prevăzute de lege sunt între

15 și 25 de ani închisoare și interzicerea unor drepturi respectiv; - aceste limite

de pedeapsă prevăzute de lege sunt reduse cu o treime, respectiv, între 10 ani și

16 ani și 8 luni închisoare - ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. - și interzicerea unor drepturi; - infracțiunea a fost comisă

prin cooperarea celor patru inculpați, ca efect al reținerii circumstanței agravante

legale fiind posibilă aplicarea unei pedepse până la maximul special, iar dacă maximul

special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până

la 5 ani, care nu poate depăși o treime din acest maxim - potrivit dispozițiilor

art. 78 alin. (1) C. pen.; - faptele săvârșite prezintă un grad ridicat de pericol

social, constituind o infracțiune contra vieții persoanei, comisă într-un loc public,

asupra unei persoane aflată sub influența băuturilor alcoolice, prin lovirea repetată

a victimei; - inculpații nu au antecedente penale, inculpatul P.A. fiind reabilitat

de drept - și au avut o atitudine sinceră, recunoscând comiterea faptei și colaborând

cu organele de urmărire penală pentru lămurirea circumstanțelor săvârșirii infracțiunii.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel, în termen legal, inculpații P.A. și M.l.

Prin motivele

de apel, formulate în scris și susținute oral prin avocat ales, respectiv, avocat

desemnat din oficiu, inculpații au solicitat în esență reindividualizarea pedepselor,

în sensul reducerii acestora, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. și ca urmare

a reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

Prin decizia penală

nr. 264 din 13 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații

P.A. și M.l. împotriva sentinței penale nr. 92 din 2 mai 2012, pronunțată de Tribunalul

Mehedinți în Dosarul nr. 2371/101/2012.

A fost dedusă

în continuare arestarea preventivă, pentru ambii inculpați, de la 2 mai 2012 la

zi.

A fost menținută

arestarea preventivă față de ambii inculpați. Fiecare apelant inculpat a fost obligat

la plata sumei de câte 400 RON cheltuieli judiciare statului, din care suma câte

300 RON reprezentând onorariul avocatului din oficiu.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a apreciat că pedepsele aplicate de instanța de fond au

fost judicios individualizate, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72

În cauză inculpații

au comis o infracțiune de o gravitate deosebită, prin care au adus atingere dreptului

primordial al oricărei persoane - dreptul la viață. Nu doar natura infracțiunii

este însă relevantă în cauză, ci și modalitatea în care au acționat inculpații apelanți

- în grup, înarmați cu obiecte apte să cauzeze moartea victimei (bâte), au aplicat

acesteia, atât cu bâtele cât și cu picioarele lovituri de o intensitate deosebită,

care au avut drept urmare decesul acesteia, după ce, în prealabil, o puseseră în

imposibilitate de a-și asigura scăparea, atacând-o în timp ce se refugiase în autoturismul

ale cărui geamuri le-au distrus. Or, circumstanțele reale în care s-a comis fapta,

și care imprimă acesteia un ridicat grad de pericol social concret dar îi și individualizează

pe inculpații apelanți, din punct de vedere criminologie, drept persoane deosebit

de violente, justifică pe deplin condamnarea inculpaților apelanți M.l. și P.A.

la pedeapsa de 14 ani închisoare, pedeapsă orientată către maximul special, astfel

cum acest maxim a fost redus în urma aplicării prevederilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. Concluzionând, Curtea a constatat că pedepsele aplicate

inculpaților apelanți nu sunt mari, ci corespunzătoare activității infracționale

pe care au desfășurat-o și față de care nu s-ar justifica reducerea nici în situația

în care s-ar reține circumstanțe atenuante, datele favorabile inculpaților - faptul

că nu au mai intrat în conflict cu legea penală, sunt tineri, au avut o atitudine

sinceră pe parcursul procesului penal - fiind suficient valorificate în condițiile

în care, ca urmare a incidenței circumstanței agravante prev. de art. 75 lit.

a) C. pen. potrivit art. 78 alin. (1) C. pen., se putea aplica o pedeapsă până la

maximul special, la care se putea adăuga un spor de până la 5 ani.

Împotriva acestei

decizii, la 12 septembrie 2012, a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova

recursul declarat de Centru Zonal Mehedinți al Ligii D. - împotriva Corupției și

Abuzurilor din România.

Recursul este

inadmisibil.

Potrivit art.

385

2

.raportat la art. 362 C. proc. pen. pot declara recurs:

a) procurorul,

în ce privește latura penală și latura civilă;

b) inculpatul,

în ce privește latura penală și latura civilă;

c) partea vătămată,

în ce privește latura penală;

d) partea civilă

și partea responsabilă civilmente, în ce privește latura penală și latura civilă;

e) martorul, expertul,

interpretul și apărătorul, în ce privește cheltuielile judiciare cuvenite acestora;

f) orice persoană

ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al

instanței.

Recursul poate

fi declarat pentru persoanele prevăzute la lit. b)-f) și de către reprezentantul

legal, de către apărător, iar pentru inculpat, și de către soțul acestuia.

Analizând declarația

de recurs Înalta Curte constată că acesta a fost declarat de Liga D. - Centrul Zonal

Mehedinți deci de o persoană care - potrivit textul de lege mai sus - evocat - nu

are calitate procesuală .

Așa fiind în baza

art. 385

15

alin. (1) lit. a) C. proc. pen. recursul declarat de Liga

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurenta va fi obligată plata sumei de 400 RON, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de Liga D. - Centrul Zonal Mehedinți împotriva deciziei penale

nr. 264 din 13 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, privind pe inculpatul M.l.

Obligă recurenta

la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

7 noiembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 753/2013
aparținut numitului G.I. Probele au fost asamblate în saci de hârtie și sigilate cu ștampila Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți și urmează a fi înaintate împreună cu dosarul cauzei la Tribunalul Mehedinți. Prin sentința penală nr.
ÎCCJ 2013-02-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 446/2013
Asupra cauzei penale de față: În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 208/D din 4 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 6435/110/2011 s-a dispus: 1. A fost condamnat in
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4135/2012
u. În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele menționate mai sus și i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzut
ÎCCJ 2014-02-13
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 528/2014
Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 280 din 21 iunie 2013 a Tribunalului Galați, în baza art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. d) C. pe
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1547/2013
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 189 din data de 15 octombrie 2012 a Tribunalului Mehedinți, pronunțată în Dosarul nr. 6448/101/2012, în baza art. 334 C. proc. pen. a fo
Sursă