ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 528/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 528/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 280 din 21 iunie 2013 a Tribunalului Galați, în baza art. 174

alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea

art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și referire la art. 320

1

alin. (7)

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul G.L., la pedeapsa închisorii în cuantum

de 14 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat în stare de recidivă

postexecutorie (faptă comisă la 31 decembrie 2012);

În conformitate cu disp. art. 65 C.

pen. i-a fost aplicată inculpatului G.L. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă

de 8 ani.

În baza.art. 174 alin. (1) C. pen. raportat

la art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. și referire la art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul l.I., la pedeapsa de 10 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat (faptă comisă la 31 decembrie 2012).

În temeiul disp. art. 65 C. pen. i-a fost

aplicată inculpatului l.I. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În conformitate cu disp. art. 71 alin.

(2) C. pen. a fost aplicată inculpaților mai sus menționați pedeapsa accesorie a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen.

În temeiul disp. art. 350 C. proc.

pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpaților G.L. și l.I. și,

în conformitate cu disp. art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa închisorii

aplicată fiecărui inculpat perioada executată în stare de reținere și arest preventiv

începând cu 31 decembrie 2012 la zi.

Au fost admise în parte, pretențiile civile

formulate de partea civilă F.F. și, în temeiul disp. art. 346 C. proc. pen. raportat

la art. 14 C. proc. pen., au fost obligați în solidar pe inculpații G.L. și l.I.

la plata sumei de 4000 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă menționată,

precum și a sumei de 5000 RON cu titlu de daune morale.

A fost respinsă ca fiind nefondată, cererea

părții civile F.F., de obligare a inculpaților la plata sumei de 18.900 RON, reprezentând

prețul vânzării unui imobil.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a

dispus prelevarea de probe biologice de la inculpații G.L. și l.I. după rămânerea

definitivă a prezentei, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 109 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus ca mijloacele materiale de probă

ridicate cu ocazia cercetărilor să fie păstrate la instanța de judecată până la

soluționarea definitivă a cauzei.

În conformitate cu disp. art. 189 C.

proc. pen. suma de 600 RON, reprezentând onorariu de apărător desemnat din oficiu

în cauză, a fost avansată Baroului Galați din fondul M.J.

prima instanță a reținut următoarele:

În temeiul disp. art. 191 alin. (1) și

(2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor

judiciare statului în sumă de 1.300 RON.

Pentru a hotărî astfel Prin rechizitoriul

cu nr. 953/P/2012, întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și înregistrat

la Tribunalul Galați sub nr. 3662/121/2013, s-a dispus trimiterea în judecată, în

stare de arest preventiv a inculpaților majori G.L. și l.I. pentru săvârșirea infracțiunii

de omor calificat prevăzută de disp. art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1)

lit. d) C. pen., în privința primului inculpat reținându-se și starea de recidivă

postexecutorie prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

Prin același act de sesizare au fost acționați

penal și inculpații R.C. și D.I.N. pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni [omor

calificat prev. de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen.]

S-a reținut, în esență, prin actul de sesizare

mai sus menționat, faptul că în dimineața de 31 decembrie 2012, pe fondul unui conflict

și profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra, inculpații au aplicat

împreună victimei F.N. multiple lovituri cu corpuri contondente (pumni, picioare,

iar inculpatul G. și cu o secure), inclusiv în zonă vitală (abdomen) producându-i

un politraumatism cu traumatism toraco-abdominal cu multiple fracturi costale, decesul

datorându-se șocului hemoragie consecutiv hemoragiei interne, consecință a unei

rupturi de splină și pleură parietală stângă ce au dus la decesul victimei.

Anterior

începerii cercetării judecătorești în prezenta

cauză, inculpații l.I. și G.L., asistați de apărător, au declarat că își asumă în

totalitate situația faptică reținută prin actul de sesizare, implicit probatoriul

administrat în prima fază a procesului penal și înțeleg să recurgă la procedura

prev. de art. 320

1

C. proc. pen., cu referire la disp. art. 320

alin. (7) C. proc. pen.; în acest sens inculpații au fost audiați, judecata urmând

a avea loc, în privința laturii penale a cauzei, în baza probelor administrate în

faza

urmăririi penale.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului

instanța a reținut aceeași situație faptică potrivit căreia victima F.N. și martorul

G.C., zis „C.C.", au fost consăteni și la data de 30 decembrie 2012, în jurul

orelor 21.00, aceștia s-au întâlnit într-un bar denumit popular „La T." din

localitatea M.A. La momentul întâlnirii ambii se aflau în stare de ebrietate și

după un interval de timp de circa 15 minute, martorul G.C. a părăsit acel bar, îndreptându-se

către locuința sa.

În drum spre locuința sa, martorul s-a

întâlnit cu victima, care avea asupra sa un bidon din plastic cu vin. Victima i-a

propus martorului să consume alcool împreună, propunere cu care martorul a fost

de acord, în acest sens cei doi mergând la locuința martorului.

Victima și martorul au stat într-un corp

de casă ce aparține acestuia din urmă, cu mențiunea că în alt corp de casă situat

în imediata apropiere, locuiește fiul martorului, respectiv inculpatul G.L.

Cei doi au început să consume alcool, conform

declarației martorului circa 4 litri de vin, purtând în același timp discuții pe

diverse teme. La un moment dat, pe fondul consumului excesiv de alcool, între victimă

și martor au apărut discuții contradictorii, în urma. cărora, este posibil ca victima

să-l fi lovit pe martor, conform declarației acestuia, cu pumnul în zona pieptului,

lovitură în urma căreia martorul a căzut la pământ.

Martorul G.C. a mai declarat că victima

a luat o secure cu care a început să-l amenințe, aspect de natură să-l determine

pe martor să meargă să ceară ajutorul unui vecin, în speță inculpatul D.I.N., care

locuiește în imediata vecinătate.

În drumul spre locuința inculpatului D.I.N.,

martorul s-a întâlnit și cu inculpatul R.C. zis „P.", căruia i-a cerut ajutorul,

dar a fost refuzat de către acesta.

În continuare, martorul G.C. a mers în

curtea locuinței inculpatului D.I.N., căruia i-a spus cele întâmplate și i-a solicitat

ajutorul, în sensul de a-l scoate pe F.N. din casa sa.

Inculpatul D.I.N. a fost de acord și a

mers spre locuința martorului, iar în stradă s-a întâlnit cu inculpatul R.C. căruia

i-a propus să-l însoțească, propunere cu care acesta din urmă a fost de acord.

Primul care a intrat în locuința martorului

a fost inculpatul D.I.N., urmat de către inculpatul R.C. În camera respectivă se

afla victima F.N., care avea o secure în mâna, fără ca acesta să încerce să lovească

pe careva dintre cei prezenți. Inculpatul D.I.N. a încercat să intre în camera unde

se afla victima, trăgând de mânerul ușii, iar victima la rândul ei trăgea și ea

de ușă în sens opus. În cele din urmă victima s-a dezechilibrat și a căzut peste

mobilierul din bucătărie.

Profitând de acest lucru, inculpatul D.I.N.

a intrat în camera respectivă, a luat securea din mâna victimei, pe care i-a dat-o

inculpatului R.C. La rândul lui, inculpatul R.C. a luat securea și a aruncat-o peste

un gard, unde a și fost găsită de către organele de anchetă.

S-a reținut că inculpații D.I.N. și R.C.

au imobilizat apoi victima.

Datorită zgomotului creat în condițiile

arătate mai sus, respectiv bușituri și țipete, inculpatul G.L., care se afla într-un

corp alăturat de casă, a mers să vadă ce se întâmplă, fiind însoțit de către inculpatul

I.I. și de către mama sa, martora G.C.

La momentul la care inculpații G.L. și

I.I. au intrat în camera respectivă au văzut-o pe victimă așezată pe un scaun. La

acel moment victima sângera din zona nasului și avea un ochi umflat, acest lucru

fiind vizibil.

Întrucât victima intenționa să se ridice

de pe scaun, inculpatul I.I. a îmbrâncit-o la loc, moment în care inculpatul G.L.

l-a întrebat pe tatăl său cine l-a lovit, după care a început să lovească victima

cu pumnii și cu genunchii în zona abdominală, aplicându-i acesteia circa 7-8 lovituri,

(declarație inculpat, declarație inculpat). În timp ce inculpatul G.L. lovea victima,

în sprijinul acesteia a intervenit martorul G.C., care i-a spus textual „să nu mai

dea în persoana de pe scaun", lucru pe care inculpatul I-a și făcut.

În continuare, inculpatul D.I.N. a luat

victima, care menționăm că „nu putea să stea singur pe picioare" și împreună

cu martora G.C. și cu inculpatul R.C. au dus-o pe aceasta la poarta locuinței lui

G.C.

Aici se afla martorul P.C., vecin al martorului

G.C., care a avut.posibilitatea să vadă starea în care se afla victima și întrucât

o cunoștea pe aceasta s-a oferit să o ducă acasă.

Martorul P.C. a luat-o pe victimă de braț,

„pentru a nu cădea" și a condus-o spre locuința sa. După parcurgerea unei distanțe

de aproximativ 200 de metri, martorul și victima au fost ajunși de către inculpații

I.I. și G.L., acesta din urmă împingându-l pe martor care a căzut la pământ.

În aceste condiții, inculpatul G.L. a lovit-o

pe victimă cu muchia unei securi, iar inculpatul I.I. cu pumnii și cu picioarele,

lovituri în urma cărora victima a căzut la pământ. Aici, cei doi inculpați au continuat

să o lovească pe victimă, cu muchia securii, respectiv cu pumnii și cu picioarele,

atât în zona capului cât și peste corp, loviturile fiind multiple. Martora oculară

R.G. a declarat că au fost vreo 4 lovituri de secure, iar toate loviturile aplicate

de către cei doi inculpați au fost mai mult de zece.

În continuare martorul P.C. a intervenit

în apărarea victimei și, conform declarației sale, l-a lovit pe inculpatul G.L.

cu piciorul, pentru a-l determina pe acesta să înceteze agresiunea asupra victimei,

lucru care s-a și întâmplat.

După ce inculpații I.I. și G.L. au părăsit

zona în fugă, victima a părăsit la rândul său zona, fără să se poată stabili în

ce condiții a ajuns la locuința sa.

Soția victimei, F.F., a declarat că la

momentul la care a sosit acasă, soțul său se văita și era murdar de sânge pe față

și pe mâini, iar înainte de a-și pierde cunoștința i-a spus acesteia că „a fost

bătut de către C.C. și fiul acestuia L.".

La scurt timp victima „a început să horcăie"

și nu și-a mai revenit, moment în care F.F. a sesizat SNUAU 112, iar echipajul de

pe ambulanță care a sosit la fața locului nu a făcut decât să constate decesul victimei

F.N.

S-a reținut că din concluziile raportului

medico-legal de necropsie din 31 decembrie 2012 a rezultat că:

hemoragiei interne - hemoperitoneu masiv și hemotorax stâng-consecința unei rupturi

de splină și de pleură parietală stânga, în cadrul unui politraumatism cu traumatism

toraco - abdominal cu fracturi costale C2-10 stânga, la o persoană cu ciroza hepatică

micronodulară și intoxicație acută etilică.

la autopsie au caracter vital.

cu ruptura de splină și fracturi costale multiple stângi cu hemoperitoneu masiv

și hemotorax stâng există legătură de cauzalitate directă, condiționată de afecțiunea

hepatică preexistenta - ciroza hepatică micronodulară, cu hipertensiune portala

(obiectivată prin splenomegalie și varice esofagiene), care a intervenit cu rol

favorizant în ruptura splinei - prin prezența splenomegaliei - și în pasivitatea

hemoperitoneului consecutiv - prin tulburările de coagulabilitate din cadrul procesului

cirogen avansat.

de pe haine, precum și după topografia leziunilor traumatice, se poate aprecia că

leziunile faciale, cu epistaxisul bilateral au fost produse în timp ce victima se

afla în ortostatism, iar leziunile toraco-abdominale - atât în timp ce victima era

în ortostatism, cât - mai probabil - în timp ce victima era în decubit dorsal, fără

a se putea stabili succesiunea loviturilor, fiind posibilă producerea leziunilor

faciale înaintea celor toraco-abdominale, dar nu se exclude nici varianta producerii

lor ulterioare.

pus în evidență 3,25 g %0 alcool, ceea ce atestă o intoxicație acută etilică severă.

Rh pozitiv.

S-a reținut că, situația faptică mai sus

prezentată este dovedită în cauză cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal

de cercetare la fața locului încheiat la 31 decembrie 2012 și planșa fotografică

aferentă, fișa de constatări preliminare și raportul medico-legal de necropsie

din 31 decembrie 2012 întocmite de către Serviciul Clinic de Medicină Legală Galați,

precum și răspunsurile completatoare ale raportului medico-legal menționat, atestând

faptul că intoxicația etilică severă a victimei (3,25 g%0 alcool) au pus-o pe aceasta

în imposibilitatea de a se apăra; de asemenea, declarațiile reprezentantului victimei

(soția acesteia, numita F.F.), precum și ale martorilor audiați în prima fază a

procesului penal - numiții G.C., R.G., C.I., C.I.H., P.C. și G.C., toate acestea

coroborate cu declarațiile inculpaților G.L. și l.I. de asumare a faptelor comise.

În cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei

inculpații G.L. și l.I. au solicitat, prin apărător, reținerea în favoarea lor a

circumstanței atenuante judiciare prevăzute de disp. art. 74 lit. c) C. pen. [iar

în privința inculpatului l. și a circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin.

(1) lit. a) C. pen.] subliniind faptul că au avut un comportament procesual sincer,

prezentându-se în fața autorităților și recunoscând faptele penale supuse cercetării.

Pentru considerentele arătate instanța

de fond a apreciat ca fiind angajată vinovăția inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii

deduse judecății, infracțiune comisă în stare de recidivă postexecutorie de către

inculpatul G.L., urmând a se da eficientă, în privința ultimului, și dispozițiilor

legale și efectelor art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

La individualizarea conform art. 72 C.

pen. a pedepsei ce a fost aplicată în cauză se vor avea în vedere, în mod deosebit,

natura și gradul ridicat de pericol social al infracțiunii (infracțiune lezând cea

mai importantă valoare socială) corelativ cu elementele ce caracterizează persoana

fiecărui inculpat. Astfel, s-a reținut că, nici unul dintre inculpați nu se află

la primul conflict cu legea penală, așa cum relevă fișele de cazier judiciar ale

acestora inculpatul l.I. a fost sancționat cu amenzi administrative pentru săvârșirea

unor infracțiuni de furt calificat, iar inculpatul G.L. fiind sancționat anterior

sentința penală nr. 67/2007 a Judecătoriei Tecuci cu o pedeapsă a închisorii în

cuantum de 3 ani, în executarea căreia a fost arestat la 03 mai 2007 și liberat

la 04 martie 2009, rămânându-i un rest neexecutat de 424 zile închisoare - situație

care-i atrage starea de recidivă postexecutorie anterior menționată.

Aceste aspecte au format convingerea instanței

că inculpații nu pot fi plasat în categoria infractorilor primari, neimpunându-se

a fi reținute în cauză și circumstanțele judiciare atenuante prevăzute de disp.

art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu atât mai mult cu cât prezenta acestora în fața

autorităților s-a datorat stării de arest preventiv instituite imediat după comiterea

faptei.

Față cu toate aceste aspecte a fost aplicată

inculpatului G.L. o pedeapsă a închisorii într-un cuantum situat peste limita minimă

specială prevăzută de textul legal incriminator, iar inculpatului l.I. o pedeapsă

reprezentată de această limită legală specială, avându-se în vedere totodată și

dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

De asemenea, avându-se în vedere conținutul

juridic al infracțiunii în discute corelativ cu dispozițiile legale ale art. 65

C. pen. a fost aplicată fiecăruia dintre cei doi inculpați și pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., a

fost aplicată inculpaților mai sus menționați pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe

durata executării pedepselor principale.

Întrucât, în prezenta cauză, inculpații

G.L. și l.I. au fost reținuți pentru 24h la 31 decembrie 2012 (ordonanțe de reținere

nr. 64 și 65 din 31 decembrie 2012), ulterior fiind arestați preventiv (mandate

de arestare preventivă nr. 2 și 3 din 01 ianuarie 2013), măsura fiind menținută

și pe parcursul cercetării judecătorești, în conformitate cu disp. art. 88 C.

pen., a fost dedusă din pedeapsa închisorii astfel aplicată în prezenta cauză perioada

executată; totodată, în conformitate cu dispozițiile procedurale prev, de art. 350

C. proc. pen. a fost menținută celor doi inculpați starea de arest preventiv.

Sub aspectul laturii civile, s-a constatat

că partea civilă F.F. a reclamat pretenții civile în cauză, în termenul legal prev.

de art. 15 alin. (2) C. proc. pen., solicitând daune materiale în sumă de 8000 RON

(reprezentate de cheltuielile ocazionate de înmormântarea victimei și pomenirile

ulterioare) precum și 5000 RON daune morale; a solicitat, totodată, partea civilă

F.F. și recuperarea sumei de 18900 RON reprezentând prețul unui imobil vândut de

victimă, sumă care s-ar fi aflat asupra acesteia la momentul evenimentului dedus

judecății.

Având în vedere că din ansamblul înscrisurilor

anexate dosarului de către partea civilă doar cele aflate la dosar au legătură cu

decesul victimei, având în vedere, de asemenea, susținerile inculpaților care au

fost de acord cu acoperirea daunelor materiale în limita dovedirii acestora, s-a

dispus în consecință, în conformitate cu art. 14 și art. 346 C. proc. pen., și a

fost admisă în parte acțiunea civilă promovată.

Astfel, au fost obligați în solidar inculpații

G.L. și l.I. la plata către partea civilă F.F. a unei sume modice de 4000 RON cu

titlu de daune materiale, apreciată de instanță ca fiind corelativă cheltuielilor

reclamate; suma de 18.900 RON, reprezentând prețul vânzării unui imobil de către

victimă, sumă adusă în discuție de partea civilă mai sus menționată, nu poate fi

avută în vedere nefiind corelată cu nici un mijloc de probă care să ateste săvârșirea

vreunei infracțiuni de tâlhărie asupra victimei; de altfel, prin actul de sesizare

mai sus menționat s-a dispus și neînceperea urmăririi penale față de inculpatul

G.L. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2)

lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen. întrucât fapta nu există.

Totodată, în privința daunelor morale solicitate

într-un cuantum de 5000 RON instanța de fond a apreciat că se impune admiterea acestora

în considerarea suferinței psihice firești, a părții civile în cauză.

Potrivit disp. art. 109 alin. (3) C.

proc. pen., s-a dispus ca mijloacele materiale de probă ridicate cu ocazia cercetărilor

să fie păstrate la instanța de judecată până la soluționarea definitivă a cauzei.

Totodată, în temeiul dispozițiilor Legii

nr. 76/2008 (art. 7) s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, după

rămânerea definitivă a prezentei soluții, în vederea introducerii profilului genetic

în S.N.D.G.J.

Văzând și disp. art. 191 alin. (1) și (2)

C. proc. pen. dar și ale art. 189 C. proc. pen. s-a dispus în privința cheltuielilor

judiciare în cauză.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs inculpații l.I. și G.L. criticând-o pe motive de netemeinicie.

În susținerea apelurilor inculpații au

arătat că pedepsele aplicate sunt prea mari.

Prin apelurile promovate cei doi inculpați

au solicitat reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c)

C. pen. și reducerea pedepselor pentru a avea posibilitatea să fie eliberați mai

repede întrucât doresc să își întemeieze o familie.

Prin decizia penală nr. 237/A din 3 octombrie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori,

au fost respinse, ca nefondate apelurile declarate de inculpații I.I. (zis „L.",

în prezent deținut în P.M.T. Tichilești) și G.L., (în prezent deținut în Penitenciarul

Galați), împotriva sentinței penale nr. 280 din 21 iunie 2013 a Tribunalului Galați.

Analizând cauza prin prisma motivelor de

apel, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a apreciat

că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.

S-a constatat că prima instanță a reținut

corect situata de fapt, încadrarea juridică a faptei și vinovăția celor doi inculpați

pe baza analizei materialului probator administrat în faza urmăririi penale coroborat

cu declarațiile inculpaților date în faza cercetării judecătorești urmare a incidenței

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Probatoriile administrate în cauză respectiv:

proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice; raportul medico-legal

de necropsie a victimei din 31 decembrie 2012; răspunsurile complementare la respectivul

raport; declarațiile martorilor G.C., R.G., C.I., C.I., P.C., G.C., declarațiile

părții civile F.F., soția victimei, coroborate cu declarațiile celor doi inculpați,

confirmă că fapta există în materialitatea ei, este prevăzută de lege ca infracțiune

[încadrată la art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen.]

și a fost comisă cu vinovăție de către aceștia.

Astfel, s-a apreciat că în cauză nu este

incident niciunul din cazurile reglementate de art. 10 lit. a)-e) C. proc. pen.,

sens în care dispoziția de condamnare a celor doi inculpați a fost dispusă în mod

legal.

Ca situație de fapt, s-a reținut împrejurarea

că cei doi apelanți inculpați G.L. și l.I. (împreună cu inculpații R.C. și D.I.N.),

pe fondul unui conflict spontan, profitând de starea de neputință a victimei de

a se apăra (aceasta prezentând o alcoolemie de 3,25 g %o) i-au aplicat multiple

lovituri cu corpuri contondente (pumni, picioare, iar inculpatul G.L. și cu o secure)

producându-i leziuni care au condus la decesul acesteia.

S-a aprecia că prima instanță a realizat

o corectă individualizare a răspunderii penale a inculpaților, respectând dispozițiile

art. 72 C. pen.

Astfel, pedepsele aplicate inculpaților

în cuantum de 10 ani închisoare față de l.I. (reprezentând minimul special) și respectiv

de 14 ani închisoare față de G.L. sunt legale și temeinice.

Instanța de fond a avut în vedere toate

criteriile de individualizare reglementate de art. 72 C. pen., în special contribuția

și activitatea infracțională concretă desfășurată de fiecare inculpat, precum și

incidența dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen. în ceea ce-l privește pe inculpatul

G.L.

Reținerea dispozițiilor privind circumstanțele

atenuante nu reprezintă o obligativitate pentru instanța de judecată.

Aplicarea prevederilor art. 74 C. pen.

se realizează prin raportare la toate criteriile de individualizare a răspunderii

penale.

În speță, aspectele favorabile inculpaților

intră în concurs cu celelalte criterii de individualizare reglementate de art. 72

C. pen., respectiv gravitatea faptei, modalitățile și împrejurările săvârșirii -

așa cum au fost arătate mai sus, urmarea produsă, atingerea adusă relațiilor sociale

ce apără viața persoanei.

Nu trebuie omisă împrejurarea că atitudinea

sinceră manifestată de cei doi inculpați a fost valorificată prin reținerea dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen., neexistând alte aspecte care să atragă incidența

dispozițiilor art. 74 lit. c) C. proc. pen.

S-a considerat că instanța de fond a procedat

și la o corectă soluționare a laturii civile a cauzei neimpunându-se modificarea

cuantumului daunelor morale și nici a cuantumului daunelor materiale.

Față de cele de mai sus, neexistând aspecte

favorabile inculpaților care să impună reformarea hotărârii, au fost respinse ca

nefondate apelurile declarate de aceștia.

Având în vedere soluția pronunțată pe fondul

cauzei și întrucât subzistă temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

s-a menținut starea de arest a inculpaților l.I. și G.L.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs,

în termen legal, inculpații l.I. și G.L.

Recurentul inculpat l.I.

a solicitat, în cuprinsul motivelor scrise,

cât și cu ocazia dezbaterilor, invocând temeiul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., reducerea pedepsei aplicate prin reținerea dispozițiilor

art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., avându-se în vedere conduita bună până

în momentul săvârșirii faptei și poziția de recunoaștere sinceră.

Pe de altă parte, invocând dispozițiile

art. 5 C. pen., recurentul inculpat a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile,

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 188 din Noul

C. pen., cu consecința reducerii pedepsei aplicate, în condițiile în care pentru

infracțiunea de omor prevăzută de art. 188 C. pen., limitele de pedeapsă sunt reduse

față de cele prevăzute de reglementarea anterioară, iar în noul C. pen. nu am mai

fost preluată circumstanța agravantă prevăzută de art. 175 lit. d) (C. pen. din

1969) specifică omorului calificat din reglementarea anterioară.

Recurentul inculpat G.L.

a solicitat, cu ocazia dezbaterilor, invocând

temeiul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc.

pen., reducerea pedepsei aplicate prin reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1)

lit. c) C. pen., având în vedere faptul că a recunoscut în totalitate fapta săvârșită.

Examinând hotărârile recurate

prin prisma criticilor formulate, Înalta

Curte apreciază recursul declarat de inculpatul G.L. ca fiind nefondat, iar recursul

declarat de inculpatul l.I. ca fiind întemeiat, însă în limitele ce se vor arăta

și pentru următoarele considerente:

În primul rând, prealabil verificării temeiniciei

susținerilor inculpaților, Înalta Curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014,

a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea

nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul

procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat

de prevederile art. 385

1

-art. 385

19

din legea de procedură

penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul parțial devolutiv al

recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C.

proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai

în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în

apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care

se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe

această cale toate erorile pe care Ie cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări

ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate

de art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției

recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede în alin. (2

1

),

că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile

prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se

încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin

5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al

aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă,

o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au

fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de

aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare,

fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului,

reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar Ia chestiuni de drept.

de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., invocat de

ambii recurenți inculpați, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și

nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost

exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu,

fiind necesară, pentru a putea fi examinat teatre instanța de ultim control judiciar,

respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și

(2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe,

se observă, însă, că inculpatul G.L. și-a motivat în scris recursul numai oral în

ziua judecății, încălcând u-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând

seama de prevederile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen.,

precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au

fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de

casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise

de recurentul inculpat G.L. acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile

formale prevăzute de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce-l privește pe recurentul inculpat

G.L., Înalta Curte constată că acesta și-a motivat recursul la data de 6 februarie

2014, cu respectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen.

Critica formulată de recurentul inculpat

l.I. referitoare la greșita individualizare a pedepselor nu poate fi circumscrisă

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., care vizează greșita aplicare a legii, iar nu chestiuni de temeinicie,

precum cele invocate de recurent. Respectivele critici nu pot fi analizate, din

oficiu, nici prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., care se referă la aplicarea unor pedepse în alte

limite decât cele prevăzute de lege, fiind deci supuse cenzurii instanței de ultim

control judiciar doar aspecte ce vizează nelegalitatea pedepsei, iar nu și chestiuni

referitoare la netemeinicia acesteia.

l.I. și G.L. din perspectiva dispozițiilor art. 5 din noul C. pen., Înalta

Curte consideră că acestea trebuie interpretate și aplicate în sensul aprecierii

globale a legii mai favorabile, ceea ce presupune o comparare a prevederilor din

ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare,

de tragere Ia răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție

incidență în speța dedusă judecății și, în plus, o evaluare finală a acestora, în

vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai favorabilă

în ansamblul său, cu excluderea celeilalte în integralitatea sa.

Cu alte cuvinte, se apreciază că, fiind

chemată să rezolve sub legea nouă un raport de drept penal născut sub legea veche,

instanța trebuie să-l soluționeze fie potrivit legii vechi, fie celei noi, cu întreg

angrenajul de principii și instituții pe care le conține fiecare, fiind aplicabilă

aceea dintre legile care, în ansamblul dispozițiilor sale, conduce, în concret,

la un rezultat mai favorabil pentru inculpat.

În acest sens, trebuie avut în vedere,

în primul rând, faptul că fiecare dintre cele două Coduri penale reprezintă o entitate

omogenă, coerentă și unitară de organizare a apărării sociale, exprimând politica

penală a statului la momentul la care au fost adoptate, nefiind posibilă aplicarea

concomitentă a dispozițiilor mai favorabile din ambele legi penale succesive, prin

construirea unei lex tertia, întrucât s-ar înfrânge principiul indivizibilității

legilor și s-ar nesocoti logica sanctionatorie avută în vedere de legiuitor în cazul

fiecărui Cod, cu consecința distrugerii sistemului de apărare socială conceput atât

de noua lege, cât și de cealaltă.

Totodată, respectarea principiului constituțional

al legalității pedepsei [art. 23 alin. (12) din Constituție] presupune cu necesitate,

așa cum, în mod constant a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Hotărârea

din 4 mai 2000 pronunțată în Cauza Rotam împotriva României, Hotărârea din 25 ianuarie

2007 pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, Hotărârea din 26 aprilie 2007

pronunțată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României) ca legea să fie previzibilă

- adică clară, precisă, explicită, astfel încât să îi poată avertiza, în mod neechivoc,

pe destinatarii săi asupra gravității consecințelor nerespectării ei - or, în ipoteza

combinării unor dispoziții mai blânde din cele două Coduri penale, multitudinea

variabilelor lăsate la liberul arbitru al judecătorului ar lipsi de previzibilitate

maniera de aplicare a legii, în condițiile în care nici C. pen. și nici Legea

nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a acestuia nu reglementează regulile de

stabilire în mai multe etape a prevederilor mai favorabile din legile succesive,

nu enumera așa-numitele instituții autonome și nici nu menționează criteriile în

funcție de care pot fi, eventual, determinate acestea.

Pe de altă parte, prin combinarea dispozițiilor

mai favorabile din legile succesive, se creează inculpaților judecați după intrarea

în vigoare a noului Cod o situare mult mai blândă decât cea a infractorilor ale

căror dosare au fost soluționate definitiv anterior acestui moment sau a acelora

care au comis infracțiunile sub legea nouă - cazuri în care s-a aplicat, respectiv

se va aplica în exclusivitate fie C. pen. din 1969 (în prima ipoteză), fie noul

C. pen. (în cel de-al doilea caz), ajungându-se, astfel, la o încălcare a prevederilor

art. 16 alin. (1) din Constituția României sub aspectul creării unei discriminări

pozitive pentru inculpații judecați după data de 1 februarie 2014, dar care au săvârșit

infracțiunile sub imperiul legii vechi.

Un alt argument care pledează, de asemenea,

pentru aprecierea globală a legii mai favorabile este și acela că legiuitorul a

reglementat în mod -expres situațiile în care este permisă combinarea dispozițiilor

din legile penale succesive, în acest sens fiind prevederile art. 10, art. 15 și

art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind

C. pen.

Referitor la art. 10, așa cum rezultă din

expunerea de motive a Legii nr. 187/2012, rațiunea introducerii sale a fost exclusiv

aceea de a elimina controversele legate de tratamentul penal al pluralității de

infracțiuni în situații tranzitorii, ce au existat după intrarea în vigoare a C.

pen. din 1969, acest text de lege dând, practic, expresie principiului activității

legii penale, consacrat de art. 3 C. pen., în sensul aplicării legii noi atât infracțiunilor

comise după intrarea sa în vigoare, cât și tuturor situațiilor cu relevanță juridică

născute sau finalizate în acest interval, cum este situația pluralității de infracțiuni

care și-a desăvârșit configurația după 1 februarie 2014.

De asemenea, art. 15 din Legea nr. 187/2012

dă expresie principiului ultraactivității legii vechi, mai favorabile, până la epuizarea

raporturilor juridice legate de suspendarea condiționată aplicată conform art. 81

C. pen. (1969), în condițiile în care legea nouă nu mai reglementează o modalitate

similară de executare a pedepsei, iar noile prevederi în această materie sunt, în

ansamblul lor, mai severe și nu pot retroactiva.

Rezultă, așadar, că aplicarea concomitentă

a dispozițiilor mai favorabile din legile succesive nu își găsește fundamentul în

Legea nr. 187/2012, dar nici în prevederile art. 5 din noul C. pen., care fac referire,

în cuprinsul lor, la aplicarea legii mai favorabile, în sensul de act juridic adoptat

de Parlament, în ansamblul său, iar nu la legea penală mai favorabilă, în înțelesul

dat acestui termen de art. 173 C. pen., respectiv acela de „dispoziție cu caracter

penal cuprinsă în legi organice, ordonanțe de urgență sau alte acte normative care

Ia data adoptării lor aveau putere de lege".

Toate aceste considerente deduse din voința

legiuitorului conduc Înalta Curte, în majoritate, la concluzia inadmisibilității

combinării dispozițiilor mai favorabile infractorului din legile succesive cu prilejul

aplicării lor în timp, o asemenea combinare - ce conduce la crearea unei a treia

legi - permițând, practic, judecătorului să legifereze și ajungându-se, astfel,

la încălcarea principiului separației puterilor în stat, consacrat de art. 1

alin. (4) din Constituție, și a prevederilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală,

potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, calitate

în care adoptă măsurile de politică penală în acord cu interesul legitim urmărit.

În același sens, al inadmisibilității aplicării

concomitente a dispozițiilor mai blânde din legi penale succesive, s-a pronunțat

în mod constant și Curtea Constituțională (Deciziile nr. 1470 și nr. 1483 din 8

noiembrie 2011, publicate în M.Of. nr. 853/02.12.2011), care a arătat că „determinarea

concretă a legii penale mai favorabile (...) vizează aplicarea legii, și nu a dispozițiilor

mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece

s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție,

ar permite judecătorului să legifereze", aceste considerente, atașate dispozitivului,

fiind general obligatorii, așa cum a statuat instanța de contencios constituțional

prin mai multe decizii succesive (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1

din 17 ianuarie 1995, publicată în M.Of. nr. 16/26.01.1995; Decizia nr. 1415 din

4 noiembrie 2009, publicată în M.Of. nr. 796/23.11.2009; Decizia nr. 694 din 20

mai 2010, publicată în M.Of. nr. 392/14.06.2010; Decizia nr. 536 din 28 aprilie

2011, publicată în M.Of. nr. 482/07.07.2011; Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013,

publicată în M.Of. nr. 350/13.06.2013; Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată

în M.Of. nr 71/29.01.2014).

În mod similar s-a pronunțat și Înalta

Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în decizia de recurs în interesul

legii nr. 8 din 21 ianuarie 2008, referitoare la incidența cauzelor de nepedepsire

sau reducere a pedepsei prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea

și combaterea evaziunii fiscale, în considerentele căreia a menționat că principiul

aplicării legii penale mai favorabile „impune aplicarea legii mai favorabile în

ansamblu și nu doar aplicarea unora dintre dispozițiile mai favorabile ale acelei

legi. Ca atare, în raport cu principiu! menționat, nu se poate recurge la combinarea

unei dispoziții mai favorabile dintr-o lege cu dispozițiile din altă lege, fiindcă,

în acest fel, s-ar ajunge, pe cale judecătorească, la crearea unei a treia legi,

ceea ce nu ar fi de îngăduit. De aceea, în art. 13 C. pen., este folosită expresia

„lege mai favorabilă" și nu „dispoziții mai favorabile ale unei legi".

Nu în ultimul rând, natura hibridă a combinării

dispozițiilor mai favorabile din legile succesive și crearea, pe această cale, a

unei a treia legi (lex tertia), prin exercitarea de către judecător a atribuțiilor

de legiferare, a fost subliniată și în-doctrină, relevante sub acest aspect fiind

următoarele lucrări de specialitate: Vintilă Dongoroz, losif Fodor, Siegfrid Kahane,

Nicoleta lliescu, lon Qancea, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, „Explicații teoretice

ale Codului penal român, Partea generală", vol. I, Ed. Academiei R. 1969, pag.

80; Traian Pop, „Drept penal comparat, Partea generală", 1923, pag. 119 și

urm.; Constantin Mitrache, „Drept penal român", Ed. a IX-a, 2012, pag. 102;

Constantin Bulai, „Drept penal român, Partea generală", vol. I, Casa de Editură-și

Presă Ș. SRL, 1992, pag. 103; George Antoniu, Costică Bulai, Constantin Duvac, loan

Griga, Gheorghe Ivan, Constantin Mitrache, loan Molnar, llie Pascu, Viorel Pasca,

Ovidiu Predescu, „Explicații preliminare ale noului C. pen.", vol. I, Ed. U.J.,

2010, pag. 67, 72-73.

Transpunând aceste considerații teoretice

la speța de față, Înalta Curte constată că legea mai favorabilă inculpatului l.I.

este, în concret, noul C. pen. care, în ansamblul dispozițiilor sale, raportat la

condițiile de incriminare și de sancționare a faptei ce formează obiectul acuzației

penale, precum și la instituțiile incidente în cauză și care influențează răspunderea

penală a recurentului, creează acestuia o situație mai avantajoasă

Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată

și condamnat de instanțele inferioare pentru comiterea infracțiunii de omor calificat,

prevăzută de art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969), sancționată

cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi [de la

10 ani la 16 ani și 8 luni închisoare, prin reducerea cu o treime a limitelor de

pedeapsă, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen.], însă, în noua reglementare, respectiv art. 189 C. pen., elementul circumstanțial

al săvârșirii faptei profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra,

nu se mai regăsește în conținutul infracțiunii de omor calificat, ci se regăsește

în conținutul circumstanței agravante generale prevăzut de dispozițiile art. 77

lit. e) C. pen.

În această situație, fapta comisă de recurentul

inculpat l.I. trebuie încadrată ca omor simplu, prevăzut de art. 188 C. pen. (pedepsit

de noua lege cu închisoarea de la 10 la 20 de ani închisoare) cu aplicarea art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen. (de la 6 ani și 8 luni la 13 ani și 4 luni

închisoare, prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, ca urmare a aplicării

dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.) și art. 77 lit. e)

C. pen. [de la 6 ani și 8 luni la 15 ani și 4 luni închisoare, prin aplicarea sporului

de 2 ani ca efect al reținerii circumstanței agravante prevăzută de art. 77 lit.

e) C. pen.] și interzicerea exercitării unor drepturi.

Ca urmare, având în vedere că noul C. pen.

prevede limite mai reduse ale pedepsei, rezultă că legea penală mai favorabilă recurentului

inculpat l.I. este noul C. pen., fapta acestuia urmând a fi reîncadrată în dispozițiile

art. 188 alin. (1) C. pen. raportat la art. 77 lit. e) C. pen. cu aplicarea

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

În ceea ce-l privește pe recurentul inculpat

G.L., Înalta Curte, realizând o comparare a prevederilor din ambele legi penale

succesive, în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare,

de tragere la răspundere penală și de sancționare), constată că, dintre acestea,

cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpat este

legea penală anterioară, privită atât prin raportare la fiecare instituție de drept

penal aplicabilă în speță, cât și în urma aprecierii globale a acestora și a evaluării,

în ansamblul lor, a tuturor dispozițiilor incidente în cauza dedusă judecății.

Astfel, inculpatul G.L. a fost trimis în

judecată și condamnat de instanțele inferioare pentru comiterea infracțiunii de

omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. d) C.

pen. (1969) cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), sancționată cu

pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi [cu posibilitatea

aplicării unei pedepse până la maximul special, iar dacă acesta este neîndestulător,

cu posibilitatea adăugării unui spor de până la 10 ani, ca urmare a aplicării

art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.], iar, prin reducerea cu o treime a limitelor

de pedeapsă, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320

1

alin. (7)

C. proc. pen., de la 10 ani la 16 ani și 6 luni închisoare și interzicerea unor

drepturi.

Această infracțiune își găsește corespondent,

așa cum s-a arătat mai sus în dispozițiile art. 188 C. pen. (pedepsit de noua lege

cu închisoarea de Ia 10 la 20 de ani închisoare) cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. [de la 6 ani și 8 luni la 13 ani și 4 luni închisoare, prin

reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, ca urmare a aplicării dispozițiilor

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.], art. 77 lit. e) C. pen. [de la 6

ani și 8 luni la 15 ani și 4 luni închisoare, prin aplicarea sporului de 2 ani ca

efect al reținerii circumstanței agravante prevăzută de art. 77 lit. e) C. pen.]

și art. 43 alin. (5) C. pen. [de la 10 ani la 23 ani închisoare, prin majorarea

cu o doime a limitelor speciale ale pedepsei, ca urmare a aplicării dispozițiilor

art. 43 alin. (5) C. pen.] și interzicerea exercitării unor drepturi.

Înalta Curte constată că în speță, legea

anterioară este mai favorabilă inculpatului G.L., prevăzând limite ale pedepsei

mai reduse decât cele stabilite de actuala reglementare și prin prisma faptului

că în materia tratamentului sancționator al recidivei postexecutorii, noul Cod prevede

un regim diferit și mai sever decât cel prevăzut în reglementarea anterioară (potrivit

căreia instanța putea „să aplice o pedeapsă sporită, care să depășească în anumite

limite maximul special prevăzut de lege pentru acea infracțiune, fără a se produce

vreo modificare la nivelul minimului special) prin majorarea legală a limitelor

speciale de pedeapsă cu jumătate.

Având în vedere toate aceste aspecte,

Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând

pentru recurentul inculpat G.L. este C. pen. anterior care, în ansamblul dispozițiilor

sale, raportat la condițiile de incriminare și de sancționare a faptelor ce formează

obiectul acuzației penale, precum și la instituțiile incidente în cauză și care

influențează răspunderea penală a recurentului, creează acestuia o situație mai

avantajoasă.

legii penale mai favorabile, în temeiul art. 5 C. pen., Înalta Curte, în conformitate

cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. (1968), va admite

recursul declarat de inculpatul l.I., va casa, în parte, hotărârile instanțelor

inferioare, iar, în rejudecare, în temeiul art. 188 alin. (1) C. pen. raportat Ia

art. 77 lit. e) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., adaptând pedeapsa în raport cu noile limite prevăzute de

lege, îl va condamna pe inculpatul l.I. la o pedeapsă de 9 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pedeapsa

complementară fiind stabilită în condițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012.

Va face aplicarea art. 65 alin. (1),

art. 66 lit. a) și b) C. pen.

De asemenea, având în vedere motivele expuse

pe larg în pct. 1 din considerente, Înalta Curte va menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor atacate.

În conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968), va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul G.L.

În temeiul art. 385

17

alin.

(4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. (1968), va deduce prevenția inculpaților

de la 31 decembrie 2012 la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

(1968), se va dispune obligarea recurentului inculpat G.L. la plata sumei de 500

RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul

pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

pentru recurentul inculpat l.I. în sumă 300 se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul

l.I. împotriva deciziei penale nr. 237/A din 3 octombrie 2013 pronunțată de Curtea

de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală atacată

și sentința penală nr. 280 din 21 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Galați și

rejudecând:

În baza art. 188 alin. (1) C. pen. raportat

Ia art. 77 lit. e) C. pen., art. 5 C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul l.I. la 9 ani închisoare și 5 ani

interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Face aplicarea art. 65 alin. (1), art.

66 lit. a) și b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei

și sentinței atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul G.L. împotriva aceleiași decizii penale.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpaților,

timpul reținerii și arestării preventive de la 31 decembrie 2012 la 13 februarie

2014.

Obligă recurentul inculpat G.L. la plata

sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând

onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

pentru recurentul inculpat l.I. în sumă 300 se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 13

februarie 2014.